Ultimele Articole

05.12.2019 – Lumină lină

04.12.2019 – Ieroschimonahul Daniil-Sandu Tudor, chip apologetic și mărturisitor al credinței ortodoxe

04.12.2019 – SFINŢIRE SFÂNTULUI ŞI MARELUI MIR-MĂRTURIE VĂZUTĂ A AUTOCEFALIEI BISERICEŞTI

04.12.2019 – Inima, plinătate a vieţii spirituale în viaţa poporului iudeu

05.12.2019 – Lumină lină

Postat in: Poezie Religioasa | ...

  • lumină lină senină,
    coboară rază divină
    și mă înfășoară cu tină
    să strălucesc ca astru ceresc
    alunecând anonim și fără vină
    de-a lungul cerului ce strivește
    în apus ochiul care privește
    adânc în omenesc.

    dincolo de razele tale
    lasă să ardă visele siderale
    din care să nască spre o zare
    aripi de valuri în spații întinse,
    nisip adâncind departe o depărtare
    cu orizonturi de nimeni cuprinse,
    eternități, însingurări promise,
    nesfârșiri de visare.

    lumină lină, ca un suspin
    mă arde în suflet și din plin
    risipește-te cu parfum de crin,
    și mă întrupează ca să pot naște
    toate distanțele care te ard anonim
    în ochi care văd cum te renaște
    rostogolind cerul cu astre
    în focul sublim.

     Pr. Mircea Nincu

Ahp @ decembrie 5, 2019

04.12.2019 – Ieroschimonahul Daniil-Sandu Tudor, chip apologetic și mărturisitor al credinței ortodoxe

Postat in: Teologie si Viata | ...

Memoria ar trebui să fie creatoare și formatoare. Experiențele care te formează, reconstrucția refelexivă a traseelor parcurse interior, împreună cu structurile de sens pe care orice gânditor le traversează, împlinesc adevăratele idealuri până în cel mai intim detaliu de formă și fond. Nikolai Berdiaev, în cartea sa intitulată ”Cunoașterea de sine, Exercițiul de autobiografie filosofică”, scria despre acest demers interior căutând profunzimea actului de cunoaștere:”La mine, memoria despre viața și calea mea va fi în mod conștient activă, adică va constitui efortul creator al gândirii mele, al cunoșterii mele din ziua de azi. Între faptele vieții mele și cartea referitoare la ele se va interpune actul cunoașterii, care mă interesează cu precădere.” În cadrul grupului de prieteni ai Antimului, de o profundă orientare creștină, întâlnim trăsăturile unui eveniment bine configurat prin calitatea, locul și timpul său. În interiorul bisericii mănăstirii Antimului, loc cu o rezonanță aparte în peisajul interbelic bucureștean, ctitorie a mitropolitului martir-cărturar Antim Ivireanul, spiritualitatea răsăriteană s-a întâlnit într-un mod fericit cu modernitatea intelectuală românească a vremii.

Părintele André Scrima va contura un portret cu nuanțe esențiale acestui grup de prieteni, în care se va referi la poziția”seniorilor”care au constituit centrul de acumulare al grupului: Sandu Tudor- viitorul părinte Daniil, Alexandru Codin Mironescu, poetul Vasile Voiculescu, Pr.Benedict Ghiuș, logicianul Anton Dimitriu, filosoful Constantin Noica, ulterior alăturându-se grupului și părintele Dumitru Stăniloae alături de multe alte nume sonore ale celor care se întruneau la mănăstirea Antim. ”Experiența Antimului a eliberat – vom putea– spune oare a ”golit ”? pe membrii ei de supraponderea ego-urilor prea firești, prea comune, prea personale.” Animatorul grupului, Alexandru Teodorescu, care semna în presa vremii sub pseudonimul Sandu Tudor era la acea vreme un publicist polemic, sub accentele tăioase ale articolelor sale, erau analizate la fel de temerar și temele socio-politice și cele despre sportul aviatic, dar mai ales cele care țineau de credințele religioase. Din interiorul unei familii bine rânduite, la sfârșit de sec.XIX, va țâșni la propriu literalmente, destinul excepțional al celui care va deveni mai târziu monahul Agaton și în final un martir al conștiinței vii a Bisericii Ortodoxe, schimonahul Daniil stareț la acea vreme la Rarău. Plictisit de cursurile Facultății de Filozofie și Litere unde se înscrisese (1919-1920), pleacă de aici și se înscrie la școala de ofițeri ai marinei civile. A devenit ofițer brevetat și a cutreierat la propriu mări și oceane îmbarcat pe navele marinei naționale. După o lungă incursiune de căutări și interogări ale sinelui, cu o sensibilitate febrilă care îl caracteriza hotărăște să facă un drum la muntele Athos, unde va rămâne un timp mai îndelungat. Aici se va produce adevărata sa convertire prin întâlnirea providențială cu părintele ieromonah Antipa Dinescu. Au avut convorbiri îndelungi și ample pe care gazetarul încă la acea vreme Sandu Tudor le transcria imediat în manuscrise riguros datate, pe care le-a păstrat cu mare sfințenie în caietele sale de suflet. O temă de mare importanță, la care a meditat în întreaga sa existență a fost cu privire la Schisma produsă în 1054 considerată de el un ”eveniment dărâmător pentru istoria ulterioară a creștinismului”. Răspunsul consecvent în scris pe care viitorul părinte Daniil l-a păstrat cu grijă deosebită în caietele sale și primit de la părintele Antipa, a fost unul aproape profetic: ”Până ce vremea anatemei aruncată asupra ta de fratele tău va trece, te vei uita pe tine însuți, te vei răstigni pentru el, vei suferi în ceea ce ai tu mai bun-astfel ca la sfârșit lumina de neânchipuit a Învierii să strălucească din nou pentru unul și pentru celălalt”.Astfel mai târziu toate personalitățile Antimului, începând cu centrul grupului laic întru început, Sandu Tudor și până la versantul monastic, inima grupului părintele Benedict Ghiuș,duhovnicul și sfătuitorul spiritual calificat pentru prietenii ce căutau sensuri adânci dumnezeiești în acea perioadă a interbelicuui bucureștean,vor forma ”un cerc de studiu și prietenie spirituală”. Împreună vor dezbate și vor găsi căi noi provocatoare, pline de miez duhovnicesc al binecuvântatei Tradiții a Bisericii Răsăritene vs. modernitatea provocatoare și atee.

Între anii 1945-1948 la sfânta mănăstire Antim s-au desfășurat aceste întâlniri de grup, unde au avut loc lecturi, meditații pe teme ortodoxe, retrageri și vizite pe la mănăstiri, colocvii. Un fapt de extremă importanță pentru identitatea și orientarea grupului de prieteni, îl va da un pelerin rus care provenea din mănăstirea Optina, cu o experiență vastă în rugăciunea isihastă, fugit din Rusia din calea comunismului profanator. În grupul antimian a fost cunoscut cu numele destinului său tragic și spiritual-Ioan cel Străin. Prezența sa harismatică la București între anii 1943-1946, a dăruit grupului un contact direct, cu tradiția contemplativă și i-a cristalizat orientarea. Pentru toți membrii grupului de la Antim ai”Rugului Aprins”, aceasta a fost considerată o” întâlnire fondatoare”. În final, după instalarea puterii comuniste în anul 1958, grupul de la Antim a fost catalogat de noul regim instalat samavolnic în destinele României, ca fiind cu toții dușmani ai noii orânduiri. Membrii lui, au fost unul câte unul înghițiți de universul carceral al infernului temnițelor comuniste care i-a adus aici spre exterminare. Singurul care a scăpat printr-o bursă de studii doctorale în India-Bennares a fost prin voia proniei divine tânărul monah André Scrima.

Părintele Daniil-Sandu Tudor, hărțuit permanent de securitate devine martir al dreptei credințe. A fost arestat în mai multe rânduri, după ce intrase în rândurile cinului monahal și se retrăsese sus în inima Rarăului, spre a dispărea fără urmă în cumplitele temnițe ale Aiudului. Actul oficial al decesului este îmcheiat și datat în data de 17 noiembrie 1962, fără a se ciunoaște până în ziu de azi locul în care trupul său torturat înfiorător a fost înhumat. Părintele Daniil alături de prietenii săi temerari, cu toții căutători ai adevăratei ”filosofii creștine” și a înduhovnicirii vieții personale, stă în profilul mucenicesc al destinului său, alături de marii apologeți și mărturisitori ai veacurilor de prigoană îndreptate împotriva Adevărului Întrupat.

 

BIBLIOGRAFIE:

Anca Manolescu,Modelul Antim,modelul Păltiniș,Ed.Humanitas,2015

André Scrima,Timpul Rugului Aprins-Maestrul spiritual în tradiția răsăriteană,Ed.Humanitas, 1996

Răzvan Codrescu,Cartea Mărturisitorilor,Ed.Rost și Fundația Sfinții Închsorilor

Nikolai Berdiaev,Cunoașterea de sine,Ed.Humanitas,1998

 

Pr. Laurenţiu Bozdoc

Ahp @ decembrie 4, 2019

04.12.2019 – SFINŢIRE SFÂNTULUI ŞI MARELUI MIR-MĂRTURIE VĂZUTĂ A AUTOCEFALIEI BISERICEŞTI

Postat in: Teologie si Viata | ...

În preajma Paştelui evreiesc şi anume în Betania lângă Ierusalim,în casa lui Lazăr cel pe care Domnul îl va ridica din morţi,a avut loc un ceremonial cutremurător,pe care mulţi cei de faţă prezenţi îl vor întelege abia după Învierea lui Hristos din morţi.În această împrejurare descrisă în Sfânta Evanghelie de la Marcu (14,6-7),aflăm că Maria una din surorile lui Lazăr va turna o litră de Mir cu nard curat şi de mare preţ,ungând picioarele şi capul Mântuitorului,şi zguduită de conştiinţa păcătoşeniei ei,plângând şterge cu părul capului ei Mirul ungerii celei Sfinte.În comentariile iscate de acest gest,provocate în special de Iuda Iscarioteanul,care preciza scandalos că mai bine era dacă s-ar fi vândut acest Mir iar banii s-ar fi împartit săracilor,însuşi Domnul va replica tuturor spunând:”Bun lucru a făcut ea pentru Mine,turnând acest Mir pe Trupul Meu spre îngroparea Mea…..Adevăr vă spun:oriunde se va propăvadui Evanghelia,în toată lumea,se va spune şi ce a făcut ea,spre pomenirea ei.Pe săraci îi aveţi pururea cu voi,dar pe Mine nu mă aveţi pururea.Pe săraci îi puteţi ajuta şi le puteţi face bine oricând”.

Multe din episoadele vieţii pământeşti ale Mântuitorului Iisus Hristos dar mai ales acesta în care este vorba de”ungere cu Mir”,pe care El îl îngăduie primindu-l chiar înainte de Sfintele Sale patimi,subliniid elementul material”Mirul cel de mare preţ”va deveni prin Sfinţire Sfântul şi Marele Mir cel prin care se pune şi temelie a Sfinteniei în viaţa Bisericii şi a Creştinismului.De la ungerea cu Mir şi de la Însuşi Numele Său-Hristos,în arămaică Mashiah,adică”cel uns”,folosirea Sfântului Mir în interiorul Sinaxei Bisericii exprima un sens de transmitere al legăturii spirituale şi mai ales de comuniune între toţi creştinii,în cazul ortodoxiei între toţi fii unei Biserici.De aceea la Sfinţirea lui participă toţi episcopii unei Biserici.Cu acest Sfânt şi Mare Mir se săvârşeşte Taina Mirungerii pentru cei care primesc Sfântul botez,se sfinţesc Bisericile,de asemenea Antimisele adică acele obiecte cultuale fără de care nu poate fi săvârşită canonic Sfânta Liturghie.De aceea importanţa Sfântului şi Marelui Mir pentru viaţa întregii Biserici îi determină pe Sfiintiţii Ierarhi să aibă în vedere cele mai importante măsuri de procurarea a ingredientelor din care va fi alcătuit Mirul,şi toate cele ce sunt necesare slujbei de sfinţire a acestuia. Împreună slujirea  tuturor ierarhilor la acest mare eveniment în joia cea mare a Săptămânii Sfintelor Patimi,se reliefează ca fiind un mare eveniment şi prilej de manifestare a sinodalitaţii şi consensului eclesial.Sfinţirea Lui este o lucrare de o importanţă covârşitoare în interiorul Bisericii noastre Ortodoxe Autocefale şi nu numai din punct de vedere canonic,cât şi teologic.Prin semnificaţia canonică a Sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir,vedem cum Biserica noastră Autocefală  îşi poate exprima îndatorirea dar şi dreptul ei de a putea sfinţii binecuvântata materie necesară administrării Tainei Mirungerii.Împreună-liturghisirea tuturor ierarhilor într-o zi atât de încarcată cu semnificaţiile cele mai profunde,ale înnoirii făpturii umane prin jertfa hristică din joia Săptămânii celei Mari,în care El se da pe Sine cu Trupul şi Sângele Său hrana pentru viaţa cea veşnică,Sfinţirea Marelui Mir reuneşte Biserica în întregul ei,formată din soborul episcopilor,ceata preoţilor şi a diaconilor şi totalitatea credincioşilor.

Astfel se descoperă  lucrarea mântuitoare săvârşită de Hristos,care se continua prin cea sfinţitoare a Duhului Adevărului şi care ne desăvârşeşte pe noi prin Sfintele Taine.Momentul Sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir este o afirmare a unităţii Bisericii noastre în comuniunea Adevarului şi a Dreptei Credinţe,acea viaţă în Hristos care s-a propăvăduit prin Sfinţii Apostoli,urmaşii acestora Sfinţii Părinţi,şi toţi închinătorii în Duh şi Adevăr din toate timpurile.Biserica Ortodoxă  învăţa ca omul se mântuieşte prin unirea sa cu Hristos,reactualizând viaţa şi faptele Domnului,însă prin viaţa şi respiraţia sacramentală a Bisericii.Tot acest drum se poate parcurge prin Duhul Sfânt Acela care nu grăieşte dintru ale Sale,şi din al Meu va lua,spune Hristos,cel ce este din sânurile Tatalui.Iată cum întreaga Sfântă şi Dumnezeească Treime lucrează taina cea fericită şi mântuitoare a credinţei noastre.În persoana Fiului lui Dumnezeu cel Întrupat şi devenit  Om pentru noi şi pentru a noastră mântuire şi prin fericita unire între împletirea firii divine şi a celei umane în Ipostasul Iisus Hristos,natura creată se Îndumnezeieşte,devenind templu al Duhului Sfânt-pnefmatefora.Prin Întrupare ne unim cu Dumnezeu iar prin Înviere şi Înaltare suntem în comuniune cu Hristos cel Înviat şi Preaslăvit,iar prin Duhul Sfânt ne Împărtăşim cu El prin intermediul Sfintelor Taine.Trupul Îndumnezeit al Domnului ne comunică subţirimea şi sensibilitatea Lui omenească,iar starea de continuă Jertfă a crucificării în faţa Părintelui Ceresc curăţă sufletele noastre prin puterea Dumnezeirii care se dăruieşte noua tuturor.Omul se naşte la o viaţă nouă şi cu ajutorul harului Dumnezeiesc creşte şi se uneşte tot mai mult cu Dăruitorul ei.

Sfântul Nicolae Cabasila teologhiseşte în chip esenţial când spune:”Botezul este cel care ne dă însăşi fiinţa şi trăirea noastră în Hristos”.Îată cum întreaga dinamică fiinţiala se configurează într-o formulă a noului chip,şi a noii făpturi care se naşte prin pecetea botezului.Căci ce este ungerea cu Sfântul şi Marele Mir,decât imprimarea impulsului spre desăvârşireşsi mântuire pentru noul născut la viaţa –Duhului.Omului i se întăresc puterile de care are atâta lipsă iar Dumnezeiasca Împărtăşanie îi susţine această viaţă păstrând-o în frumuseţile duhovniceşti ale descoperirilor dăruite de Dumnezeu.Botezul este astfel rădăcina şi izvorul vieţii spirituale şi calea prin care se pot primi celelalte Sfinte Taine.Prin Botez omul primeşte o noua existenţă în Hristos,se regăseşte adevărata mişcare şi destinaţie a scopului pentru care omul a fost creat.În acest sens tot Nicolae Cabasila,unul dintre cei mai mari şi subtili teologi bizantini,mărturiseşte:”Sfântul Mir este cel care pune în lucrare una sau alta din puterile duhovniceşti sau chiar mai multe deodată.Ungerea cu Sfântul Mir aduce aceleaşi roade în cei botezaţi la fel ca punerea mâinilor Apostolilor peste cei botezaţi de dânşii.Tot aşa coboară şi astăzi Mângâietorul peste cei ce se ung cu Sfântul Mir.Deci darurile Sfântului Botez n-ar putea fi actualizate fără venirea şi lucrarea Sfântului Duh”.

Dacă în Vechiul Testament ungerea era socotită un mijloc de comunicare a puterilor Dumnezeieşti date preoţilor,regilor şi proorocilor,în Noul Testament Însuşi Fiul lui Dumnezeu se înomeneste,El,Unsul Domnului trimite pe Duhul Sfânt ca Mângâietor şi Învăţător al întregii omeniri.În felul acesta Sfânta Taină a Mirului este cincizecime personală care după cuvântul Sfântului Chiril al Ierusalimului conferă celui nou botezat şi miruit,numele de creştin şi-l face un “Hristos întru asemănare”, asemenea Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos.Prin formula mirungerii”Pecetea darului Duhului Sfânt”înţelegem ca darul Duhului Sfânt se îmbiba şi pecetluieăte cu mireasma vieţii noi atât madularele trupului materialnic cât şi sufletul celui nou botezat.Părintele Stăniloaie subliniază şi el în lucrările sale teologice că nu doar exteriorul acestor mădulare unse la vedere ci şi interiorul lor primesc puterea de viaţă făcătoare iar omului i se dă un chip unitar Dumnezeiesc.Puterile sufleteşti devin vii şi pot rodi adevăratele virtuţi care vor lucra încetul cu încetul spre porunca dată omului de a se îndumnezei şi asemăna cu Dumnezeu.Formula epiclezei speciale pentru Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir,după ultima rugăciune rostită,conchide  întreaga încărcătură a ritualului care tocmai s-a săvarsit:”Se sfinţeşte Mirul acesta cu puterea,cu lucrarea şi cu pogorarea Sfântului Duh,în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh-după care Aminul confirmării,iar apoi formula concluzivă finală.Se rostesc cuvintele următoare:”Iată,acest Mir s-a făcut Mir Sfinţit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”,indicându-se realismul sacramental al actelor liturgice săvârşite.Este o evidentă legătură între Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir şi iconomia Fiului în lucrarea pe care Duhul Sfânt o continuă în universul creat.Ca o mărturie văzută  a Autocefaliei Bisericii noastre şi a demnităţii sale sacramentale rugăm pe Dumnezeul Slavei Cel care a Pătimit,a Murit şi a Înviat din morţi,Să ne sfinţească viaţa şi Să ne ajute să dobândim mântuirea bucuriei celei nesfârşite a Împărăţiei sale nepieritoare.

 

BIBLIOGRAFIE

  • Dumitru Răducanu, Ce trebuie să ştim despre Sfântul şi Marele Mir, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002.
  • prof. Ene Branişte, Despre Sfântul şi Marele Mir şi Taina Mirungerii, în Revista BOR, nr. 5-6/1978.
  • Iorgu Ivan, Sfântul şi Marele Mir, în Revista „Mitropolia Ardealului”, nr. 7-8/1966.
  • Nicolae Dură, Dispoziţii şi norme privind administrarea Sfântului şi Marelui Mir pe teritoriul ţării noastre,expresie elocventă a Autocefaliei bor de-a lungul secolelor, în Revista „Mitropolia”, nr. 3/1981.
  • Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995.

 

Pr. Laurenţiu Bozdoc

Ahp @ decembrie 4, 2019

04.12.2019 – Inima, plinătate a vieţii spirituale în viaţa poporului iudeu

Postat in: Teologie si Viata | ...

Sfântul Apostol Pavel în epistola a doua către Corinteni-cap.4:16-18 revelează prin forța cuvântului apostolic tensiunea efortului susținut clipă de clipă a întregii noastre ființe cea trupească și cea sufletească:”De aceea noi nu cădem de oboseală.Și chiar dacă omul nostru dinafară se trece,totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește zi de zi.Căci întristările noastre de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.Pentru că noi nu ne uităm la locurile care se văd ci la cele ce nu se văd,căci lucrurile care se văd sunt trecătoare,pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.”Dintotdeauna Biserica a venerat sfintele scripturi și cele vechi testamentare și în special pe cele noi ale”Legământului Euharistic”.Astfel,venerând Însuși Trupul Domnului neîncetat în lucrarea sfintei și dumnezeieștii Liturghii,se dăruiește permanent Trupul lui Hristos-credincioșilor.”Pâinea Vieții”prefăcută la Masa Logosului-Cuvântului rămâne ”hrana cea vie și de viață făcătoare”.Cuvântul profeților și al sfinților apostoli fac permanent auzit la sfintele slujbe în biserica-Mireasa Lui glasul Sfântului Duh,iar propăvăduirea și credința însași,sunt hrănite și călăuzite în mod tainic-imuabil de Însuși Dumnezeu.

            ”Viu este Cuvântul Lui Dumnezeu și lucrător ….”(Ev.4.12) , Cel ”care are putere să zidească și sa dea moștenire pentru toți cei sfințiți .”(Fapte 20.32 și I Tesaloniceni 2.13) De ,aceea toți cei credincioși sunt îndemnați să guste din darurile bogate ale sfințeniei harice,apropiindu-se cu inima curată de masa euharistică a ”Pâinii care s-a pogorât din Ceruri”.Pentru toți fii și fiicele bisericii aici este forța și tăria credinței curate,hrană pentru suflete”Izvorul curat și nesecat al vieții spirituale”. În ebraică Leb –Lebab pentru iudaismul Vechiului Testament inima reprezintă cel mai important organ dintre toate pe care le conține trupul omului.De aceea poate reprezenta în chip autentic pentru credinciosul iudeu, adâncul de taină ,nevăzut al omului.Pentru semiți, inima reprezintă deopotrivă și depozitarul simțămintelor zugrăvite prin nenumărate expresii plastice și simbolice: dragoste, bucurie, dorință, iritare, curaj, inteligență, trufie, amintiri, grijă etc.; elemente pe care le regăsim cu abundență în mulți din Psalmii împăratului și profetului David. Pe de altă parte, inima este și sediul sau centrul gândirii intelectului.Un adevărat înțelept se spune că este acela care se desăvârșește în cuprinderea meșteșugului său,în special aceea care iscusiți fiind în tainele meseriei lor,sunt considerați harismatici pentru că produc lucruri sfinte menite să îmbogățescă și să înalțe catre Domnul inimile,simțirea-cugetele oamenilor.”Tu vei vorbi către cei înțelepți în cuget pe care Eu i-am umplut de duhul înțelepciunii și al priceperii”.( Ieșirea cap.28.3) Adevăratul înțelept este cel înțelept cu inima.Tot asemenea sunt numiți ”cei drepți cu inima”.(Ps.7.11) Sunt cei care se străduiesc să caute și să împlinească virtuțiile,dar mai ales se dovedesc iubitori ai dreptății divine. Către sfârșitul epocii celui de al doilea Templu acest termen Lebab-inimă va fi extrem de folosit și comentat în întreaga literatură ebraică.

            Întreaga psihologie a gândirii iudaice se concentrează pe inimă,centru și motor al întregii existențe umane”Organ central și misterios al vieții […] reprezintă strânsa legătură care exista la semiți, între știință și virtute, între neștiință și păcat, având ca effect așezarea în inimă, a principiului de bază, al faptelor bune și al celor rele.“ Tot în inimă ca centru vital al vieții însă vazut de data aceasta ca loc- topos spiritual, găsim în manuscrisele essenienilor, înscrierile de la Qumrân, nenumărate referiri la acest locaș care conține toate simțămintele. Aici este depozitul- zăcământul simbolic din care izvorăsc principiile vieții morale dar și al celei religioase. Și scrierile rabinice ”se conformează concepției biblice asupra inimii,o înfățișează drept organ fundamental al vieții morale.”

 

BIBLIOGRAFIE:

DICŢIONAR Enciclopedic al BIBLIEI,Humanitas

Pr. Laurenţiu Bozdoc

Ahp @ decembrie 4, 2019

04.12.2019 – Fiul lui Dumnezeu, fiul ceresc al umanităţii restaurate

Postat in: Teologie si Viata | ...

Patristica în Răsărit începe cu sfântul Justin Martirul și Filosoful, Athenagora, urmând apoi marii  alexandrini de la Clement la Origen, continuând cu marii părinți și dascăli ai lumii, capadocienii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Hrisostomul apoi sfântul Grigorie al Nyssei, Ioan al Raitului – Scărarul, Marele Maxim Mărturisitorul, încheindu-se oarecum o primă etapă a gândirii epocii de aur prin sfântul Ioan Damaschinul; o altă epocă se va deschide la rându-i prin marii învățători și dascăli mistici ai celui de-al doilea mileniu prin sfântul Simeon Noul Teolog, Nicolae Cabasila și sfântul Grigorie Palama.

            Temele mari ale gândirii creștine sunt: Dumnezeul Infinit, Atotputernic,care creează din ”nimic-ex nihilo”toate câte sunt”văzute și nevăzute”, chip și asemănare, har și libertate, lumina necreată și energiile harice dumnezeiești care sunt indispensabile pentru susținerea întregului ”firmament existential”. În contrast cu vechile sisteme de gândire ale filosofiei antice păgâne, în care materia lumii preexistă,are o subzistență,o independență și eficacitate proprie,așa cum o prezină spre exemplu Aristotel; în gândirea revelată creştină, a crea şi susţine creaţia este propriu Dumnezeului celui Atoateziditor, Cauză şi Realitate ultimă a tuturor raţiunilor subzistente.Adâncul de Taină al Întrupării nu poate fi înţeles deplin şi nici exprimat în mod corespunzător, căci cele ce ţin de Întruparea Fiului lui Dumnezeu „covârşesc cu prisosinţă şi mintea, şi cuvântul, şi tot auzul, şi înţelegerea“.Totuşi, această mare Taină a Întrupării rămâne inaccesibilă pentru gândirea omului simplu, ea putând fi descifrată fragmentar şi temporar doar de cei cu o bogată experienţă duhovnicească. Întruparea Fiului lui Dumnezeu e un act profund: El ia firea noastră, se face Frate al nostru în Duhul Sfânt, să devenim şi noi fraţi ai Lui, şi fii ai Unicului Părinte Ceresc, în acelaşi Duh cu El, dar în acelaşi timp „aduce cu Sine Treimea şi viaţa – de viaţă făcătoarei Treimi  ne descoperă şi ne împărtăşeşte din Sine viaţa plină de lumină şi de iubire a Preasfintei Treimi”.

Conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi, numai prin coborârea Fiului lui Dumnezeu la noi şi prin asumarea de către El a condiţiei umane, natura omenească putea fi înălţată. Drept aceea, „să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime ca să-L primim pe El întreg. Să ne facem dumnezei pentru El. Căci pentru aceasta S-a făcut om, fiind Dumnezeu şi stăpân prin fire”.Umanitatea Cuvântului, ipostaziată în El, penetrată de energia Lui, este fundamentul învăţăturii despre îndumnezeirea noastră, aşa de scumpă Sfinţilor Părinţi. Hristos S-a întrupat ca să sfinţească natura umană şi să-i confere posibilitatea îndumnezeirii. Sfântul Atanasie a rezumat astfel această dogmă: „Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu”.Fără coborârea Cuvântului în mijlocul lumii create, nici transfigurarea cosmosului nu putea fi realizată. Omul, după cădere, despărţit de Dumnezeu, zdruncinat în fiinţa sa, nu a mai fost capabil de a se vindeca singur, iar prin căderea sa, el a pus în primejdie şi existenţa cosmosului, desfigurându-se astfel opera lui Dumnezeu, dar, întrupându-Se, Hristos va restabili ordinea cosmică şi va restaura umanitatea noastră luând-o cu totul întru Sine.Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu a deschis pentru toţi oamenii calea de acces la prezenţa şi slava Sa dumnezeiască. Hristos recapitulează în Sine prin firea umană asumată în ipostasul său dumnezeiesc întreaga umanitate şi-i face pe toţi oamenii părtaşi ai Tainei Sale.Fiul lui Dumnezeu, plin de compătimire şi de iubire pentru om, ne revelează bogăţia infinită a iubirii Sale prin întrupare, dar El nu participă numai într-un oarecare grad la suferinţa umană, prin condiţia umană asumată, ci merge până la capăt, asumându-şi toată suferinţa fiinţei umane, sacrificându-Se pentru aceasta, suportând pentru ea moartea şi restaurând-o prin omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi învierea din morţi. Referindu-se la noianul de bunătăţi arătate de Hristos prin întruparea, jertfa şi învierea Sa, această iubire nesfârşită a lui Dumnezeu pentru noi trebuie să ne facă şi pe noi să răspundem cu iubire la iubirea Lui.

Ca o concluzie Sfântul Maxim spune: „după toate acestea, ajunge la Dumnezeu însuşi, cu omenitatea Sa, înfăţişându-Se adică pentru noi, precum s-a scris, în faţa lui Dumnezeu şi Tatăl, ca om, El, Care nu poate să Se despartă niciodată în nici un mod de Dumnezeu. Astfel a împlinit ca om cu fapta şi cu adevărul, prin ascultarea neclătită, toate câte ca Dumnezeu le-a rânduit de mai înainte El însuşi să se facă, realizând tot sfatul lui Dumnezeu şi Tatăl în favoarea noastră, care am zădărnicit prin reaua întrebuinţare puterea ce ni s-a dat de la început, în chip natural, spre aceasta. Mai întâi ne-a unit pe noi înşine în Sine, prin înlăturarea deosebirii de bărbat şi femeie, şi, în loc de bărbaţi şi femei, în care se observă mai ales modul deosebirii, ne-a arătat numai oameni în sens propriu şi adevărat, modelaţi cu totul după El şi purtând nevătămat şi cu totul neîntinat chipul Lui, neatins în nici un mod de vreo trăsătură a stricăciunii; şi împreună cu noi şi pentru noi a îmbrăţişat prin cele de la mijloc, ca părţi ale Lui, toată creaţia şi a unit în jurul Lui între ele, în chip indisolubil, raiul şi lumea locuită, cerul şi pământul, cele sensibile şi cele inteligibile, ca unul ce avea simţire, suflet şi minte ca noi… a recapitulat toate în Sine.‟Evlavia și mirarea sunt cele două stări care animă neîncetat mintea umană. Prima este expresia participării omului la Sacru, a doua, expresia participării omului la cunoașterea lumii; ambele stări – fețe ale aceluiași elan spre Adevăr. Însă aceste fețe, odată cu mersul Istoriei, s-au desprins una de cealaltă sau, mai precis spus, au ajuns să fie separate în anumite conștiințe și civilizații,care nu mai regăsesc astăzi drumul către Cel ce Este Cauză şi Izvor al tuturor câte sunt.

BIBIOGRAFIE :

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri şi Epistole hristologice şi duhovniceşti, PSB, vol.81, EIBMBOR

Sfântul Maxim Mărturisitorul,Ambigua,EIBMBOR

Preot Ştefan Buchiu,Întrupare şi Unitate,Restaurarea Cosmosului în Iisus Hristos,Ed.Libra

 

Pr. Laurenţiu Bozdoc

 

Ahp @ decembrie 4, 2019