Ultimele Articole

Cuvânt de învățătură la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

19.02.2020 – Incipio

17.01.2020 – Poemul pântecului

17.01.2020 – Duhovnicească

Cuvânt de învățătură la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Postat in: Cuvant din Amvon | ...

„Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții

la viață veșnică.” (Mt 25, 46)

 

Nu există un mod mai bun de a păși pe calea nevoinței duhovnicești ca aducerea-aminte de judecată; gândul la moarte și judecată ne aduce bună chibzuință, cumpătare, socotirea bună a zilelor noastre: „Învață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune” se roagă psalmistul (89, 14).

Contextul în care a fost rostită cuvântarea despre judecata viitoare este acesta: ieșind Iisus din Templu, a fost întâmpinat de ucenicii Săi care voiau să Îi arate frumusețile clădirilor. Atunci Mântuitorul le-a zis: „Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu se risipească.” (Mt 24, 2) Ucenicii au rămas nedumeriți de cele auzite și au întrebat pe Învățătorul lor: „Spune nouă când vor fi acestea  și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?” (Matei 24, 2) La această întrebare, Mântuitorul răspunde pe larg: mai întâi, amintește de strâmtorările și de zilele grele ce vor premerge judecății (Mt 24), iar apoi rostește pildele celor zece fecioare și talanților. Învățătura despre judecata viitoare este prezentată tot printr-o alegorie: oile și caprele din staul, pe care păstorul le lasă o vreme să stea împreună, iar apoi le desparte.

Cuvântul Mântuitorului despre judecata viitoare a fost rostit de pe Muntele Măslinilor și este așezat, în contextul evanghelic, în strânsă legătură cu Pilda celor zece fecioare și a talanților, înainte de Cina cea de Taină și răstignirea pe cruce. Temele principale ale acestei expuneri sunt: necunoașterea timpului judecății și a vremii când vine Fiul Omului, permanenta stare de pregătire și starea de fericire respectiv de tristețe ce îi așteaptă pe cei buni și pe cei răi în viața veșnică.

Judecata viitoare va consta mai întâi într-o separare, într-o despărțire a celor buni de cei răi. Judecata va însemna o despărțire; se desparte binele și răul. Dar nu numai binele de rău, ci și cei răi de Dumnezeu. Pe cei buni Hristos îi cheamă să se apropie și să intre în bucuria deplină ce constă în a fi cu Dumnezeu în veci, iar celor răi Hristos le spune: depărtați-vă!, pentru că ei înșiși s-au depărta de Dumnezeu cu faptele lor. Criteriul după care va judeca lumea este unul simplu: faptele iubirii de oameni sau dărnicia omului.

Mântuitorul nu ne cere lucruri extraordinare, ieșite din comun. El nu spune: „În temniță eram și nu M-ați eliberat” sau „bolnav eram și nu M-ați vindecat”. A spus atât: „Nu M-ați cercetat, nu ați venit la Mine.” Atunci când le vorbește de hrănirea celui flămând, El nu cerea mese bogate, ci pe cât era de trebuință. Când vorbește de îmbrăcarea celui gol, nu amintește de haine scumpe, ci doar de haina cea de trebuință după posibilitate.

La judecata viitoare, Hristos va întocmi un act de dreptate: va pune față în față pe egali cu egali, pe bogați cu bogați și pe săraci cu săraci. Bogaților care nu au făcut milostenie le arată pe cei cu averi care și-au agonisit împărăția dând din agoniseala lor milostenie. Săracilor care nu au făcut milostenie, invocând motivul sărăciei, Hristos le va arăta pe cei săraci care au făcut milostenie din puținul lor. Astfel, nu Hristos judecă, ci faptele fiecăruia.

„Cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său.” (I In 4, 21) Fără iubirea pentru aproapele, nu va putea să spună omul că îl iubește pe Dumnezeu. În iubirea de aproapele înveți să îl iubești pe Dumnezeu și iubind pe Dumnezeu îl iubești și pe aproapele tot mai mult. În chipul aproapelui vezi iubirea lui Dumnezeu pentru creația Sa; în chipul aproapelui descoperi iubirea smerită și darnică a lui Dumnezeu care ne cheamă și pe noi să o primim și să o împărtășim. Primind această iubire și oferind mai departe iubire, ne învrednicim de șederea împreună cu Dumnezeu în Împărăția Sa în veșnicie. Aceasta este răsplata preabună a Domnului.

„Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică.” (Mt 25, 46) Și osânda și viața cea fericită vor fi veșnice. Veșnicia celor răi va fi însă chinuitoare, căci s-au lipsit de vederea lui Dumnezeu, pe când veșnicia celor buni va fi fericită, căci vor fi cu Dumnezeu și se vor bucura de șederea împreună cu El. Să cugetăm la aceste cuvinte mai ales acum, în începutul urcușului nostru duhovnicesc, pentru a face roade vrednice de iubirea lui Dumnezeu.

 

Pr. Adrian Constantin Singureanu

 

Ahp @ februarie 25, 2020

19.02.2020 – Incipio

Postat in: Poezie Religioasa | ...

Va veni vremea în care se va scurge toată ființa în neființă.

o sfârșire a gândului care nu va mai fi gândit ca o neputință.

ofilirea ființei făpturii create din soare se va visa umbră

care se întoarce în adâncul din care gândul prin sine se urcă.

 

Va fi nesfârșirea sfârșii în care uitarea devine orizont crud

un ghem infinit, încurcat între cer și pământ, un arc ce în vânt

plin de idei și de realități neatinse, însă vii, ce pot deveni vise

ce aruncă sinele cuvântului spre a deveni sine de sine în gând.

 

Vremea aceea este vremea care spune despre ceea ce vine,

însă acea vreme nu e săvârșită atunci când va fi fost mai mult.

e doar un alt început prin care ființa se deșiră din nesfârșire

pe sine și prin sine sinele sinelui din care pe sine s-a început.

Pr. Nincu Mircea 

 
 

Ahp @ februarie 19, 2020

17.01.2020 – Poemul pântecului

Postat in: Poezie Religioasa | Comentariile sunt închise pentru 17.01.2020 – Poemul pântecului

Tăceri împietrite sunt rostogolite

de mosoare care, ca niște motoare,

tot împletesc timpul ca să umple nimbul

luminii din care răsar în uitare

pufoase fuioare de lână bătrână

care se țesală în poartă pe seară,

când bătrâne mume împletesc cunune

pentru cei ce pleacă ca s-adune apă

lumii care moare într-o zi cu soare,

lumii care piere sub cerul cu stele.

 .

Privind, căutând

ritm lumesc de gând

ele împletesc

cămăși albe vii ca niște copii

care se prefac

lemn pentru altar de mărgăritar,

timp care devine și umple cu sine

nesfârșirea nopții și lumina sorții,

orizonturi largi pline cu cei dragi,

neatinse încă de tării de stâncă

pe care din pântec pământul ca suflet

le naște și-l doare și devine mare,

mare nesfârșită care să cuprindă

toată lumea noastră de viță albastră. 

Pr. Mircea Nincu

 
 

Ahp @ ianuarie 17, 2020

17.01.2020 – Duhovnicească

Postat in: Poezie Religioasa | Comentariile sunt închise pentru 17.01.2020 – Duhovnicească

Tăceri împietrite sunt rostogolite

de mosoare care, ca niște motoare,

tot împletesc timpul ca să umple nimbul

luminii din care răsar în uitare

pufoase fuioare de lână bătrână

care se țesală în poartă pe seară,

când bătrâne mume împletesc cunune

pentru cei ce pleacă ca s-adune apă

lumii care moare într-o zi cu soare,

lumii care piere sub cerul cu stele.

 

Privind, căutând

ritm lumesc de gând

ele împletesc

cămăși albe vii ca niște copii

care se prefac lemn pentru altar de mărgăritar,

timp care devine și umple cu sine

nesfârșirea nopții și lumina sorții,

orizonturi largi pline cu cei dragi,

neatinse încă de tării de stâncă

pe care din pântec pământul ca suflet

le naște și-l doare și devine mare,

mare nesfârșită care să cuprindă

toată lumea noastră de viță cerească. 

Pr. Mircea Nincu

Ahp @ ianuarie 17, 2020

05.12.2019 – Lumină lină

Postat in: Poezie Religioasa | Comentariile sunt închise pentru 05.12.2019 – Lumină lină

  • lumină lină senină,
    coboară rază divină
    și mă înfășoară cu tină
    să strălucesc ca astru ceresc
    alunecând anonim și fără vină
    de-a lungul cerului ce strivește
    în apus ochiul care privește
    adânc în omenesc.

    dincolo de razele tale
    lasă să ardă visele siderale
    din care să nască spre o zare
    aripi de valuri în spații întinse,
    nisip adâncind departe o depărtare
    cu orizonturi de nimeni cuprinse,
    eternități, însingurări promise,
    nesfârșiri de visare.

    lumină lină, ca un suspin
    mă arde în suflet și din plin
    risipește-te cu parfum de crin,
    și mă întrupează ca să pot naște
    toate distanțele care te ard anonim
    în ochi care văd cum te renaște
    rostogolind cerul cu astre
    în focul sublim.

     Pr. Mircea Nincu

Ahp @ decembrie 5, 2019