Arhiva pentru categoria ‘Teologie Liturgica’

19.09.2019 – Gândirea apologetică a Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful

joi, septembrie 19th, 2019

Marele apologet atribuie conceperea lui Hristos în pântecele Preacuratei Fecioare unei intervenţii a Logosului divin.În acelaşi mod, Cuvântul lui Dumnezeu are un rol activ în transformarea elementelor euharistice, căci, conform teologhisirii sale, principiul activ al întregii creaţii este Logosul spermaticos, Cel Care Se află la originea tuturor lucrurilor.Epicleza euharistică exista în mod cert încă de la începuturile celebrării Sinaxei euharistice, dar într-o formă incipientă care se va dezvolta pe măsura precizării şi evoluţiei terminologiei dogmatice, epicleza amintită de Sfântul Iustin atribuie un rol activ Logosului atât în Întrupare, cât şi în sfinţirea Darurilor euharistice, ceea ce este în conformitate cu o teologie creştină primară, în care Logosului îi reveneau acţiunile fundamentale în iconomia mântuirii, dar şi în celebrarea cultică, acţiuni care mai târziu au fost definite ca lucrări ale Sfântului Duh, accesibile Bisericii prin Trupul pnevmatizat al Cuvântului întrupat.[1]

Vechimea şi precizia mărturiilor Sfântului Iustin referitoare la anaforaua euharistică primară fac din scrierile sale documente de importanţă majoră pentru o înţelegere şi o receptare cât mai veridică a ceea ce a fost epoca apostolică în cadrul vast al istoriei ecclesiale. Sfântul Iustin nu este un scriitor descriptiv, ci el este un apologet fervent al unui creştinism al tradiţiei, pe care îl prezintă cu bucurie, cu sensibilitate, cu dragoste, într-o astfel de manieră încât mesajul filosofiei celei adevărate să fie receptat de cât mai mulţi cu putinţă. Frumusetea gandirii patristice nu poate fi perceputa decat de cei ce iubesc cu pasiune pe Sfintii Parinti, nu cercetarea orgolioasă a vieţii şi operelor lor, nu gânduri străine de lumina arzândă a existenţei lor, ci dragostea neprihănită şi inima umilită ne apropie de sufletul lor şi de mintea lor.Ei spun ca izvorul principal al cunoasterii lui Dumnezeu este iubirea, ca numai prin aceasta iubire dogoritoare sufletul omenesc se poate uni cu divinitatea si ramane cu ea in veac, deci, ştiinţa supremă, ştiinţa despre Dumnezeu, nu se poate obţine decât prin iubire. Iubind pe Sfintii Parinti ii vom intelege si intelegand gandirea lor vom fi fericiti: „Filosofia, zice Sfantul Iustin Martirul, este stiinta realului si cunoasterea adevarului; iar fericirea este cunoasterea acestei stiinte si a acestei intelepciuni”36. Frumusetea e opera iubirii. Dacă lumea noastră e frumoasă, este pentru ca ea este izvorata din iubirea lui Dumnezeu, gândirea Sfinţilor Părinţi e frumoasă pentru ca ea s-a zamislit si s-a dezvoltat din iubire, si a tins, cu iubire, catre izvorul insusi al iubirii care este Dumnezeu, la randul nostru, numai iubind aceasta gandire putem gusta minunatele ei frumuseti, şi nu o vom iubi zadarnic.

Gandirea patristica este o filosofie optimista. Scepticismul filosofiei profane este inlocuit prin optimismul cunoasterii, această cunoaştere ducând, progresiv, la obtinerea fericirii supreme care e Dumnezeu, revarsa in intreaga opera patristica un parfum de bucurie si energic spirituala.Adierile de tristete sau de amaraciune care circula cateodata prin aleele filosofiei patristice se explica prin gravitatea rolului pe care-l joaca pacatul in iconomia mantuirii, dar mai ales prin lupta darza, crancena, epica, pe care Sfintii Parinti au avut-o de dat cu tot felul de adversari si de piedici: autoritati de stat neintelegatoare, filosofie pagana orgolioasa, gnosticism dizolvant, erezii zgomotoase si de multe ori disensiuni in chiar sanul Bisericii, dar aceste tristeti sunt trecatoare, nota dominantă este elanul spre înălţimi, bucuria trăirii în Dumnezeu.Gândirea patristică armonizează umanul cu supranaturalul, spiritul limitat al omului e purtat prin treptele desavarsirii pana la lumina inefabila a dumnezeirii cu care se uneste pentru totdeauna, sus acolo, în azurul nesfârşit, sufletele oamenilor si ingerii vor canta lauda frumusetii divine, a unei frumuseti netrecatoare pe care nu o invata nici o filosofie a lumii acesteia. Singura gandirea Sfintilor Parinti ne arata calea spre paradisul acestei frumuseti.[2]

Sfântul Grigorie din Nazianz arată că filosofia este un oficiu sacru, o cântare inălţata lui Dumnezeu. “ A filosofa despre Dumnezeu”, zice el, “ nu este un lucru pe care să-l poată face oricine şi nici nu înseamnă a vorbi despre orice, faptul nu e uşor şi nu intră in sfera celor ce se târăsc pe pământ”. “Divina filosofie nu poate fi tratată nici în orice moment, nici în faţa oricui, nici nu poate vorbi despre toate, ci numai în anumite momente, numai in faţa anumitor oameni şi numai într-o anumită măsură” . Prin urmare, cei care oficiază, filosofii, trebuie să fie oameni aleşi, cu anumite calităţi, şi anume să fie dedaţi speculaţiei, curaţi la suflet şi la trup sau pe punctul de a se curăţi. Auditoriul cuvântului divin, pentru a-l putea înţelege şi pentru ca acest cuvânt să rodească în ceea ce-l priveşte, are nevoie de aceleaşi calităţi. Gândirea creştină este, prin urmare, o filosofie de înaltă ţinută. Prin obiectul şi prin scopul ei, de altfel, ea depaşeşte cele mai perfecte achiziţii ale filosofiei greceşti.Sfântul Iustin este una dintre figurile cele mai interesante şi originale în galeria autorilor creştini ai secolului al Il-lea. El e cel mai mare, cel mai original şi mai atrăgător dintre apologeţii acestui secol, atât prin viaţa sa plină de zbucium sufletesc şi de evenimente, cât şi prin opera sa scrisă, una dintre cele mai bogate din vremea lui.Numele lui s-a impus ca autoritate încă din epoca patristică, iar unele dintre ideile lui continuă să preocupe cugetători sau istorici ai gândirii umane din vremea noastră. Ceea ce contribuie a-1 impune încă atenţiei noastre este, printre altele, faptul că el a continuat să poarte haina de filosof elen şi după convertire şi apoi detaliul important că el şi-a încununat viaţa cu martiriu.Tragedia morţii lui ne-a rămas consemnată într-un Martirologiu de la sfârşitul secolului al II-lea, drama lăuntrică a sufletului său însetat după adevăr, ca şi celelalte date referitoare la viaţa lui, ni le dă el însuşi în cele două Apologii şi mai ales în Dialogul cu iudeul Tryfon

Pr. Nicolae Bogdan Lica

[1] Pr. Prof. Dr., Ioan Coman, Elemente de antropologie în operele Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, în O. Nr. 3/1968

[2] Idem

24.07.2019 – Despre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie (4): Sfânta Scriptură în compunerea textelor biblice

miercuri, iulie 24th, 2019

 Liturghia ortodoxa are in textul ei referinţe,citate si imagini biblice care sunt incadrate in rugaciunile si actele liturgice. Limbajul liturgic este din Sfânta Scripturâ,fapt ce denotă dorinţa credinciosilor de a-şi însusi textul inspirat si de a fi prezent in serviciul lor religios cel mai important.

Omul a răspuns actului de bunătate al lui Dumnezeu,adică descoperirii dumnezeiesti, prin consemnare în scris în Scriptură, sub inspiratie divină. Textele biblice l-au ajutat pe om să-şi exprime gândurile. Imaginile si expresiile descoperite in paginile Scripturii au fost considerate culmi spirituale la care s-a înaltat raţiunea umana. Acest lucru a constituit motivul pentru care Liturghia ,ca , centru al cultului divin, este presărată cu citate,referiri sau imagini biblice.

 Scopul Liturghiei ortodoxe este si acela de propovaduire a cuvântului lui Dumnezeu,alături de cel de sfintire al credinciosilor. Misiunea profetică a Bisericii continuă să transmită ,după Cuvântul Mântuitorului,vestea cea bună până la sfârşitul veacurilor( Matei 24,14 : „Si se va propovadui această Evanghelie a imparatiei în toată lumea spre marturie la toate neamurile ;si atunci va veni sfarsitul’’).

Dat fiind faptul că prima formă a Traditiei apostolice orale a fost rugaciunea si imnul liturgic,Biserica ortodoxă a acordat o mare atentie si pretuită valoare imnografiei si literaturii liturgice. Traditia ei dogmatica si teologica este plină de sevă liturgica si biblica.[11].

Formularile liturgice păstreaza sensul profund teologic al textelor Scripturii. Hermineutica,in sensul corelatiei lume-limbaj,devine o fenomenologie a întâlnirii sinelui prin celălalt,iar traditia are o constituţie hermineutică universală.

Liturghia ortodoxă este o actualizare continuă a Cuvântului lui Dumnezeu. Lecturile biblice,simbolurile si actele liturgice ne conduc la Scriptura care arată întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. Astfel crestinul ortodox participant la actul liturgic devine martor real al istoriei mântuirii,urmând ca, prin unirea cu Hristos ,să devină hristofor.

Liturghia in ortodoxie este’’viaţa în Hristos’’[12], este o continuare harică a evenimentelor Scripturii,actualizandu-se pentru noi prin fiecare jertfă.

În cadrul Liturghiei euharistice,crestinii trăiesc momentul Rusaliilor,al invocarii Duhului Sfant,unirea in mod tainic cu Hristos. Credinciosii marturisesc astfel Învierea lui Hristos,devenind martori ai Invierii Lui(Fp.Ap.2,32 :’’Dumnezeu a Inviat pe acest Iisus,Căruia noi toti suntem martori’’). Comunitatea liturgica retrăieşte puterea Duhului Sfânt în har evenimentul biblic ,care se prelungeste in Liturghie.

 Liturghia aduce credinciosului un prezent continuu în care trecutul si viitorul sunt trăite concomitent prin unirea cu Hristos euharisticul.

În cadrul Sfintei Liturghii credinciosul se întâlneşte cu cuvântul Scripturii unde cunoaşterea intelectuală este completată de cunoaşterea spirituală. De fapt acesta este mediul în care s-a propovăduit si interpretat Scriptura.

În Liturghie accentul este pus pe evenimentul si mesajul biblic actualizat si trăit in comunitatea liturgica.

Prin intermediul Liturghiei,Scriptura rămâne mereu actuală,mereu contemporană. Cuvântul lui Hristos rămâne prezent si actual in Biserică prin Liturghie ,tot asa cum Hristos rămâne pururea cu noi in Euharistie.Sfânta Scriptură trebuie privita prin prisma lui Hristos euharisticul. În acest sens Origen(Omilia 13 la Exod) afirma :  Dacă pentru Trupul si Sângele Mântuitorului manifestăm o grija deosebită ca nu cumva vreo faramitură să cadă pe jos si s-o pierdem, atunci aceeasi grijă datorăm si faţă de cuvintele lui Hristos din Scriptură,pentru că păcatul este acelasi in cazul pierderii.’’

Felul liturgic de a citi Scriptura ,asa cum a fost citită de Hristos,de apostoli, de Parintii Bisericii, a pătruns atât de adânc în mintea credinciosilor încât iconografia crestină este de neînteles fără aceasta.

    Concluzionăm prin a afirma cu tărie că aproape putem atinge cu mâinile unitatea dintre teologie ,Biblie , Liturghie ,artă si cultura.

        

             Preot paroh,

             Gheorghe Marius Drugă

                       Parohia Ortodoxă Zorleasca

                       Comuna Valea Mare-Olt

24.07.2019 – Despre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie (3): Sfânta Scriptură în cadrul Sfintei Liturghii ca text si veneratie.

miercuri, iulie 24th, 2019

    Baza obiectiva a Sfintei Liturghii este Sfanta Scriptura, Liturghia si cultul crestin dezvoltandu-se in jurul Euharistiei ,serbate de crestini intru pomenirea Domnului.( Lc.24,53 : ’’Si erau in toata vremea  in templu,laudand si binecuvantand pe Dumnezeu.Amin.’’ ) .  La inceput cultul cuprindea lecturi biblice,cantari de psalmi,rugaciuni,imne de inspiratie biblica.

    Locul central in Sfanta Liturghie il ocupa Biblia,textele ei constituind elementul cel mai vechi liturgic. Conform documentelor vechi,citirea si explicarea Sfintei Scripturi s-a înfăptuit în săvârşirea Sfintei Liturghii(Ex. Apologia I a Sfantului Justin Martirul si Filosoful scrisa la anul 150 ne descrie randuiala Sfintei Liturghii savarsite atunci,iar la capitolele 65-67 ne evidenţiază citirea memoriilor Apostolilor,adică din Sfânta Scriptură.)

    Paul Evdochimov spune ca Liturghia cuprinde 98 de citate din Vechiul Testament si 114 din Noul Testament.[8]  

    Noul Testament se citeste în întregime,excepţie făcând Apocalipsa si Epistola către Filimon.

    Evangheliile sunt evidentiate într-o ordine bine defintă,fapt pentru care în decurs de un an,crestinii iau parte la săvârşirea liturgică a tuturor perioadelor biblice legate de istoria mantuirii si de persoana Mantuitorului.

    Scopul lectueilor biblice în cadrul Sfintei Liturghii este propovaduirea Cuvântului lui Dumnezeu si pregatirea pentru primirea Sfintelor Taine. Acest scop didactic al lecturilor implică în mod absolut caracterul lor sfintitor. Nicolae Cabasila spune:’’Ele ne pregatesc şi ne curaţă în mod prealabil înaintea marii sfinţiri prin tainele divine’’[9]

    Primirea Cuvântului lui Dumnezeu în Biserică, la Sfânta Liturghie, reprezintă actul comunicarii euharistice cu acest cuvânt,prin care devine în noi adevăr şi lumină. Primirea cuvântului viu este asemănător cu un act de naştere.

    Primirea euharistică a cuvântului precede cuminecarea propriu-zisă,cea dintâi fiind pregătitoare pentru cea de a doua.

    Fericitul Ieronim spune :’’Noi mâncăm Trupul lui Hristos in Dumnezeiasca Euharistie,dar şi în citirea Scripturilor’’[10]

Preot paroh,

             Gheorghe Marius Drugă

                       Parohia Ortodoxă Zorleasca

                       Comuna Valea Mare-Olt

24.07.2019 – Despre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie (2)

miercuri, iulie 24th, 2019

„Traditia este o anamneza(reamintire) pneumatica ce descoperă dincolo de obiectivitatea textelor,unitatea si sensul Scripturii,arătând pe Hristos care le recapituleaza si le împlineste’’[3]

    Scriptura are nevoie de Traditie ca mijloc de activare a continutului ei si de Biserica ,ca subiect practicant al Traditiei. Scriptura se finalizeaza si ia forma trairii concrete in Biserica prin Traditie.

    Traditia apostolica apare odata cu Biserica si Biserica odata cu ea,ca aplicare practica a Revelatiei,iar Revelatia dă naştere Bisericii care reprezintă mediul concret si continuu prin care se extinde umanitatea mantuită in Hristos.

    ’’Nimeni nu poate inainta spre unirea mistica cu Dumnezeu păşind pe o alta cale decât Hristos si nimeni nu poate ajunge la această unire dincolo de Hristos. Iisus Hristos este puntea intinsa de la Dumnezeu pâna pe tărâmul umanitatii noastre,prin ipostasul  Sau cel Unul care intruneste si natura dumnezeiasca si natura omeneasca’’[4], spune  Parintele Staniloaie facand referire la caracterul hristologic si bisericesc al misticii ortodoxe. Caracterul bisericesc al misticii se identifica cu caracteru ei hristologic dat fiind faptul că rugaciunea continua a crestinului ca persoană aparte implică o pregătire prealabilă si des repetată a lui prin rugăciunea facută cu altii. Comuniunea ţine de spiritualitate,iar viaţa fiecăruia sporeşte în legătura cu altii. Alcătuind comuniunea se întretine Liturghia ortodoxa.

    Sfanta Liturghie este un mijloc de transcendere a oamenilor de la viata individuală,egoistă la viata in comun. Spiritualitatea Sfintei Liturghii evidentiază atmosfera Noului Testament,trăită în apropierea Mantuitorului de Sfintii Apostoli.

    Liturghia este tradusă din greacă ,ca find slujire comuna. Prin urmare,trăirea in comuniunea imparatiei,sub forma Bisericii pe pamant,se înfaptuieste în Liturghie.

    Prezenta comunitatii este importanta deoarece se realizează ’’sfintirea treptata a credinciosilor ca pregătire pentru Sfânta Impărtăşanie’’. Euharistia nu se poate săvârsi fără prescurile si vinul aduse de credinciosi. Asemenea, nici Liturghia, nu se poate savarsi fara marturisirea credintei crestinilor exprimată prin cântări de cerere,de laudă si de multumire.

    Nicolae Cabasila spune :’’Săvârsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor de paine si vin in dumnezeiescul Trup si Sange.iar ca scop,sfintirea credinciosilor,care prin aceasta,dobandesc iertarea pacatelor si mostenirea imparatiei cerurilor ,iar ca mijloace,care pregatesc si inlesnesc implinirea acelui efect si acelui scop,sunt rugaciunile,cântarile,citirile din Sfanta Scriptura si,in general toate cele ce se savârsesc si se rostesc,cu sfânta randuiala,inainte si dupa sfintirea darurilor’’[5].

    In slujba Sfintei Liturghii trebuie sa distingem’’jertfa’’prin care se sfintesc darurile si ’’taina’’prin care se sfintesc credinciosii. Pentru a-si implini sensul si scopul jertfa trebuie consumata prin impartasanie.

    Impartasirea credinciosilor constituie o parte integranta si esentiala a randuielii Sfintei Liturghii. ’’Cu frica de Dumnezeu , cu credinta si cu dragoste sa va apropiati’’,’’Drepti primind dumnezeiestile,sfintele,preacuratele .cinstitele si nemuritoarele lui Hristos Taine,cu vrednicie sa multumim Domnului’’-  iată chemarea lui Hristos si multumirea credinciosilor. Dar , astazi la Liturghie se împărtasesc numai liturghisitorii,impartasirea credinciosilor devenind un scop ocazional si secundar al Liturghiei.Care este sensul si ratiunea unor astfel de texte liturgice,daca nu impartasirea tuturor mambrilor Bisericii.    Liturghia nu este rezervata exclusiv preotului sau anumitor credinciosi,ci este plinirea lui Hristos in lume daruita tuturor crestinilor Bisericii,este cerul pe pamant,este totalitatea existentei crestine. Liturgha nu trebuie definita numai ca un act sacru de cult,ca o manifestare cultica,ci trebuie definita prin Euharistie,ca fiind intrarea Bisericii in bucuria Domnului ei,ca fiind sacramentul prin care ea ’’devine ceea ce este’’.[6]

    Participarea la Liturghie manifestata printr-o prezenta fizica este insuficienta. Nu trebuie doar sa ne atingem de coasta lui Hristos ci si sa bem din Sângele ţâşnit din ea. Daca nu ne unim cu Hristos prin Impartasanie,Hristos moare degeaba,impartasirea doar a preotului neschimband situtia .

    Dealungul timpului Liturghia a trecut prin momente dificile,pierzandu-si caracterul de comuniune in favoarea celui de alegorie rituala a vietii lui Hristos,accentul fiind pus pe  curatire si ducand la rarirea impartasirilor,fapt datorat unei spiritualitati euharistice centrate pe penitenta si pe o adorare vizuala a lui Hristos in Euharistie. Acest fenomen a devenit din ce in ce mai accentuat in zilele noastre si se cuvine ca sa rein viem constiinta liturgica prin evidentierea Bisericii ca fiind ceva mai mult decat ’’o societate de credinciosi ’’care participa la un simplu ’’cult public’’.

    ’’Biserica Ortodoxa a pastrat spiritul liturgic al Bisericii primare si continua sa traiasca prin aceasta si sa primeasca viata din acest izvor’’[7].

Preot paroh,

             Gheorghe Marius Drugă

                       Parohia Ortodoxă Zorleasca

                       Comuna Valea Mare-Olt

24.07.2019 – Despre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie (1)

miercuri, iulie 24th, 2019

Înainte de toate trebuie să arătam definiţiile Sfintei Scripturi si a Sfintei Liturghii:

–  ’’Sfânta Scriptura sau Biblia este colectia cărtilor numite ale Vechiului Testament si ale Noului Testament,scrise sub insuflarea Duhului Sfânt într-un rastimp de aproape 1500 de ani,adica de la Moise(cca.1400 i.d.Hr.) pâna la autorul Apocalipsei(cca.100 d.Hr.). Aceste cărţi sunt comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. Biserica le păstrează ca pe un odor de mare preţ si le foloseste ca pe un izvor de apă vie din care soarbe învatatura cea dumnezeiască .’’[ 1]

–  ’’Sfânta Liturghie este o rânduiala a sfintei rugaciuni in timpul cărora se savârşeşte si se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi,întemeiată de Mântuitorul,la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfintilor Sai Apostoli,iar de acestia urmasilor lor sfinţiţi(Arhierei si preoti),pentru a fi săvârşită deapururea in Biserica crestină,spre pomenirea Lui si spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui.’’[2]

Hristos este Cel întru care s-a încheiat Revelatia supranaturală, deoarece în El si prin El a atins împlinirea planul de mântuire si de îndumnezeire a creatiei. Acest plan nu poate continua mai sus deoarece Dumnezeu nu vine mai aproape de om decât a facut-o in Hristos. Astfel caracterul dinamic al starii de expensie realizate in Hristos se extinde la noi toti.

Revelatia continuă să fie activă în lume prin Duhul Sfant,în şi prin Biserică,fără a se întregi cu părţi noi. Prin urmare,Biserica ,prin Duhul Sfânt face eficienta Revelatia implinita in Hristos. Revelatia este neschimbata obiectiv,atât în Sfânta Scriptură cât si în Sfânta Traditie.

Biserica este singura care intelege Scriptura si Traditia ca expunere vie si dinamică a puterii lui Hristos-scopul nostru final-si singura care pune in actualitate această putere ,prin sensibilitatea interumana produsă de Duhul Sfânt.

Sfânta Scriptură reprezinta identificarea lui Hristos care S-a talmacit pe Sine in cuvinte ,deci,Scriptura interpretează lucrarea continua si prezentă a lui Hristos care rămâne viu si Acelasi.

Dacă nu ar fi Scriptura , credinta ar slăbi iar continutul ei ar sărăci si ar deveni nesigur in cadrul Bisericii. Dacă nu ar fi Biserica, Scriptura nu ar fi actualizată, deoarece ar lipsi transmiterea Duhului de la cei ce cred la cei ce primesc credinta. Prin urmare ,Sfantul Duh actualizează cuvintele Scripturii in comunitatea Bisericii.

”Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată’’(2 Timotei 3,16).

Actualizarea cuvintelor lui Hristos este împlinita prin Duhul Sfant. Sfântul Maxim Marturisitorul spune :’’E nevoie de multă ştiinţă (duhovniceasca) pentru ca,înlăturând mai întai cu grijă vălurile literelor care acopera Cuvântul,să putem privi cu mintea dezvăluită pe Cuvântul însusi,stând de Sine limpede pe Tatăl,atât cât e cu putinţă oamenilor’’

Traditia este însăşi Biserica,prin Duhul Sfant,ca forma nemicşorată a lui Hristos, evidenţiind astfel Revelatia ca realitate împlinita in Hristos.

Dinamismul intrisec al Scripturii are un continut ce se vrea explicat,aplicat si trăit în intensitate.pentru că Hristos-Însuşi continutul Revelatiei-Cel necuprins,se vrea cunoscut si iubit intens. Vom întelege că raportul intre permanentizarea Revelatiei încheiate în Hristos si noutatea ei continua prin Traditie a carei temelie e oferită de Apostoli.

Scriptura Îl trece pe Hristos în viaţa oamenilor completându-se prin Traditie,caci Biserica ţine Scriptura,o aplică prin Traditie si o actualizează mereu aceeaşi.

Fără aplicarea ei in Liturghie si fără explicarea liturgică, Scriptura se pierde,dat fiind faptul că Traditia reprezintă totalitatea modurilor de trecere a lui Hristos in viata umana sub forma Bisericii si a tuturor lucrarilor Lui de sfintire si propovăduire ,precum si transmiterea de la o generatie la alta.

Preot paroh,

             Gheorghe Marius Drugă

                       Parohia Ortodoxă Zorleasca

                       Comuna Valea Mare-Olt