Arhiva pentru categoria ‘Cuvant din Amvon’

15.02.2019 – Pregătirea în vederea prăznuirii sărbătorilor

vineri, februarie 15th, 2019


De la făgăduința făcută de Dumnezeu în Rai, protopărinților noștri și până la împlinirea ei, atunci când a venit vremea (Galateni, 4, 4), pomenirea a fost într-o încordată așteptare. În spațiul acestei așteptări, omenirea a evoluat în cadrul umbrei și a neînțelegerii, oamenii apropiați de Dumnezeu, tânjind dupa venirea Mântuitorului. Din timp în timp au apărut profeți care au punctat cu profețiile lor despre nașterea lui Mesia, timpul așteptării. În așteptarea unui eveniment omul reflectă la ceea ce se va întâmpla, meditează și analizează evenimentul respectiv în sine, așteptând producerea lui. Marile sărbători ale anului ca Nașterea Domnului, Sfintele Paști, dar și alte praznice, necesită o pregătire anterioară în vederea prăznuirii lor în chip plenar. Ca popasuri duhovnicești ele nu pot fi nici serbate și nici petrecute într-un mod profan. Încărcătura lor spirituală nu poate fi descătușată decăt printr-o pregătire adecvată; ca punct culminant având cuminecarea cu Trupul și cu Sângele Lui Hristos, nu se pot primi Sfintele Taine, decât pregătiți și curați, atât trupește cât și sufletește.

O latură a acestei pregătiri o reprezintă postul. Abținerea de la anumite mâncăruri, socotite „de dulce” reprezintă o formă de cinstire a lui Dumnezeu, prin aspectul ei de jertfă. Deoarece reprezintă o jertfă această tăiere a voii, această renunțare deliberat aleasă. Nimeni nu ne împiedică să consumăm ceea ce ochii văd și pofta noastră o cere. Nimeni, decât conștiința noastră. De aceea este o jertfă. Se mai dorește de asemenea, o asemănare smerită cu Sfinții îngeri care nu au nevoie de hrană.

Dar postul, în accepțiunea lui larg acceptată, nu se poate ridica la treapta de jertfă, decât alături de alte lucrări sufletești ale creștinului. Astfel, pe lângă post este necesară facerea de bine, după putere, aplecarea gândului spre cele sfinte,  înfrânarea de la vorbe necuviincioase, deoarece cuvintele conțin energie, care prin conținutul lor poate fi pozitivă sau negativă. Și peste toate o atitudine smerită știind că „cel ce nu are îndîrjie, acela va vedea pe Dumnezeu”. Fără acestea, postul nu este decât un regim alimentar, o dietă, fară nici o aură spirituală.

Prin post, prin abținerea de la mâncarea ce îngreunează trupul și sufletul, se obține un transfer al energiilor umane, din zona negativului, spre pozitiv. Omul dorește să facă bine, să fie mai aproape de Dumnezeu.

Dar postul reface și sănătatea zdruncinată de o alimentație nesănătoasă. Heraclid și Hipocrat prescriau în toate bolile având baza în alimentație șapte zile de post, iar Esculap, trei zile de post complet. Istoria română ne vorbește de un om, Pomponius Atticus, care chinuit rău de boală s-a hotărât să moară prin înfometare; dar în loc de moarte dupa 14 zile de post a găsit vindecarea completă.

Doctorul V. Pauchet, cel mai popular medic al Franței recomandă una, două zile de post pe săptămână. Profesorul Von Nordeen, medicul curant al regelui Carol I, s-a făcut vestit în toată Europa prin regimul său numit zig-zag, adică, după două zile de hrănire obișnuită, o zi de post.

Medicii Gilbert și Dominici, cercetând intestinele umane, au constatat că la cei ce se hrănesc numai cu vegetale, se găsesc doar 2000 de microbi pe cm3 de conținut; pe când la cei ce se hrănesc obișnuit cu carne, se găsesc 64000 de microbi pe cm3.

  • Postul este un foarte bun mijloc de pocăință – 1, Ioan Postitorul.
  • Să se postească miercuri și vineri, 69 ap.; 15 Petru al Alexandriei.
  • În postul Paștilor să nu se facă nunți – canonul 52 Laodiceea.

Alături de post, spovedania ocupă un loc aparte în vederea pregătirii sfintelor sărbători. Ea conferă iertarea păcatelor și posibilitatea îndreptării.

Sărbătorile își dezvăluie întreaga semnificație, doar petrecându-le după o așteptare pregătitoare, când trupul și sufletul sunt pregătite să întâlnească sărbătoarea.

Pr. Mihăiţă Tudor

16.10.2018 – Valoarea spirituală a mărturisirii păcatelor

marți, octombrie 16th, 2018

Această Taină, după cum ne spune părintele Stăniloae, este una a comunicării celei mai intime și sincere între penitent și preot, sau chiar o Taină a comuniunii între ei – preotul pătrunzând în sufletul penitentului, care i se deschide de bunăvoie. Prin Taina Botezului și cea a Mirungerii i s-au iertat primitorului păcatele prin simpla mărturisire a credinței și angajare la păzirea ei. Taina Pocăinței se săvârșește cu un om care a dovedit că nu a conlucrat cu harul Botezului, el trebuie să explice din ce motive a căzut și care sunt slăbiciunile lui, pentru a fi vindecat. Prin căință și prin făgăduința de a nu mai păcătui trebuie să arate apoi o angajare cu mult mai hotărâtă în a combate slăbiciunile. Pentru ”recidiviști” mijloacele de remediere a slăbiciunilor trebuie aplicate cu și mai multă strictețe, Taina neavând ca efect remedierea durabilă a omului și nefăcându-l iarăși un om cu adevărat nou.

Penitentul trebuie să manifeste o încredere în preot ca în nici un alt om și să aștepte de la el sfat, ajutor și dezlegare. Pentru aceasta, preotul, pe lângă autoritatea lui de reprezentant văzut al lui Dumnezeu și o apreciabilă autoritate morală, trebuie să-și însușească și o bună cunoaștere a modului în care se pot lecui diferitele slăbiciuni omenești. Nici cei ce au cunoștiințe bogate de ordin psihologic și psihiatric nu-l pot ajuta pe om așa cum îl ajută un preot, pentru că omul are nevoie și de încrederea într-un ajutor dumnezeiesc.

Prin Taina Spovedaniei, penitentul și preotul, se leagă într-o prietenie unică; sufletele lor se ating și vibrează. Aceasta e comuniunea maximă care se poate realiza cu un om. E Taina restabilirii comuniunii depline între un credincios și preotul ca organ văzut al lui Hristos, e Taina readucerii penitentului în comuniune cu Hristos și cu Biserica. În această relație este prezent în mod nevăzut, dar transparent și simțit în mod tainic, Însuși Hristos, în fața căruia amândoi se simt răspunzători. Taina aceasta îi înalță din planul sufletesc în planul duhovnicesc în care lucrează Duhul Sfânt, de aceea se spune că lucrarea preotului este o lucrare de ”duhovnicie”.

Pr. Nicolae Bacu

16.10.2018 – Învăţătura Bisericii despre iertare

marți, octombrie 16th, 2018

Păcatul este o povară strivitoare, atât de grea că numai Dumnezeu o poate duce, iar Dumnezeu iartă fără condiții. Păcătoșii nu pot oferi ceva lui Dumnezeu în schimbul iertării, ceva care să valoreze și să echivaleze iertarea divină. Ei pot însă ierta greșelile semenilor lor și să-L roage pe Dumnezeu să-i ierte. Iertarea divină este astfel climatul în care omul se încifrează în  existență.

Creștinismul a fost definit ca ”religia iubirii”. O definiție perfectă. Din punct de vedere logic este una dintre cele mai complete definiții din istoria logicii. Dumnezeu este iubire, a creat lumea și pe om din iubire, i-a adus mântuirea din iubire și din iubire îi poartă de grijă, i-a rânduit Biserica Sa din iubire. Biserică fără de pată, fără păcate, nu însă fără păcătoși. Prezența continuă a păcătoșilor în viața Bisericii învederează necesitatea continuă a iertării. Catehismul observă cu adâncime că ”toată cunoașterea și puterea dumnezeieștii Evanghelii se cuprinde în cererea: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi, iertăm greșiților noștri”.

Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, S-a întrupat și și-a dat sângele Său pentru iertarea fărădelegilor și a păcatelor noastre. Tot spre iertarea păcatelor a așezat și sfintele Taine. Pe temeiul acesta creștinismul a fost tot așa de bine definit ca ”religia iertării”. În context evanghelic Dumnezeul iubirii este deopotrivă și Dumnezeul iertării. Căci multe sunt păcatele noastre și ”de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm” (1 In 1, 8). Persoana omenească păstrează încă în inimă amintirea sfințeniei pierdute, a nevinovăției pe care acum n-o mai are, dar pe care o caută cu înfrigurare. Din această perspectivă nimic nu i se poate întâmpla făpturii omenești mai măreț decât iertarea.

Iertarea obținută prin Taina Spovedaniei înseamnă o eliberare (lucru care ni-l spune și etimologia cuvântului românesc ”iertare” provenit din latinul vulgar ”libertare”) de sub povara păcatului care stă să ne copleșească, eliberare de consecințele lui egale cu împietrirea. Căința este leacul vindecător al rănii, pe care a produs-o păcatul, sufletului nostru; iar harul revărsat prin această sfântă Taină nu îngăduie să rămână nici o cicatrice în sufletul nostru și odată cu sănătatea ne dă și frumusețea sufletului.

În Taina sfintei Spovedanii, Mântuitorul, Căruia îi expunem păcatele noastre, este doctorul care știe să fie bolnav cu bolnavii, știe să plângă cu cei ce plâng, care are milă de noi, ne dă sfat și ne întărește.

Pr. Nicolae Bacu

16.10.2018 – Importanța și necesitatea postului în viaţa creştinului

marți, octombrie 16th, 2018

Respectarea posturilor este o datorie a fiecărui creștin. Postul întreg, adevărat și desăvârșit nu este doar trupesc, ci și sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare și totodată de mâncări. Așa ne îndeamnă Biserica prin cântările ei din slujbele Postului Mare: „Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bineprimit”.

Postul este o invitație de a investi, mai mult decât de obicei, energie fizică în cele spirituale prin rugăciune, milostenie, lecturi duhovnicești. Pe perioada posturilor, se consideră necesar să se acorde o atenție sporită de către credincioși rugăciunilor de acasă adică mai multe și mai dese decât de obicei. Sfinții Părinți numeau postul fără rugăciune ca fiind ”postul demonilor” deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor corporale dar nici nu se roagă.

Sfinții Părinți, de asemeni, laudă și recomandă postul cu stăruință. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalță şi îl uşurează”. Referindu-se la cetatea ninivitenilor și la pocăința acestora adaugă Sfântul Părinte: „Ceea ce n-a putut porfira, a isprăvit veșmântul cel de pocăintă, iar ce n-a putut coroana, a putut cenușa. Așadar, vezi cât de adevărat este ceea ce zic eu, că cineva nu trebuie să se teamă de post, ci să se teamă de viața cea desfătată, de lăcomie și de îmbuibare, îndoparea și îmbuibarea au zguduit cetatea Ninivei și au dus-o aproape de pieire. Postul însă iarăși a întărit cetatea”.

Postul, fie că este de o zi fie de mai multe zile, fie că este ajunare sau post ascetic este expresia stării de așteptare și pregătire. În acest sens postul este întotdeauna pus în legătură cu așteptarea unirii cu Hristos prin Taina Sfintei Împărtășanii, primind astfel carater euharistic. Este ”o călătorie, un pelerinaj” spre această bucurie sfântă, iar acestă bucurie face tristețea postului să fie una ”strălucitoare” iar ostenelile o ”primăvară duhovnicească”. În pragul împărtășirii se trăiește un moment de totală lepădare de sine  pentru a-I face loc lui Hristos.

Pr. Nicolae Bacu

16.10.2018 – Rânduiala postului în anul liturgic

marți, octombrie 16th, 2018

Posturile de o zi sunt următoarele:

a) Miercurea și vinerea din fiecare săptămână (afară de cele însemnate cu harți) în amintirea Patimilor Domnului;

b) Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie);

c) Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

d) Ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie), post așezat și rămas din vremea când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune pentru primirea Botezului de a doua zi. Se ajunează în orice zi ar cădea, iar a doua zi se ia aghiasmă pe nemâncate.

Posturile de mai multe zile sunt în număr de patru și au o mare importanță în cursul anului liturgic:

a) Postul Paștelui, Postul Mare sau Păresimile. Este așezat în cinstea Patimilor Domnului și ne amintește de postul Mântuitorului din pustie. Este o călătorie duhovnicească, iar destinația sa este Paștele, ”Praznic al Praznicelor”. Ține șapte săptămâni, începând cu Duminica izgonirii lui Adam din rai și se încheie în noaptea Paștilor. E cel mai vechi, mai lung și mai de seamă dintre posturile bisericești.

b) Postul Crăciunului. Ține 40 de zile, din 14 noiembrie până pe 25 decembrie când sărbătorim Nașterea Domnului. Închipuie noaptea în care trăia omenirea dinainte de Mântuitorul, când Patriarhii și Drepții Legii vechi așteptau venirea Lui, cu post și rugăciune. Ne aduce aminte îndeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise. În ziua Crăciunului, în orice zi ar cădea, se mănâncă de dulce.

c) Postul Sântă-Măriei Mari. Este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului și este așezat spre amintirea postului cu care aceasta, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice. Are o durată de două săptămâni: de la 1-15 august. Dacă ziua Sântă-Măriei cade miercuri sau vineri, nu se mănâncă de dulce în acestă zi, ci se dezleagă numai la pește.

d) Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel sau Postul Sân-Petrului. Este așezat în cinstea celor doi sfinți Apostoli a căror moarte mucenicească se serbează la 29 iunie. Totodată ne aduce aminte de postul cu care Sfântul Apostol Pavel, împreună cu Varnava, s-au pregătit înainte de trimiterea lor la propovăduire, din porunca Duhului Sfânt.

Pr. Nicolae Bacu