Arhiva pentru categoria ‘Cuvant din Amvon’

16.10.2018 – Rânduiala postului în Noul Testament

marți, octombrie 16th, 2018

După cum reiese din Sfintele Evanghelii, Sfântul Ioan Botezătorul a fost un propovăduitor al pocăinței și al postului: „Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică” (Matei 3, 4).

Înainte de a începe propovădirea Mântuitorul Însuși a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie, după cum ne relatează Sfântul Evanghelist Luca: „Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit” (Lc. 4, 2). Dar postul reiese și din poruncile și cuvintele Mâtuitorului: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Mt. 6, 16-18); „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste” (Lc. 21, 34).

Urmând învățăturii Domnului Iisus Hristos, Apostolii au postit și s-au rugat: „Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece” (F.A. 13, 3); „Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră” (F.A. 14, 23). De asemeni Sfinții Apostoli au și îndemnat la postire, după cum reiese din cuvintele Sfântului Apostol Pavel către corinteni: „Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre” (1 Cor. 7, 5). Tot Sfântul Apostol Pavel le mărturisește corintenilor prin câte greutăți a trecut în timpul propovăduirii sale: „În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine” (2 Cor. 11, 27).

Pr. Nicolae Bacu

15.10.2018 – Postul în Vechiul Testament

luni, octombrie 15th, 2018

Istoria postului pentru spiritualitatea creștină începe din Grădina Edenului atunci când Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoștiinței binelui și răului să nu mănânci” (Fac. 2, 9). Este un îndemn la postire, la o reținere de la o hrană anume întru prezervarea vieții și întru comunicare cu Dumnezeu. Acestea vor rămâne coordonate fundamentale ale oricărui post adevărat.

Atunci când a primit tablele legii, pe muntele Sinai, „Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut” (Ieş. 34, 28). Iar când au biruit poporul păgân al filistenilor, evreii „s-au adunat la Miţpa şi au scos apă, şi au turnat înaintea Domnului şi au postit în ziua aceea” (1 Regi 7; 6). Dumnezeu Însuși a orânduit, prin Moise, postul din ziua Curățirii sau Ispășirii (cf. Lev. 16, 29).

Însuși regele David postea adesea cu pocăință după cum găsim în cartea Psalmilor: „Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate al nostru aşa de bine m-am purtat; ca şi cum aş fi jelit şi m-aş fi întristat, aşa m-am smerit” (Ps. 34, 13).

Profeții au căutat să adâncească semnificația postului spiritualizându-l, accentuând că renunțarea la mâncare și băutură trebuie însoțite de acte de virtute și de dreptate socială. Isaia vorbește mult despre valoarea postului ( cap. 58).

Daniel în Babilon a postit trei săptămâni: „În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale. Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile”. (Dan. 10, 2-3).

Profetul Ioil, amintind de pocăință, îndeamnă și la post: „Sunaţi din trâmbiţă în Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi!” (Ioil 2, 15).

În cartea Ecclesiastul găsim următorul îndemn: „Nu fi nesăţios în nici o desfătare şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţiu, mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va înmulţi viaţa” (Ecl. 37; 32-34).

De obicei postul la evrei ținea câte o zi, dar mai existau situații în care se respectau mai multe zile de post consecutive. În vremea Mântuitorului ei posteau în fiecare lună a anului câte o zi sau mai multe. Cei mai zeloși, mai ales fariseii, este știut că posteau în fiecare luni și joi: „Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig”( Lc. 18, 12).

Pr. Nicolae Bacu

15.10.2018 – Cât de importantă este milostenia pentru viaţa creştinului?

luni, octombrie 15th, 2018

Prin milostenie ne dovedim toţi un trup, ne simţim în unitate, în comuniune, depăşim ceea ce în mod obişnuit acordăm numai fraţilor, rudelor, vecinilor, oricând până la transfigurarea tuturor în rudenii spirituale, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Tot el ne încredințează de faptul că prin milostenia creștină, datorită comuniunii, când dăm, de fapt primim, ne dăm nouă, ne trimitem  comoara în cer. „Fără a lăsa să se piardă aici pe pământ bogăţiile noastre, le vom lua cu noi părăsind lumea, dacă am ştiut să le schimbăm în valori sigure depunându-le în mâinile săracilor”.

Scopul milosteniei, al renunțării la o parte din câștig, este de a-l face pe cel pătimaș să nu mai prețuiască atât de mult materia, să-și dezlipească inima de ea și să se apropie de Dumnezeu. Astfel omul își schimbă reflexele egocentrice de a aduna și strânge în favoarea propriei persoane, în reflexe jertfelnice de a se dărui pe sine în iubirea desăvârșită a  lui Dumnezeu și semenilor.

Celor ce vor împlini faptele milosteniei, Dumnezeu le va ierta păcatele, la judecata de apoi după cum spune Sfântul Apostol Iacov: „Judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă și mila biruiește în fața judecății”  (Iacov. 2, 13).

Pr. Nicolae Bacu

15.10.2018 – Temeiuri despre milostenie în scrierile Sfinților Părinți

luni, octombrie 15th, 2018

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat de mulţi teologi „predicator al milosteniei” și ”dascăl al  pocăinței”. El dedică milosteniei adevărate imnuri şi, propovăduindu-o, se expune unor adevărate primejdii şi conflicte cu clasele avute. Iată ce ne spune Sfântul Părinte de modul în care trebuie săvârșită milostenia: „Nu spre arătarea oamenilor precum se întâmplă la iudei; cei ce dădeau milostenie trâmbițau, cei ce posteau își smoleau fețele lor, iar cei ce se rugau umblau pe ulițe. Și ce poate fi mai ticălos decât acest lucru când suferă ostenelile, dar se lipsesc de răsplată?”. Milostenia este podoabă pentru suflet: „Căci El nu caută tavan poleit, nici stâlpi pictaţi, nici marmure frumoase, ci podoabă a sufletului si frumuseţe a minţii si masă plină de dreptate şi de roade ale milosteniei. Şi de va vedea acest fel de masă degrabă vine şi se face părtaş ei, pentru că El este Cel ce a zis : „Flămând am fost şi m-aţi hrănit” (Mt. 25, 35). Deci când vei vedea vreun sărac strigând tare şi vei da din cele puse înainte pe masa ta celui lipsit, prin slugă ai chemat la masa ta pe Stăpânul şi ai umplut-o toată de binecuvântări şi prin pârga aceea ai dat pricină să ţi se umple jitniţele tale de multe bunătăţi.

Trebuie să fim conștienți de faptul că bunurile noastre pământești sunt doar un dar de la Dumnezeu. Iată ce ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog în acest sens: „Și bucurie este pentru că nu sunt ale noastre, ci ni le-a dăruit Dumnezeu spre folosul celor împreună cu noi, ca să le risipim cu îndestulare și fără pizmă, cu bucurie și cu mărinimie, iar nu din milă și silă sau din nevoie. Încă și astfel e îndemnul. Să împărțim cu bucurie cele adunate în nădejdea făgăduinței celei credincioase pe care ne-a făcut-o Dumnezeu că ne va da însutită plata pentru acesta”.

Sfântul Ioan Casian, în cele opt gânduri ale răutății, vorbind despre patima iubirii de arginți, ne amintește că „ mai bine este a da decât a lua” (Fapte 20, 35) osândind totodată pe cei ce  rastălmăcesc pasajele biblice și cred că mai bine este să fii bogat pentru a da și altuia, decât să fii sărac și să te mulțumești cu ce ai. Și cel sărac poate să facă faptele milosteniei.

Pr. Nicolae Bacu

15.10.2018 – Când săvârşim milostenia?

luni, octombrie 15th, 2018

Pentru a fi aducătoare de roade duhovnicești, pentru a fi bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie izvorâte din iubire sinceră de Dumnezeu și de aproapele. Întotdeauna Dumnezeu privește la inima omului atunci când acesta săvârșește faptele milosteniei. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuți, singurii pe care-i avea, trece cu mult înaintea bogaților care punea sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii: „Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult. Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa” (Mc 12, 42-44).

Milostenia sufletească constă în a nu răsplăti răul cu rău, ci a răsplăti răul cu bine. Ea constă în iertarea tuturor insultelor şi ofenselor pe care ni le fac oamenii şi cât stă în puterea noastră, a le primi ca binefaceri ce ne curăţesc de întinăciunea păcatului. Pe scurt, milostenia stă în a-L urma pe Hristos, adică a-I împlini cu grijă poruncile, a purta crucea Sa, altfel spus a suporta cu inimă bună toate suferinţele pe care Providenţa dumnezeiască ni le trimite, pentru mântuirea noastră, în timpul pelerinajului nostru pământesc. Nu se poate una fără alta: nu-L poţi urma pe Hristos fără a-I purta crucea şi fără a recunoaşte în ea dreptatea divină.

Domnul i-a zis tânărului care dorea să ajungă desăvârşit: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Împărţirea averilor trebuie făcută înaintea luării crucii. Atâta vreme cât ne păstrăm bunurile noastre, în sensul de a le privi ca indispensabile, este imposibil să ne luăm şi să ne purtăm crucea: „Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 33); crucea va fi mereu aruncată de pe umeri şi înlocuită de bogăţiile noastre; credinţa noastră în Dumnezeu, şi vederea lui Dumnezeu prin credinţă, vor fi distruse de către încrederea în bogăţiile noastre, şi de către atenţia ce le-o acordăm.

Sfinţii Părinți și sfinții mucenici s-au străduit să împlinească cu stricteţe această poruncă, înainte de a-şi începe lupta duhovnicească. Primii îşi împărţeau averile înainte de a merge la chinuri, iar dacă nu aveau timp, după porunca lui Dumnezeu, dădeau această dispoziţie apropiaţilor şi prietenilor. Și astăzi călugării fac exact acelaşi lucru înainte de a-şi începe martiriul lor duhovnicesc. Îndemnul Mântuitorului nu se adresează, însă, doar acestora. Noi toți trebuie să-i urmăm lui Hristos, fiecare avem o cruce pe care trebuie s-o purtăm.

Faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute și lăudate de oameni, după cum tot Mântuitorul ne învață zicând: „Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Mt. 6, 2-4).

Milostenia trebuie făcută oricărui om aflat în nevoie, fără deosebire  dăruind aproapelui nostru ceea ce el are neapărată nevoie: „Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea” (Lc. 10, 36-37).

Pr. Nicolae Bacu