Arhiva pentru categoria ‘Teologie si Viata’

25.07.2019 – SPOVEDANIA PREOTULUI ŞI A CREDINCIOŞILOR (5)

joi, iulie 25th, 2019

În antichitatea creştină vedem limpede de ce creştinul are nevoie de spovedanie şi acesta este încă unul din acele puncte minunate pe care preotul trebuie să îl facă cunoscut credinciosului. Tertulian este cel care arată de ce este importantă mărturisirea păcatelor pentru iertarea lor: ,, Dumnezeu nu cere mărturisirea păcatelor pentru că nu le-ar şti,ci pentru că mărturisirea lor este un semn de căinţă reală şi de încredere în Dumnezeu şi în preotul care îl reprezintă pe Dumnezeu”.(16)

         Duhovnicul trebuie să asculte şi să înţeleagă,să pună întrebări cu tact în spiritul dragostei şi să evite pătrunderea brutală în intimitatea sufletească,respectând libertatea omului. De foarte multe ori penitentul nu este conştient de gravitatea anumitor păcate, iar duhovnicul îl va ajuta să le descopere, amintindu-i acestuia rugăciunea care precede mărturisirea: ,, Iată ,fiule , Hristos stă nevăzut,primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina,nici te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos…”(17). În astfel de situaţii,preotul va da sfaturile utile şi concrete, neoprindu-se la îndrumările generale,încredinţându-l în simţire pe fiul spiritual, că relatia dintre ei este personală şi unică,iar persoana umana a acestuia a ieşit din anonimat şi începe urcuşul duhovnicesc.

         Menţionez că , fiecare mărturisire este unică în felul ei,aşa cum fiecare persoană este unică în fiinţa şi trăirea ei. Ca urmare,epitimiile şi canoanele date de duhovnic, vor fi înţelese de creştin ca un exerciţiu de căinţă şi nu ca o pedeapsă. Paul Evdokimov evidenţiază acest argument spunând despre epitimie: ,, Ea este o doctorie,iar părintele duhovnic caută raportul organic între cel bolnav şi mijlocul de vindecare. Scopul epitimiei este să-l pună pe penitent în nişte condiţii noi,în care nu mai este ispitit de păcat”.

         Foarte importantă este în evoluţia îndreptării păcătoşilor, în scaunul duhovnicesc,zidirea duhovnicească a comunităţii. Astfel,păcatul mărturisit de bună voie va fi sancţionat cu blândeţe, iar cel descoperit prin ascundere, cu asprime.

         Pentru a ajunge la o bună cunoaştere a feluritelor tipologii umane ,cât şi la o înaintată simţire a gravităţii faptei săvârşite ,, Duhovnicului se cere..” , spune Părintele Stăniloaie, „…să fie în stare, prin citirea de cărţi duhovniceşti,prin urmărirea diferitelor procese sufleteşti,prin experienţă,nu numai să dea cu o anumită siguranţă sfaturile cele mai eficiente, ci şi să le argumenteze în faţa penitentului ca acesta să se lase convins şi să le urmeze”.(18 )

         Mărturisirea credincioşilor în numar considerabil, în perioada Triodului, mai exact în ultimele zile ale săptămânii patimilor,reprezintă un fenomen care a luat amploare în ultimii ani de după revoluţie. Asistăm la o marginalizare a celeilalte perioade a anului liturgic bisericesc şi la o încărcare a credinţei oamenilor că numai în această perioadă se obţine foarte bine apropierea de Dumnezeu ,iar iertarea păcatelor are un efect scontat(sperat, presupus). Iată, o problemă majoră care macină Ortodoxia şi minimalizează spovedania la un anumit timp din an. Excluderea acestei practici va fi în permanentă atenţie,înţelegând că nu reducem importanţa sărbătorii Învierii Domnului şi vom arăta credincioşilor că tot ceea ce este făcut superficial( de cele mai multe ori datorită lor în această perioadă) nu îşi va atinge scopul bine delimitat.

         Dreptslăvitorii creştini ai Bisericii Ortodoxe vor primi îndrumarea clară a păstorilor de a lucra la spălarea păcatelor lor în tot timpul anului şi al vieţii,având ca o oglindă în fata lor spusele Sfântului Andrei Criteanul,în perioada Triodului: ,, Trupul mi-am spurcat , duhul mi-am întinat,peste tot m-am rănit,dar ca un doctor,Hristoase,amândoua prin pocăinţă mi le tămăduieşte. Spală-le,curăţeşte-le,Mântuitorul meu,arată-le mai curate decât zăpada”.(19)

         Avându-i ca îndrumători pe Sfântul Grigorie Dialogul şi pe Sfântul Nicodim Aghioritul, parafrazându-i, pot spune că în scaunul duhovniciei, vom învata pe fiecare după starea lor socială,psihică şi religioasă, cum ar fi:

  • pe bărbaţi ,cu sarcini mai grele;
  • pe femei,cautând latura sentimentalului prin evidenţierea lucrurilor plăcute şi uşoare;
  • pe tineri,cu mustrare:
  • pe bătrâni,cu rugăminte plină de bunăvoinţă;
  • pe săraci,cu mângâiere în suferinţe;
  • pe bogaţi,cu temere împotriva mândriei primejdioase;
  • pe veseli,prin a le arăta chinurile care însoţesc osânda veşnică;
  • pe trişti,prin gândirea la răsplata plină de bucurii;
  • pe muncitori,prin nesocotirea îndatoririlor;
  • pe conducători,prin a fi pilde de viaţă bună;
  • pe înţelepţi,prin a căuta continuu ştiinţa lui Dumnezeu;
  • pe cei fără înţelepciune,prin pilde;
  • pe neruşinaţi,prin dojană deschisă şi aspră;
  • pe ruşinaţi,prin amintirea cu blândeţe a propriilor greşeli;
  • pe fricoşi,prin a-i lăuda cu unele din virtuţile lor.

         Lista poate continua,însă pentru o mai bună aprofundare vom studia neîncetat,în funcţie de caz şi solicitare ,experienţa noastră ,îndemnurile Sfinţilor Părinţi şi regulile privitoare la păcate.

                    Cocluzii.

         Apariţia spovedaniei în creştinism, vine ca semn al neascultării. Acesta este motivul căderii în păcat.

         Normele morale şi de drept canonic apar încă de la facerea lumii:,, v.16- A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: <<Din toţi pomii din rai poţi să mănânci.   V.17- Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci,căci,în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!>>”(Facerea ,II.16-17) (20). După ieşirea din starea paradisiacă, încep să se contureze primele reguli de disciplină, întâi prin viu grai( Sfânta Tradiţe), apoi prin scris( Sfânta Scriptură ,toate scrierile Sfinţilor Părinţi).

         Iată cum, mărturisirea,devine încă de la începutul omenirii o necesitate de care creaţia avea atâta nevoie.

         Condiţia esenţială în taina mărturisirii, pentru  eficacitatea ei, adică obţinerea harului iertării prin formula sacramentală respectivă ,, este pocăinţa sinceră şi hotărârea fermă a penitentului de a termina relaţia cu păcatul şi de a începe o viaţă corespunzătoare legii morale divine”.(21)

         Întâlnirea dintre preotul duhovnic şi penitent,cât şi dintre duhovnic-duhovnic,se va concretiza printr-o atitudine de ascultare atentă,caldă,participativă şi profundă,care să creeze un sentiment uman autentic.

         Pentru o experimentare cât mai bună a duhovnicului,cât şi a credinciosului,şi ,totodată pentru o viaţă plină de împliniri în departarea de păcat, recomandăm o trăire intensă şi autentic crestinească,cât şi lecturarea continuă a următoarelor scrieri:

1-Sfânta Scriptură;

2-Spovedania şi Duhovnicia-Pr. Petre Vintilescu;

3-Îndrumarul Duhovnicului-Pr. Eugen Drăgoi;

4-Pravila Bisericească-Ierom. Nicodim Sachelarie;

5-Pidalion- Arhim Zosima Târâla şi Pr. Haralambie Popescu;

6-Scara Raiului-Ioan Scararul;

7-Canoanele Bisericii Ortodoxe-Arhid. Ioan N. Floca;

8-Cartea regulei pastorale- Sfântul Grigorie Dialogul;

9-Carte foarte folositoare de suflet, Sfătuire către duhovnic-Sfântul Nicodim Aghioritul;

10- Despre Preoţie –Sfântul Vasile cel Mare.

            INDEXURI :

(1).Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura IBMBOR , Bucureşti, 1994, p.1117.

(2).Idem, p.1120.

(3).Idem,p.1234.

(4).Pr.Prof.Dr. Nicolae D. Necula , Tradiţie şi Înnoire în slujirea liturgică-vol.3 , Editura IBMBOR , Bucureşti 2004  , p.201.

(5).Ioan Scarărul , Scara Raiului , Editura Amarcord , Timişoara 2008 , p.218.

(6).                       ,Despre pocainta, p.172.

(7). Idem(1), p.1376.

(8).Î.P.S. Antonie Plămădeală , Cuvânt către preoţi,  sursa : Internet-2009.

(9).Idem (8).

(10).Mitrop.Hierotheos Vlachos , Psihoterapia Ortodoxă –continuare şi dezbateri , Editura Sofia , Bucureşti 2001 , p.306.

(11).Părintele Porfirie , Antologie de sfaturi şi îndrumări , Editura Bunavestire , Bacău , p.154.

(12). Idem, p.161.

(13).Sf.Grigorie cel Mare , Cartea regulei pastorale , Editura IBMBOR , Bucureşti 1998 , p.69.

(14). Idem , p72.

(15). Idem (1) , p.1282.

(16).P.S. Andrei-Episcop de Alba Iulia , Etapele Tainei Spovedaniei , Sursa –Internet 2009.

(17).Molitfelnic , Editura IBMBOR , Bucureşti 2002 , p.65.

(18).Pr.Prof. Dumitru Stăniloaie , Înnoirea şi sfinţirea credincioşilor în Taina Mărturisirii,după învăţătura Bisericii Ortodoxe , Sursa –Internet 2009.

(19). Triod.

(20).Idem(1) , p.13.

(21).Pr.Petre Vintilescu , Spovedania şi Duhovnicia , Editura Episcopia Ortodoxă Alba Iulia,   Alba Iulia 1995 , p.282.

 

              BIBLIOGRAFIE:

 

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura IMBOR, Bucureşti-1994;
  2. Spovedania şi Duhovnicia , Pr.Petre Vintilescu , Editura Episcopiei Ortodoxe Române Alba Iulia-1995;
  3. Carte foarte folositoare de suflet, Sfătuire către duhovnic. Sfântul Nicodim Aghioritul, Editura Episcopiei Râmnicu Vâlcea;
  4. Cartea Regulei Pastorale , Sfântul Grigorie cel Mare(Dialogul) , Editura IBMBOR,Bucuresti-1996;
  5. Canoanele B.O.R.,note şi comentarii , Arhid.Prof.Dr. Ioan N.Floca , Sibiu-2005;
  6. Scara Raiului, Ioan Scărarul , Editura Amarcord, Timişoara-1998;
  7. Pidalion, Institutul de Arte Grafice ,, SPERANŢA” , Bucureşti –1933;
  8. Îndrumarul Duhovnicului , Pr.Eugen Drăgoi , Editura Episcopiei Dunării de Jos ,  Galaţi-2000;
  9. Molitfelnic , Editura IBMBOR, Bucureşti-2002;
  10. Antologie de Sfaturi şi Îndrumări , Părintele Porfirie , Editura Bunavestire , Bacău;
  11. Psihoterapia Ortodoxă-Ştiinţa Sfinţilor Părinţi , Mitropolit Hierotheos Vlachos , Editura Învierea-Arhiepiscopia Timişoarei, 1998
  12. Tradiţie şi Înnoire în Slujirea Liturgică,vol.3 , Pr.Prof. Dr. Nicolae D. Necula , Editura IBMBOR , Bucureşti-2004;
  13. Elemente de Psihologie Pastorala Ortodoxă , Arhiep. Hrisostom de Etna, Editura Bunavestire , Galaţi-2003;
  14. Psihoterapia Ortodoxă –continuare şi dezbateri , Mitrop. Hierotheos Vlachos , Editura Sofia , Bucureşti-2001;
  15. Tâlcuri noi la texte vechi , Antonie Plămădeală,  Editura Pronostic SRL , Bucureşti 1996;
  16. Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă, Antonie Plămădeală , Editura Pronostic SRL , Bucureşti-1995;
  17. Liturgica Specială , Pr.Prof.Dr. Ene Branişte , Editura Lumea Credinţei , Bucureşti-2005;
  18. Triod.

 

 

Pr. Gheorghe Marius Drugă,

Parohia Zorleasca, Protoieria Slatina I, Olt

 

25.07.2019 – SPOVEDANIA PREOTULUI ŞI A CREDINCIOŞILOR (4)

joi, iulie 25th, 2019

Mărturisirea credincioşilor.

Actul mărturisirii,în ceea ce îi priveşte pe credincioşi ,trebuie înţeles întâi de toate ca fiind un act al vindecării. Păcatele,considerate ca încălcări morale ce produc mânia lui Dumnezeu,nu înseamnă altceva decât ispăşirea dreptăţii şi a mâiei lui Dumnezeu. Dumnezeu nu pedepseşte ,ci noi ne autopedepsim pentru că nu acceptam darurile şi dragostea divină.

Conştientizarea penitentului,că păcatul nu este o simplă negare a legii,ci îndepărtarea sa de Dumnezeu,este primordială. Vindecarea păcătosului este concretizată în iluminarea minţii (eliberarea acesteia de stăpânirea raţiunii şi a patimilor) şi de schimbarea patimilor. Când cele două concepte sunt activate, Taina Spovedaniei lucrează la dimensiuni reale.

Duhovnicul trebuie să cunoască modalitatea optima care îl duce pe creştinul păcătos la vindecarea sufletească. Mai exact,se impune ca necesitate absolută eliberarea minţii şi modificarea patimilor,astfel încât sufletul să lucreze conform firii căreia a fost creat şi nu împotriva ei.

Este bine ştiut că, în Taina Spovedaniei,preotul duhovnic primeşte ajutorul dumnezeiesc care vine prin această taină. Însă ,dacă trăirea propriu-zisă a acestuia cât şi pregătirea sa intelectuală nu se ridică la un anumit nivel,care să-l situeze cu mult mai sus în ierarhia duhovnicească faţă de penitent, atunci asistăm la o spovedanie formală. Penitentul nu este îndrumat corect,deci nu poate să se elibereze de patimi şi revine la păcatul pe care l-a săvîrşit cu mare uşurinţă. Certitudinea îndreptării constă tocmai în cele evidenţiate mai sus  şi anume: iluminarea şi eliberarea minţii de patimi,adică lucrarea patimilor să fie independentă de starea minţii,astfel încât patimile să lucreze conform firii. În timpul în care mintea devine rob al raţiunii,iar omul trăieşte şi simte întunericul minţii lui, patimile lucrează contra firii

În timpul îndreptării creştinului, care cere mărturisirea,părintele duhovnic, ca să-l vindece pe acesta, are nevoie,pe lângă Taina Spovedaniei,de cunoaşterea evlaviei şi trăirii ortodoxe. El trebuie să cunoască ,asemenea unui medic,trei lucruri esenţiale în reuşita operaţiei sale :

1.Să facă o diagnosticare corectă a bolii, a păcătosului;

2.Să cunoască foarte bine ce înseamnă sănătatea,adică să ştie cu exactitate unde trebuie să-l îndrume pe om;

3.Să cunoască modalităţile terapeutice corecte şi specifice care să îl conducă pe om de la boală la sănătate,de la păcat la virtute.

Îndeplinite fiind acestea,rezultatul va fi Încununat de atingerea bucuriei spirituale,cu sănătate sufletească. Mitropolitul Hierotheos Vlachos spunea că ,,sănătatea sufletească este iluminarea minţii,drept care omul ajunge la vederea lui Dumnezeu,drept pentru care va trăi acel după asemănare”(10).

Duhovnicul ortodox va înţelege cu desăvârşire că trebuie să cunoască în relaţia sa cu penitentul,metoda ortodoxă de vindecare,să ştie să-l tămăduiască,adică să-l facă viu prin iluminarea minţii şi să-l conducă la îndumnezeire.

Săvârşirea Tainei Spovedaniei într-o atmosfera judiciară nu va face altceva decât să înmulţească patimile.

         ,,Spovedania este calea prin care omul se apropie de Dumnezeu. E ceea ce iubirea lui Dumnezeu oferă omului. Nimeni şi nimic nu-l poate lipsi pe om de această iubire”, spunea părintele Porfirie(11). Urmare acestor afirmaţii, credincioşii, de orice statut, vor fi conştienţi că ,,prin Taina Spovedaniei,orice lucru căzut se ridică şi orice greşeală se corectează”(12). La scaunul iertării,harul retras datorită neascultării, revine odată cu mărturisirea, dacă aceasta  afirmă concomitent cu păcatele şi cugetele şi temerile,supărările pe care ni le-au cauzat diverse evenimente.

Mărturisirea credincioşilor nu trebuie să urmeze întotdeauna un îndreptar dinainte stabilit. Acesta este bun la început , când se va face o spovedanie generală. Înaintând în căinţa şi mai ales în eliberarea de patimi,creştinul va beneficia de o cu totul altă tratare duhovnicească. De aici înainte, păstorul de suflete, va pune întrebari conform statutului fiecărui penitent şi, în acelaşi timp, pedepsele pe care le va aplica nu vor  fi ca urmare a puterii pe care o deţine şi dintr-o datorie disciplinară, ci prin virtutea smereniei prin care se va recunoaşte egal cu cel pe care îl îndreaptă. Sfântul Grigorie cel Mare(Dialogul) spunea: ,, Atâta vreme cât păstorul împleteşte în arta cnducerii dreptatea cu blândeţea,chiar şi aspru fiind,va înmuia inimile credincioşilor şi îi va sili prin blândeţe la supunere şi evlavie”(13).

Creştinul va simţi imediat, mai ales, în timpul confesării, dacă duhovnicul trăieşte numai zilele de sărbătoare,deci este păstor de week-end şi în anumite ocazii pricinuite de firescul vieţii fiecăruia. Atunci,duhovnicul nu trăieşte decât ,, o viaţă de sfinţenie întinată de fapte pământeşti…” , ,,… un aur care se întunecă”(14),conform Sfântului Grigorie Dialogul.

Înainte de mărturisire, cât şi în timpul desfăşurării acesteia, preotul va avea întipărit viu în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care, după ce primise botezul creştin prin Anania, în Damasc, le scrie romanilor astfel: ,,v.19- Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc,pe acela îl săvîrşesc. v.20- Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine”. (Romani VII, 19-20) (15) . Urmare acestui principiu paulin , ştiindu-ne purtători ai păcatului strămoşesc, taina mărturisirii păcatelor credincioşilor devine prin excelenţă Taină a comunicării intime şi sincere, între penitent şi preot, devine Taină a comuniunii între ei.

Omul poate să-şi  divulge păcatele oricui,însă eliberarea de păcat şi iertarea o primeşte numai de la Dumnezeu prin preot în scaunul haric al mărturisirii.

Pr. Gheorghe Marius Drugă,

Parohia Zorleasca, Protoieria Slatina I, Olt

25.07.2019 – SPOVEDANIA PREOTULUI ŞI A CREDINCIOŞILOR (3)

joi, iulie 25th, 2019

Asistăm astăzi la un fenomen al laicizării clericilor,care ia amploare, la o tratare simplă a calităţii cu care au fost investiţi. Î.P.S. Antonie Plămădeală –mitropolitul Ardealului spunea că ,,laicizarea preoţilor duce la preoţirea laicilor”(8). Vedem acest lucru din faptul că uniforma preoţească a devenit o povară,iar spovedania personală un tabuu despre care nu prea vorbim credincioşilor. Încălcăm astfel principiul echitabilităţii,al respectului de care dorim să ne bucurăm. Sfântul Apostol Pavel ne mustră pentru aceasta: ,, De aceea oricine ai fi tu omule, cel ce judeci pe altul,nu poţi să te dezvinovăţeşti,căci cu judecata cu care judeci pe altul, te osândeşti pe sine-ţi.Pentru că de judecat judeci pe altul, dar faci aceleaşi lucruri. Noi însă ştim că judecata lui Dumnezeu este cu adevărat asupra celor ce fac asemenea lucruri.  Şi socoţi tu, omule că vei scăpa de judecată, prin aceea că osândeşti pe cei ce fac asemenea lucruri, când tu însuţi faci aceleaşi lucruri. Te împăciuieşti cu legea şi te lauzi cu Dumnezeu.Ştii voia lui şi înţelegi mai bine să deosebeşti lucrurile învătând din lege. Te socoţi pe sineţi povăţuitor al orbilor, lumină pentru cei din întuneric,povăţuitorul celor neştiutori,învăţătorul pruncilor,având în lege dreptarul ştiinţei şi al adevărului.Pentru ce dară tu,cel ce înveţi pe altul,nu te înveţi pe tine însuţi? Propovăduieşti să nu se fure ,dar furi; zici să nu se facă desfrânare,dar faci; te îngreţoşezi de idoli,dar furi cele sfinte;te lauzi cu legea,dar necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii”. Catastrofala concluzie reiese din predicarea principiilor,aplicarea lor altora,dar nerespectarea lor de către duhovnic. De la justificarea ca fiind învăţător până la condamnare nu mai este decât un pas. Iată de ce :,, Căci din pricina voastră se huleşte numele lui Dumnezeu printre neamuri,precum este scris…Căci iudeul-adică preotul-nu este acela care are înfăţişare de iudeu-cel care poartă uniforma de preot-,nu e aceea de dinafară de pe trup,ci acela e iudeu-preot- care şi pe dinăuntru e iudeu,şi tăierea împrejur  aceea e tăiere împrejur,care e în inimă şi e după duh,iar nu după litera legii.Un astfel de iudeu e de laudă,şi nu la oameni,ci la Dumnezeu”. Vedem la Sfântul Apostol Pavel evidenţierea inadvertenţei dintre ceea ce eşti de fapt şi ceea ce vrei să pari că eşti. Poate că în faţa oamenilor va fi o reuşită, temporară bineînţeles, în ceea ce vrei să pari a fi,dar pe Dumnezeu nu-L poţi înşela.

Demnitatea preoţiei este sublimă,un motiv de mândrie. Dar,cand este transformată în orgoliu şi aroganţă se compromite identitatea cu care am fost investiţi.

,, Preacucernice Părinte Duhovnic” şi ,,Sfinţia ta” sunt termeni uzuali vocaţiei preoţeşti,sunt frumoşi numai atunci când acopăr relităţi. În caz contrar ,descopăr impostura. Acceptarea lor îmbrăcată în pretenţii neîndreptăţite duce la fariseism. Avem exemple nenumărate în care evidenţierea certurilor de genul ,, eşti necinstit Preacucernice”,sau ,,Sfinţia ta ,eşti un om de nimic”, duc la tulburarea maselor şi la desacralizarea temporară a principiilor primite.

Pretenţiile pe care le avem despre noi,că suntem exponenţii lui Dumnezeu,că mânuim datele revelaţiei cu privire la tot ceea ce se poate cunoaşte despre lume,univers,suflet,destin,trebuie să fie drepte,în măsura în care suntem drepţi. De aceea exemplul personal devine calificativ pentru susţinerea credibilităţii în faţa  oamenilor.

Mărturisirea preotului se va face după propria conştiinţă şi în concordanţă cu lucrarea la care a fost chemat. În afara normelor clare arătate de sfinţii părinţi cu privire la demnitatea preoţească,preotul va fi ,,cu timp” şi ,,fără de timp” propriul judecător şi exeget. Relaţia sa cu Dumnezeu constituie atracţia primă a desăvârşirii personale,drept pentru care examenul de conştiinţă devine un îndreptar zilnic. Î.P.S.Antonie Plămădeală evidenţiază cum trebuie să se examineze preotul în fiecare moment al existenţei sale pământeşti:,,Sub interogare a fost şi este şi predicatorul,cel ce învaţă ,preotul. Este el autentic?Crede el în ceea ce predică?Este credincios? E bun? E misionar? Sau e doar un funcţionar care îşi câştigă pâinea cea de toate zilele prin mijlocul acesta”(9).

În timpul vieţii sale ,preotul trebuie să aibă fiorul prezenţei lui Dumnezeu în faţa lui şi el să se simtă ca în faţa lui Dumnezeu. Obişnuinţa cu serviciul divin,implicit cu mărturisirea,în decursul anilor,poate fi transformată.poate fără voie,în desacralizarea slujbelor. Aceasta duce la o laicizare,total nedorită ,a slujitorului. Se cere o atenţie sporită,astfel încât orice zi trăită de cleric să fie asemenea primei zile a hirotoniei.

Spovedania va fi urmărită conform responsabilităţilor impuse de condiţia sa de cleric,corespunzător cu treapta ierarhică pe care o are.

Examenul conştiinţei preotului se va desfăşura după anumite căi care trebuie să le urmeze acesta tot timpul vieţii ,după cum urmează:

  1. Viaţa sa este în concordanţă cu poruncile evanghelice?;
  2. Preocuparea sa este aceea de a fi un creştin veritabil şi un model pentru comunitate,prin credintă,smerenie şi bunătate?;
  3. În toate împrejurările vieţii sale ,ca preot,se identifică ,ca fiind un real şi viu reprezentant al Mântuitorului?;
  4. Prin predica şi cateheza sa intervine în viaţa parohiei,arătând că este un adevărat păstor al turmei ce i sa încredinţat?;
  5. Neglijenţa şi neîmplinirea datoriilor asumate la hirotonie au dus la pierderea sufletelor?;
  6. Administrarea tainelor şi chivernisirea bunurilor sacre a fost îndeplinită cu convingere,punctualitate,fără grabă şi cu vrednicie?;
  7. Îşi coordonează viaţa şi sufletul după principiile evanghelice,cât şi după regulile hotărâte în rânduielile bisericeşti?.

Observăm din cele de mai sus că preoţia reprezintă,fără echivoc,o problemă de vocaţie şi de maturitate. Acolo unde conştiinţa clericului nu urmăreşte îndeplinirea idealului de virtute şi perfectiune,cât şi de misiune,vocaţia devine un fapt care nu ia aparţinut niciodată.

Duhovnicia preotului nu înseamnă altceva decât înduhovnicirea sa personală . Aceasta se poate realiza prin stimularea pietăţii,prin credinţă neîncetată,prin virtute personală şi zel pastoral. Dacă omul cu preotul din persoana sa nu conlucrează în armonie ,apare nevoia remediului duhovnicesc. Acest remediu se înscrie în limitele bine conturate ,care variază începând cu o reculegere ,cu o revigorare a fiinţei clericului în cauza şi poate duce până la oprirea de la săvârşirea celor sfinte,cât şi până la depunerea din preoţie ,dacă situaţia o impune.

Preotul care merge la scaunul spovedaniei,pentru sine,arată că este garantul Bisericii,că are frica lui Dumnezeu şi totodată că îşi recunoaşte continuu stare de moştenitor al păcatului strămoşesc,cât şi dorinţa nestăvilită de ridicare la virtuţile cele mai înalte.

                    Pr. Gheorghe Marius Drugă,

Parohia Zorleasca, Protoieria Slatina I, Olt

25.07.2019 – SPOVEDANIA PREOTULUI ŞI A CREDINCIOŞILOR (2)

joi, iulie 25th, 2019

Slujitorii Bisericii sunt cei care trebuie să fie modelul de urmat,dată fiind măreţia slujirii la care au fost chemaţi.  Molitfelnicul  evidenţiază acest fapt,învătând toţi trebuie să ne pocăim: şi mireni şi călugări şi preoţi şi arhierei şi nici unul să nu se depărteze de la pocăinţă,pentru că toţi am greşit şi greşim şi suntem datori să ne pocăim. Sfântul Apostol Iacov spune : ,, Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi vă rugaţi unul pentru altul,ca să vă tămăduiţi.”(Iacov V,16)  (7).

         Asemenea altor Taine, Spovedania nu este condiţionată de date sau timpuri fixe din cursul anului sau din viaţa creştinului. Practicarea deasă înseamnă curaţirea continuă şi neîncetată a patimilor şi a greşelilor noastre. Sfântul Ioan Gura de Aur spune cu privire la aceasta:,, Dacă greşeşti în fiecare zi,pocăieşte-te în fiecare zi”. Dacă săpunul şi apa sunt inevitabil esenţiale pentru curăţirea trupului,care datorită muncii depuse devine murdar şi implică curăţire pentru a dobândi un miros plăcut,cu atât mai mult şi de neegalat este necesară curăţirea sufletului prin baia mărturisirii.

 

Mărturisirea Preoţilor

 Arhiereii,succesorii direcţi ai Sfinţilor Apostoli ,şi preoţii,ca împuterniciţi ai episcopilor,oficiază Taina Spovedaniei. Indiferent de vrednicia sau nevrednicia acestora,harul lui Hristos lucrează prin ei . Sfântul Ioan Hrisostom mărturiseşte: ,, Dumnezeu nu hirotoneşte pe toţi,însă lucrează prin toţi”. Putem spune că ,înduhovnicirea clericului care a primit hirotonisirea întru duhovnic,cât şi a celorlalţi,ţine ,în primul rând,de ce a urmărit candidatul în momentele ante şi premergătoare  ridicării în treapta de preot. Dacă dorinţa sa a fost aceea de a urca pe scara valorilor creştine înseamnă că a căutat preoţia liturgică pentru a ajuta poporul şi totodată ,preoţia duhovnicească –piedestalul preoţiei liturgice pentru a trece în veacul viitor în rândurile sfinţilor.

         O viaţă închinată Jertfei Hristice ,acesta este idealul pe care ar trebui să-l urmărească duhovnicul. Şi cum oare altfel am putea să fim slujitori ai harului dumnezeiesc dacă nu trăim,,în” şi ,,pentru Hristos”, modelul unic al sfinţeniei şi al dragostei creştine. Pilda vie de urmat,mai ales în cazul terapeutului,al celui chemat să înduhovnicească şi să se înduhovnicească,este concretizată prin felul simplu şi de netăgăduit al sfinţilor. Avem exemple demne, care lucrează peste veacuri asupra identităţii ortodoxe. Sfinţii brâncoveni fac vizibilă posibilitatea trecerii oamenilor din rândul simplilor muritori ,în rândul sfinţilor din calendar. Acest sacrificiu se întemeiază pe jertfă ,începe şi se continuă printr-o actualizare permanentă în taina mărturisirii.

         Este clar faptul că modurile de a ajunge la sfinţenie sunt diferite. Însă,dacă multi sau mântuit prin mucenicie,spovedania este cea mai uşoară cale spre Hristos( Ex: tâlharul de pe cruce- atât de usor, în ultimele minute de viată).

         Trecerea personală a preoţilor pe la scaunul spovedaniei constituie un imperativ categoric. Clericii oficiază Sfânta Liturgie şi Sfintele Taine. Primirea Jertfei Euharistice, în mod constant ,implică o stare de curăţire trupească şi sufletească continuă ,,ca să poată dobândi ceea ce ei în genere cer de la Dumnezeu”(Canonul 13 Trulan).

         Săvârşirea Sfintei Liturghii-Jertfa supremă a cultului divin,îl angajează pe preot într-un act perpetuu al mărturisirii personale. Sfântul Simeon al Tesalonicului accentuează obligaţia mşrturisirii pentru clerici spunând:,, Noi,atât arhierei cât şi preoţi,neîncetat,cu luare aminte,cu umilinţă şi cu spovedanie săvârşind Sfânta Liturghie,să ne împărtaşim cu înfricoşătoarele taine”.

         Dacă unui creştin i se pune în vedere să nu depăşească 40 de zile fără a se spovedi ,în vederea împărtăşirii, cu atât mai mult se cere acest lucru clericului.

         Fiind reprezentantul unei elite sufleteşti,ca ales şi purtător,prin excelenţă,de har,preotul este desemnat de Mântuitorul ca fiind,,lumina lumii” şi ,,sarea pământului”. Astfel,obligaţiile sale în revizuirea conştiinţei,înaintea scaunului mărturisirii,conchid o serie de îndatoriri în plus faţă de stările obişnuite ale unui credincios. Viaţa personală a acestei categorii va fi într-o continuă calificare spre virtute şi perfecţiune,pentru a atinge un nivel religios şi moral superior creştinilor obişnuiţi. Dacă în cazul creştinului rugăciunea se va desfăşura pentru împlinirea unui raport viu cu divinitatea,pentru preot aceasta va fi continuă şi stăruitoare. Dacă pentru aceleaşi păcate penitentul primeşte epitimii de îndreptare în vederea reintegrării sale ,mai târziu, în comuniune, pentru clerici , sancţiunea poate duce până la decăderea din treaptă. Acest motiv constituie una dintre cele mai grele sarcini care îl pot propulsa pe cleric la urcarea sau coborârea pe scara valorilor duhovniceşti. Perfecţiunea spirituală,rugăciunea regulată şi întărirea raportului cu divinitatea,sunt atribute care vor face parte integrată din viaţa şi activitatea preotului.

Pr. Gheorghe Marius Drugă,

Parohia Zorleasca, Protoieria Slatina I, Olt

 

25.07.2019 – SPOVEDANIA PREOTULUI ŞI A CREDINCIOŞILOR (1)

joi, iulie 25th, 2019

Sfânta Taină a Spovedaniei a fost făgăduită Sfinţilor Apostoli de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Schimbarea Sa la Faţă :,,Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri,şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri’’(Matei XVI,19)(1) , cât şi la scurtă vreme după aceea: ’’Adevărat grăiesc vouă :Oricâte veti lega pe pământ ,vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ,vor fi dezlegate şi în cer’’(Matei XVIII,18)(2). Ea este aşezată şi instituită, de drept şi de fapt ,după Învierea Domnului,în seara aceleiaşi zi de duminică,seara, când Iisus se arată pentru prima dată ucenicilor:,,22-Şi zicând acestea,a suflat asupra lor şi le-a zis : Luaţi Duh Sfânt ; 23-Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine ţinute vor fi’’(Ioan XX,22-23)(3)

         Spovedania sau mărturisirea păcatelor,fiind una din cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe,are un rol deosebit în viaţa şi trăirea credincioşilor şi a clericilor. Prin această taină primim curăţirea păcatelor săvârşite de la Botez, sau de la ultima mărturisire,şi restabilim legătura cu Mântuitorul şi Biserica ,de care ne rupe păcatul. Importanţa Mărturisirii este capitală pentru creştin. „Ea este Taina regenerării noastre spirituale”(4).

         Certitudinea Spovedaniei constă în împărtăşirea harului iertării şi al împăcării cu Dumnezeu,adică al reintegrării în har a creştinului pocăit. Aşadar,fundamental şi esenţial în actul mărturisirii este refacerea raportului cu Dumnezeu prin ajutorul harului divin.

         Raportul de comuniune şi unirea reală cu Hristos-Capul Bisericii,se realizează cu precădere în Biserică. Dar,ca acest raport să fie unul  echitabil şi în concordanţă cu urmarea creştină a sfinţilor se impune credinciosului participarea efectivă-trup şi suflet la actul suprem al cultului liturgic ,care este manifestat prin Sfânta Liturghie. Bineînţeles că,simpla participare la rânduiala Sfintei Liturghii nu dă nimanui dreptul de a crede că împlineşte poruncile şi voia Domnului. Se cere,prin urmare,tuturor (clerici şi laici),să împlinească urcarea primelor trei trepte care duc la viaţa cerească. Aceste trepte sunt concretizate ,direct şi indubitabil,în:

  1. Spovedanie,
  2. Participare activa la cult(Sfânta Liturghie),
  3. Împărtăşirea cu Hristos.

         Prima treptă,Spovedania, apare ca o condiţie absolută şi desăvârşită pe care va fi nevoit creştinul să o urce şi să o parcurgă cu smerenie tot timpul existenţei sale pe pământ.

         Practicată, încă de la începutul creştinismului,sub diferite forme, în sec. III-IV (publică), ”Pocăinţa este o reînoire a botezului,este un legământ prin care făgăduim lui Dumnezeu să începem o viaţă nouă,… este cumpăratoarea smereniei,… este o continuă renunţare a sufletului la plăcerile trupeşti,… este raţiunea care se judecă pe sine însăşi şi care se preocupă mereu de sine fără a avea grija altora,… este fiica nădejdi şi negaţia disperării,este purificarea conştiinţei,este îndurarea de bunăvoie a tuturor necazurilor,este puternica înfrânare a instinctelor pântecelui şi rănirea sufletului prin părerea de rău pentru greşelile comise”(5).

         Menţionez că, nu definiţia Spovedaniei reprezintă obiectul studiului de faţă ci spovedania clerului şi a credincioşilor,dar nu putem vorbi despre spovedanie fără a arăta întâi de toate rolul , rostul şi acţiunea vie asupra sufletului fiecăruia.

         După cum bine ştim, Arhiereii şi preoţii duhovnici sunt cei care pot spovedi, arhiereii ca urmaşi ai Sfinţilor Apostoli,iar preoţii printr-o hirotesie specială,deosebită de hirotonie,însă prin hirotonie.

         Primitorii Tainei sunt toţi creştinii botezaţi care, îşi simt conştiinţa încărcată şi care doresc să se împărtăşească .Simpla dorinţă de împărtăşire nu constituie un lait-motiv pentru a primi mărturisirea. Chiar dacă în primele secole era practicată ideea mărturisirii pentru împărtăşire,obiectăm prin a spune că mărturisirea constituie obiectul curăţirii sufletului şi nu unirea cu Trupul Tainic al lui Hristos. Sfântul Simeon,arhiepiscopul Tesalonicului,arată clar necesitatea şi importanţa primirii acestei sfinte Taine:,, Şi cei cărora li se pare că nu sunt căzuţi,toţi sunt datori să se pocăiască. A socoti cineva că nu e căzut este o cădere şi cel mai mare păcat…”(6). 

Pr. Gheorghe Marius Drugă,

Parohia Zorleasca, Protoieria Slatina I, Olt