Arhiva pentru categoria ‘Poezie Religioasa’

12.09.2019 – Adânc de hârtie

joi, septembrie 12th, 2019
eternitate, neuitată floare parfumată de crin,
dăruită Fecioarei de arhanghelul Gavriil,
ți-am adus podoabe sculptate în lemn de stejar,
cu strălucitoare scânteieri și sclipiri de amnar.
urma ascunsă în praful de stele ți-am căutat
să înțeleg cum din abisuri te-ai încarnat.
Te-am împodobit cu haină scumpă, culori diafane,
să îmi umplu imaginația cu nesfârșirile Tale.
vis, mireasă, femeie, mamă Te arăți reverie
în bolți tăcute ca într-un alb de hârtie.
linii și semne zămislești în nesfârșite cuvinte,
umbra ți-o adâncești cu a umbrei veșminte.
eternitate, bob de gând sădit în pară de foc,
dans nebun în cânt de alămuri, chiot și joc,
fugă înspumată din dorința de a prinde comete
coboară și mă ridică în spirala Ta de piruete!

 

Rev. PhD Student Nincu Mircea

University of Craiova
Romania
 
 

06.06.2019 – Rugăciunea risipirii

joi, iunie 6th, 2019

Îmi lasă Doamne timp să Te gândesc cum lumea Te gândește
să pot privi ca Tine cum oamenii privesc în Tine din ferestre!
Și fă-mi nopți lungi, nu ca să dorm în vise, ci ca să pot visa
dimensiuni pe care doar Tu le poți în suflet adânc înfiripa!

Fă-mă un fel de înger, dar liber și cu stare, să pot muri în mare
mai mult decât Cuvântul pe care-n răstignire L-ai ridicat în zare!
Adânc și mult iubit mai mult decât întregul ce-n inimă-L aduni
să risipesc din umbre luminii raze ce ard în carnea ăstei lumi.

Și-așa împerecheat, cu umbre și cu Tine, mă risipește Doamne!
Mă umple cu adâncuri ce-mi ard ființa pe care ca pe toamne
mi-ai dat-o să o port, s-o dărui și s-o sting în propria umbrire,
când ca și Tine vin și trec din vis în somn, în veșnica dormire.

Așa că lasă-mi, Te rog Doamne, cuvinte nerostite și nemărturisite,
ca lumii să Te strig, dar nu ca de pe cruce, ci om ce luă aminte
de inimi ce își bat iubirea lor deșartă în clopote ce cheamă

din turle de biserici în goluri anonime ca stropii de agheasmă.

Pr. Mircea Nincu

29.08.2018 – Rugăciune

miercuri, august 29th, 2018

Doamne, fă-mă șopârlă cu coadă sau viperă-nveninată

să m-ascund în iarba-naltă, nimenea să nu mă vadă!

Și prin mărăcini ca-n codrii, să alunec ca print zodii,

sângele să-mi încălzesc, solzii să mi-ii strălucesc!…

Și din ochii, fă-mi Doamne stele, să mă pot privi cu ele

Din înaltul cerului, în adâncul gândului.

După care mă du-n lume să rămân fără de nume

sau într-un pustiu secat în nisipuri să mă scald.

Doamne, pune-mi lângă gheare aripe rătăcitoare,

ca niște penițe negre să scriu cu ele prin vreme!

Și ca pe-o prună uscată de la Tine de la poartă

Mă adună și mă șterge, să strălucesc ca un rege!

Și suflă în pielea mea ca-ntr-o frunză vântul toamna!

De m-oi ridica să plec, taie-mi Doamne drumul drept,

să Te pot găsi când zbor ca un gând pe gânditor…

Și mă uită Doamne, uită!… Și din șopârlă măruntă,

Pr. Nincu Mircea

20.08.2018 – Stare de rugăciune

luni, august 20th, 2018

ieri era noapte și adormisem ca într-o zi de sărbătoare
adâncuri goale mă strigau să îmi deșert unica infinitate
îmi risipeam sinele ca un potop năvălit din neuitare
niciodată nu m-am simțit atât de gol și inutil în aseitate.

mă imaginam îngenuncheat într-o biserică fără ferestre
și te chemam rugându-mă ca și cum tu m-ai fi ascultat
între a fi și a nu fi te desenam din umbre rupestre
din întuneric fiindcă lumina ascundea umbre de neuitat

și mi te priveam cu ochii prin care vedeam ce nu se vede
ochiul ochiului meu care se uită în mine uitând
căutând ceea ce nu își mai amintește și ce nu purcede
din lumină și nici din întuneric ci doar din gând

o astfel de privire ce uită pentru că privește doar înainte
în noaptea de ieri mi-a tulburat somnul ca o ființă
și simțeam cum mă urmăreau fluturi muți fără cuvinte
ca pe o lumină ce cade sau arde în căderi de neputință

ieri parcă n-a fost și de atunci totul a devenit altceva
deși orizonturile încă nu și-au schimbat căderile lor
dormeam dus așa cum mă născusem orb și fără de stea
într-un palat cu porfir, aur, argint păzit de un zburător.

în trup sângele strămoșilor mei îmi curgea tânăr în vene
un fel de rădăcini ce creșteau în adâncuri nesfârșite de dor
în somn ca și în umbre îmi frământ și dospesc semne
rugăciuni lipsite de nuanțele cerului așternut ca decor


Pr. Mircea Nincu

08.08.2018 – Rădăcini

miercuri, august 8th, 2018

Atunci când am închis pentru ultima dată ochii era târziu.
Greierii nopții cântau ca niște grăunți de nisip în pustiu.
Nici nu îmi închipuiam că am să mai îmi pot vedea vreodată
Umbra care mă adâncea peste gânduri din lumea cealaltă.

De atunci mi-am născut în întuneric un vis, un fel de uitare,
O lume în care se amestecau gândurile ca înainte de soare,
Și împletind sclipirile apelor cu adâncul facerii necontenit
Eliberam hergheliile cerului, caii îngerilor din nesfârșit.

Cumpăna cerului, ceasul din turla bisericii, dormeau turturele,
Îmi afundam privirile în stolul lor să îmi umplu uitarea cu ele.
Bang, bang, bang!… Ora exactă lovea miezul timpului mort.
Dormeam. Greierii, pasările, îngerii, caii lor umblau pete tot.

Mi-am spus: aș putea să visez un alt vis, dar totul e-n somn!
Nu ar conta fiindcă fără umbră nu pot vedea, fiindcă dorm.
Umbra care mă învelește, ca într-un cocon, îmi dă însă semne
Că întunericul pe care nu-l văd îmi crește lumina în vene.

Pr. Mircea Nincu