Arhiva pentru categoria ‘Poezie Religioasa’

19.06.2018 – Erată

marți, iunie 19th, 2018

Eu nu mă pot uita în ceea ce sunt
pentru că nu mă pot privi mai mult
decât mă pot vedea în uitare,
unde vederea mi-e infinitate de zare.

uitarea care mi se oferă ca formă
poartă ca ființare vederea enormă,
și adâncul din care cade spre sine
umple cunoașterea plină cu mine.

privirea ta mi se dăruie luminată.
nu cere și nu caută o altă erată.
încălzește, dă viață și adâncime
luminii ce ai construit-o în mine.

totul este o piruetă-ntr-un dans
ce ne împinge spre un antic avans
al stării de fericire și de armonie
retușat mereu pe un alb de hârtie.

19.06.2018 – Aproape trecere

marți, iunie 19th, 2018

pe drumul în care sunt umbra propriei mele turme
privesc înapoi să văd dacă cineva îmi calcă pe urme.
numai umbra este singura care nu mă poate uita,
un orizont ce mă cheamă necontenit a-l îmbrățișa.

în fapt mă uit după altul ca după cel ce ar putea fi
și uitarea devine vederea ce nu mă mai poate privi,
iar în drumul spre celălalt ochii fac mâini ce se sting
în întunericul care vede cu degetele cu care ating.

astfel privesc pașii care mi se nasc în urma pășirii.
seamănă cu o curgere ce dă sens în timp devenirii
și se întind nesfârșit doar în urmă, ca o amintire,
ce deschide trecutului un alt orizont fără de fire.

dar nu numai infinitatea cărărilor purtând libertatea
mă tulbură și îmi adâncește ființa ca moartea,
ci teama de a merge înainte doar cu propria umbră
către cineva ce nu așteaptă ca altceva să îl ajungă.

26.01.2018 – Devenire

vineri, ianuarie 26th, 2018

fluturi în hlamidă îndumnezeiți
cu aripi întinse și priviri de sfinți
alergat-am tânăr să îi răstignesc
în adâncul bolții albului ceresc.

cu tălpile goale printre mărăcini
sângeram fugind în zbor de lumini.
străbăteam câmpii și uitam de mine
alergând aiurea în culori divine.

doar câțiva gândaci aurii și suri
se-agățau de mine ca niște răsuri.
ca pe buburuze îi rugam să zboare
în zarea în care vor să mă însoare.

poteci de țărână încinse de vis
talpa îmi ardeau dar călcam aprins.
fântâna cu ciuturi pline de sudoare
aștepta măreață setea să-mi omoare.

spice-îngălbenite în câmpii visau
raiul plin de umbre și se legănau
în palmă tăcute fluturând cuminți
stolurile de aripi purtate de sfinți.

Pr. Mircea Nincu

26.01.2018 – Poem cu fulgere

vineri, ianuarie 26th, 2018

Când vin dinspre întuneric spre lumină la tine
te cunosc tot mai mult și tot mai mult înțeleg
că stai în lumină mereu iar eu vin din întuneric
și că vederea nu există fără tine și fără lumina
care îți izvorăște asemenea unui soare întreg.

Oricâtă lumină aș aduna în mine, îmi dau seama
că fără tine, razele pe care le port nu au direcție,
fiindcă tu ești adâncul în care lumina se strânge
în propria ei venire alergând dinspre sine în sine,
sânge de pământ pulsând în adânc și nesfârșire.

Astfel întreb: cu ce voi spăla altarul porumbeilor
pe care preotul templului îi vinde pentru jertfire?
Cum voi curăți sufletul sacru de zboruri divine?
Așa că biciuesc pietrele meselor care vând risipire
să pot dărui aripi umbrelor de lumină în nesfârșire.

Pr. Mircea Nincu

27.11.2017 – Sculptură în cuvânt

luni, noiembrie 27th, 2017

Mi-a venit să înghit marea neagră deodată
Şi lava munţilor ca vinul din pahare s-o beau.
În apele din căuşul palmelor Tale să-mi plimb
Corăbiile între zenit şi nadir.

Mi-am chemat prietenii din stele cu trâmbiţa.
Te-ai cutremurat şi ţi s-au surpat zidurile
Când am început toţi să scuturăm aripile
De săbii ca nişte pene de aur.

Împresurat de jur împrejur de cer şi pământ,
Ca pe un prunc, ca pe o mireasă Te-am dezvelit.
Într-un gând Te-am ucis şi Te-am răstignit
Pe o cruce de cer cu lemn sângeriu.

Pr. Mircea Nincu