Arhiva pentru categoria ‘Poezie Religioasa’

26.01.2018 – Devenire

vineri, ianuarie 26th, 2018

fluturi în hlamidă îndumnezeiți
cu aripi întinse și priviri de sfinți
alergat-am tânăr să îi răstignesc
în adâncul bolții albului ceresc.

cu tălpile goale printre mărăcini
sângeram fugind în zbor de lumini.
străbăteam câmpii și uitam de mine
alergând aiurea în culori divine.

doar câțiva gândaci aurii și suri
se-agățau de mine ca niște răsuri.
ca pe buburuze îi rugam să zboare
în zarea în care vor să mă însoare.

poteci de țărână încinse de vis
talpa îmi ardeau dar călcam aprins.
fântâna cu ciuturi pline de sudoare
aștepta măreață setea să-mi omoare.

spice-îngălbenite în câmpii visau
raiul plin de umbre și se legănau
în palmă tăcute fluturând cuminți
stolurile de aripi purtate de sfinți.

Pr. Mircea Nincu

26.01.2018 – Poem cu fulgere

vineri, ianuarie 26th, 2018

Când vin dinspre întuneric spre lumină la tine
te cunosc tot mai mult și tot mai mult înțeleg
că stai în lumină mereu iar eu vin din întuneric
și că vederea nu există fără tine și fără lumina
care îți izvorăște asemenea unui soare întreg.

Oricâtă lumină aș aduna în mine, îmi dau seama
că fără tine, razele pe care le port nu au direcție,
fiindcă tu ești adâncul în care lumina se strânge
în propria ei venire alergând dinspre sine în sine,
sânge de pământ pulsând în adânc și nesfârșire.

Astfel întreb: cu ce voi spăla altarul porumbeilor
pe care preotul templului îi vinde pentru jertfire?
Cum voi curăți sufletul sacru de zboruri divine?
Așa că biciuesc pietrele meselor care vând risipire
să pot dărui aripi umbrelor de lumină în nesfârșire.

Pr. Mircea Nincu

27.11.2017 – Sculptură în cuvânt

luni, noiembrie 27th, 2017

Mi-a venit să înghit marea neagră deodată
Şi lava munţilor ca vinul din pahare s-o beau.
În apele din căuşul palmelor Tale să-mi plimb
Corăbiile între zenit şi nadir.

Mi-am chemat prietenii din stele cu trâmbiţa.
Te-ai cutremurat şi ţi s-au surpat zidurile
Când am început toţi să scuturăm aripile
De săbii ca nişte pene de aur.

Împresurat de jur împrejur de cer şi pământ,
Ca pe un prunc, ca pe o mireasă Te-am dezvelit.
Într-un gând Te-am ucis şi Te-am răstignit
Pe o cruce de cer cu lemn sângeriu.

Pr. Mircea Nincu

16.03.2017 – Epicleză

joi, martie 16th, 2017

M-am gândit că de fiecare dată în care ridic mâinile către cer

Se coboară un înger să-mi atingă cel mai înalt deget ca un fulger.

Și străpuns de lumina angelică pot binecuvânta pâinea și vinul,

Născând din grâu și struguri ca trup și sânge pentru lume divinul.

Și fără preget am dat fraților mei atunci ca și azi din pâine și vin.

Mâncați!, i-am îndemnat, aceasta este trupul meu, trupul divin!

Apoi le-am spus: beți! De veți face astfel, veșnic veți mărturisi

Nașterea minunată, punerea în mormânt și învierea de a treia zi.

.

După aceea m-am gândit cum va fi să vorbesc de timpul apus?

Despre mări, împărății, regate, ceruri și nesfârșiri de nespus?…

Atunci s-au tulburat adâncurile ființei mele ca un cer nesfârșit

Și focuri bengaleze izbucneau neașteptate luminând în infinit.

Nimeni din nimic precum imaginam nu mai împletea ca atunci,

Nu putea scoate din întuneric lumini, din ape pământuri și lunci.

Astfel am străbătut depărtări pe pământ și am făcut din cuvânt

Cer peste ape, stele în cer și nesfârșiri infinite în gând alergând.

.

Și veneau de pretutindeni copiii nimănui căutând părinții vii.

Unii se născuseră alții voiau să se nască și nu știau a cere cui.

Și prin ridicarea mâinilor mele către cere am crezut că pot cere

Tuturora dreptul la o viață nouă și altora după ea mii de sfere

În care întregul se întoarce spre sine și din sine spoi se aruncă

Rostogolind, năruind, risipind și apoi alunecând ca o nălucă

Visul purtat de mâinile mele către stele ca niște ramuri de flori

Ademenind îngeri să dăruiască pâinii și vinului parfum și culori.

Pr. Mircea Nincu

31.01.2017 – Epicleză

marți, ianuarie 31st, 2017

M-am gândit că de fiecare dată în care ridic mâinile către cer

Se coboară un înger să-mi atingă cel mai înalt deget ca un fulger.

Și străpuns de lumina angelică pot binecuvânta pâinea și vinul,

Născând din grâu și struguri ca trup și sânge pentru lume divinul.

Și fără preget am dat fraților mei atunci ca și azi din pâine și vin.

Mâncați!, i-am îndemnat, aceasta este trupul meu, trupul divin!

Apoi le-am spus: beți! De veți face astfel, veșnic veți mărturisi

Nașterea minunată, punerea în mormânt și învierea de a treia zi.

.

După aceea m-am gândit cum va fi să vorbesc de timpul apus?

Despre mări, împărății, regate, ceruri și nesfârșiri de nespus?…

Atunci s-au tulburat adâncurile ființei mele ca un cer nesfârșit

Și focuri bengaleze izbucneau neașteptate luminând în infinit.

Nimeni din nimic precum imaginam nu mai împletea ca atunci,

Nu putea scoate din întuneric lumini, din ape pământuri și lunci.

Astfel am străbătut depărtări pe pământ și am făcut din cuvânt

Cer peste ape, stele în cer și nesfârșiri infinite în gând alergând.

.

Și veneau de pretutindeni copiii nimănui căutând părinții vii.

Unii se născuseră alții voiau să se nască și nu știau a cere cui.

Și prin ridicarea mâinilor mele către cere am crezut că pot cere

Tuturora dreptul la o viață nouă și altora după ea mii de sfere

În care întregul se întoarce spre sine și din sine spoi se aruncă

Rostogolind, năruind, risipind și apoi alunecând ca o nălucă

Visul purtat de mâinile mele către stele ca niște ramuri de flori

Ademenind îngeri să dăruiască pâinii și vinului parfum și culori.

Pr. Mircea Nincu