Arhiva pentru categoria ‘Poezie Religioasa’

29.08.2018 – Rugăciune

miercuri, august 29th, 2018

Doamne, fă-mă șopârlă cu coadă sau viperă-nveninată

să m-ascund în iarba-naltă, nimenea să nu mă vadă!

Și prin mărăcini ca-n codrii, să alunec ca print zodii,

sângele să-mi încălzesc, solzii să mi-ii strălucesc!…

Și din ochii, fă-mi Doamne stele, să mă pot privi cu ele

Din înaltul cerului, în adâncul gândului.

După care mă du-n lume să rămân fără de nume

sau într-un pustiu secat în nisipuri să mă scald.

Doamne, pune-mi lângă gheare aripe rătăcitoare,

ca niște penițe negre să scriu cu ele prin vreme!

Și ca pe-o prună uscată de la Tine de la poartă

Mă adună și mă șterge, să strălucesc ca un rege!

Și suflă în pielea mea ca-ntr-o frunză vântul toamna!

De m-oi ridica să plec, taie-mi Doamne drumul drept,

să Te pot găsi când zbor ca un gând pe gânditor…

Și mă uită Doamne, uită!… Și din șopârlă măruntă,

Pr. Nincu Mircea

20.08.2018 – Stare de rugăciune

luni, august 20th, 2018

ieri era noapte și adormisem ca într-o zi de sărbătoare
adâncuri goale mă strigau să îmi deșert unica infinitate
îmi risipeam sinele ca un potop năvălit din neuitare
niciodată nu m-am simțit atât de gol și inutil în aseitate.

mă imaginam îngenuncheat într-o biserică fără ferestre
și te chemam rugându-mă ca și cum tu m-ai fi ascultat
între a fi și a nu fi te desenam din umbre rupestre
din întuneric fiindcă lumina ascundea umbre de neuitat

și mi te priveam cu ochii prin care vedeam ce nu se vede
ochiul ochiului meu care se uită în mine uitând
căutând ceea ce nu își mai amintește și ce nu purcede
din lumină și nici din întuneric ci doar din gând

o astfel de privire ce uită pentru că privește doar înainte
în noaptea de ieri mi-a tulburat somnul ca o ființă
și simțeam cum mă urmăreau fluturi muți fără cuvinte
ca pe o lumină ce cade sau arde în căderi de neputință

ieri parcă n-a fost și de atunci totul a devenit altceva
deși orizonturile încă nu și-au schimbat căderile lor
dormeam dus așa cum mă născusem orb și fără de stea
într-un palat cu porfir, aur, argint păzit de un zburător.

în trup sângele strămoșilor mei îmi curgea tânăr în vene
un fel de rădăcini ce creșteau în adâncuri nesfârșite de dor
în somn ca și în umbre îmi frământ și dospesc semne
rugăciuni lipsite de nuanțele cerului așternut ca decor


Pr. Mircea Nincu

08.08.2018 – Rădăcini

miercuri, august 8th, 2018

Atunci când am închis pentru ultima dată ochii era târziu.
Greierii nopții cântau ca niște grăunți de nisip în pustiu.
Nici nu îmi închipuiam că am să mai îmi pot vedea vreodată
Umbra care mă adâncea peste gânduri din lumea cealaltă.

De atunci mi-am născut în întuneric un vis, un fel de uitare,
O lume în care se amestecau gândurile ca înainte de soare,
Și împletind sclipirile apelor cu adâncul facerii necontenit
Eliberam hergheliile cerului, caii îngerilor din nesfârșit.

Cumpăna cerului, ceasul din turla bisericii, dormeau turturele,
Îmi afundam privirile în stolul lor să îmi umplu uitarea cu ele.
Bang, bang, bang!… Ora exactă lovea miezul timpului mort.
Dormeam. Greierii, pasările, îngerii, caii lor umblau pete tot.

Mi-am spus: aș putea să visez un alt vis, dar totul e-n somn!
Nu ar conta fiindcă fără umbră nu pot vedea, fiindcă dorm.
Umbra care mă învelește, ca într-un cocon, îmi dă însă semne
Că întunericul pe care nu-l văd îmi crește lumina în vene.

Pr. Mircea Nincu

26.06.2018 – Rugăciune târzie

marți, iunie 26th, 2018

Părinte, noaptea în care voiești să mă îngropi este o mlaștină plină de necuvinte.

Umbră de care nu mă pot scutura vreodată din ființă cât lumina ta în lume mă poartă.

Părinte, mi-ai dăruit drum, orizont spre înainte și fără a fi tu te port mereu în cuvinte.

Călător mă știu de când m-ai făcut și ca mine și copiii mei drumuri din ființă deșartă.


Părinte, numai umbra pomilor care mângâia cu trecere trecerea noastră încă o port.

Strigătul acelor păsări negre care hălăduiau prin ceruri strigând după moarte la fel.

Asemenea clopotului ce bate din înaltul turlei cântul răstignitului ca plânsul de mort

Port sunetul strigătului ce se adâncește în ființa mea cu bătăile sale adânci de oțel.


Părinte, nimic nu voiesc a spune de când mă știu fiul tău și nimeni nu-mi cere să spun.

Însă de când ai plecat caut să fiu, părinte, asemenea ție iubitor și născător de copii.

Părinte, sap pământul, vând lumina, povestesc despre ceea ce va să fie și din toate adun

După cum ai adunat tu dinaintea dimensiunilor și mi-ai dat să dărui din mine altora fii.


Părinte, îți aduc toate câte mi-ai dăruit să împlinesc. Numai a fi viu nu îndrăznesc.

Fiindcă viața mea este de la tine și de altora o dăruiesc pe tine te dau lor să te trăiască.

De aceea, părinte, de voi muri, de voi învia, de voi veni la tine iară pentru că te iubesc,

Te rog, iartă-mă părinte drag, fiindcă dau ce nu este al meu din ființa ta dumnezeiască!

19.06.2018 – Erată

marți, iunie 19th, 2018

Eu nu mă pot uita în ceea ce sunt
pentru că nu mă pot privi mai mult
decât mă pot vedea în uitare,
unde vederea mi-e infinitate de zare.

uitarea care mi se oferă ca formă
poartă ca ființare vederea enormă,
și adâncul din care cade spre sine
umple cunoașterea plină cu mine.

privirea ta mi se dăruie luminată.
nu cere și nu caută o altă erată.
încălzește, dă viață și adâncime
luminii ce ai construit-o în mine.

totul este o piruetă-ntr-un dans
ce ne împinge spre un antic avans
al stării de fericire și de armonie
retușat mereu pe un alb de hârtie.