Arhiva pentru luna august, 2017

25.08.2017 – Tinerii craioveni sub ocrotirea Maicii Domnului: Un grup parohial de 10 (ani)

vineri, august 25th, 2017

Cu zece ani în urmă, în cadrul Mănăstirii Jitianu de lângă Craiova, într-o zi însorită de august, după Sfânta Liturghie tinerii prezenți au fost îndrumați de subsemnatul pentru a  rămâne puțin împreună. Pentru ce? Pentru a realiza un grup parohial în cadrul căruia ei să poată împlini activități plăcute, specifice vârstei lor, să poată discuta realitățile ce le trăiesc și frământările ce le au, dar și pentru a se apropia într-un mod deosebit unii de alții și de Dumnezeu.

Aşa a fuat fiinţă Grupul de tineri „Tinerii Maicii Domnului”. Primele săptămâni au fost uimitoare căci numărul lor oscila foarte mult. Eu nu aveam prea multa experiență în a conduce astfel de activități, dar știam că este important ca tinerii să se simtă bine, să se simtă importanți și să primească atenție. Ca și până în ziua de astăzi locul de desfășurare al activităților a fost biserica sau curtea bisericii. De ce? Pentru că nu aveam alt spațiu. În unele perioade am avut câte o cameră pusă la dispoziție pentru activități, dar tot în biserică a fost cel mai bine. Unde este mai frumos să vezi că tinerii zâmbesc, vorbesc, se joacă și cântă, decât în casa lui Dumnezeu, în Sfânta Biserică!

Calendarul activităţilor de peste an

În decursul celor zece ani, treptat am implementat alături de ei tot felul de activități care au devenit repere ale unui an întreg. Astfel că în august învățăm şi repetăm prohodul Maicii Domnului. În septembrie facem rugăciuni pentru începutului anului școlar. În octombrie participăm activ la sărbătoarea dedicată Sfântului Dumitru, ocrotitorul orașului Craiova. În luna noiembrie realizăm Agapa tinerilor (un fel de bal al tinerilor). În luna decembrie ne pregătim și mergem la colindat. În ianuarie ne rugăm pentru cei care dau examene la facultate, iar după rezultatele lor bune realizăm în februarie o excursie la una din mănăstirile din Oltenia. În luna martie oferim buchețele de flori tuturor doamnelor si domnișoarelor din biserică, iar domnilor câte o iconiță. În aprilie și mai cântăm Prohodul Domnului și suntem activi la toate slujbele pascale. În luna iunie desfășurăm activităţi legate de ziua copiilor. În luna iulie după un an școlar încheiat și după rezultatele bune la examene, mergem împreună o săptămână într-un pelerinaj la mănăstirile din țară. Apoi, pe 8 august, an de an, de zece ani, ne spunem „La mulți ani!” și împărțim cu toți oamenii prezenți la biserica un tort mare.

Cu deschidere pentru toţi …

Fiind un grup deschis, toți tinerii au avut tot timpul posibilitatea să participe la activități când pot, nimeni nu a făcut prezența. Unii veneau, vedeau despre ce este vorba și plecau, alții rămâneau. Cel mai greu cred că le-a fost lor, tinerilor, să rămână ancorați în cadrul grupului căci de multe ori îmi era și mie greu să le dau atenție la toți, să îi mulțumesc pe toți căci numărul lor ajunsese la o întâlnire la 30-40 de persoane. Fiecare tânăr în timpul petrecut în cadrul grupului a realizat câte un lucru minunat.

Momentele grele în general se uită mai greu, unul dintre ele fiind acela când a trebuit să mă despart într-o zi de duminică de tinerii de la grup, deoarece fusesem mutat de la mănăstirea Jitianu la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, însă această situație a fost rezolvată imadiat. Cum? Au venit după mine la Catedrala Sfântul Dumitru și mi-au zis: „Credeți ca ați scăpat de noi?” Așa este, nu am mai „scăpat” de ei nici atunci, nici mai târziu când am fost rânduit a sluji la Biserica Sfântul Ilie sau la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi. Ei au venit de fiecare data după mine și astfel am reușit să mergem mai departe împreună.

Greutățile personale ale tinerilor, precum și ale mele, au arătat tinerilor cât de puternici sunt cei uniți, i-au făcut pe ei și pe mine să vedem că nu suntem singuri, că Dumnezeu prin Maica Sa ne păzește și nu ne lasă nici-o clipă.

„Dar din dar se face Rai”

Acum la ceas aniversar de zece ani, ne amintim cu bucurie că din mijlocul grupului de tineri s-au ridicat oameni de bază ai societății noastre și ai bisericii. Dintre tinerii grupului unii au ajuns să aibă familii frumoase binecuvântate de Dumnezeu cu prunci, alții au ajuns să slujească fie ca maici la mănăstiri, fie cântăreți bisericești, dar cu toate acestea nici tinerii actuali nu se lasă mai prejos și majoritatea merg în paralel cu facultatea și serviciul.

Cei peste 200 de tineri ce au trecut în cei zece ani de existență ai grupului s-au implicat în multe activități social-filantropice. Mai exact, au mers în centre de plasament, în azile, în casele bătrânilor singuri, au procurat și donat o mulțime de ajutoare, au oferit cadouri la peste 700 de copii din grădinițe și școlile partenere, au ajutat la înfrumusețarea bisericii și a unor instituții școlare, au umplut casele creștinilor cu prezența și cântarea lor.

Momentul acesta de împlinire a zece ani de activitate este încărcat de emoție puternică. Foști tineri din cadrul grupului revin pentru a sărbători alături de actualii tineri și de oamenii care au susținut grupul prin diferite eforturi. De asemenea, ne revin în minte amintiri frumoase și totodată ne umplem de speranță că dacă Dumnezeu a ținut acest grup parohial prin ocrotirea Maicii Sale să dăinuie atâta vreme, îl va ține și în continuare pentru a folosi cât mai multor tineri, pentru a ajuta cât mai mulți oameni, dar și pentru a motiva poate și pe alții la alte biserici să le urmeze exemplul căci: „Iată, se poate!”. „Slavă Lui Dumnezeu pentru toate și La mulți și rodnici ani tuturor!”

Pr. Mihai Scorbură

03.08.2017 – Înţelesurile teologice desprinse din Icoana Schimbării la Faţă a Domnului: O erminie a harului dumnezeiesc

joi, august 3rd, 2017

Praznicul „Schimbării la Faţă” a Domnului, pe care îl aşteptăm cu toţii duminică, 6 august, poartă cu sine înţelesuri şi pilde duhovniceşti de mare profunzime teologică. Ne vom opri în cele ce urmează asupra aspectului văzut, creionat în reprezentarea iconografică a sărbătorii, urmând eeminiilor pe care le-am primit moştenire de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre.

În dimensiunea sa scripturistică, evenimentul în sine se face lămurit prin faptul că „lumina” pe care au văzut-o Sfinţii Apostoli nu era altceva decât „Dumnezeirea (theosis)”, „strălucirea naturii divine”, „slavă atemporală a Fiului lui Dumnezeu”. De aceea, Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii au transformat această realitate dumnzeiască „într-o preocupare a lor specială, formulând definiţia ortodoxă a harului, fundamentată pe deosebirea dogmatică dintre esenţa inaccesibilă şi energia comunicabilă a lui Dumnezeu” (Leonid Uspenski, Vladimir Losski, Călăuziri în lumea icoanei, p. 221-222). După Sfântul Grigorie Palama, acest eveniment dumnezeiesc confirmă faptul că „Dumnezeu se numeşte lumină, nu după natura Sa, ci după energia Sa” (Împotriva lui Achindin, VI, 9, în PG 150, col. 823). Lumina taborică rămâne după Sfântul Părinte „necircumscrisă de timp şi spaţiu, şi inaccesibilă simţurilor, cu toate că a fost contemplată cu ochii trupeşti …, dar printr-o schimbare a simţurilor lor ucenicii Dumnului au trecut de la trup la Duh” (Idem, Omilia 34, PG 151, col. 249).

„Adumbrind slava Duhului, a zugrăvit un nor de lumină”

La rândul său, Sfântul Ioan Damaschinul vede în această strălucirea harică a luminii taborice icoana chipului dumnezeiesc restaurat în om, prin Persoana Mântuitorului Hristos. „Cel Milostiv ne-a făcut părtaşi unei a doua comuniuni, mai sigură şi mai minunată. Căci Acesta locuind în înălţimea propriei dumnezeiri Se face părtaş celui mai de jos, recreând în chip dumnezeiesc pe om, pentru ca Arhetipul să se unească cu propria Sa icoană, pentru ca astăzi să ne arate în ea însăşi (icoana) frumuseţea cea firească. Şi străluceşte la chip ca soarele – căci se identifică după ipostas, prin lumina nematerială, de vreme ce El este Soarele dreptăţii – iar hainele Lui ca zăpada se albesc; căci este slăvit (trupul) prin cuprinderea de jur împrejur, şi nu prin unire, ci prin relaţionare, şi nu prin unire ipostatică. Adumbrind slava Duhului, a zugrăvit un nor de lumină. Căci astfel, aşa cum a spus dumnezeiescul apostol (cf. I Cor. 10, 1), icoana apei trimite la mare, iar cea a norului, la (icoana) Duhului. Toate sunt luminate şi preastrălucite celor care pot primi lumina, care nu sunt pătaţi la suflet cu necurăţia conştiinţei” (Cuvântări la sărbători împărăteşti, la sărbători ale Maicii Domnului şi la sfinţi, Ed. IBMBOR, Bucreşti, 2010, p. 77-78).

Icoana isihaştilor

Icoana Schimbării la Faţă „este cea mai dragă isihaştilor”. În adâncul teologiei pe care o împărtăşeşte, ea „încearcă să redea experienţa tainică a luminii necreate avută de cei trei Apostoli pe Muntele Taborului”. Reprezentarea clasică, moştenită din tradiţia bizantină, îl prezintă pe Mântuitorul Hristos în centrul imaginii, îmbrăcat în veşminte de lumină. El binecuvintează cu mâna dreaptă, în cea stângă ţinând „un pergament închis”. Spectrul coloristic de care este înconjurat alternează pe două planuri cu nuanţe de verde smarald, sugerând în mod evident „apofatismul cunoaşterii dumnezeieşti, despre care vorbeşte Dionisie Areopagitul”. Sfântul Părinte vede în evenimentul Schimbării la Faţă a Domnului o reală potenţare a procesului de cunoaştere a lui Dumnezeu în stare de taină. Pentru aceasta omul trebuie se învrednicească de lucrarea curăţitoare a harului dumnezeiesc. „Atunci, zice Dionisie, când când vom deveni nestricăcioşi şi nemuritori, atingând starea de fericire, deveniţi asemenea lui Hristos (christoeidous) vom fi pururea cu Domnul, după cuvântul Scripturii, bucurându-ne de teofania Sa vizibilă prin contemplaţii foarte curate, luminaţi de razele Sale strălucitoare ca ucenicii la dumnezeiasca Sa Schimbare la Faţă; în acelaşi timp prin mintea noastră nepătimitoare şi imaterială, vom participa la iluminarea sa inteligibilă şi, de asemenea, la unirea mai presus de minte, în încântarea necunoscută şi fericită a acelor raze suprastrălucitoare, într-o stare asemănătoare celei a duhurilor cereşti. Fiincă, aşa cum zice Cuvântul Adevărului, fiind fii ai Învierii, vom fi asemenea îngerilor şi fii ai lui Dumnezeu” (Div. nom., I,, 4; col. 592). Cel pătruns de această stare, mai spune Sfântul Dionisie, trece de la lucrurile văzute la „realitatea deiformă a arhetipurilor lor”.

Cele două planuri iconografice

Mai departe, privind icoana Schimbării la Faţă a Domnului distingem două planuri: trei personaje în partea de sus şi trei în partea de sus. „Este o mare deosebire de atitudine între cele două grupuri. Pe vârful muntelui  Moise şi Ilie stau în picioare de o parte şi de alta a lui Hristos; ei sunt cuprinşi în cercul luminos şi participă la Slava lui Dumnezeu în deplină armonie cu El, în timp ce Apostolii, situaţi în partea de jos a icoanei, la poalele muntelui, sunt copleşiţi şi atitudinea lor exprimă neorânduială şi dezordine. Acest contrast aminteşe că omul nu poate vedea pe Dumnezeu cu ochii săi trupeşti”. Moise şi Ilie, dimpreună cu proorocul Isaia, sunt singurii dintre oameni care, după căderea Protopărinţilor, au primit îngăduinţa să-L vadă pe Dumnezeu (Cf. Ieş. 33, 18-23 şi 3 Regi 19, 9-13). Mai mult, ei se aflau la momentul acela în părtăşia tainică a luminii harului dumnezeiesc. Ochii lor vedeau dintr-o altă lume pe Soarele Dreptăţii, fiecare devenind astfel tipuri împlinite ale făgăduinţelor făcute de Dumnezeu odinioară cu poporul ales. „Moise şi Ilie se închină în faţa lui Iisus. Moise întruchipează Legea, iar Ilie vine în numele profeţilor pentru a da mărturie, împreună cu ei, despre dumnezeirea lui Hristos care este «plinirea Legii şi a proorocilor»”. Pe de altă parte, ochii Apostolilor sunt orbiţi de lumina şi strălucirea harului dumnezeiesc. Cu toate acestea, „la vedearea lui Hristos în slavă, ei sunt plini de bucurie şi vor să oprească în loc această clipă. Petru cere să rămână pentru totdeauna pe munte şi de aceea propune să facă trei colibe, trei corturi aici că să se înveşnicească întru vederea lui Dumnezeu. El nu ştia ce spne, căci era prea devreme, iar ei nu erau pregătiţi pentru veşnicie. Trebuiau să treacă cu Hristos prin moarte pentru a-L revedea în slavă, după Înviere” (Viu este Dumnezeu. Catehism Ortodox, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 105-106).

„Iconograful zugrăveşte cu lumina taborică”

Icoana Schimbării la Faţă a Domnului ne arată că potenţarea eshatologică a icoanei reiese din sinergia harică pe care o împărtăşeşte. Lumina ei nu vine niciodată din afară, căci, fiind plină de har dumnezeiesc, ea străluceşte întotdeauna dinăuntru. De aceea, se poate spune că „iconograful zugrăveşte cu lumina taborică”. Aşa se face că, după pravila veche, „orice monah iconograf pictează prima sa icoană cu subiectul Schimbarea la Faţă a Domnului, pentru ca Hristos «să strălucească lumina Sa în sufletul iconografului»”. Acest aspect deosebit de profund reiese dintr-un manuscris din Sfântul Munte, de unde aflăm că cel afiorisit cu această slujire trebuie „să se roage cu lacrimi fierbinţi, ca Dumnezeu să intre în sufletul său. Să se ducă la preot, ca preotul să se roage asupra lui şi să-i citească Rugăciunea Schimbării la Faţă”.

Pr. Ioniţă Apostolache