Arhiva pentru ziua septembrie 5th, 2017

05.09.2017 – BISERICA ŞI UNITATEA EI DUPĂ SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

marți, septembrie 5th, 2017

În gândirea autentic creștină a Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este „Trupul  lui Hristos“, al cărei Cap este Iisus Hristos. Ea este un trup organic. În acesta, credincioşii, care reprezintă membrele, trebuie să stea într-o armonie perfectă. Îşi are temelia în Întruparea Domnului, fiind o prelungire a acestui act mântuitor de-a lungul veacurilor, un act de smerire desăvârşită, care exprimă mai bine comuniunea ideală a lui Dumnezeu cu oamenii.

Biserica este comunitatea sufletelor strâns unite cu Persoanele Sfintei Treimi. În Biserică, creştinii împreună-vieţuiesc cu Dumnezeu. Ea este începutul împărăţiei lui Dumnezeu pe  pământ. Ne naşte sau ne renaşte ca fii ai împărăţiei lui Dumnezeu, prin unirea cu Hristos prin Taina Sfântului Botez. Este casa lui Dumnezeu cu porţi deschise tuturor oamenilor, porţi care ne aduc mai aproape de mântuire. Strălucirea Bisericii este, de fapt, reflectarea iubirii, a slujirii şi a blândeţii lui Iisus Hristos către oameni. Prin ea, Hristos îl ajută pe credincios să ajungă la starea de asemănare cu Dumnezeu.

În sens larg, Biserica este întâlnirea dintre tarâmurile celor două lumi, este comunicarea peste timp a omului cu Dumnezeu, cu împărăţia Sa, este „banchetul ceresc“ la care iau parte toate netrupeştile puteri şi credincioşii tuturor veacurilor.

Mai tare decât cerul, nici porţile iadului nu o vor birui. Ea este apărată de dumnezeiescul ei Întemeietor. Este deschisă tuturor şi, dacă o insultăm pe ea, Îl insultăm pe Cel ce a întemeiat-o. Depăşeşte cerul în înălţime şi pământul în lungime. Este Ierusalimul cel ceresc, mama noastră, care ne cuprinde pe toţi şi ne duce la mântuire prin purtarea ei faţă de noi. Prin ea ajungem la „înălţimile inefabile ale cerului“, prin harul lui Dumnezeu, care aparţine Persoanelor Sfintei Treimi. Este ca un refugiu al sufletelor în faţa ispitelor diavolului. În ea este Crucea lui Iisus Hristos, care înlătură despărţirea dintre credincioşi, îi împacă cu Dumnezeu şi între ei înşişi.

Biserica lui Dumnezeu este mijlocitoarea bunurilor spirituale şi „laborator al tămăduirii şi întăririi sufletului“. Aceasta deoarece în ea noi primim învăţătura cea mântuitoare. Ea este locul unde se adună îngerii şi creştinii şi unde Iisus Hristos oferă Sângele Său ucenicilor Săi.

Dar, deopotrivă, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este o şcoală duhovnicească a moravurilor, deoarece în ea se deprind virtutea şi adevărata trăire creştină. Căci are ca Învăţător pe Iisus Hristos şi drept carte de temelie Sfânta Sciptură. De aceea, Sfântul Părinte aseamănă Biserica cu un rai, mult mai desăvârşit decât cel de la început, fiindcă în raiul Bisericii nu mai există un şarpe amăgitor, ci Hristos Mântuitorul, şi nu mai este o Evă amăgitoare, ci Sfântul Duh, care îl înalţă pe om.

Biserica este una, pentru că unul este Iisus Hristos, Capul nevăzut. Comentând cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Efeseni, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „El s-a făcut pe Sine Cap al întregii Biserici… O aşază la înălţimi incomparabile, chiar pe tronul Său. Unde se găseşte capul, acolo se găseşte şi trupul, fără posibilitatea de separaţie. Dacă ar exista vreo separaţie, n-ar mai fi un corp, n-ar mai fi un cap peste toate“.

Unitatea credinţei constă în faptul că noi toţi alcătuim un singur Trup. Biserica este împlinirea lui Hristos, în sensul că trupul este împlinirea capului, iar capul împlinirea trupului. Dacă unul n-ar fi mâna, altul piciorul, altul alt organ, atunci, trupul nu ar fi deplin. De aceea, pentru ca trupul să fie deplin, nu trebuie să-i lipsească nimic. Capul îşi are împlinirea în trup, iar trupul este desăvârşit numai atunci când suntem uniţi şi adunaţi împreună. Ochii nu trebuie să dispreţuiască picioarele, după cum nici picioarele să nu invidieze ochii. Pentru a înţelege cât mai bine această unitate, Sfântul Părinte ne întoarce privirea către vieţuitorii mănăstirilor. El spune: „Nimeni nu plânge de sărăcie, nimeni nu se laudă cu bogăţia. Cuvintele «al meu şi al tău» sunt alungate dintre monahi, toată averea mănăstirii le este de obşte: şi masa, şi locuinţa, şi hainele… În toţi locuitorii mănăstirilor se află un singur şi acelaşi suflet… Există o singură bogăţie pentru toţi, bogăţia cea adevărată… În toţi monahii există o singură plăcere, o singură dorinţă, o singură nădejde… Nu se află inegalitate, ci ordine, rânduială, armonie, multă înţelegere şi continuu prilej de bucurie“.

Nu există mai multe biserici, pentru că un trup nu are decât un singur cap. Aceasta nu înseamnă că Biserica distruge sau nimiceşte individualitatea fiecăruia dintre noi şi nici nu o uniformizează, ci admite „o unitate simfonică, o unitate de comuniune, o unitate care se împacă cu libertatea şi cu împrejurările variate din diferite locuri“. După Sfântul Ioan Gură de Aur, Biserica trebuie să fie într-adevăr una, căci numele Bisericii nu este acela de dezbinare, ci de unire şi armonie. Noi alcătuim un singur trup şi trupul nu poate fi despărţit de cap şi nici capul de trup, chiar dacă suntem despărţiţi prin distanţă, noi totuşi rămânem uniţi prin dragoste şi nici moartea nu ne va putea despărţi.

Biserica este o „recreaţie în harul Duhului Sfânt“ a celor ce se dezbracă de omul vechi şi Îl primesc pe Hristos ca pe Împăratul vieţii. Unirea deplină a omului credincios cu El se realizează în Taina Sfintei Euharistii, „care este taina prin excelenţă a Bisericii“. Biserica este un munte, comparaţie ce exprimă stabilitatea, înălţimea şi puterea neclintită a ei. În fiecare zi, ea îşi deschide sânul ei şi îmbrăţişează toate neamurile.

Pentru menţinerea şi apărarea unităţii Bisericii, Sfântul Părinte nu osteneşte să-i îndemne pe credincioşi în legătura păcii şi unirea dragostei. Fiecare trebuie să aibă grijă de toţi ceilalţi. Să vegheze asupra mântuirii lui, dar şi a aproapelui. Despărţirea de Biserică se poate realiza, după Sfântul Ioan Gură de Aur, prin două căi: răcirea iubirii creştine şi purtarea care ne face nevrednici de a fi mădulare ale Trupului lui Hristos. Prin amândouă căi ne rupem din adunarea credincioşilor. Nimic nu dezbină Biserica mai mult decât pofta de stăpânire şi nimic nu-l supără pe Dumnezeu ca dezbinarea Bisericii. Chiar dacă săvârşim lucrurile desăvârşite, atunci când sfâşiem unitatea Bisericii, vom fi pedepsiţi ca şi cum am sfâşia Trupul Domnului. Căci a face dezbinare în Biserică este un păcat la fel de mare ca acela de a îmbrăţişa erezia. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur arată credincioşilor că nu este de ajuns să fii numai unit cu trupul Bisericii, ci trebuie să rămâi pe locul tău, căci altfel nu este unire. Îi îndeamnă să păstreze cu multă grijă şi cu stăruinţă neclintită învăţătura pe care au primit-o.

Biserica este formată din elementul divino-uman. A fost întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a continua opera Sa de mântuire a lumii începută odată cu Întruparea Sa. Tăria şi durabilitatea Bisericii sunt date de legătura ei cu Sfântul Duh, Care o călăuzeşte în adevăr şi o însufleţeşte. Tăria Bisericii lui Iisus Hristos constă în manifestarea propriei Lui puteri prin ea. Biserica este pentru noi un refugiu, unde scăpăm de păcate.

Bibliografie:

Sfântul Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, traducere din limba greacă şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001

Dumitrașcu, Pr. Drd. Nicu, Unele aspecte eclesiologice în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, în Revista Teologică, an IV, nr. 2/1976

Enache, Drd. Mihai, Învățătura despre Biserică după Sfântul Ioan Gură de Aur, în Ortodoxia, an XXVI, nr. 1/1974, ianuarie-martie

Voicu, Arh. Prof. Dr. Constantin, Sfântul Ioan Gură de Aur și unitatea Bisericii, în Mitropolia Banatului, an XXXI, nr. 1-3/1982

Pr. Radu Cosmin Şapcă

05.09.2017 – ACTUALITATEA CUVÂNTĂRILOR FERICITULUI AUGUSTIN

marți, septembrie 5th, 2017


Personalitate emblematică a literaturii creştine, Fericitul Augustin întruchipează caracteristicile şcolii apusene. Vedem în el puterea creatoare a lui Tertulian, orizontul deschis al lui Origen, simţul pastoral al Sfântului Ciprian, ce au întregit dialectica preluată de la Aristotel şi simţul pătrunzător al lui Platon. Opera sa are o deosebită importanţă pentru pedagogia creştină. Mărturisirile sale au creat genul autobiografic în literatura patristică apuseană. Alături de Retractări, a deschis sensul autocritic, dar nu laudativ.

Fericitul Părinte a scris mult. Din operele sale se revarsă o bogăţie de idei cu o forţă de pătrundere în suflete extraordinară. Cuvântul său este plin de elan, frumos, atrăgător şi practic, oferind soluţii problemelor sufleteşti. Din cărţile sale reiese ataşamentul cald faţă de Dumnezeu. Limbajul lor, care este probabil şi al predicilor sale, poartă nota originalităţii, având drept izvor credinţa adâncă şi temeinică. Chiar şi după atâtea secole, opera sa are prospeţime, oferă lumină şi atrage cititorul. Mai ales în creştinismul catolic figura Fericitului Augustin este dominantă. Teologia patristică apuseană nu numai învaţă, ci şi trăieşte această doctrină. În marele ierarh din Hipo se împletesc gândirea înaltă, trăirea adâncă şi smerenia monahului ce vrea să devină purtător de Hristos. Dar şi teologia răsăriteană are de învăţat de la acest mare predicator. Nu pot fi neglijate consideraţiile marilor Părinţi răsăriteni, dar e demn de laudă faptul că ierarhul apusean îi completează în mod extraordinar, cu soluţii rezultate din situaţiile păstoririi sale din Africa romană, în special din lupta cu diferitele erezii şi erori doctrinare precum pelagianismul, donatismul, maniheismul şi altele.

Opera augustiniană are o importanţă deosebită pentru filosofie în general. Prin intermediul ei au fost transmise generaţiilor posterioare conceptele intelectuale ale filosofiei antice. Practic, între aceasta şi cea a Evului mediu, Fericitul Augustin reprezintă o punte de trecere. Nu a dispreţuit niciodată raţiunea. Dar i-a limitat puterea în cunoaşterea lui Dumnezeu, spre deosebire de filosofia antică. Ea este subordonată credinţei şi un auxiliar al acesteia.

Predicile augustiniene nu sunt caracterizate printr-un limbaj strălucitor, un stil extraordinar, o puritate a limbii, un plan prestabilit, ci se dovedesc „un comentariu parafrazic al textului scripturistic, încărcat de alegorisme“. Dar sunt pline de idei cu o putere de pătrundere duhovnicească extraordinară, argumentate printr-o dialectică de vârf, expuse cu claritate şi o accentuată linie moralizatoare. Profunzimea şi expresionismul ideilor Fericitului Augustin sunt de neegalat. El a dat o nouă caracteristică omiliei, patetismul, gen care a servit multă vreme Bisericii Apusene. A fost influenţat în aceasta de tradiţia creştină, cea bisericească, dar şi de sofişti şi predica populară.

Nota moralizatoare este o caracteristică principală a predicilor augustiniene. El căuta să producă o schimbare în sufletele credincioşilor, ducând la desăvârşire. De aceea, cuvântările sale nu erau abstracte, ci întotdeauna legate de viaţa păstoriţilor, africanii din Hipo. Erau o revărsare a inimii sale, nu o simplă comunicare de învăţături. Pentru aceasta a fost admirat de contemporanii săi, dar şi elogiat de posteritate. În predicile sale, creştinii din toate timpurile au găsit şi găsesc soluţii la diferitele probleme de morală, doctrină, vieţuire duhovnicească, apărare a creştinismului. Farmecul lor răzbate peste veacuri datorită formei alese, stilului simplu şi clar.

A utilizat tainele artei oratorice numai în folosul credincioşilor. A adaptat-o la împrejurările comunităţii. Nu oferea prin ea o bogăţie de învăţături, ci însăşi inima sa caldă. Cuvântul lui nu a fost zadarnic niciodată. A luminat minţile credincioşilor, le-a mişcat inimile, a determinat voinţa lor. Prin glasul plăcut, gesturile, lacrimile ce însoţeau predicile sale, mulţi păcătoşi se întorceau pe calea cea bună. Scopul cuvântărilor sale nu era de a culege laude din partea ascultătorilor sau vreun interes personal, ci de a înfiera păcatul şi a îndemna spre virtute. Nici sufletele împietrite nu puteau rezista în faţa predicilor sale. Era ascultat în întruniri, în sinoade, în conferinţe. Îşi potrivea cuvintele şi pentru oamenii simpli, şi pentru cei cu o cultură înaltă. Predica patristică, în care se înscrie şi cea augustiniană, a avut şi un rol social-educativ, promovând echitatea socială şi dreptatea între oameni.

Bibliografie

Coman, Pr. Prof. Ioan G., Opera Fericitului Augustin şi critica personală teologică din Retractările sale, în Studii Teologice, seria a II-a, an XI, nr., 1-2/1959, ianuarie-februarie

Grigoraş, Pr. C., Fericitul Augustin şi locul lui în pedagogia creştină, în Teologie şi viaţă, an II (LXVIII), nr. 8-10/1992, august-octombrie

Moisiu, Pr. Prof. Alexandru, Fericitul Augustin – păstor şi îndrumător al vieţii creştine, în Studii Teologice, seria a II-a, an XXII, nr. 9-10/1970, noiembrie-decembrie

Pană, Diac. Doctorand Marin N., Activitatea omiletică a Fericitului Augustin, în Biserica Ortodoxă Română, an XCI, nr. 11-12/1973, noiembrie-decembrie

Pavel, Pr. Dr. Constantin C., Creştinismul şi filosofia antică în gândirea Fericitului Augustin (I), în Studii Teologice, an XLII, nr. 2/1990

Idem, Condiţiile colaborării raţiunii cu credinţa în opera Fericitului Augustin, în Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 9-10/1955, noiembrie-decembrie

Popescu, Magistrand Gabriel, Psalmii în predica Fericitului Augustin, în Studii Teologice, seria a II-a, an XV, nr. 3-4/1963, martie-aprilie

Procopoviciu, Prof. Dr. Petre, Îndrumări catehetice în lucrarea De catehizandis rudibus, în Mitropolia Ardealului, an III, nr. 3-4/1958, martie-aprilie

Pr. Radu Cosmin Șapcă

05.09.2017 – Muzicianul Chiril Popescu. Viața și activitate (Partea a IV-a)

marți, septembrie 5th, 2017

Pregătirea temeinică a elevilor în domeniul muzicii, mai ales a celei psaltice, precum și aprecierile unanime, obiective, elogioase din partea Ministerului Cultelor, a Patriarhiei Române și Arhiepiscopiei Craiovei, dar mai ales a conducerii școlii (1), au contribuit la promovarea Profesorului Chiril Popescu în învățământul teologic universitar. Astfel, în anul 1954, după mai bine de două decenii de activitate didactică, dintre care 5 ani la Craiova unde a obținut cele mai bune rezultate, a fost numit asistent la Catedra de muzică bisericească, Ritual și Tipic de la Institutul Teologic de grad universitar din București.

Din ianuarie-octombrie 1954, după plecarea sa de la București, catedra de muzică a fost suplinită de arhidiaconul Achepsima Rusu, de la Catedrala mitropolitană din Craiova, iar în data de 25 noiembrie a fost titularizat Diac. Profesor Marin Branaru.

Chiril Popescu a funcționat ca profesor la Institutul Teologic din București până în anul 1960 când s-a pensionat, cu excepția perioadei octombrie 1955-1956, când a fost detașat în interes didactic la Seminarul de vocație de la Curtea de Argeș. După această dată a continuat cu aceeași râvnă și har să împodobească sfintele slujbe din duminici și sărbători în bisericuța de pe Șoseaua Giurgiului din București, de departe de zona în care locuia.

Fiind unicul interpret al cântări psaltice din țara noastră, destinatar al unei tehnici primită prin tradiție de la vrednicii săi înaintași, Ioan Zmeu, Ioan Popescu Pasărea ș.a., datorită lipsei de cadre de specialitate ți pensiei care nu-i asigura decât o existență mai puțin decât modestă, între anii 1971-1976, Profesorul Chiril Popescu a fost rechemat la catedra de muzică psaltică la Seminarul Teologic din București unde, deși depășise vârsta psalmistului, a lucrat cu aceeași râvnă și dăruire profesională.

De aceea, în anul 1975, pentru devotamentul său neegalat față de cântarea bisericească și rezultatele obținute în învățământul teologic de toate gradele, vrednicul de pomenire, Patriarhul Justinian Marina – unul dintre puținii ocrotitori ai muzicii psaltice și interpreților ei – i-a acordat drept recompensă morală „ Crucea Patriarhală pentru mireni”, al cărui conținut îl redăm integral: „Justinian, din mila lui Dumnezeu, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, locțiitor al Cesarei Capadochiei. Știut fiind  că cei cu dragoste și râvnă deosebită își îndeplinesc îndatoririle lor sunt vrednici de mai multă cinste și laudă. Noi apreciind rodnica activitate depusă în serviciul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române de către Domnul Profesor Chiril Popescu, Îi acordăm „Crucea Patriarhală Pentru Mireni”. Dată la 1 noiembrie 1975, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înființarea Patriarhiei Române”.

În anul 1964, Chiril Popescu a fost cooptat în Comisia pentru uniformizarea și transcrierea cântărilor bisericești pe ambele notații, în locul preotului profesor Grigore Costea, decedat în luna iunie 1963, lucrând alături de ceilalți doi membrii permanenți ai Comisiei, anume Conf. Nicolae Lungu și Pr. Prof. Ene Braniște (2).

Pe măsura înaintării în vârstă, când principala preocupare s-a redus la frecventarea slujbelor în duminici și sărbători la biserica din Șoseaua Giurgiului, în anul 1982 Chiril Popescu a donat un număr însemnat de cărți muzicale Seminarului Teologic din Mofleni-Craiova.

În anul 1984, revenind pe meleagurile Olteniei, a poposit și la Seminarul teologic amintit, fiind invitat la serbarea de sfârșit de an școlar, în al cărei program au fost prezentate și lucrări muzicale din creația sa. Cu acest prilej i s-a făcut o frumoasă primire din partea întregului colectiv didactic.

În luna octombrie a anului 1987, la împlinirea vârstei de 90 de ani, un grup de preoți din Craiova și Filiași, împreună cu Arhid. Prof. Alexie Buzera, l-au vizitat la București pentru a-i aduce cuvenitul omagiu, într-un cadru intim. Cu acel prilej, reeditându-se pe alt plan momentul aniversar care avusese loc cu o jumătate de secol în urmă-i, s-a adus prinos de recunoștință din partea ucenicilor prin cuvântul rostit cu emoție și cu căldură sufletească, pe care îl redăm în întregime: „Mult stimate Domnule profesor, cu o jumătate de secol în urmă, un eveniment comemorativ, al cărui inițiator erați, vă oferea prilejul să afirmați că „Marii artiști… rămân nemuritori prin ceea ce au creat, prin opera lor, prin ceea ce au gândit și au simțit”. Este un sfânt adevăr pe care fericitul prilej al împlinirii memorabilei vârste de 90 de ani a dascălului nostru iubit – Protopsaltul, Profesorul și Compozitorul Chiril Popescu – ne oferă posibilitatea să-l reafirmăm aici, în Capitala țării, cu voci tremurânde și cu sufletele pline de emoții prin una din minunatele Dumneavoastră creații, ce răsună cu unduiri divine în sfintele locașuri de închinare de pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române. Venind de pe meleagurile Olteniei, virtual venim din partea tuturor celor cărora au avut prilejul să le fiți dascăl, pildă și îndemn pentru slujire – prin muzică – lui Dumnezeu și oamenilor timp de peste șase decenii. Vrednic urmaș al celor mai de seamă creatori și interpreți de muzică bisericească din țara noastră, Macarie Ieromonahul, Ghelasie Basarabeanul, Anton Pann, Dimitrie Suceeanul, Ștefanache Popescu, Ion Popescu Pasărea și a memorabilului Dumneavoastră dascăl, Ioan Zmeu, prin întreaga activitate ce ați desfășurat, reprezentați pentru contemporaneitate figura iluștrilor dascăli de tip clasic în care se regăsește în aceeași măsură Compozitorul, Interpretul și Dascălul sau pedagogul consacrat prin întreaga-i ființă muzicii străbune și slujitorilor ei. La această patriarhală aniversare, privind retrospectiv, harul acestor împliniri pornește de demult și de departe, din Cerburenii Argeșului, când printr-o muncă asiduă, desprinsă din frageda copilărie, încălzită de credința în Dumnezeu și dragostea față de altarele străbune, după înalte studii de specialitate, ați urcat pe scara valorilor artistice, pornind de la mult râvnita demnitate de protopsalt al Sfintei Episcopii a Argeșului, unde mai târziu ați exercitat și celelalte laturi ale personalității Dumneavoastră muzicale de dascăl și compozitor… După decenii de activitate, la vârsta măiestriei profesionale, ați purces în inima Olteniei, la Craiova, trăgând brazdă adâncă cu rod bogat în sufletele celor ce v-au cunoscut, dascăli și învățăcei, iar de aici ați mers chiar în inima țării, la cel mai înalt for de cultură teologică, împărtășind viitorilor slujitori ai sfintelor altare din focul sacru al dragostei față de dumnezeieștile cântări, transmise cu măiestrie de către un dascăl harnic și modest. Tot aici, în inima țării, ați contribuit cu modestia, dar și competența ce vă caracterizează la opera de uniformizare și transcriere pe ambele notații suprapuse, a cântărilor psaltice tradiționale, semnând importante lucrări necesare atât învățământului teologic, cât și slujbelor bisericești, iar altele urmând a fi tipărite. Acum, la acest binecuvântat aniversar, alături de mireasma florilor, noi, ucenicii Dumneavoastră, vă împletim o cunună de recunoștință și prețuire, așa cum se cuvine unui venerabil dascăl, care a făcut din catedră apostolat, dorindu-vă zile bun, cu sănătate. Să ne trăiți întru mulți ani” (3).

În luna noiembrie din anul 1987, la Seminarul din Mofleni-Craiova a avut loc un nou moment aniversar u care prilej, Arhid. Prof. Alexie Al. Buzera, ucenic apropiat al muzicianului sărbătorit, a prezentat aspecte din viața și activitatea acestuia și un concert cu selecțiuni din opera muzicală a lui Chiril Popescu (4).

„Emoționantul eveniment desfășurat în lipsa celui sărbătorit, răscolind amintirile legate de începuturile activității acestui for de cultură din Oltenia, a incitat pe unii participanți – Pr. Prof. Nicolae Petrescu și Arhim. Prof. Ioasaf Ganea, foști profesori ai școlii și colegi cu sărbătoritul – să-și exprime satisfacția față de organizatorii acestei lăudabile inițiative, depanându-și în același timp propriile amintiri din perioada activității desfășurate împreună cu nonagenarul Chiril Popescu” (5).

După această aniversare, în ultimii 5 ani ai vieții și-a mângâiat bătrânețile alături de minunata lui soție, învățătoarea Aurelia Popescu, iar după trecerea acesteia în lumea de dincolo, nemaiputând suporta singurătatea, a adormit întru Domnul, modest și cu aceeași demnitate care l-a însoțit toată viața, la 24 ianuarie 1992.

Aflându-se cu întârziere despre decesul său, Facultatea de Teologie din București, în luna martie 1992 a oficiat un parastas de pomenire la Paraclisul Bisericii Sfânta Ecaterina din strada cu același nume din București (6).

Note:

  1. Arhiva Seminarului din Craiova, Registrul de procese verbale pe anii 1949-1952, f. 93 apud Arhid. Prof. Alexie Al. Buzera, „Moment aniversar la Seminarul teologic din Craiova”, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIX, nr. 6 (1987), p. 121-122.
  2. „Cuvânt de lămurire”, în Studii Teologice, an XVIII, nr. 1-2 (1966), p. 3.
  3. Manuscris din Colecția Pr. Conf. Alexie Al. Buzera.
  4. Arhid. Prof. Alexie Al. Buzera, „Moment aniversar la Seminarul teologic din Craiova”, p. 123.
  5. Ibidem.
  6. Pr. Prof. Alexie Al. Buzera, „Profesorul Chiril Popescu, 1897-1992”, în Mitropolia Olteniei, an XLIV, nr. 1-6 (1992), p. 192-195.

Pr. Alexandru Cocîr,

Parohia Olteanu, Biserica Sf. Nicolae, Protopopiat Tg-Jiu Nord, Jud. Gorj

05.09.2017 – Muzicianul Chiril Popescu. Viața și activitate (Partea a III-a)

marți, septembrie 5th, 2017

Criza economică din timpul celui de-al II Război Mondial și situația creată între Ministerul Apărării Naționale și Episcopia Argeș privind exproprierea terenului și a unor clădiri aferente acesteia, între care și clădirea Școlii de cântăreți (1), în toamna anului 1924, Școala de cântăreți de la Curtea de Argeș s-a mutat la Mânăstirea Turnu, județul Vâlcea, unde a funcționat până la reforma învățământului din august 1948. Dintre personalul care a însoțit școala în acest refugiu face parte și Chiril Popescu, profesorul ei de muzică, cel care din 1947 a fost numit director (2).

Din anul 1949, când învățământul teologic de toate gradele a fost trecut sub directa îndrumare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, profesorul Chiril Popescu a fost încadrat la Școala de cântăreți bisericești de la Mânăstirea Coșuna, din localitatea Mofleni-Craiova, unde în prezent se află Seminarul Eparhial.

Despre începuturile activității sale la această școală relatează unul dintre primii profesori ai acestui așezământ teologic (3). Problema profesorilor școlii, după cum relatează unul dintre mărturisitorii acestor începuturi, nu a fost atât de simplă. „În primele două luni și jumătate de la începerea cursurilor s-au perindat pe la catedra de muzică psaltică trei profesori. Pr. Ion Iordache, Protodiacon Nichita Lăcătușu din Craiova și Profesorul Constantin Popescu din Râmnicu Vâlcea; mai mult de o săptămână sau două n-a stat nici unul. La începutul lui aprilie 1949 a venit al patrulea: Chiril Popescu. După cum ne obișnuisem, nu ne așteptam să rămână prea mult nici dânsul, dar spre marea noastră bucurie, nu am mai plecat și ne-a fost un vrednici dascăl și un adevărat prieten și părinte cu cuvântul și cu fapta. Activitatea zilnică a profesorului Chiril Popescu se desfășura în trei etape distincte: -la slujba de la biserică, seara și dimineața, la orele de curs și la programul de meditație. Nelipsit de la fiecare, lucrând diferențiat cu fiecare elev și folosind metode adecvate, după specificul activității , dânsul a inițiat elevii în tainele cultului muncii și al dragostei față de cântarea psaltică tradițională” (4).

Prin competența și dăruirea sa profesională, profesorul Chiril Popescu a obținut rezultate deosebite privind însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor de cântare bisericească, contribuind la ridicarea prestigiului tinerei instituții de învățământ care și-a început activitatea la 17 ianuarie 1949. Despre aceasta sunt mărturie conținutul proceselor verbale întocmite de inspectorii de la Patriarhie și Mitropolie care au vizitat școala, ca și numeroase documente din arhiva școlii. De asemenea, se păstrează în arhiva Seminarului unele din programele serbărilor susținute de către corul școlii.

Cu alte cuvinte, „activitatea școlară a Domnului Chiril Popescu este cu totul excepțională, lucrând cu elevii școlii nu numai în orele de curs, ci și în afară de acestea numai și numai de a-i face să-și însușească cunoștințele ambelor muzici cât mai temeinic și a fi cu totul folositori atât Bisericii, cât și societății după absolvire. În fiecare zi este nelipit dintre elevii de la biserică, atât dimineața, cât și după amiază, supraveghindu-i necontenit și cântând cu fiecare în parte pentru a-i desprinde și cu cântarea practică, completând și consolidând cele făcute la catedră. În fiecare duminică și sărbătoare ia parte la serviciul divin al Utreniei, iar în timpul sfintei Liturghii conduce corul școlii pe patru voci, cor organizat prin munca depusă de domnia sa nu numai în cele două ore de Ansamblu săptămânal, ci și în afară de acestea când elevii sunt liberi” (5).

Pentru rezultatele obținute pe linia activității didactice și atașamentul manifestat față de școală, la propunerea scrisă a Directului școlii, Arhimandritul Theofil S. Niculescu, din data de 7 mai 1952, Mitropolitul Olteniei a aprobat numirea profesorului Chiril Popescu în funcția de director adjunct începând cu data de 29 mai 1952, funcție pe care a deținut-o până în anul 1954, când a fost transferat în învățământul teologic superior (6).

Aprecieri elogioase au fost făcute și de Pr. Profesor universitar Ene Braniște, în calitate de președinte al Comisiei examenului de diplomă din 1952, extras din procesul verbal din 30 octombrie: „Am apreciat îndeosebi înaltul nivel de care dau dovadă toți candidații în ceea ce privește cunoștințele de Tipic și Muzică bisericească. Am avut prilejul să-i văd punând și în practică aceste cunoștințe, la slujbele oficiate în biserică în timpul celor 3 zile cât a durat examenul (1-3 octombrie), slujbe la care au luat parte, dând răspunsurile la strană și în cor armonizat pe 4 voci bărbătești sub conducerea harnicului și distinsului profesor de muzică, Domnul Chiril Popescu, care a stat în continuu în mijlocul elevilor. Am putut constata nu numai frumusețea slujbei și a cântărilor, cuviința, ordinea și disciplina elevilor în biserică, ci și interesul și dragostea lor pentru cele bisericești, precum și frumoasa educație pe care au primit-o aici… încât nu ezit să cred că absolvenții Școlii de la Mofleni vor fi printre cei mai buni studenți ai Institutului Teologic din București”.

De aceea doi dintre primele promoții de absolvenți ai școlii de la Mofleni au îmbrățișat cariera muzicală: Vasile C. Martinoiu, solist al Teatrului de Operă din București și Pr. Conf. Alexie Buzera de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

Note:

  1. Pr. Ștefan Bădescu Turcu, Școala de cântăreți Curtea de Argeș, 1942, p. 32.
  2. Arhid. Prof. Alexie Al. Buzera, „Moment aniversar la Seminarul teologic din Craiova”, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIX, nr. 6 (1987), p. 119.
  3. Arhid. Ioasaf Ganea, „Un sfert de veac sub streașina Mănăstirii Bucovăț”, în Mitropolia Olteniei, an XXIV, nr. 11-12 (1972), p. 925.
  4. Arhid. Prof. Alexie Al. Buzera, „Moment aniversar la Seminarul teologic din Craiova”, p. 121.
  5. Arhiva Seminarului din Craiova, Registrul de procese verbale pe anii 1949-1952, f. 92 apud Arhid. Prof. Alexie Al. Buzera, „Moment aniversar la Seminarul teologic din Craiova”, p. 121-122.
  6. Ibidem, f. 141.

Pr. Alexandru Cocîr,

Parohia Olteanu, Biserica Sf. Nicolae, Protopopiat Tg-Jiu Nord, Jud. Gorj

05.09.2017 – Muzicianul Chiril Popescu. Viața și activitate (Partea a II-a)

marți, septembrie 5th, 2017

La 7 octombrie 1897 s-a născut al patrulea copil din cei nouă ai lui Nicolae și ai Anei, stabiliți în localitatea Cerbureni, județul Argeș, localitate componentă a comunei Valea Iașului, circa opt km N-E de orașul Curtea de Argeș (1).

Chiril Popescu a urmat cursurile școlii primare și gimnaziale în satul natal, după care, datorită vocii frumoase și darului cântării, moștenite de la tatăl său, cântăreț la biserica satului, s-a înscris în anul 1913 la Școala de cântăreți bisericești de la Curtea de Argeș, de puțin timp înființată (2). Aici a studiat muzica bisericească sub îndrumarea unuia dintre cei mai de seamă compozitori și pedagogi din pragul celor două veacuri, anume profesorul Ioan Zmeu.

După absolvirea școlii, datorită pregătirii temeinice în domeniul muzicii bisericești și a rânduielii slujbelor, cât și a talentului de care dădea dovadă, profesorul să l-a recomandat episcopului Calist, pentru funcția de cântăreț la strana de la Mănăstirea Curtea de Argeș, la acel moment catedrala episcopiei. După numai cinci ani, tânărul Chiril va promova în funcția de protopsalt. Activitatea desfășurată în această calitate timp de șapte ani (1917-1924) a fost hotărâtoare pentru formarea personalității tânărului absolvent care până în anul 1922 a cântat zi de zi împreună cu dascălul său de muzică, consolidându-și tehnica paralaghiei și interpretării cântării psaltice.

Aici, în strana Catedralei episcopale, Ioan Zmeu, a ajuns la vârsta senectuții, convingându-se de vocația și dăruirea ucenicului său, i-a îndrumat pașii spre noi orizonturi cu scopul de a-i continua activitatea nu numai la Catedrala Episcopiei Argeș, ci și la Școala de cântăreți a episcopiei, în calitate de profesor.

În această situație, din îndemnul profesorului său, în anul 1925, Chiril Popescu s-a înscris la Conservatorul de Muzică din București, iar în anul 1928, când a fost înființată Academia de Muzică Bisericească, împreună cu alți colegi iluștri ai muzicii psaltice, s-a înscris la cursurile acestui unic for de învățământ muzical din România, deschis oficial la 5 martie 1928 (3).

Astfel, el face parte din prima promoție de absolvenți, alături de Gheorghe Comișel, tatăl cunoscuților muzicieni Florin și Emilia Comișel, I. Bănescu, Constantin C. Popescu, Dumitru David ș.a., nume cunoscute în istoria învățământului muzical din România, prin contribuțiile aduse în domeniul didacticii muzicale și al repertoriului școlar (4).

Printre profesorii care au contribuit la formarea sa profesională în cadrul Academiei se numără Ioan D. Chrescu de la catedra de muzică psaltică și solfegiu comparat, Gheorghe Cucu, profesor de armonie, contrapunct, compoziție corală și dirijat, Gheorghe Folescu, Ioan Livescu, episcopul Tit, Constantin Brăiloiu (5) etc.

Preocupat de o cât mai bună pregătire profesională, Chiril Popescu se înscrie printre semnatarii memoriului din anul 1930 privind „drepturile absolvenților Academiei care au la bază școala de cântăreți sau cursul inferior de liceu” (6).

În anul 1932, după absolvirea Academiei de Muzică, a funcționat timp de un deceniu ca profesor se muzică psaltică la Școala de cântăreți de la Curtea de Argeș, iar din anul 1939 până în 1942 a fost directorul acestei școli. Tot în această perioadă a îndeplinit și funcția de protopsalt al catedralei episcopale. În acest fel a preluat ștafeta de la dascălul său, Ioan Zmeu, atât la școala de pregătire a slujitorilor stranei, cât și a episcopiei.

Devotamentul și înaltul profesionalism din această perioadă cu care a onorat cele două funcții au determinat pe unii din biografii săi să înscrie în filele de istorie momente din activitatea sa cu următoarele cuvinte: „…adânca emoție și plăcere ce o are compozitorul Pasărea ascultând doxologia de 7 decembrie – creația lui Ghelasie Basarabeanul – ce se cântă pentru Sf. Muceniță Filofteia, mai ales când este cântată de protopsaltul Chiril Popescu în capela noastră episcopală…. Ați auzit vreodată acel „Iubite-voi Doamne, vârtutea mea” al lui Evghenie Humulescu, arhiereu locotenent la Episcopia noastră, cântat de sobor și protopsaltul Chiril Popescu? Cred cu toată convingerea mea că Dumnezeu, acolo în ceruri, destinde aripirile văzduhurilor să asculte această cântare… este o rugăciune cum trebuie să fie o cântare psalticească. Aceasta-i metoda dascălului și protopsaltului Chiril Popescu; el face din cântarea ce-o predă și-o execută o rugăciune… elevii săi sunt miniatura sa: exacți în notă, dar perfect executori ai nuanței cântării în intimitatea sa” (7).

Preotul Vasile Ionescu, de la Secția culturală a Consiliului eparhial de la Episcopia Curtea de Argeș, inspectând școala de cântăreți din localitate face următoarele aprecieri: „Am asistat și la ora de Muzică Bisericească (astăzi 11 Februarie 1941m de la 8-9). Acest obiect se predă de către Domnul Chiril Popescu, diplomat al Academiei de Muzică. Domnia sa a cântat cu elevii clasei I și apoi cu fiecare în parte, Utrenia glasului I și apoi cântarea: Să se îndrepteze. Elevii cunosc bine cântările și lucrarea fiecărui semn. Sunt atașaâi sufletește de Domnul profesor, de la care au cea mai frumoasă pildă de muncă conștiincioasă. Sunt deosebit de impresionat că Domnia sa n-a abdicat un moment de la acest imperativ al muncii încununate de rezultate frumoase, când în jur și peste tot s-a aclimatizat o părere că se poate câștiga destul și fără prea multă muncă” (8).

Vizitând Școala de cântăreți de la Curtea de Argeș, marele etnomuzicolog Gheorghe Breazul consemna la dare de 19 noiembrie 1938 următoarele: „Ca vechi și credincios cântăreț de biserică și dirijor de cor ceremonial, apoi ca modest cercetător al trecutului muzicii noastre bisericești, constatând bunele rezultate ce se obțin la această școală, îmi întăresc credința în rolul nu numai ritual, ci și social și cultural al cântării și cântărețului de biserică… așa cum se învață aci, după cum am putut constata la Ansamblul de muzică bisericească de sub energica dirigenție a Domnului profesor Chiril Popescu, ne îndreptățește să așteptăm vremuri noi și de dreptate ce nu vor zăbovi de a veni, pentru repunerea cântărețului de strană în vaza și prețuirea de acum un veac și mai bine” (9).

Din păcate, acele vremuri au întârziat și încă se lasă așteptate deoarece din anul 1950, de când cântăreții bisericești din mediul rural nu au mai fost subvenționați de la bugetul statului, numărul lor a scăzut de la un an la altul, iar școlile de cântăreți au dispărut; din anul 1990 acestea se află în etapa unor permanente căutări, iar făgașul pe care merg nu este nici la nivelul dinainte de anul 1950 (10).

În anul 1937, când s-au împlinit 15 ani de la moartea lui Ioan Zmeu, „un comitet compus din foști elevi și admiratori ai lui… între care se numără și d-nul Chiril Popescu distins cântăreț și profesor la Curtea de Argeș… au ridicat o preafrumosă cruce la mormântul lui” (11). În ziua de 30 noiembrie 1937 s-a făcut sfințirea ei cu o deosebită solemnitate, cu un parastas de către însuși Episcopul Grigorie Leu înconjurat de clerul sfintei mânăstiri. Au asistat un însemnat număr de cântăreți, elevii școlii de cântăreți, o delegație a Seminarului în frunte cu Directorul său, Pr. Mihail Chiriță, fost colaborator al lui Ioan Zmeu, Ioan Popescu Pasărea, cunoscut compozitor și profesor de muzică bisericească, președintele asociației cântăreților bisericești din România ș.a. Printre cei care au ținut cuvântări la mormântul muzucianului s-a înscris și Chiril Popescu, cel mai apropiat ucenic și colaborator al acestuia, din care extragem următoarele date biografice și aprecieri: „Marii artiști ai lumii au trăit, trăiesc și vor trăi veacuri de-a rândul nu prin monumente ridicate în numele lor cu pompe fastuoase. Ei rămân nemuritori prin ceea ce au creat, prin opera lor, prin ceea ce au gândit și au simțit. Trebuie să ne mândrim că țara noastră n-a fost lipsită de mari artiști care se numără printre artiștii lumii. E destul să amintim pe neuitatul M. Eminescu, Grigorescu ș.a., iar în domeniul muzicii bisericești pe Macarie, A. Pann, Suceveanu, Ștefanache, iar aici în Argeșul nostru pe Ghelasie Basarabeanul, Dimitrie și Teodor Protopopescu, apoi Gheorghe Clar, Veniamin Nițescu și Ioan Zmeu… El trăiește în memoria noastră, mai ales a acelora care l-am avut profesor. Îl avem icoană vie în fața noastră fiindcă există prin opera lăsată spre folosință nouă celor de azi. El a sădit în sufletele noastre dragostea pentru arta cântului și tot el ne-a dat secretul măiestrit împletit al particularităților în arta cântului bisericesc… Fie ca devotamentul lui pentru cântarea psaltică să strălucească în fața generațiilor de cântăreți ai viitorului, iar amintirea lui să fie neștearsă în aceste locuri unde a trăit, a lăudat pe Domnul și s-a stins ca o floare ofilită, bătută de asprimea vremii” (12).

Prin cuvintele rostite cu acel prilej, Chiril Popescu a adus un pios omagiu lui Ioan Zmeu și prinosul întregii lui recunoștințe pentru cel ce i-a fost vrednic dascăl și îndrumător apropiat.

Note:

  1. Arhid. Prof. Alexie Al. Buzera, „Moment aniversar la Seminarul teologic din Craiova”, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIX, nr. 6 (1987), p. 119.
  2. Pr. Ștefan Bădescu Turcu, Școala de cântăreți Curtea de Argeș, 1942, p. 7.
  3. Alexie Buzera, „Constantin Brăiloiu și Academia de muzică religioasă”, în Centenar Constantin Brăiloiu, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, București, 1994, p. 193.
  4. Ibidem, p. 198.
  5. Ibidem, p. 194.
  6. Ibidem.
    1. Pr. Ștefan Bădescu Turcu, op. cit., p. 40.
    2. Ibidem, p. 14-15.
    3. Ibidem, p. 16.

10.  Alexie Al. Buzera, Învățământul muzical la Craiova, Studiu dactilografiat.

11.  „Comemorarea valorosului cântăreț Ioan Zmeu la Curtea de Argeș”, în Cultura, an XXVI, nr. 12 (1937), p. 111.

12.  Ibidem, p. 112-114.

Pr. Alexandru Cocîr,

Parohia Olteanu, Biserica Sf. Nicolae, Protopopiat Tg-Jiu Nord, Jud. Gorj