Arhiva pentru ziua noiembrie 3rd, 2017

03.11.2017 – Sf. Iustin Martirul şi Filosoful despre Dumnezeiasca Liturghie (III)

vineri, noiembrie 3rd, 2017

Persoanele vrednice vizate de Sfântul Iustin sunt echivalente cu ierarhia, care, având puterea de a liturghisi, era singura vrednică de a oficia serviciul euharistie. Întâiulstătător comentează locurile din cărţile sfinte şi administrează sfaturi prin predică, el concentrează ofrandele şi poartă grijă de cei ce au trebuinţă de ele. În secolul al II-lea serviciul Sf. Liturghii cuprindea următoarele părţi: 1) Cântarea şi citirea unor pericope din Sf. Scripturi ale Vechiului si Noului Testament, după care urma predica sau cuvântul de învătătură al proistosului, iar apoi urmau rugaciuni publice pentru diferite stări. 2) Urma apoi sărutarea frăţească (sărutarea păcii sau sărutarea sfântă a iubirii) dintre creştini, după care diaconul aducea o parte aleasă dintre ofrandele credincioşilor (pâine şi vin) şi le preda proistosului pentru a le sfinţi, iar acesta rostea asupra lor rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt pentru prefacerea (epicleza) si binecuvântarea darurilor, la care poporul răspundea: ,,amin”.

După acest moment urma împărtăşirea celor prezenţi la sfânta slujba, iar celor ce, din diferite cauze, nu puteau participa la Sf. Liturghie, li se duce Sf. Euharistie acasă, de către diaconi. Împărtăşirea credincioşilor se făcea sub ambele forme, creştinii primind mai întai Sf. Trup, iar după aceea li se da să bea Sf. Sânge din Potir. După aceasta urma binecuvântarea poporului de către proistos (episcop sau preot) şi slobozirea lui (Pr. Prof. Teodor Zăgrean, Sf. Liturghie privită sub aspect istoric, în Revista “Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, nr1-2/1964, p.43).  Sf. Iustin este cel dintâi scriitor la care găsim confirmată existentă epiclezei în liturghia crestină. Tot el este primul care a întrebuinţat comparaţia misterului euharistic cu misterul întrupării lui Iisus. El este, totodată, cel care, pentru prima oară, a încercat să explice prezenţă reală a Mântuitorului în Sf. Euharistie. La Sf. Iustin găsim cea dintâi menţiune expresiă a întrebuinţării apei la vinul euharistic.

Cuvântul Euharistie provine din limba greacă  și înseamnă „mulțumire” , deoarece Mântuitorul Hristos, înainte de a institui această Sfântă Taină la Cina cea de Taină a mulțumit lui Dumnezeu prin rugăciune iar după aceasta a binecuvântat și a frânt pâinea  pe care a dat-o Apostolilor. Sfânta Euharistie e cea mai mare Sfântă Taină mai presus decât oricare alta prin care, sub forma pâinii și a vinului, credinciosul se împărtășește cu Însuși Trupul și Însuși Sângele Domnului  prezente în mod real prin prefacerea elementelor la Sfânta Liturghie.

Sfânta Taină a Euharistiei, a fost întemeiată de Iisus Hristos în ajunul morții Sale pe cruce, adică joi seara la Cina cea de Taină. Fiind de față ucenicii Lui și serbând Paștile, Hristos le-a zis: „Luați mâncați acesta este Trupul Meu”, apoi luând paharul le-a dat lor și le-a zis: „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”. Prin aceste cuvinte, Mântuitorul întemeiează o lege nouă între Dumnezeu și oameni, o Lege nesângeroasă sub forma pâinii și a vinului diferită de cea a Legii Vechi unde se aduceau jertfe de animale sau din roadele pământului. Prin porunca Mântuitorului: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”, Sfinții Apostoli apoi ucenicii lor, adunându-se mulțumeau și se rugau îndelung ca Domnul să prefacă pâinea și vinul de pe masa lor în Însuși Sfântul Său Trup și în Însuși Sfântul Său Sânge, cu care apoi se împărtăşeau.

Urmaşii Sfinţilor Apostoli, arhiereii şi preoţii, au fost sfinţiţi şi li s-au împărtaşit harul dumnezeiesc de a săvârşi aceeastă Sfântă Taină. Cu timpul a luat naştere o rânduială de slujbă sfântă, cunoscută la început sub diferite denumiri, ca: frângerea pâinii, Masa sau Cina Domnului, Euharistie. Mai târziu această slujbă a primit denumirea de Liturghie, şi care înseamnă lucrare sau slujbă publică, obştească, rânduită şi săvârşită spre folosul tuturor.

Sfânta Euharistie este asemănată de către Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful cu Bunavestire, când Duhul Sfânt S-a coborât deasupra Sfintei Fecioare şi s-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu; tot la fel şi în timpul Sfintei Jertfe, lucrarea şi puterea Sfântului Duh, preschimbă painea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului. Astfel fiecare Sfântă Liturghie este o nouă Bunăvestire numai că în locul Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu este Biserica ortodoxă, cea una, sobornicească şi apostolească. Prin Taina Sfintei Euharistii, Biserica Ortodoxă devine născătoare de Dumnezeu. Sfântul Duh coboară asupra Bisericii şi a Cinstitelor Daruri, iar cuvântul lui Dumnezeu se plăsmuieşte în acest mod tainic şi se naşte cel fără de timp şi se oferă jertfit pe Sfânta Masă „pentru viaţa şi pentru mântuirea lumii”. Astfel, conchidem că prin Sfânta Euharistie, omul primeşte  „Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, şi din care dacă cineva mânăncă nu moare”.

În concluzie, Liturghia din secolul al II-lea  descrisă de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful avea aceleaşi caracteristici ca şi Liturghia apostolică. Astăzi, rugăciunea Sfintei Jerte, anaforaua liturgică are un text oficial, stabilit şi uniform. Sfânta Euharistie săvârşită în timpul Sfintei Liturghii este şi Jerfă, pentru că prin ea se continuă în mod nesângeros jertfa pe cruce a Mântuitorului Hristos, la care participăm toţi, clerici şi mireni,ca popor al lui Dumnezeu. Din aces punct de vedere, Sfânta Liturghie înseamnă şi comuniunea credincioşilor în jurul Trupului şi al Sângelui lui Hristos.La Sfânta Jertfă participă omul deplin: suflet şi trup, minte şi oase, inima şi cele cinci simţuri, chiar şi măruntaiele.

La Sfânta Euharistie nu se împărtăşeşte doar harul lui Hristos, cum se întâmplă în celelalte taine, ci Hristos însuşi.

Prin urmare, Liturghia înseamnă prilejul refacerii duhovniceşti şi al  transformării sufletului, trupului şi simţurilor. Sf. Euharistie este descrisă de Sf. Iustin ca o comemorare nu numai a patimilor lui Hristos, ci şi a învierii Lui. Trebuie observat faptul  că la Sf. Iustin binecuvântarea are loc printr-o rugăciune de mulţumire.

Pr. Gabriel Grosu

03.11.2017 – Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful despre Dumnezeiasca Liturghie (II)

vineri, noiembrie 3rd, 2017

La mijlocul sec. II după Hristos, Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful ne dă cea mai importantă descriere a Liturghiei din primele trei secole: “În a aşa-zisa zi a soarelui (duminica.), se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la oraşe sau la sate şi se citesc memoriile apostolilor (Evangheliile ) sau scrierile profeţilor (Vechiul Testament), câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează , întâistătătorul (episcopul sau preotul ) ţine un cuvânt prin care sfătuieşte  şi îndeamnă la imitarea acestor frumoase învăţături. Apoi, ne ridicăm în picioare toţi laolaltă şi înălţăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea, [ne îmbrăţişăm unii pe alţii cu sărutarea păcii ] – şi se aduce pâine şi vin şi apă , iar întâistătătorul înalţă deopotriv rugăciuni şi mulţumiri, cât poate mai multe, la care poporul răspunde într-un singur glas, rostind Amin. Şi se dă fiecăruia şi se împărtăşeasc din cele ce au fost consfinţite prin euharistie, iar celor care nu sunt de faţă li se trimiteeuharistia acasă , prin diaconi” (în PSB, Vol II, Ed. IBMBOR, Bucureşti 1980, p. 70).

El relevă un fapt de mare însemnătate, şi anume că Liturghia avea în veacul al doilea aceleaşi trăsături ca şi liturghia apostolică . Sfântul Iustin se referă chiar la tradiţia apostolică , atunci când citeaz Evangheliile (memoriile Apostolilor – cum le zice el), în care Apostolii descriu instituirea Sfintei Euharistii, şi porunca Mântuitorului de a se săvârşi întru pomenirea Lui (cap. LXVI, 3).Mai mult, Sfântul Iustin se refer la Mântuitorul însuşi (cap. LXVII, 7).  Pe de altă parte, reiese că în acest timp exista o rânduială a liturghiei, care nu era locală , ci generală sau ecumenicală, cunoscută în toată Biserica. Apologia Sfântului Iustin Martirul este o mărturie despre o uniformitate liturgică în veacul al doilea. Această uniformitate este atestată şi din faptul că, în aceeaşi vreme (anul 155), Sf. Policarp, episcopul Smirnei, coliturghiseşte la Roma cu Papa Anicet (Petre Vintilescu, Istoria Liturghiei în primele trei veacuri, Ed. Nemira, Bucuresti, 2001, p. 80).

Trebuie să observăm că  pentru săvârşirea liturghiei euharistice, era rezervată o anumită zi a săptămânii: Duminica, pe care apologetul, pentru înţelegerea destinatarilor scrierii sale, o numeşte în conformitate cu vocabularul păgân,ziua Soarelui, după cum sâmbăta o menţionează ca zi a lui Saturn. La Sf. Iustin găsim descrisă atât liturghia baptismală, care se săvârşea cu prilejul botezului şi primirii in sânul comunităţii a noilor credincioşi, cât şi liturghia duminicală, uzuală sau obisnuită. Deşi Sf. Iustin nu ne spune categoric, dar cum arată alte documente liturgice de mai târziu (Constituţiile Apostolice), ca împărtăşirea credincioşilor se făcea exact cum se împărtăşesc azi clericii la liturghie: ei primeau Sf. Trup din mână, de la preoţi, iar Sf. Sânge li se dadea de-a dreptul din potir, de către diconi. Remarcant la Sf. Iustin este rolul diaconului în ritualul împărtăşirii (Ibidem).

Este vrednic de remarcat totuşi că Sfânta Euharistie este prezentată de Sfântul Iustin ca o comemorare nu numai a patimilor, deci a jertfei Domnului, ci şi a învierii Lui (cap. LXVII, 7), fiind pus într-o strâns legătură învierea cu misterul instituit la Cina cea de taină (cap. LXVI, 3). Prin urmare, liturghia euharistică celebra, după concepţia creştină din veacul al doilea,  misterul operei mântuirii săvârşit de Domnul nostru Iisus Hristos.

Interesant este faptul că în timpul Sf. Iustin rugăciunea Sfintei Jertfe (anaforaua) era improvizată, adică nu exista un text oficial, stabil, uniform. Improvizaţia aceasta nu trebuie însă înţeleasă ca o libertate absolută . Ea era limitată de anumite idei sau teme. Sf. Iustin nu exprimă conţinutul anaforei decât prin expresia: aduce rugăciuni şi mulţumiri´. Trebuie observat faptul că la Sf. Iustin binecuvântarea are loc printr-o rugăciune de mulţumire. Tot el reduce faptul că pâinea şi vinul devin Trupul si Sângele lui Iisus Întrupat (Pr. Simeon Stoica, Liturghia creştina din secolul al II-lea, p. 84).

Liturghia creştină nu era o masă sau un banchet, că ci elementele euharistiei nu erau socotite simple alimente comune, ci ele ajungeau prin sfinţire Trupul şi Sângele Domnului. Ea era un oficiu public, la care luau parte numai cei botezaţi, iar caracterul social al Liturghiei este subliniat prin participarea poporului la rugăciune. Episcopul – sfinţeşte darurile, el rosteşte rugăciunile, iar poporul numai răspunde.

Pr. Grosu Gabriel

03.11.2017 – Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful despre Sfânta Liturghie

vineri, noiembrie 3rd, 2017

Sfânta Liturghie ocupă în viaţa Bisericii  un loc central. Este cunoscut faptul că organizarea primelor comunităţi crestine s-a făcut în funcţie de săvârşirea Sfintei Euharistii: ,,Deci cei ce au primit cuvântul Lui s-au botezat, şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Fapte II, 41-42).

Biserica este Trupul tainic divino-uman al lui Hristos, iar membrii suntem noi toţi, clerul şi poporul. Ca Trup al lui Hristos ea se roagă pentru lumea întreagă, este interesată de mântuirea tuturor oamenilor. Sfânta Liturghie insă este săvârşită doar de creştinii ortodocşi, care au primit Botezul şi Taina Mirungerii. Dumnezeiasca Liturghie este adorarea publică a mădularelor, oferită lui Dumnezeu. Jertfa mântuitoare, adică darul divin şi rodul ei izbăvitor este pentru noi toţi. Deci Sfânta Liturghie se săvârşeşte de popor şi pentru popor, de la noi pentru noi (Protos. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieştii Liturghii, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Bizantină, Bucureşti, p.18).

În primele secole cei care doreau să devină creştini erau pregătiţi în mod special. Catehumenatul nu însemna numai învăţarea doctrine creştine, ci şi o iniţiere în vederea înţelegerii lucrării lui Dumnezeu prin Biserică în lume. Catehumenii erau pregătiţii pentru înţelegerea tainei tainelor, şi anume Sfânta Euharistie. Dintru început, credincioşii se străduiau să înţeleagă adevărurile de credinţă şi să participe, prin trăire, la cult. În năzuinţa de a înţelege ceea ce se săvârşea s-a simţit nevoia unei explicări a rânduielii şi a simbolismului actelor cultice. Se poate spune, în acest sens, că cei ce participau la Sfânta Liturghie în care se recapitulează simbolic activitatea Mântuitorului întrupat, înviat şi proslăvit, trăiau bucuria comuniunii cu Dumnezeu.

Pe la mijlocul veacului al II-lea se iveşte un document de o valoare excepţional pentru cunoaşterea liturghiei creştine din acea vreme. E vorba de descrierea liturghiei făcută de Sf. Iustin Martirul şi Filosoful într-una din Apologiile scrise de acest cunoscut filosof creştin şi apologet al creştinismului, care şi-a pecetluit temeinicia convertirii sale la creştinism prin însăşi moartea sa martirica (Pr. mgr. Magistrand Stoica Simeon, Liturghia creştina din secolul al II-lea, descrisa de Sf. Iustin în raport cu Liturghia Ortodoxa de astazi, în Revista „Ortodoxia”, nr. 1/1960, p. 74). El a scris Apologiile sale, provocat fiind de păgâni, care aduceau creştinilor diferite acuzaţii. Cea mai gravă dintre acestea era antropofagia, acuzaţie provenită dintr-o greşită şi tendenţioasă intrepretare a ritualului Euharistiei creştine (Ibidem, p. 76).

În prima Apologie si anume în capitolele 65-67,  Sf. Iustin ne dă mai multe informaţii asupra serviciului divin din secolul al II-lea. El ne lasă astfel o preţioasă descriere a Liturghiei creştine din timpul său.

Pr. Gabriel Grosu

03.11.2017 – Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, marele apologet al Răsăritului creştin

vineri, noiembrie 3rd, 2017

Sf. Iustin s-a născut pe la începutul sec. II. Părinţii săi erau păgâni, probabil de origine latină, şi locuiau la Flavia-Neapolis, vechiul Sichern, astăzi Nablus. Tatăl Sf. Iustin se numea Priscus, iar bunicul său Bacchius. Sf. Iustin a fost crescut în tradiţia şi cultura păgână, primind o aleasă formaţie spirituală. El era mistuit de dorul de a cunoaşte adevărul, aşa cum el însuşi ne povesteşte în Prologul Dialogului cu iudeul Trifon. După o odisee filosofică pe la un stoic, pe la un peripatetic, pe la un pitagoric şi pe la platonici, Sf. Iustin e îndemnat de un bătrân necunoscut, pe malul mării, la Efes sau la Cezareea Palestinei, să-i citească pe profeţi, ceea ce-i aduce convertirea la creştinism. Creştinismul este, pentru Sf. Justin, „singura filosofie sigură şi folositoare”. După convertire, începe Sf. Iustin adevărata viaţă de filosof. El îi spune lui Trifon: „Astfel şi pentru aceste motive sunt eu filosof” (Dialog cu iudeul Trifon,  în PSB, vol II, traducere de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă şi Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti 1980, VIII, I, p. 130).

De aici înainte, viaţa Sf. Iustin  este o continuă lucrare de predicare şi de apărare a creştinismului, de filosofare asupra adevărurilor fundamentale ale acestuia, de mistuire pentru frumuseţea vieţii creştine. Partea a doua a vieţii o petrece la Roma, unde înfiinţează o şcoală de răspândire a doctrinei creştine şi unde are, printre alţii, ca elev pe Taţian Asirianul. Aici dezvoltă el o intensă activitate apologetică, literară şi misionară. De aici trimite el împăraţilor, senatului şi poporului roman prima sa Apologie în favoarea oamenilor de toate neamurile, care sunt pe nedrept urâţi şi persecutaţi şi tot de aici trimite şi a doua Apologie. Aici sunt scrise, probabil, şi celelalte lucrări ale sale, în frunte cu Dialogul cu iudeul Trifon. Tot aici, la Roma, în fine, activitatea sa filosofică şi catehetică îl pune în conflict cu filosoful cinic Crescens, imoral, ignorant şi fanfaron. Sf. Iustin ne relatează cum, în discuţii contradictorii, 1-a zdrobit pe acest filosof cinic, mâncău, pederast şi şarlatan, care-i acuza pe creştini de ateism şi de imoralitate fără să-i cunoască. Înfrânt, Crescens îl denunţă pe Sf. Iustin, care e condamnat la moarte şi executat în 165-166, cu încă alţi şase creştini sub prefectul Iunius Rusticus. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la l iunie (Pr. Dr. Constantin I. Băjău, Patrologie, Tipografia Universităţii din Craiova, 2002, p. 44).

Sf. Iustin e una din minţile cele mai înzestrate şi mai adânci ale timpului său. El a ridicat probleme noi, atât în teologie cât şi în filozofie şi a încercat să arunce o punte solidă între cugetarea profană elenică şi cea creştină. Punctele sale de vedere n-au fost totdeauna strict ortodoxe, dar ele au provocat o problematică bogată pe care o vor lărgi şi adânci generaţiile patristice următoare. Moaştele Sf. Iustin se află în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Sacrofano, la mică distanţă de Roma.

Pr. Gabriel Grosu