Arhiva pentru ziua noiembrie 14th, 2017

14.11.2017 – Teologia Sfintei Taine a Botezului (Partea a IV-a)

marți, noiembrie 14th, 2017

Relaţia personală cu Hristos în Duhul Sfânt realizată în Taina Botezului are drept consecinţă eliberarea omului din robia păcatului, adică a păcatului strămoşesc şi a eventualelor păcate personale şi renaşterea lui la o viaţă nouă de comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii în Biserică; pătrunderea şi sălăşluirea lui Hristos în adâncul fiinţei noastre înnoite şi creşterea noastră în Hristos prin Duhul Lui.

Iată aici şi explicaţia pentru care Botezul este o veritabilă Taină pascală. El, Botezul, face pe om participant la moartea şi învierea lui Hristos. Textul biblic capital în această privinţă este cel din Rom. 6, 3-5: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin Botez pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii, căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui”. Şi „… omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului… Iar dacă am murit împreună cu Hristos credem că vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos înviat din morţi nu mai moare” (Cap. 6, 6 şi 8).

După învăţătura ortodoxă, omul iese din Botez ca o existenţă eu totul nouă. Nu se înnoieşte numai într-o privinţă, ci însăşi existenţa lui e alta. El este ca un nou născut, dar în alt plan: în planul vieţii comune cu Hristos, plină de virtuţile pnevmatizării. Existenţa lui are acum o altă temelie şi o altă mişcare: ea e într-un fel enipostaziată în Hristos, deşi nu pierde libertatea de a se despărţi de El. Dar paradoxul este că cel botezat rămâne totodată acelaşi subiect. Botezul nu produce naşterea unui om care n-a mai fost, ci naşterea din nou a aceluiaşi (Tit 3, 5), adică a unui om care a existat şi înainte. Dar pentru ca omul născut a doua oară să nu se adauge celui dinainte trebuie ca omul cel vechi să moară. Naşterea lui din nou urmează morţii omului născut înainte din trup.

Efectul principal al Botezului este, deci, naşterea la o viaţă nouă pe pământ. Şi aceasta pentru că Hristos însuşi lucrează asupra noastră ca Cel ce S-a născut de sus ca om prin puterea Duhului Sfânt și şi-a închinat viaţa total lui Dumnezeu printr-o moarte ca dăruire care Îl va duce la moartea ca încetare a vieţii pământeşti. În Hristos este unită naşterea cu moartea Sa, fiindcă în El este implicată jertfa chiar de la naştere.

În Botez participăm la moartea şi învierea lui Hristos, dar nu murim cum a murit Hristos la sfârşitul activităţii Sale pământeşti, ci ne ridicăm la o viaţă reală de curăţire şi de fapte bune, închinată lui  Dumnezeu. De aceea, nici nu înviem cum a înviat El după moarte. Viaţa la care ne ridicăm prin Botez este numai un drum spre înviere. Naşterea noastră cea prin Botez închipuie începutul vieţii ce va să fie. Dobândirea de noi mădulare şi de simţiri noi formează o pregătire pentru viaţa ce ne aşteaptă. Or, pentru viaţa viitoare nu ne putem pregăti în alt chip decât câştigându-ne de aici, de jos, viaţa lui Hristos care s-a făcut «Părinte al veacului ce va să vie» (Is. 9, 6), după cum Adam este părinte al vieţii de acum, prin aceea că a lăsat oamenilor ca moştenire viaţa cea plină de stricăciune”.

Sintetizând cele spuse până aici, reţinem că în Botez, după ce am acceptat moartea faţă de păcat, odată cu moartea ca ofrandă a fiinţei noastre adusă lui Dumnezeu, trebuie să murim în continuare dar nu moartea omului vechi, căci acesta a murit definitiv, ci să acceptăm moartea ca predare continuă lui Dumnezeu împreună cu Hristos.

Pr. Marius Vătăman

14.11.2017 – Teologia Sfintei Taine a Botezului (Partea a III-a)

marți, noiembrie 14th, 2017

Prin Hristos, cel botezat intră în relaţie personală cu toate persoanele Sfintei Treimi. Formula trinitară a Botezului, indicată chiar de Mântuitorul Hristos odată cu trimiterea Apostolilor la propovăduirea Evangheliei şi instituirea Tainei înseşi după înviere: „Mergând învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte Eu v-am poruncit…” (Mt. 28, 19, 20) – subliniază tocmai acest lucru. De altfel, Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, nu se poate concepe singur şi nu este singur, ci împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. „în tot timpul Cuvântul a avut cu Sine ca împreună lucrător pe Duhul, iar Duhul a făcut înţelese şi eficiente cuvintele lui Dumnezeu ca anticipări ale altor cuvinte mai lămuritoare şi în ultimă analiză ca anticipări ale venirii Cuvântului ipostatic în trup”. Deci ca Dumnezeu, adică în calitatea Lui de Fiul din veci al Tatălui, Cuvântul îl are pe Duhul cu Sine şi împreună cu Sine în Tatăl din veci, iar după natura Sa omenească Mântuitorul Hristos este uns şi plin de tot Duhul de la întruparea Sa din Sfânta Fecioară Maria. Căci „Porumbelul de la Botezul Său în Iordan nu inaugurează prezenţa Duhului în Iisus, ci îl arată astfel lumii. Viaţa întreagă a lui Iisus Hristos este o viaţă ca plenitudine de har şi Duh Sfânt. Noi atingem aici misterul creşterii harului în copilul Iisus înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”. Iar „prezenţa Duhului în Iisus este atât semnul ascultării filiale cât şi al deplinei intimităţi a lui Iisus cu Tatăl. Duhul Sfânt este în Hristos Duhul Tatălui, Acela care străbate pe Iisus, care îl poartă în pustie, întărindu-L pentru mărturia Cuvântului Evangheliei. Iisus este străbătut de Duhul, îi este ascultător, în Duhul Iisus vorbeşte, lucrează, învaţă, se roagă, tămăduieşte, alungă pe demoni, şi în Duhul El se aduce ca jertfa, se sfinţeşte şi această jertfă este bine plăcută lui Dumnezeu (Evr. 9, 14)”. Dacă Înălţarea Domnului suprimă vizibilitatea istorică a lui Hristos, Cincizecimea, încheind iconomia trinitară a mântuirii, „restituie lumii prezenţa interiorizată a lui Hristos şi îl revelează acum nu în faţa, ci înlăuntrul ucenicilor Săi. «Eu voi veni la voi… voi fi cu voi până la sfârşitul lumii»; prezenţa Mântuitorului este tot aşa de reală ca şi despărţirea Sa (fizică de ei). «În această zi (ziua Cincizecimii) voi veţi cunoaşte că Eu sunt în voi» (In. 14, 20)”. Cel botezat intră în relaţie personală cu Hristos cel interiorizat de Duhul Sfânt înăuntrul lui şi se bucură de dragostea Tatălui, al cărui fiu după Har a devenit prin Botez. Intrarea celui botezat în relaţie personală cu Hristos şi prin Hristos cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, indicată de Hristos însuşi în mesajul dat Apostolilor îndată după înviere (Mt. 28, 19), este concretizată prin pronunţarea distinctă a numelui fiecărei persoane a Sfintei Treimi, însoţită de cufundarea şi ridicarea din apă a primitorului Tainei. Întreita cufundare şi înălţare din apă semnifică atât cele trei zile petrecute cu Hristos în mormânt şi deci moartea şi învierea lui Hristos a celui botezat, cât şi Cele trei persoane ale Sfintei Treimi cu care cel botezat intră în comuniune existenţială pentru mântuirea sa.

Prin urmare, Cincizecimea face început istoriei Bisericii, ca şi comunitate concretă de oameni în comuniune cu Dumnezeu, inaugurează Parusia şi anticipează împărăţia. La Botez, Acelaşi Duh Sfânt ne face prezent şi ne interiorizează pe Hristos, integrându-ne în trupul Său Biserica, ca împreună moştenitori cu Hristos, ne face „fii în Fiul” şi în Fiul avem acces la Tatăl. Duhul realizează înfierea noastră divină, harică, pentru care Sfântul Irineu aplică Bisericii numele de „fii ai lui Dumnezeu” şi cel de „copil adoptiv al Tatălui”.

Pr. Marius Vătăman

14.11.2017 – Teologia Sfintei Taine a Botezului (Partea a II-a)

marți, noiembrie 14th, 2017

Lucrarea Botezului este legată de însuşi actul Botezului care constă în scufundarea întreită a primitorului în apă însoţită de declaraţia constatatoare rostită de preot: „Botează-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Caracterul de declaraţie şi de constatare plină de credinţă al cuvântului: „Botează-se”, cu şi al acelui analog din celelalte Taine („Cunună-se”, „se împărtăşeşte) arată pe de o parte că Taina, aici Taina Botezului, se săvârşeşte în mod vizibil prin actul şi cuvântul preotului, dar invizibil prin lucrarea lui Hristos. În afară de Botezul de urgenţă, apa primeşte o sfinţire prin Duhul Sfânt încă mai înainte de cufundarea în ea a celui ce se botează. Prin urmare, Taina Botezului, ca un tot, în care intră şi lucrarea deplină a Duhului Sfânt, se săvârşeşte prin întreita cufundare a celui ce se botează în numele Sfintei Treimi. În rugăciunea de sfinţire a apei se invocă venirea Duhului Sfânt pentru curăţirea acesteia de lucrarea puterilor demonice ca să o pregătească pentru pogorârea Lui deplină asupra celui care se botează, cufundându-se în ea (1).

Botezul se săvârşeşte deci în numele şi cu lucrarea tuturor persoanelor Sfintei Treimi, dar prin Hristos. Dar Cincizecimea face posibilă această lucrare, căci la Cincizecime a avut loc în mod general trecerea lucrării Sfintei Treimi din Hristos în oameni, prin coborârea Duhului Sfânt peste Apostoli şi în mod distinct peste fiecare prin acele limbi de foc când le-a fost dată toată puterea Duhului Sfânt pentru propovăduirea Evangheliei şi săvârşirea tainelor în Biserica ce ia fiinţă acum prin adăugarea la comunitatea Apostolilor a celor care fiind pătrunşi la inimă de cuvântul lui Dumnezeu propovăduit de aceştia, au primit prin Botez, fiind ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 1-3, 37, 41).

Prin Botez are loc deci trecerea lucrării Sfintei Treimi în fiecare om în parte, care intră în Biserică. În concret, prin aceastii lucrare a Sfintei Treimi, în apele Botezului, se produce moartea omului vechi şi renaşterea lui la viaţa adevărată a lui Hristos. Odată cu aceasta, cel botezat se spală de păcatul strămoşesc şi de eventualele păcate personale săvârşite mai înainte de cei care vin la Botez ca adolescenţi sau adulţi, şi, în acelaşi timp se imprimă chipul lui Hristos în el. Toate aceste efecte se cuprind unele în altele, sunt complementare sau sunt aspecte ale uneia şi aceleiaşi lucrări cuprinzătoare, încât nu se poate vorbi de unul iară a vorbi şi de celelalte. Dar toate au un caracter dinamic cerând şi aşteptând contribuţia celui botezat la propria lui creştere în Hristos şi mântuire ca mădular al Bisericii (2).

Întemeiat în Naşterea şi în Botezul Domnului, Botezul creştin realizează şi rămâne o continuă petrecere a credinciosului cu Hristos. Prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică şi în cei ce rămân în sânul ei Botezul este un eveniment pascal şi eclezial în acelaşi timp, caro explicitează încorporarea omului în Hristos ca mădular al Trupului Său, Biserica.

Prin Botez, Hristos încorporează pe om în Sine, extinzându-se şi sălăşluindu-Se în el. Şi anume, Botezul este o încorporare personală şi fiinţială a omului în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt „Când ieşim din apa Botezului, subliniază Nicolae Cabasila, noi avem în suflete pe însuşi Mântuitorul nostru şi încă nu numai în suflet, ci şi pe frunte, în ochi, ba şi în mădulare şi în cel mai ascuns ungher al fiinţei noastre şi anume îl avem plin de mărire, curat de orice stricăciune aşa precum a înviat, aşa cum S-a arătat Apostoliloi precum era când S-a înălţat la cer şi, în sfârşit, cum va fi când va veni iarăşi să ne ceară comoara pe care ne-a încredinţat-o”. BotezuI realizează o relaţie personală, particulară între cel care vine să mărturisească credinţa sa în Dumnezeu cel în Treime închinat, în Biserică şi în Taine, întemeiate pe Hristos şi se botează pe de o parte, și Hristos săvârşitorul suprem al Tainei Botezului, Capul Bisericii, pe de altă parte. „Această relaţie poate să se exprime în multe chipuri, cum remarcă foarte just şi teologul protestant reformat André Benoit. Astfel, pentru unii, Hristos Cel înălţat dăruieşte Botezul, pentru alţii, Hristos este Cel care trebuie să fie imitat, pentru alţii, în fine, Hristos este Domnul Care îşi afirmă domnia Sa asupra credinciosului. Oricare ar fi însă maniera în care se exprimă această relaţie cu Hristos, stabilită prin Botez, ea constituie elementul fundamental al ritului şi veritabilul centru al celebrării Botezului în Biserica primară” (3).

Note:

  1. P. Nellas, Omul animal îndumnezeit, traducere Ioan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu 1999, p. 113.
  2. Ibidem.
  3. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, trad. de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1946, p. 23.

Pr. Marius Vătăman

14.11.2017 – Teologia Sfintei Taine a Botezului (Partea I)

marți, noiembrie 14th, 2017

Botezul face intrarea omului în împărăţia harului şi deci în biserica lui Hristos, ca mădular al acesteia, prin lucrarea Duhului Sfânt. Ritul Botezului, cu elementele sale şi semnificaţia acestora ilustrează vizibil lucrarea lui de încorporare a celui botezat în Hristos şi în noul Legământ al Acestuia cu oamenii, Biserica.

Aprofundarea ortodoxă a tainei Botezului va descoperi fraţilor noştri protestanţi dimensiunea ecumenică a Botezului: elementele comune convergente şi specifice celor două învăţături şi spiritualităţi pe drumul unităţii creştine şi al slujirii lui Hristos însuşi prin slujirii semenilor noştri în Bisericile pe care le reprezentăm şi aflate în acest dialog teologic.

Importanţa şi valoarea Botezului în numele Sfintei Treimi pentru mântuirea omului, ca mădular al Bisericii, precum şi dimensiunea lui ecumenică sunt indicate şi ilustrate de denumirile variate, acordate de către Părinţii şi scriitorii Bisericii luând în consideraţie fie partea văzută, fie cea nevăzută, fie ambele împreună. Astfel, după partea văzută, Botezul a fost numit baie, „pentru că suntem spălaţi în el de păcate” şi „avem în el părtăşie la purificările apelor care curăţă mai bine decât isopul…”; izvor sfânt, apă ş.a (1).

După partea nevăzută, Botezul a fost numit de Părinţii Bisericii, luminare sau iluminare, fiindcă prin el „Sfânta lumină mântuitoare ne pătrunde şi avem părtăşie la divin”; Taina luminării, harismă, curăţire, sfinţire, perfecţiune, renaştere, renaştere în Dumnezeu, naştere spirituală, sigiliul lui Hristos, sigiliul credinţei, pecete sfântă, pecete tainică, spălarea păcatelor, moartea păcatelor, iertarea păcatelor, potopul păcatului, vehicul spre Dumnezeu etc.

Iar după ambele părţi, văzută şi nevăzută, Botezul a fost numii de aceiaşi Părinţi şi scriitori ai Bisericii patristice: baie tainică, baie mântuitoare, baia pocăinţei şi a cunoştinţei, baia renaşterii, baia vieţii, apa vieţii veşnice, Taina apei, Taina renaşterii noastre etc. Legătura expresă a Botezului cu Hristos, privind lucrarea Sa asupra omului, este subliniată de numirile date acesteia de către Sf. Ap. Pavel: Circumciziune (Col. 2, 11), mormânt (Rom. 6, 4; Col. 2, 12), răstignire (Rom. 6, 6) şi înviere cu Hristos (Col. 2, 12-13).

Botezul ca încorporare a omului în Hristos şi dimensiunea ecume­nică eclezială a acesteia au fost prefigurate printr-o serie de imagini şi evenimente din cărţile Vechiului şi Noului Testament, ca: circumciziune (Deut. 30, 6; Rom. 2, 29; Col. 2, 11), apă, potopul şi corabia lui Noe (I, 3, 20-21), trecerea prin Marea Roşie (I Cor. 10, 2), norul care conducea pe Evrei în pustie (I Cor. 10,1 şi 2), stânca din care a curs apă ni deşert (leş. 17, 6; I Cor. 10,4), Marea de Aramă, Botezul prozeliţilor, scăldătoarea Vitezda (In. 5, 2-4), apa ce a izvorât din coasta Domnului iln. 19, 3, 4), Botezul lui Ioan în Iordan cu care s-a botezat şi Mântuitorul (In. 1,31, 33-34; Mc. 1, 8 şi 9) etc.

Duhul Sfânt se uneşte din nou, prin Hristos care se botează în Iordan, cu apa şi cu toată creaţiunea legată intim de Hristos. Apa reprezintă materia cosmică în starea lichidă, ca rezervă şi sân al oricărei forme de existenţă organizată. De aici însemnătatea comică a Botezului. Căci materia însăşi, readusă la mobilitatea ei duhovnicească, devine mediu al Duhului Sfânt creator, liber mereu în actele sale. În apa Botezului este într-un chip ascunsă însăşi materia veacului viitor care va purta în ea pe Fiul ca ipostas străveziu şi pc Duhul Sfânt cu energiile Lui de viaţă făcătoare şi mereu noi. Desigur, pnevmatizarea acestei ape, acum pentru renaşterea omului sau pentru restabilirea relaţiei lui cu Dumnezeu, va fi deplină abia în veacul viitor, pentru desăvârşirea relaţiilor oamenilor cu Dumnezeu când se va arăta, concret, starea finală la care ar fi ajuns apa creată la început pentru dezvoltarea relaţiei oamenilor cu Dumnezeu.

Botezându-se în această apă, „omul se întâlneşte în ea cu Hristos sau se enipostaziază în El sau se personalizează deplin, încadrându-se în Persoana Lui, şi se umple de energiile Duhului Sfânt ce-i radiază din Hristos”. De aceea a trebuit să se scufunde Fiul lui Dumnezeu în natura omenească şi prin ea în apă, pentru ca noi. cufundându-ne în apă, să ne cufundăm în viaţa Lui dumnezeiască sau în Duhul Lui cel Sfânt.

Note:

  1. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol III, Ed. IBMBOR, București, 1978, p. 37.

Pr. Marius Vătăman