Arhiva pentru luna iulie, 2018

11.07.2018 – Biserica Obedeanu – 270 de ani de la temeluire: O flacără a Ortodoxiei în Cetatea Craiovei

miercuri, iulie 11th, 2018

Biserica cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Buna Vestire” – Obedeanu din Craiova a împlinit anul acesta 270 de ani de la punerea pietrei de temelie. Prin exemplul ei, frumoasa şi nobila critorie a marelui paharnic Constantin Obedeanu şi a soţiei sale, Jupâneasa Stanca doamna, aduce în evul nostru dovada vie că iubirea de Hristos străpunge veacurile, trezeşte conştiinţele adormite şi spală nevrednicia păcatului.

Cu mai bine de două secole şi jumătate în urmă, la poarta de apus a Băniei, pe calea Brestei, un gând sta să iasă dintr-o inimă încercată. Greu apăsat de boală, marele paharnic Constantin Obedeanu îşi plecă genunchii înaintea icoanei „Bunei Vestiri” din mica bisericuţă de lemn, zidită pe moşiile sale. Cerea sănătate boierul şi promitea Maicii Domnului că, dacă-l va scăpa de această suferinţă şi-l va face sănătos, îi va zidi aici biserică frumoasă spre mărturisire şi închinare în vecii vecilor. Şi minunea s-a întâmpat! După câteva zile, boala a dispărut ca „luată cu mâna”. În mintea şi sufletul lui Constantin Obedeanu s-a aprins şi mai tare dorinţa de a-i aduce mulţumirePreasfintei Născătoare. N-a stat pe gânduri şi s-a apucat de lucru. La 1748, în ziua de 25 martie, chiar de Praznicul „Bunei Vestiri”, boierul a aşezat prima piatră de temelia ctitoriei sale. Pe lângă vechiul hram, Praznicul „Bunei Vestiri”, sfântul locaş a primit ca ocrotitori şi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, după numele ctitorului. De atunci şi până astăzi sunt nu mai puţin decât 270 de ani, vâstă meorabilă pentru singura biserică din Cetatea Băniei care se păstrează în forma originală.

Cu rugăciune la Maica Domnului şi la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, încercăm şi noi astăzi să mergem pe firul istoric şi să scoatem la lumină valoarea inestimabilă moştenire a acestor veacuri de tradiţie, credinţă şi spiritualitate ortodoxă.


„Memoriu asupra situaţiei istorice şi juridice a Bisericii Obedeanu”

Despre istoria Bisericii Obedeanu din Craiova găsim puţine descrieri în literatura de specialitate. Cea mai reprezentativă lucrare îi aparţine preotului Marin Popa-Nemoiu, slujitor aici în perioada interbelică. Însemnarea părintelui, de dimensiunile unui studiu mai amplu, urmăreşte reconstitutiv problematica averii şi moştenirii pierdute a sfântului locaş. Cucernicul şi eruditul slujitor craiovean face aşadar un adevărat „Memoriu asupra situaţiei istorice şi juridice a Bisericii Obedeanu”. Astăzi poate mai necesară ca niciodată, lucrarea pr. Marin Nemoiu aduce în prim plan nu neaparat dorinţa stringentă a redobândirii unei averi materiale, ci mai cu seamă revendicarea unei moşteniri aproape inegalabile, pe care boierul Constantin Obedeanu a încredinţat-o cu toată dragostea ctitoriei sale.

Aşezământul boierului Constantin Obedeanu: Biserica, Şcoala şi Spitalul

Prima şi cea mai voaloroasă dintre daniile făcute sfântului locaş a avut valoare de legământ. S-a dorit în acest fel ridicarea unui Ansamblu religios-educativ-sanitar şi aşezarea lui în exclusiva folosinţi a urbei. Aşa se face că, după ce a ridicat biserica, Constantin Obedeanu a gândit să împlinească un proiect şi mai îndrăzneţ. Avem înainte vremurile în care educaţia copiilor şi tinerilor se făcea în tinda bisericii. Pentru prima dată în Ţara Românească, acest mare vizionar din Cetatea Băniei socoteşte cu înţelepciune înfiinţarea de corpuri separate, tot pe lângă biserică, care să susţine un învăţământ calificat. Pe locul vechilor dependinţe de pe moşia Obedenilor s-au ridiact „două şcoli primare de băieţi şi de fete. Tot pe locul vechilor clădiri s-a construit un local de Societatea Ospătăria Şcolară pela anul 1900” (Nemoiu, p. 4). Despre acest ultim spaţiu amintit, pr. Marin Popa-Nemoiu spune că ar fi fost ridicat pe luat locul caselor preoţeşti. La scurt timp, imobilul şi terenul aferent a trecut în proprietatea Societăţii Ospătăria Şcolară printr-un act de donaţie semnat de primarul Nicolae Romanescu. Edilul „a donat ceea ce nu era al primăriei, fiind pământul Bisericii. Preşedinta Societăţii era doamna Lucia Romanescu, soţia primarului” (Nemoiu, p. 4, nota 4).

Este consemnat de asemenea faptul că, tot în dependinţele care înconjurau sfânta biserică, boierul a înfiinţat, alături de şcoală, un spital pentru săraci. Din punct de vedere istoric, unitatea sanitară se numără ca fiind a doua de acest fel din Moldova şi Ţara Românească, după Spitalul Colţea.

„Stăpânitori ţării acesteia să nu strice acest Aşezământ”

Legătura fiinţială dintre biserică, şcoală şi spital a fost pecetluită de marele ctitor în testamentul său, unde îşi exprimă nemijlocit dorinţa ca Ansamblul Obedeanu să fie păstrat laolaltă. „Cu plecăciune mă rog preaînălţaţilor domni, care se vor întâmpla stăpânitori ţării acesteia, să nu strice acest Aşezământ, ci mai vârtos să-l întărească, ca şi milostivul Dumnezeu să-i întărească întru domnie îndelungată şi nebântuită” (24 martie 1753). Alături de şcoală, testamentul aminteşte de asemenea despre o bogată avere mişcătoare (animale, obiecte bisericeşti), precum şi 8 moşii, echivalent a 42000 hectare de pământ (teren arabil şi păduri). Hotărârea testamentară a boierului este certificată şi întărită de hrisovol lui Constantin Racoviţă Voievod (3 octombrie 1753), „prin care se acorda bisericii şi oarecare privilegii” (Nemoiu, p. 5).

„Numit şi cinstit foarte a fost numele dumnealui”

Văzându-şi desăvârşită ctitoria, vel paharnic Constantin Obedeanu a adormit în Domnul la 21 aprilie 1755, fiind înmormântat în naosul bisericii, în faţa Sfântului Altar. Cuvinte scrise pe lestede reflectă monumentala sa personalitate şi dragoste creştinească desăvârşită prin care s-a împodobit marele în decursul vieţii, alături de distinsa sa doamnă. „Sub această piatră odihnesc oasele Dum(nealui) întru Hristos răposatul Constantin Obedeanu bov vel paharnic, care s-a ostenit împreună cu soţia, dum(neaei) Jupâneasa Stanca Ob(edeanca) de au făcut şi de au rădicat din temelie acest sfânt locaş cu spital de săraci şi au făcut şi alete multe şi vrednice lucruri, palatul şi alte zidiri din temelie. Numit şi cinstit foarte a fost numele dumnealui şi a răposat la Vinerea Patimilor lui Aprilie 21, la 7 ceasuri din noapte, leat 7263 (1755)”.

Pr. Ioniţă Apostolache

11.07.2018 – SFANTA LITURGHIE SI DUMNEZEIASCA LITURGHIE – CENTRU AL VIEŢII CREŞTINE

miercuri, iulie 11th, 2018

Biserica este adunarea celor ce răspund la chemarea lui Dumnezeu la mântuire. Aceștia formeazã Trupul lui Hristos, umanitatea răscumpărată și renăscută în Hristos, iar prin lucrarea Sfântului Duh, ființează, dupã chipul lui Dumnezeu, în comuniune de iubire. ,,Această adunare se realizează în Liturghie în care se descoperă sensul autentic al trăirii creştine, unindu-ne ca mădulare în Hristos şi făcându-ne  părtaşi la Împărăţia lui Dumnezeu”.

Sfânta Liturghie este aducerea necontenită sau actualizarea nesângeroasă a jertfei sângeroase de pe Golgota. În timpul sfintelor rugăciuni de la Sfânta Liturghie se săvârşeşte şi se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeietă de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Săi Apostoli, iar de aceştia, urmaşilor lor sfinţiţi (arhierei şi preoţi), pentru a fi săvârşită de-a pururea în Biserică, spre pomenirea Lui şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Sale.

Greutatea de a cuprinde în cuvinte Sfânta Liturghie – ne spune Părinele Stăniloaie – se datorează faptului că ea  ,,reprezintă misterul prezenţei depline şi al lucrării celei mai eficente a lui Iisus Hristos în Biserică şi în lume”. De asemenea Părintele liturgist Ene Branişte ne prezintă Sfânta Liturghie ca ,,încoronarea şi desăvârşirea tuturor celorlalte slujbe prin care se aduce laudă şi mulţumire lui Dumnezeu”.

Sfânta Liturghie a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină când ,,a luat pâinea şi binecuvântând, a frânt şi a dat ucenicilor săi zicând: Luaţi mâncati acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi multumind le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsă spre iertarea pãcatelor” (Mt. 26, 26-28). Sfinţii Evangheliști Marcu şi Luca precum şi Sfântul Pavel precizează că Mântuitorul a lãsat Bisericii porunca  de a săvârşi Sfânta Liturghie: ,,Să faceti aceasta întru pomenirea Mea!” (Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 19-20, I Cor. 11, 22-25).

După pogorârea Duhului Sfânt, primii creştini, urmând porunca Mântuitorului, ,,stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (FA 2,42) adică în slujirea Sfintei Liturghii care, încă de la început, a fost centrul vieţii Bisericii, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El.

Chiar dacă atunci slujba era mult mai simplă, ea cuprindea elementele esenţiale care se vor păstra până azi şi anume: adunarea în Biserică—(I Cor 11,18); învăţătura apostolilor, lecturi şi predici (I Tes 5 ,27; Col 4,16; FA 20,7,11; I Tim 4,13; I Cor 16,26) având în centru împărtăşirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt. Această parte se va dezvolta în Liturghia Cuvântului sau a catehumenilor; frângerea pâinii şi rugăciuni—este ceea ce se va numi, mai târziu, Liturghia Euharistică sau a credincioşilor. Astfel se împlineau actele principale făcute de Hristos la această Cină: a luat—aducerea darurilor de pâine şi vin (I Cor. 11 ,23 -26); 3; a binecuvântat—rugăciunile de mulţumire şi sfinţire a darurilor (I Cor. 14,16) rostite cu voce tare de întâistătătorul adunării euharistice la care credincioşii răspund cu ,,Amin”;  a frânt—fângerea propriu-zisă a pâinii prefãcută în Trupul lui Hristos; a dat—împărtășitea generală cu Trupul si Sângele Domnului. Putem spune că ,,în decursul veacurilor ea a evoluat de la simplitatea originară la bogăţia de azi, ca o creştere firească, expresie a lucrării Duhului Sfânt în Biserică “.

Pr. Elisei Drăghia

11.07.2018 – DESPRE PARTICIPAREA LA SFANTA LITURGHIE

miercuri, iulie 11th, 2018


Liturghia ne unește pe toţi în slujirea lui Dumnezeu ca o împreună-slujire a clerului și a credincioșilor. Liturghia ne unește în Biserică făcându-ne părtaşi Împărăţiei lui Dumnezeu, ea fiind manifestarea și realizarea Bisericii ca loc al mântuirrii noastre. Există un caracter unitar între adunare mărtusirisită de  întreaga tradiţie a Bisericii căci Liturghia nici nu poate fi săvârșită numai de către preot, în absenţa credincioşilor. Liturghia ne unește pe toți în slujirea lui Dumnezeu, este o împreună-slujire a clerului și a credincioșilor şi o mărturisire comună a credinţei prin rostirea crezului sau a Simbolului de credinţă. În slujbă alternează dialogurile dintre preot şi credincioşi ca o mărturisire comună a credinţei în care preotul îl reprezintă pe Hristos, iar credincioşii întăresc cererile prin răspunsul ,,Doamne miluiește”şi pun pecetea prin cuvântul ,,Amin”. Fiecare ca mădular al trupului lui Hristos își are rolul său unic în slujire şi lipsa sa de la slujbă este resimţită, conștient sau inconștient, de întreaga Biserică. De asemenea, așa cum prezenţa preotului este necesară încă de la începutul slujbei, şi prezența con-slujitorilor săi (credincioşii) este necesară tot de atunci pentru împreuna slujire întru dreptate şi adevăr, ca mărturisire a credinţei comune spre lauda lui Dumnezeu.

Sfânta Liturghie este centrul vieții noastre în Hristos având ca punct culminant unirea cu Hristos prin Sfântul Său Trup şi Scump Sângele Său. Sfânta Liturghie este continuarea jertfei de pe Golgota. Dacă aceea a fost o jertfă sângeroasă, Sfânta Liturghie este una nesângeroasă. În acelaşi duh cu noi Papa Ioan Paul al II-lea ne spune că ,,realitatea Treimii continuă Jertfa şi constituie un veşnic astăzi dumnezeiesc. De aceea întreaga omenire participă la acest astăzi al Jertfei Fiului lui Dumnezeu“ (Vasiu Ioan, p. 61) prin jertfa euharistică din timpul Sfintei Liturghii. ,,În Liturghie are loc o epifanie şi dezvăluire crescândă a prezenţei lui Hristos Cel Întrupat, Rãstignit, Înviat şi Înălţat dar şi ca Cel va să vină. Liturghia este Evanghelia mereu actualizată”. Liturghia înseamnă prilejul refacerii duhovniceşti şi al transformării sufletului, trupului şi simţurilor având efect hristoformator, căci se cuvine ca după săvârşirea ei să plecăm de la biserică purtându-L pe Hristos cu noi şi continuând liturghia după liturghie la altarul aproapelui nostru aşa cum ne învaţă Părintele Bria. De aceea ne îndeamnă Sf Maxim ,,tot creştinul trebuie să se afle des în sfânta Biserică şi să nu lipsească niciodată de la Sfânta Liturghie săvârşită în ea , pentru Sfinţii îngeri care sunt de faţă şi scriu de fiecare dată pe cei ce intră şi se înfăţişează lui Dumnezeu şi care fac rugăciuni pentru ei; iar Sf. Simeon al Tesalonicului adaugă ,,Să venim dar cu dragoste şi cu cucernicie, de se va putea mai mult ca la altă rugăciune, la Liturghie în fiecare zi, căci din nimic altceva ca dintr-acestea nu va avea folos credinciosul”. Unirea credinciosului cu Hristos la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie este împlinirea și rațiunea de a fi a întregii slujbe care este o înălţare continuă spre acest moment suprem.

Unindu-ne cu Hristos, ,,văzând lumina cea adevărată şi primind Duhul cel ceresc”, putem cu adevărat să ieșim ,,cu pace” din biserică ducând pacea şi ploaia de daruri revărsate asupra noastră la Liturghie – cum  ne spune părintele Staniloaie – ducându-le acasă şi pretutindeni unde ne găsim, zicând asemenea Sfântului Apostol Pavel: ,,De acum nu mai traiesc eu ci Hristos  traieşte în mine” (Galateni, 2, 20).

Pr. Elisei Drăghia

11.07.2018 – DESPRE SĂVÂRŞIREA SFINTEI LITURGHII

miercuri, iulie 11th, 2018

La sfânta Liturghie întreaga Biserică locală se adună în jurul episcopului exprimând unitatea ei ca Trup al Lui Hristos. Această calitate de săvârşitor de drept al Sfintei Liturghii, episcopul o are cât va fi Biserica. Dar, din cauza înmulțirii numărului creştinilor, a devenit imposibilă adunarea tuturor credincioșilor dintr-o Biserică locală la o singură Sfântă Liturghie slujită de episcop. Ca urmare episcopul deleagă preoţi ca, în numele lui să slujească Sfânta Liturghie şi să păstorească parohiile. ,,Numai acea Euharistie este reală—arată Sfântul Ignatie al Antiohiei, care o săvârșește episcopul sau cel căruia i-a încredințat el savârșirea ei”. De asemenea după canoanele bisericeşti preotul poate săvârşi numai o singură Liturghie înt-o zi la sfântul Altar.

Antimisul este obligatoriu pentru slujirea Sfintei Liturghii, în caz de nevoie Sfânta Liturghie putând fi săvârșita şi în afara bisericii dar numai pe antimis, el fiind  o bucată de pânză de in sau de mătase, în formă dreptunghiulară, cu laturile de 50-60 cm, având imprimată scena punerii Domnului în mormânt şi de asemenea având cusute în el sfinte moaște. El are şi rol practic constând  în aceea că pe antimisul desfăcut vor fi aşezate Sfântul Potir şi Sfântul Disc iar eventualele particele din Sfintele Daruri care vor cădea pe el vor putea fi adunate evitându-se profanarea. Semnificaţia teologică a antimisului vine din legatura lui cu episcopul locului a cărui semnătură o poartă întotdeauna. ,,Biserica locală ca entitate având un statut eclesiologic plenar este dioceza episcopală”arată Mitropolitul Ioannis Zizioulas exprimând învăţătura din totdeauna a Bisericii. De asemenea pentru săvârşirea Sfintei Liturghii mai sunt necesare darurile de pâine şi vin, sfintele vase şi veşmintele preoţeşti.

Cât priveşte ceasul din zi la care trebuie să se înceapă slujba Sfintei Liturghii, după predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din zi adică ora 9 dimineaţa. Abateri de la această regulă fac anumite praznice împărăteşti şi anume la Paşte, la Craciun (nu peste tot) şi în unele locuri la Bobotează când Sfânta Liturghie se săvârşeşte dis de dimineaţă. Sunt anumite zile în an când nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi anume :

- Vinerea Patimilor

- Luni şi marţi în prima săptămână din Postul Mare

- Miercurea şi vinerea din Săptămâna Brânzei

- Vinerea dinaintea Crăciunului şi a Bobotezei când aceste două sărbători cad duminica sau lunea.

În secolele IV-V Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare alcătuiesc, pe baza tradiţiilor vechi, Liturghiile care le poartă numele, folosite până azi de Biserica Ortodoxă. Până în secolul al X-lea Liturghia Sfântului Vasile cel Mare era Liturghia slujită în mod curent în Biserica Ortodoxă fapt dovedit de așezarea ei în manuscrise, înaintea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur. În prezent Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se slujește numai de zece ori pe an și anume:

-  în ziua Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie);

-  în primele cinci duminici din Postul Mare;

-  în Joia Mare și Sâmbăta Mare;

- în ajunul Crăciunului şi Bobotezei; dacă aceste ajunuri cad sâmbăta sau duminica atunci în ziua ajunului se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua praznicului Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Deosebirile principale dintre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Sfântului Ioan Gură de Aur constă în conţinutul rugăciunilor rostite de preot şi, mai ales, al rugăciunii centrale prin care se aduce Sfânta Jertfã numită anaforaua liturgică. Rânduiala lor însă este aproape identică.

Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfintite este o slujbă specifică Postului Mare putându-se săvârşi în zilele de peste săptămână (de luni pânã vineri) cu excepţia zilelor aliturgice, a sărbătorii Buneivestiri şi a Joii şi Sâmbetei Mari.Tipicul ei  constă în îmbinarea Vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se săvârşeşte în toate celelalte zile de Duminici şi sărbători din timpul anului în care nu se săvârşeşte vreuna din celelalte două Liturghii, ea fiind Liturghia obişnuită în Biserica Ortodoxă, săvârşindu-se de cele mai multe ori în cursul anului bisericesc.

Pr. Elisei Drăghia

10.07.2018 – EUHARISTIE ȘI SPOVEDANIE

marți, iulie 10th, 2018

Sfântul Apostol Pavel în I Cor. 11, 24-26 prezicând realitatea prefacerii, repetă cuvintele Mântuitorului rostite la Cina cea de Taina: ,, Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi… Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să faceti … întru pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni” . Apoi tot El îndeamnă pe credincios să reflecteze la mă-reţia darurilor pe care le va primi ca mâncare şi băutură: ,,Pentru că de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar moartea Domnului vestiţi până la venirea Lui.  Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat de Trupul şi Sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit” (I Corinteni 11, 26-30).

Sfântul Apostol Pavel ne descoperă realitatea nevredniciei noastre cauzate de păcat şi prezenţa reală a lui Hristos în Sfânta Împărtăşanie. Unirea noastră cu Hristos nu se poate face în această stare de nevrednicie, doar prin depăşirea ei, care ne este dată prin ,,cercetarea de sine” în Taina Marturisirii: ,, daca mărturisim pacatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 9) .

O serie de scrieri din perioada apostolică, postapostolică şi patristică confirmă legătura dintre aceste două taine în lucrarea de mântuire a credincioşilor. Astfel în ,,Învatatura celor doisprezece Apostoli” se spune : ,, Duminica adunaţi-vă , frângeţi pâinea şi săvârşiţi Euharistia, după ce mai întâi v-aţi mărturisit greşelile, pentru ca să fie curată jertfa voastră. Iar cine este certat cu aproapele său să nu vină la un loc cu voi, până ce nu se vor fi împăcat amândoi, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră”. În Epistola Sfântului Barnaba se spune : ,, Să-ţi mărturiseşti păcatele, să nu vii la rugăciune cu cuget rău ” . Sinodul din Laodiceea în canonul 9 porunceşte păstorilor Bisericii să primească la împartăşanie pe toţi cei ce se pocăiesc şi se mărturisesc, dacă au greşit. Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând textul biblic din I Corinteni 11,29 observa că Sfântul Apostol Pavel : ,, nu recunoaşte decât un timp în care se cuvine a ne apropia pentru ca să ne împărtaşim atunci când conştiinţa noastră este curată ” . La Cuviosul Nichita Stithatul aflăm antiteza dintre împărtăşirea cu vrednicie şi împărtăşirea cu nevrednicie : ,, drept aceea – dacă ne vom apropia să mâncăm din pâinea aceasta şi să bem din potirul acesta … după ce ne-am facut cercetaţi întru ostenelile virtuţilor şi ne-am curăţit prin lacrimi, Cuvântul îndoit se amestecă cu noi întreg, întru blândeţe, prefăcându-se în ai Sai, ca Unul ce e întrupat şi de-o fiinţă cu noi, după omenitate … Dar dacă se apropie de noi, aflându-ne amestecaţi cu conţinutul patimilor şi pătaţi de întinăciunea păcatului, ne arde şi ne topeşte întregi cu focul care mistuie în chip firesc păcatul şi taie viaţa noastră nu cu voia bunătăţii Sale, ci silit de dispreţul nesimţirii noastre “. Domnul Hristos nu poate sălăşui decât în omul golit de păcat, de egoism, de părerea mândră de sine şi slava deşartă, în omul care renunţând la toate acestea prin voinţa proprie se redeschide harului lui Dumnezeu . ,, Să nu te apropii, deci , o, omule, aducând cu tine paie, lemne şi fân, ca nu cumva să mareşti focul … Apropie-te aducând pietre preţioase, aur, argint, lucruri prin care să faci tot mai curată materia acestui foc “, spune Sfantul Ioan Gură de Aur.

Pr. Elisei Drăghia,

Parohia Steic, Protoieria Tg. Jiu Sud