Arhiva pentru luna ianuarie, 2019

19.01.2019 – „Părintele Dumitru Stăniloae – păstor şi misionar al BOR”

miercuri, ianuarie 23rd, 2019

Lupta cea bună m-am luptat,

călătoria am săvârşit,

credinţa am păzit”(1)

Cuvinte cheie: teolog ortodox, preot, traducător, dogmatică, filocalie, rugăciune

Keywords: orthodox theologian, priest, translator, dogmatics, philanthropy, prayer

Părintele Dumitru Stăniloae este cel mai mare teolog ortodox român al tuturor timpurilor dar şi una dintre cele mai importante voci ale teologiei creştine din ultimul secol. Om de o mare calitate spirituală, suflet luminat, dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae a făcut din cuvânt o cale minunată de a spune acestei lumi despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Şi a făcut-o într-un mod strălucit, lasând generaţiilor viitoare o sumedenie de cărţi şi lucrări de o valoare incontestabilă, expresie vie a unei vieţi excepţionale, a unui suflet virtuos, de o rară bunătate, blândeţe şi sensibilitate.

Cei care l-au cunoscut aduc nenumărate mărturii despre personalitatea marelui profesor, preot, scriitor, teolog, traducător, cercetător, părinte spiritual, îndrumător, sfătuitor. Părintele profesor L-a iubit enorm pe Dumnezeu, a iubit Biserica, învăţătura acesteia, a iubit atât de mult poporul român, despre care a avut numai cuvinte bune, ca unul ce a fost un adevărat fiu al acestui pământ. Rămâne un exemplu de dăruire şi slujire, de viaţă pusă în slujba credinţei şi a neamului.

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae este cel mai important teolog ortodox al veacului al XX-lea. Analiza sa îmbrăţişează şi acoperă toate domeniile de cercetare teologică, începând, cronologic, cu istoria Bisericii universale şi a celei româneşti, şi adâncindu-se în domeniile de vârf ale ştiinţei teologice: Spiritualitatea Ortodoxă, Ascetica şi Mistica; în Teologia Dogmatică şi Liturgică, fiecare dintre acestea cu delimitările şi capitolele lor particulare.(2)

Prin conferinţele, articolele şi carţile sale, Părintele Dumitru Staniloae a transformat aproape de unul singur teologia ortodoxa română, dându-i o orientare radical diferită în perioada postbelică. Atent faţă de alţii, cald şi apropiat, dânsul exprima o adevarată curtoazie creştină. Când vorbeşte în Experienţa lui Dumnezeu despre umanitatea, tandreţea şi delicateţea sfinţilor, el zugrăveşte involuntar propriul său portret. Are darul preţios de a transmite, prin simpla sa prezenţă, un sentiment de totalitate şi pace.(3)

Autor al unei opere monumentale, Părintele Dumitru Staniloae era un om de o modestie impresionantă. Este considerat unul dintre cei mai mari teologi ai veacului trecut, însă nu concepea teologia altfel decât ca pe o întâlnire vie a oamenilor obişnuiţi cu Dumnezeu cel viu. Părintele Staniloae „n-avea nimic dintr-un idol mediatic, nimic spectaculos, regizat. Totul – firesc. Tot ce se poate povesti despre marele preot gânditor vorbeşte de smerenia autentică a unui om a cărui blândeţe, discreţie şi naturaleţe impun un respect copleşitor, chiar şi celor care nu mai pot decât să asculte mărturii.”(4)

Teologia Părintelui Dumitru Stăniloae este o teologie filocalică. Este frumoasă prin însăşi natura ei, dar conduce şi la o înfrumuseţare duhovnicească a celor ce se apleacă să o studieze. Oricine citeşte o scriere a Părintelui poate să-şi dea foarte repede seama că are de-a face cu altceva, cu ceva care nu se mai găseşte într-o asemenea consistenţă şi intesitate, la alţi teologi. Iar acest ceva este duhul Părinţilor Filocalici în care Părintele Stăniloae a scris şi a trăit. „Părintele Stăniloae nu a obosit să îndemne la o înnoire a teologiei ortodoxe prin recuperarea izvoarelor, a duhului Sfinţilor Părinţi, a spiritualităţii Tradiţiei, a isihasmului palamit.”(5)

El apare şi astăzi ca un părinte spiritual ce ne aduce, prin opera sa, la comuniune şi, deci, la comunitate. Este o realitate paradoxală să vedem cum teologii protestanţi şi romano-catolici împărtăşesc aceleaşi idei cu teologii ortodocşi, atunci când este vorba de teologia Părintelui Dumitru Stăniloae. Chiar sfinţia sa spunea, ca un testament lăsat teologilor de azi, că „teologia sa îşi va împlini rostul numai în măsura în care va plămădi şi cultiva, în mintea celor care o studiază, puterea iubirii spre dezvoltarea ideilor la care el a ajuns.”(6) Dragostea şi iubirea ce au stat la baza studiului său şi pe care le-a inserat cu prisosinţă în creaţia sa, ne cheamă să le cultivăm în viaţa noastră şi a semenilor noştri. Întreaga sa operă poate fi percepută ca un răspuns dat iubirii lui Dumnezeu. El reuşeşte ca, prin scrisul lui, să ne arate cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de mult trebuie să-L iubim şi noi. De aceea, putem spune că teologia Părintelui Stăniloae se adresează nu numai minţii, ci şi inimii şi voinţei noastre. Aceasta face să ne dăm seama de ce atunci când citim o pagină din lucrările sale suntem transpuşi într-o stare de linişte, meditaţie şi reculegere.

Părintele Dumitru Stăniloae este autorul unei teologii mărturisitoare şi al unei teologii filocalice, unice. El a scris o teologie trăită, experiată în propria-i viaţă. Lucrările sale sunt mai curând o convorbire cu Dumnezeu, decât o vorbire despre Dumnezeu. Operele sale, pot fi socotite fundamentale pentru dezvoltarea domeniilor cercetate, fiind adevărate sinteze şi monumente în care este cuprinsă învăţătura autentică ortodoxă, aşa cum au păstrat-o şi tâlcuit-o Sfinţii Părinţi ai Bisericii, timp de două milenii. „Opera teologică realizată de Prea Cucernicia Sa are în centrul ei Persoana lui Hristos şi persoana umană, aflate permanent într-un dialog viu, derulat în lume şi în timp – opere ale iubirii infinite ale lui Dumnezeu.”(7)

Părintele Stăniloae a trăit nouăzeci de ani, însă în toţi aceşti ani, el s-a uitat pe sine şi a făcut totul pentru alţii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru ţara sa, pentru Ortodoxia românească şi universală. El este pentru totdeauna „Părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”.(8)

VIAŢA ŞI OPERA PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE

1903. S-a născut la 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov; Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie şi Reveca; mama era nepoată de preot.(9)

1917. La 10 februarie, pleacă la Braşov să urmeze cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna”.

1918. I se oferă o bursă pentru clasa a IV-a de către Fundaţia „Emanuil Gojdu”.

1922. Primeşte o bursă în cadrul Universităţii din Cernăuţi.

1923-1924. După un an părăseşte Universitatea pentru a se înscrie şi urma cursurile Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti.

1924. În Postul Mare se întâlneşte cu mitropolitul Nicolae Bălan, care-i oferă o bursă la Centrul Mitropolitan din Sibiu.

1927. Termină anul IV la Cernăuţi şi susţine licenţa în Teologie sub conducerea prof. Vasile Loichiţă, cu lucrarea Botezul copiilor; primeşte o bursă pentru studii de specializare la Atena.

1928. Toamna, susţine la Cernăuţi teza de doctorat cu titlul Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti, sub îndrumarea prof. V Loichiţă. Centrul Mitropolitan din Sibiu îi oferă o bursă pentru Bizantinologie şi Dogmatică. Pleacă la Munchen, pentru semestrul de iarnă, urmând seminarul de Istorie şi filologie bizantină al profesorului August Heisenberg, tatăl celebrului fizician.

1929. În ianuarie pleacă la Berlin, pentru semestrul de vară, având profesori pe Hans Lietzmann şi Reinhold Seeberg, apoi la Paris şi la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie şi Dogmatică şi documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama; la întoarcerea în ţară este încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice „Andreiene”; aici, în decursul celor 17 ani de activitate didactică, a predat Teologie Dogmatică(1929- 1946), Apologetică (1929-1932 şi 1936-1937), Pastorală (1932-1936) şi Limba Greacă(1929-1934). La Cernăuţi i se publică teza de doctorat.

1930. Pleacă la Constantinopol pentru a cerceta şi copia opera teologică a Sfântului Grigorie Palama; la 5 octombrie se căsătoreşte cu Maria (născută Mihu).

1931. În luna mai i se nasc primii doi copii gemeni, Dumitru (care moare în septembrie 1931) şi Maria; la 16 octombrie, este hirotonit diacon. Apare la Sibiu Catolicismul de după războiu.

1932. La 25 septembrie este hirotonit preot.

1933. La 8 octombrie se naşte Lidia, avându-l ca naş de botez pe istoricul transilvănean Ioan Lupaş.

1934. La 1 ianuarie este numit redactor responsabil al ziarului Telegraful Român, funcţie îndeplinită, vreme de 12 ani, până în 13 mai 1945, cand îl cunoaşte şi leagă o strânsă prietenie cu Nichifor Crainic.

1936. În iunie este numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie îndeplinită până în 1946.(10)

1938. Apare la Sibiu lucrarea fundamentală Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama.(11)

1939. Publică la Sibiu Ortodoxie şi românism.(12)

1940. Vara, România intră în cel de-al Doilea Război Mondial. Se constituie, la iniţiativa poetului Sandu Tudor, grupul Rugul aprins, din care făceau parte Ierom. Ivan Kulighin, duhovnicul mitropolitului rus de Rostov (refugiat la Cernica), Ierom. Benedict Ghiuş, Ierom. Sofian Boghiu, Prof. Alexandru Mironescu, poetul Vasile Voiculescu, Arh. Constantin Joja, Pr. Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu. Intâlnirile periodice la mănăstirile Antim şi Cernica au constituit o înviorare duhovnicească a vieţii creştine în Bucureşti.

1942. Apare la Sibiu Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie, conţinând şi articole publicate iniţial în Telegraful Român.

1943. Apare la Sibiu Iisus Hristos sau Restaurarea omului.

1945. La sfârşitul lunii aprilie, moare fiica Maria (Mioara).

1946. Sub presiunea autorităţilor comuniste, reprezentate de Petru Groza, mitropolitul Nicolae Bălan este silit, împotriva propriei voinţe, să-i ceară demisia din funcţia de rector al Academiei; rămâne profesor în continuare până în 1947. Apare la Sibiu, primul volum din traducerea Filocaliei sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi. Este transferat prin „chemare” la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, urmându-l la catedra de Teologie ascetică şi mistică pe Nichifor Crainic.

1947. Locuieşte cu soţia şi fiica Lidia în casa parohială a bisericii „Sfântul Gheorghe Vechi”. Apare la Sibiu volumul 2 al Filocaliei.

1948. Apar la Sibiu volumele 3 şi 4 ale Filocaliei.

1949. Catedra de Teologie ascetică şi mistică fiind desfiinţată, rămâne profesor de Teologie dogmatică şi simbolică pentru doctoranzi.

1950. Participă la întâlnirile organizate de grupul Rugul aprins, din care nu face parte, dar unde conferenţiază de câteva ori.

1955. La Sibiu, are loc un mare congres al preoţilor ortodocşi; Petru Groza, membru al prezidiului refuză să vorbească cu Părintele Stăniloae, fapt ce va avea consecinţe negative mai târziu. Are loc canonizarea Sfântului Calinic de la Cernica.

1958. Începe un nou şi mare val de arestări în România, ca o condiţie a retragerii trupelor sovietice. Sunt arestaţi membri ai grupului Rugul aprins. Este urmărit de Securitate. La 4 septembrie este arestat, se face percheziţie la domiciliul din Bucureşti. In 5 septembrie, ora 4.00 dimineaţa, este dus la închisoarea din strada Uranus, pentru o lună, apoi în strada Plevnei, pentru încă o lună. In 4 noiembrie, începe procesul înscenat, caracteristic regimului comunist. Apare la Bucureşti Teologia dogmatică şi simbolică: manual pentru Institutele Teologice, în colaborare cu Nicolae Chiţescu, Isidor Todoran, Ioan Petreuţă – Părintele Stăniloae nu a fost consemnat ca autor, întrucât, înainte de publicarea lucrării, a fost arestat.

1959. Este dus la Aiud, având printre alţi colegi de celulă pe preotul Lazarov, paroh în Dobrogea sau pe avocatul şi publicistul Petre Pandrea, care-1 evocă în scrierile sale. Vreme de câteva luni este ţinut în regim de izolare totală. Lidia, fiica părintelui, căsătorită între timp, naşte pe unicul nepot Dumitru Horia; fiind asistentă la catedra de Fizică a Universităţii din Bucureşti, este obligată să părăsească Universitatea.

1961. Toamna, este adus la Bucureşti pentru noi cercetări penale.

1962. În martie, este readus la penitenciarul din Aiud.

1963. În ianuarie este eliberat din închisoare şi lucrează ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod, iar în octombrie este reintegrat la catedră.

1965. Este solicitat să scrie articole şi studii, de către cei care-l cenzuraseră înainte.

1968. Este invitat la Freiburg şi Heidelberg, de către profesorii Paul Miron şi respectiv Heyer, pentru conferinţe; primeşte acordul Departamentului Cultelor, ce urma politica schimbării imaginii României.

1969. Conferenţiază la Oxford unde leagă prietenie cu profesorul de Teologie şi scriitorul anglican Donald Allchin.

1971. Merge la Vatican ca membru al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române.

1973. Apare la Bucureşti Uniatismul în Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român. Devine pensionar cu titlu de profesor onorar, rămânând profesor consultant pentru cursul de doctorat.

1976. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 5, iar la Atena volumul Гια Ένα Ορθοδοξο Οικουμενισμό, Ευχαριστία, Πίστη, Εκκληςία (Despre un ecumenism ortodox. Euharistie, credinţă, Biserică), cu o prefaţă semnată de Panayotis Nellas. Este declarat Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Tesalonic; participă la Al Doilea Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă organizat la mănăstirea Penteli – Atena, alături de preoţii profesori Ene Branişte, Ion Bria, Ioan G. Coman, Dumitru Popescu şi Dumitru Radu.

1977. Apar la Bucureşti volumele 6 şi 7 ale Filocaliei.

1978. Apare la Bucureşti Teologia dogmatică ortodoxă pentru Institutele teologice, volumele 1-3.(13)

1979. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 8.

1980. Apare la Bucureşti Filocalia, volumul 9; la Geneva, Dieu est Amour, traducere de D. Nesser; la New York, Theology and the Church, traducere de R. Berringer, cu o prefaţă de John Meyendorff; la Atena, Προσευχή, Eλευθεία, Aγίοτητα (Rugăciune, libertate, sfinţenie). I se acordă premiul „Dr. Leopold Lucas” al Universităţii din Tübingen.

1981. Este numit Doctor Honoris Causa al Institutului ortodox „Saint Serge” din Paris. Este premiat la Londra cu distincţia onorifică „Crucea Sfântului Augustin din Canterbury”, pentru merite teologice şi creştineşti. Apare la Paris Prière de Jésus et expérience de Saint Esprit, cu o prefaţă scrisă de Olivier Clément; la Bucureşti Teologia morală ortodoxă, vol. 3: Spiritualitatea ortodoxă (Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe) şi Filocalia, volumul 10.

1982. I se acordă titlul Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Belgrad; în noiembrie conferenţiază la New York, Boston, Detroit, Chicago, Washington. Apare la Bucureşti traducerea din Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, vol. 1.

1985. Apare la Benzinger Verlag, Gütersloher Verlagshaus, Orthodoxe Dogmatik, vol. I, în traducerea profesorului H. Pitters, cu o introducere scrisă de Jürgen Moltmann; la Paris apare Le génie de l’Orthodoxie, traducere de Dan Ilie Ciobotea (azi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), cu o prefaţă scrisă de Olivier Clément.

1986. Apare la Craiova Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă.

1987. Apare la Craiova Chipul nemuritor al Iui Dumnezeu şi la Bucureşti traducerea Scrieri, partea I, de Sfântul Atanasie cel Mare.

1988. Apare la Bucureşti traducerea Scrieri, partea a II-a, de Sfântul Atanasie cel Mare.

1990. Devine membru corespondent al Academiei Române. Apare în aceeaşi editură ca şi primul volum Orthodoxe Dogmatik, vol. 2, traducere de H. Pitters, cu o prefaţă scrisă de Jurgen Moltmann; la Roman apare Filocalia, volumul 11, iar la Craiova volumul Studii de Teologie dogmatică ortodoxă care cuprinde Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Omul şi Dumnezeu şi traducerea Imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog.

1991. Devine membru titular al Academiei Române. Este numit Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena. Apare la Sibiu Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos; la Bucureşti apare traducerea Scrieri, vol. 1, de Sfântul Chiril al Alexandriei şi Filocalia, volumul 12.

1992. Este numit Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. Apare la Craiova volumul Reflecţii despre spiritualitatea poporului român.

1993. Apar la Bucureşti lucrările Iisus Hristos, lumina lumii şi îndumnezeitorul omului şi Sfânta Treime sau La început a fost iubirea. La 4 octombrie acelaşi an, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut la cele veşnice.

Un aspect din viaţa Părintelui Dumitru Stăniloae, precizate chiar de sfinţia sa:

„M-am născut în satul Vlădeni, … mama a fost nepoata de preot, foarte bună, foarte sentimentală, ne vorbea şi ne sfătuia mult, tata era mai tăcut, mai gânditor, îşi adună oamenii în jurul lui şi le vorbea, era un fel de filosof al satului. Nu i-am auzit vreodată să se certe cu cineva din sat. Erau foarte credincioşi, nu exista să nu meargă la biserică… Mergeam cu tata în pădure după lemne, mergeam cu părinţii după fân, lucram şi eram foarte necăjit în 1916, la începutul lui august când ştiam că voiau să mă dea la şcoală… cum să plec eu şi să las vitele, să las boii ? Mă împrietenisem cu ei, mi se părea ca şi cu boii se poate vorbi…”(14)

Despre arestarea Părintelui Stăniloae

“Mama îmi povestea cum au venit noaptea pe la 11. Au bătut în geamul dormitorului şi când tata s-a uitat afară să vadă cine e, i-au îndreptat o lanternă puternică spre ochi. <<Erau patru>> mi-a spus mama. <<Ba nu, au fost mai mulţi, veneau unii şi plecau alţii, a fost un du-te vino necontenit. Dar patru au rămas tot timpul. Au început să cotrobăiască, să arunce foile scrise şi cărţile pe jos, călcând cu răutate peste ele>> <<Ce-ţi trebuie atâtea hârtii ? s-a răstit unul dintre ei la tata, … Ce faci cu atâtea hârţoage bune de pus pe foc ?>>. <<Sunt profesor şi din asta trăiesc, a răspuns el. Scriu cărţi şi cursuri pentru studenţi, fără cărţi nu se poate>>. Era liniştit şi răspundea fără spaimă, cu demnitate. Dar cărţile azvârlite pe jos îi făceau rău. Tata care nu putea suferi să vadă o carte aşezată fără grijă. Au scotocit până pe la 4 dimineaţa. Atunci l-au luat pe tata şi au plecat. La poarta aştepta o maşină neagră. Mama s-a uitat pe fereastra deşi o ameninţaseră: <<Dacă te uiţi pe geam venim şi te luăm şi pe tine !>>. A văzut cum i-au pus tatei ochelari negri. Unul dintre ei îl ducea pe braţ şi l-au împins în maşină ca pe un răufăcător.” (15)

CONCLUZII

Părintele Dumitru Stăniloae, considerat cel mai mare teolog al sec. XX, a cunoscut în profunzime și a folosit în toate operele și studiile sale teologice gândirea și scrierile Sfinților Părinți, pe care le-a prezentat într-o formă vie și actuală. „Personalitate proeminenta a culturii romane si universale, a teologiei ortodoxe si a crestinismului intreg, Pr. Dumitru Staniloae ramane valoarea simbol a Bisericii noastre. Despre personalitatea covarsitoare a patriarhului teologiei romanesti s-a scris mult si frumos.”(16)

Întreaga sa operă este o sinteză neo-patristică creatoare, pe care a realizat-o nu doar citind, citând și traducând operele Sfinților Părinți, ci continuând în duhul Sfinților Părinți reflecția teologică ortodoxă. Părintele Dumitru Stăniloae nu se referă doar la teologia Sfinților Părinți, ci preia temele majore din literatura patristică, le adâncește și le continuă, în dialog cu contextul socio-cultural și misionar al epocii noastre.

În monumentala Filocalie în 12 volume, notele explicative constituie aprofundări teologico-mistice de o copleșitoare bogăție spirituală, încât, prin strădania de o viață a Părintelui Stăniloae, Sfinții Părinți devin contemporani și prieteni cu cititorii teologiei acestui mare dascăl și teolog român.

“Despre Părintele Profesor Dumitru Stăniloae putem vorbi numai la prezent, el fiind o făclie de Înviere pentru teologia și spiritualitatea Bisericii noastre. Purtător al unei mărturii mature și rodnice, luminoasă și plină de speranță, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne pentru noi un mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii noastre, precum și o frumoasă pildă care trebuie să ne inspire constant.”(17)

Prin teologia sa vastă, profundă și bogată, ca sinteză creatoare între Tradiție și actualitate, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne în memoria Bisericii un mărturisitor al iubirii divine și un apărător al demnității umane, atât în timp de libertate, cât și în timp de prigoană. Pentru Părintele Dumitru Stăniloae persoana umană este o permanentă taină și o permanentă noutate. “Om al rugăciunii tainice, el a scris și promovat o teologie care îndeamnă mereu la rugăciune, la unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieții și bucuriei veșnice.”(18) Profunzimea sintezei neo-patristice creatoare a Părintelui Dumitru Stăniloae este un model care trebuie urmat în toată teologia noastră pentru a rămâne mereu fideli Sfintei Evanghelii a lui Hristos, pentru a ne menține neîntrerupt în comuniune cu Sfinții Părinți ai Bisericii și pentru a elabora astăzi o teologie misionară, care leagă textul Sfintelor Scripturi de contextul istoric al vieții creștine.

“Dorinţa Părintelui Stăniloae de a vorbi despre Dumnezeu şi om are la bază dorul său ca umanitatea să fie îndumnezeită prin puterea Mântuitorului Iisus Hristos şi lucrarea harului Duhului Sfânt.”(19) “Pentru a vorbi şi a scrie despre Dumnezeu şi om, în profunzimea legăturii, a conlucrării şi a comuniunii, Părintele Stăniloae a învăţat să se roage: „Odată, când i s-a permis să prezinte teologia românească la întruniri internaţionale, a fost întrebat: „Care este lucrul cel mai important care v-a marcat mai mult în anii de detenţie?” Părintele Stăniloae a spus: „În închisoare am învăţat să mă rog“, răspuns care i-a şocat pe cei prezenţi. Deci, închisoarea a devenit pentru el o şcoală a rugăciunii.”(20)

“Orice om îl caută pe Dumnezeu, să se întâlnească cu El, să vorbească cu El şi mai ales să se împărtăşească cu El. Părintele Stăniloae a avut experienţa sa deosebită cu privire la acest aspect, despre care spune:„L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu putinţă să-l întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune şi aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăzneşte să înţelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!”(21)

“Gândindu-ne la ţara în care vieţuim şi lucrăm, este necesar ca în contextul social actual confuz, în care omul contemporan este prins în mreaja unei societăţi materialist-consumiste, să punem la suflet cuvintele Părintelui Stăniloae, pentru a aprecia darul vieţii şi universul în care am fost lăsaţi de Dumnezeu să trăim în ascensiunea noastră spre veşnicie.”(22)

BIBLIOGRAFIE

  • · Biblia, sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2008
  • · Bartoş, Emil, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic „Emanuel”, Oradea, 1999
  • · Costa de Beauregard, Marc-Antoine, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, Ed. Deisis, Sibiu, 1995
  • · Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Părintele Stăniloae, om şi teolog al rugăciunii, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor. Mărturii, evocări, amintiri. Ed. Trinitas, Iaşi, 2003
  • · Gabor, Pr. Adrian, Aspecte din activitateta Pr. Dumitru Stăniloae la Institutul Teologic din Bucureşti, în rev. Studii Teologice, seria a-III-a, anul IX, nr. 1, Ianuarie-Martie, Bucureşti, 2013
  • · Ionescu, Costin, Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor. Mărturii, evocări, amintiri. Ed. Trinitas, Iaşi, 2003
  • · Lăcaşuri Ortodoxe, nr. 37/2010, Agenţia de Ştiri „Lăcaşuri Ortodoxe” – autor Stelian Gomboş – Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României, sursa www.lonews.ro
  • · Lovişteanul, PS Emilian, Pr. Dumitru Stăniloae – teolog şi trăitor al dumnezeirii, în Revista Clipa, Martie 2013, sursa www.revistaclipa.com
  • · Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, București, 2013
  • · Păcurariu, Pr.Prof.Dr. Mircea, Dicţionarul Teologilor Români, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996
  • · Idem, Pr.Prof.Acad.Dumitru Stăniloae, câteva coordonate biografice, în Caietele Universităţii “Sextil Puşcariu”, Anul II, nr. 2, vol. III, Braşov, 2002
  • · Popa, Virginia, Biobibliografie, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae, Editura Patriarhiei Române, București, 2013
  • · Ritter, Adolf Martin, În amintirea Părintelui Stăniloae, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor. Mărturii, evocări, amintiri. Ed. Trinitas, Iaşi, 2003
  • · Săsăujan, Pr. Mihail, Părintele Dumitru Stăniloae. Fragmente biografice sibiene, în rev. Studii Teologice, seria a-III-a, anul IX, nr. 1, Ianuarie-Martie, Bucureşti, 2013
  • · Stăniloae-Ionescu, Lidia, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2010
  • · Teşu, Pr.Conf.Dr. Ioan C., Lumea şi raţionalitatea în „tâlcuirea” Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, în rev. Teologie şi Viaţă, sursa www.teologieşiviaţă.ro
  • · Vestitorul Ortodoxiei, Serie nouă, Anul VI (XXIII), Nr. 9-10 (483-484), Septembrie-Octombrie, Bucureşti, 2013
  • · Vornicescu, Dr.Acad.Nestor Mitropolitul Olteniei, O teologie pentru lumea contemporană, în Ortodoxia, revista Patriarhiei Romane, Anul XLV, nr. 3-4, Iulie-Decembrie, Bucureşti, 1993
  • · Ware, Kallistos Episcop de Diokleia, Experienţa lui Dumnezeu în „Teologia Dogmatică” a părintelui Stăniloae, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor. Mărturii, evocări, amintiri, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003

Note

(1) 2 Timotei 4, 7

(2) Pr.Conf.Dr. Ioan C. Teșu, Lumea şi raţionalitatea în „tâlcuirea” Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, în rev. Teologie și Viață, sursa www.teologieșiviață.ro

(3) Kallistos Ware, Episcop de Diokleia, Experienţa lui Dumnezeu în „Teologia Dogmatică” a părintelui Stăniloae, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor. Mărturii, evocări, amintiri, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, p.61

(4) Costin Ionescu, Părintele Dumitru Staniloae în conştiinţa contemporanilor, Mărturii, evocări, amintiri, Ed. Trinitas, Iași, 2003, p. 53

(5) Adolf Martin Ritter, În amintirea Părintelui Stăniloae, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor…, op.cit., p. 139-140

(6) Vestitorul Ortodoxiei, Serie nouă, Anul VI (XXIII), Nr. 9-10 (483-484), Septembrie-Octombrie, București, 2013, p. 16

(7) Pr.Conf Dr. Ioan C. Teșu, op. cit.,

(8) Lăcaşuri Ortodoxe, nr. 37/2010, Agenţia de Ştiri „Lăcaşuri Ortodoxe” – autor Stelian Gomboș – Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României, sursa www.lonews.ro

(9) Virginia Popa, Biobibliografie, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae, Editura Patriarhiei Române, București, 2013

(10) Pr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ed. Univers enciclopedic, București, 1996, p. 418

(11) Pr. Mihail Săsăujan, Părintele Dumitru Stăniloae. Fragmente biografice sibiene, în rev. Studii Teologice, seria a-III-a, anul IX, nr. 1, Ianuarie-Martie, București, 2013, p.105

(12) Ibidem

(13) Pr. Prof.Dr. Mircea Păcurariu, Pr.Prof.Acad.Dumitru Stăniloae, câteva coordonate biografice, în Caietele Universității “Sextil Pușcariu”, Anul II, nr. 2, vol. III, Brașov, 2002, p. 54

(14) Dr. Acad. Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei, O teologie pentru lumea contemporană, în Ortodoxia, revista Patriarhiei Române, Anul XLV, nr. 3-4, Iulie-Decembrie, București, 1993, p. 93

(15) Lidia Stăniloae-Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 2010, p.279-280

(16) Pr. Adrian Gabor, Aspecte din activitateta Pr. Dumitru Stăniloae la Institutul Teologic din București, în rev. Studii Teologice, seria a-III-a, anul IX, nr. 1, Ianuarie-Martie, București, 2013, p.153

(17) Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, București, 2013

(18) Ibidem

(19) Emil Bartoş, Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic „Emanuel”, Oradea, 1999, p. 41

(20) Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Părintele Stăniloae, om şi teolog al rugăciunii, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor …, op. cit., p. 32

(21) Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 187

(22) PS Emilian Lovișteanul, Pr. Dumitru Staniloae – teolog și trăitor al dumnezeirii, în Revista Clipa, Martie 2013, sursa www.revistaclipa.com

Drd. Iordache Florin Eugen, Anul II

Școala Doctorală ”Sfântul Nicodim de la Tismana”,

Facultate de Teologie Ortodoxă din Craiova, Universitatea Craiova


19.01.2019 – Valoarea timpului liturgic în viaţa noastră: Despre calendarul ortodox

miercuri, ianuarie 23rd, 2019

În fiecare an, noi, creştinii, primim din partea Bisericii calendarul ortodox. Îl primim cu evlavie şi credinţă şi îl aşezăm la loc de cinste în casa noastră, dar şi în inima noastră. În calendarul ortodox sunt însemnate numele sfinţilor şi ale praznicelor de peste an, precum şi multe alte informaţii liturgice care privesc viaţa credincioşilor.

Cine nu îşi aminteşte emoţia cu care părinţii şi bunicii noştri aşezau la loc de cin­s­te în casă, lângă icoana sfântului protector al casei, calendarul şi însemnările de peste an, prin care nădăjduiau din nou în mila lui Dumnezeu şi chemau ajutorul Lui pentru anul care va urma? Dar nu numai atât, ci ne amintim şi bucuria cu care ei însemnau în sufletele lor momentele importante din cursul anului care va urma: începutul Postului Mare, ziua pomenirii celor adormiţi, data Sfintelor Paşti şi a celorlalte sărbători, precum şi alte momente din viaţa lor familială: ziua naşterii, praznicul casei, ziua în care s-au cununat sau ziua în care cei dragi ai lor au plecat la Dumnezeu.

Calendarul bisericesc este un reper important al vieţii noastre creştineşti fiindcă el ne arată că timpul nostru începe cu Dumnezeu şi toate cele din viaţa noastră se rânduiesc potrivit Lui, Dătătorul vieţii şi Mântuitorul nostru. Creştinul ortodox sădeşte permanent în firea lui simţământul că orice lucru început cu Dumnezeu îşi aduce roadele lui la bună vreme şi sunt binecuvântate. Aşadar, creştinul ortodox are întotdeauna pe Dumnezeu înaintea lui şi pe sfinţii Săi. Icoana şi calendarul ortodox se află în aceeaşi menire în viaţa creştinului care cheamă pe sfinţii Bisericii în ajutor şi îi cinsteşte la vremea pomenirii lor, ceea ce îl arată pe creştin că este fiu al Bisericii şi mădular viu al Trupului tainic al Domnului.

Ce este calendarul bisericesc şi care este originea lui?

Plecând de la ceea ce noi cunoaştem astăzi în general despre calendar, calendarul bisericesc este nu numai un sistem de măsurare a timpului, de împărţire a lui în perioadele binecunoscute: zile, săptămâni, luni, ani, ci şi un mijloc de orientare a credincioşilor şi a întregii Biserici în viaţa duhovnicească.

Numele de calendar vine de la cuvântul latinesc kalendae, prin care romanii numeau întotdeauna prima zi a fiecărei luni, zi în care toţi cetăţenii unei cetăţi erau chemaţi (de la καλῶ, în lb. greacă, a chema) în adunarea publică pentru a li se transmite, prin viu grai, lucruri de interes public. Încă de la început, împărţirea timpului s-a făcut după momentele cele mai importante care marchează trecerea lui. Aşa se face că primele calendare, întocmite mai ales în Egiptul antic, s-au întocmit după mersul aparent al Soarelui şi s-au numit calendare solare. Până astăzi, unitatea de bază a unui calendar este ziua, adică alternanţa dintre lumină şi întuneric, ceea ce în limbaj ştiinţific denumeşte mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul axei sale. Cum Pământul are şi o mişcare în jurul Soarelui, durata acestei mişcări în jurul Soarelui este denumită an. Aşadar, anul, din punct de vedere astronomic, însumează durata unei rotaţii complete a Pământului în jurul Soarelui, adică 365 de zile, 5 ore şi 48 de minute şi aproape 46 de secunde. Spre deosebire de anul astronomic, anul calendaristic cuprinde 365 de zile, iar din patru în patru ani, se adaugă la acestea încă a o zi, devenind an bisect, adică un an cu 366 de zile.

Calendarul bisericesc urmează aşadar îndeaproape calendarului astronomic sau civil şi cuprinde 365 de zile, împărţite în săptămâni şi luni, iar la fiecare patru ani se adaugă o zi lunii februarie. Spre deosebire de calendarul civil, calendarul bisericesc cuprinde numele sfinţilor sau ale sărbătorilor bisericeşti pentru fiecare zi din an, precum şi perioadele specifice anului bisericesc, şi anume: perioada Triodului, perioada Penticostarului şi perioada Octoihului. Perioada Triodului reprezintă timpul pregătirii creştinilor pentru praznicul Învierii Domnului Hristos şi cuprinde îndeosebi timpul Postului Mare, perioada Penticostarului este perioada de bucurie şi cinstire a praznicului Sfintelor Paşti şi se încheie cu prima Duminică după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, iar perioada Octoihului îşi are începutul de la prima duminică după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt şi durează până la începutul perioadei Triodului din anul următor.

Originea calendarului bisericesc trebuie căutată în vechea Tradiţie a Bisericii, încă din primele veacuri, care însuma forme primare ale cultului martirilor şi pomenirea lor, a vieţii şi a martiriului lor. Treptat, cultul sfinţilor şi cel dedicat marilor sărbători creştine se generalizează şi devine prezent în întreaga Biserică. Astfel, Biserica este înţeleasă ca instituţie divino-umană pentru care timpul este nu numai succesiunea ireversibilă a unităţilor de timp: zi, lună, an, dar şi întregul, unitatea tuturor în Dumnezeu, Cel care le-a zidit pe toate.

Ce cuprinde calendarul ortodox?

Observăm cu uşurinţă că unele dintre aceste nume sunt scrise cu culoare roşie, altele cu culoare albastră, iar altele cu culoare nea­gră.

Numele sfinţilor şi praznicele însemnate cu culoare roşie reprezintă zilele în care sunt pomeniţi sfinţii sau sărbătorile cu cea mai mare importanţă liturgică. Credincioşii cunosc faptul că în aceste zile au datoria să se pregătească şi să participe la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. De asemenea, în aceste zile este rânduit ca fiecare credincios să înceteze lucrul mâinilor lui şi să se dedice sporului vieţii lui duhovniceşti sau spirituale prin: participarea la sfintele slujbe, fapte bune, acţiuni caritabile, fie sub îndrumarea preotului, fie din proprie iniţiativă.

Numele sfinţilor însemnate cu culoare albastră reprezintă în general sfinţi români canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi sunt prăznuiţi, de asemenea, cu mare cinste în Biserica noastră. Ei sunt prăznuiţi prin rânduiala liturgică dedicată vieţii şi sfinţeniei lor, iar credincioşii sunt chemaţi să le cunoască viaţa, să le cinstească ziua de pomenire prin participarea la Sfânta Liturghie şi să le urmeze exemplul.

În sfârşit, zilele de pomenire de peste săptămână scrise cu culoare neagră reprezintă numele sfinţilor păstrate în Sinaxarul Bisericii, sfinţi care au trăit de-a lungul timpului şi pe care Biserica îi pomeneşte şi îi cinsteşte în rânduiala liturgică. Toţi sfinţii pomeniţi în calendarul ortodox arată continuitatea vieţii bisericeşti de-a lungul timpului şi sunt mărturia vie că Dumnezeu a păstrat neclintită temelia Adevărului credinţei noastre. Biserica îi pomeneşte pe sfinţi pentru că ei sunt permanent rugători şi mijlocitori pentru noi înaintea lui Dumnezeu.

Pe lângă acestea, calendarul ortodox mai cuprinde şi alte date liturgice, cum sunt: zile de post şi posturi de peste an, zile aliturgice (adică zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie), zile în care nu se săvârşesc parastase, zile în care nu se săvârşesc cununii sau zile în care sunt rânduite sărbători bisericeşti naţionale.

Zilele de post sunt rânduite în perioadele de post de peste an, la anumite sărbători, precum şi miercurile şi vinerile de peste an, în afară de cele cu dezlegare, însemnate cu cuvântul harţi. În zilele însemnate cu harţi se face dezlegare la produsele de carne, lactate şi ouă. Anumite zile de post de peste an sunt însemnate cu cuvintele Dezlegare la peşte, iar în aceste zile se face dezlegare numai la produsele din peşte.

Zilele aliturgice sunt acele zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, întrucât au o semnificaţie liturgică aparte. Un exemplu îl constituie Vinerea Mare din Săptămâna Sfintelor Patimi, atunci când Biserica face pomenirea Răstignirii Mântuitorului Hristos şi punerea Sa în mormânt.

Zilele în care nu se săvârşesc parastase sunt acele zile dedicate praznicului Învierii Mântuitorului Hristos, adică Sfintele Paşti, în Săptămâna Luminată, toate zilele de duminică de peste an, în perioada de la Crăciun până la Bobotează, precum şi la praznicele împărăteşti, cu excepţia praznicului Înălţării Domnului, când se face pomenirea specială a eroilor. Motivul pentru care nu se săvârşesc parastase este faptul că, în aceste zile sau perioade, primordiale sunt bucuria praznicului şi însemnătatea lui din punct de vedere duhovnicesc.

Zilele în care nu se săvârşesc nunţi sunt toate zilele de post şi perioadele de post de peste an. La acestea se adaugă zilele de ajun şi zilele praznicelor împărăteşti, precum şi perioada de la Crăciun la Bobotează. Motivul pentru care nu se săvârşesc nunţi în aceste zile sau perioade este lesne de înţeles. Zilele de post sunt dedicate rugăciunii şi abstinenţei, lucrării tuturor virtuţilor, ceea ce este în contrast cu bucuria specifică momentului unei nunţi. De asemenea, zilele praznicelor împărăteşti sunt dedicate în întregime importanţei mântuitoare a acestora şi nu pot fi înlocuite de bucuria nunţii. Tinerii sunt sfătuiţi de Biserică să aleagă cu grijă ziua săvârşirii acestei mari Sfinte Taine şi să se pregătească trupeşte şi sufleteşte pentru primirea ei.

Sărbătorile bisericeşti naţionale sunt dedicate unor evenimente deosebit de importante din istoria poporului român şi ele consfinţesc unitatea de credinţă şi de neam a tuturor românilor.

Calendarul bisericesc cuprinde aceste sărbători în spiritul celorlalte sărbători religioase pe care Biserica le consfinţeşte prin chemarea la unitate în credinţă şi în dreapta mărturisire a credinţei.

De asemenea, calendarul creştin ortodox cuprinde lista zilelor sau datelor importante, precum şi cea a zilelor sau sărbătorilor legale în care nu se lucrează, aşa cum sunt ele decretate de autoritatea civilă.

Pr. conf. dr. Adrian Ivan

În Ediţia de Oltenia a Ziarului Lumina,

miercuri, 23 ianuarie 2019