Arhiva pentru ziua iulie 6th, 2019

16.07.2019 – Obiectele bisericeşti și simbolismul lor

sâmbătă, iulie 6th, 2019

Podoabele şi odoarele sfinte au fost introduse în Biserica creștină încă din primele secole și au dobândit imediat un simbolism propriu. Istoricul Eusebiu de Cezareea, vorbind despre Biserica Sfântului Mormânt, zidită în Ierusalim din porunca Împăratului Constantin cel Mare afirma următoarele: „în altarul acestei Biserici era un emisfer (bolta baldachinului) înconjurat de atâtea coloane, câţi sunt şi apostolii la număr. Deasupra fiecărei coloane erau coşuri mari şi frumoase de argint, dăruite de împărat ca semn al venerării celor doisprezece sfinţi apostoli”. Marele istoric bisericesc afirma prin urmare că cele douăsprezece coloane ce înconjurau baldachinul închipuiau pe cei doisprezece apostoli. Iar cutia făcută în forma porumbelului, atârnată de bolta baldachinului pentru a se păstra în ea sfânta euharistie, avea închipuire simbolică, fiind „expresiunea Sfântului Duh”.

Dar şi lucrurile sfinte din Biserică au dobândit treptat simbolisme aparte. Sofronie patriarhul Ierusalimului (638), într-un «fragment de comentarii liturgice» afirma că partea de sus adică bolta altarului este simbolul peşterii din Bethleem sau a mormântului lui Hristos; Scaunul episcopului – tipul tronului Domnului; scaunele preoţilor – scaunele drepţilor; Sfânta masă – mormântul în care a fost pus Mântuitorul; Baldachinul – corabia lui Noe;  Iconostasul -piatra de pe mormântul Domnului răsturnată de înger; Toaca – trâmbiţa îngerilor la a II-a venire a Domnului; Ilitonul – înfăşurăturile de îngropare ale Domnului; Candelele – focul veșnic, etc.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, explicând toate obiectele din casa Domnului, arăta între altele că stâlpii ce susţin iconostasul închipuiesc deosebirea dintre cele materiale şi spirituale, pentru că ei despart naosul de altar.

Tot astfel au dobândit semnificaţii simbolice şi odoarele sfinte întrebuinţate în casa Domnului; de exemplu, clopotele sunt simbolul vocii lui Dumnezeu; lumina din Biserică – lumina divină; tămâia – respectul ori darul Sfântului Duh.

Veșmintele liturgice au și ele simbolismele lor şi anume: stihariul simbolizează îmbrăcămintea cea luminoasă a îngerilor; orarul – aripile îngerilor; mânecuţele – legăturile mâinilor Mântuitorului când a fost dus la răstignire; epitrahilul – învăţăturile lui Hristos; brâul – puterea divină; felonul – puterea lui Dumnezeu, ori hlamida cu care a fost îmbrăcat Domnul când a fost dus la răstignire; sacosul – patima Domnului; omoforul – oaia cea pierdută pe care Mântuitorul a luat-o pe umerii săi; mantia – îmbrăcămintea îngerească; râurile de pe mantie -râurile de învățătură; mitra – cununa de spini pe care a purtat-o Domnul când a fost dus la răstignire; epigonatia – sabia spirituală sau cuvântul lui Dumnezeu; engolpionul – preamărirea lui Dumnezeu; crucea – mărturisirea credinței în Hristos; cârja – autoritatea pastorală; tricherul – cele trei persoane divine; dicherul -cele două firi ale lui Hristos; vulturii – înălțimea învăţăturilor arhiereşti.

Vasele liturgice au şi ele anumite simboluri: potirul simbolizează paharul întrebuințat de Domnul la cina cea de taină; discul – ieslea în care s-a născut Domnul; steaua – steaua pe care au văzut-o magii când s-a născut Hristos; acoperămintele cele mici – scutecele în care a  fost înfăşurat pruncul Iisus; acoperemântul cel mare – aerul ce învăluieşte pământul; antimisul – giulgiul în care a fost înfăşat trupul Domnului când a fost pus în mormânt; copia – suliţa cu care a fost împuns pe cruce Domnul; lingurița – cleştele cu care serafimul a luat cărbunele de pe altar şi l-a atins de buzele profetului Isaia pentru a-l curăţi; buretele – buretele cu care s-a dat lui Hristos pe cruce oţet amestecat cu fiere pentru potolirea setei; ripida – serafimii care în mod nevăzut sunt de față la plinirea Sfintei Euharistii; cădelniţa – darul Sfântului Duh (ca şi tămâia).

Unele numere au primit în creștinism anumite simboluri, cum ar fi: numărul unu exprimă unitatea Dumnezeirii; doi – cele două naturi ale lui Hristos; trei – cele trei persoane ale Sfintei Treimi; patru – cei patru evangelişti; cinci – rănile Domnului, cinci simțuri ale omului, cinci fecioare înţelepte şi cinci nebune; şase – cele șase zile ale creației, șapte – cele șapte daruri ale Sfântului Duh, șapte – cele șapte taine ale Bisericii, opt – numărul simbolic al învierii și nemuririi, nouă – nouă cete îngerești, zece – perfecțiunea, unsprezece – cele unsprezece arătări ale Domnului, doisprezece – cei doisprezece apostoli, ș. a.

Culorile veșmintelor liturgice au și ele propriile semnificații: coloarea albă este simbolul luminii și al inocenței și veseliei; culoarea roșie simbilizează dragostea creștină sau sângele martirilor; negrul – întristarea și durerea, iar culoarea verde simbolizează speranța.

                                                                                    Pr. Brăneanu Nicolae