Arhiva pentru ziua iulie 13th, 2019

13.07.2019 – Sfântul Ioan Gură de Aur ne vorbește despre participarea la slujbele Bisericii

sâmbătă, iulie 13th, 2019

Sfântul Ioan Gură de Aur  definește Biserica drept „ trupul lui Hristos ”, al cărui cap este însusi Iisus Hristos. Ea este un trup organic ale cărei membre, care sunt credinciosii, trebuie să ste intr-o armonie perfectă. Ea este prelungirea intrupării lui Iisus Hristos de-a lungul veacurilor. Ca aspect invizibil, Biserica este formată din elementul divino – uman.

Biserica este casa lui Dumnezeu, care straluceste tuturor. Această stralucire este reflectarea iubirii, a slujirii și a blândetii lui Iisus Hristos către oameni. Prin Biserică, Hristos îl ridică pe credincios la starea de asemănare cu Dumnezeu. Ea vine de la  Dumnezeu si se întoarce tot la Dumnezeu, la Ierusalimul cel ceresc sau la împărăția cea cerească a lui Dumnezeu cea fără de sfârșit.

Prin Biserică , Iisus Hristos se unește cu fiecare creștin, care este membru al Bisericii Sale. El nu trăiește pentru Sine, ci pentru binele si pentru mântuirea membrilor Bisericii Sale, ca cel ce și-a pus sufletul pentru oile care i-au fost încredințate spre mântuire de catre Dumnezeu Tatăl.

Prezența mai multor credincioşi in Biserică nu este totuși o simplă societate umană, deoarece ea – Biserica – este trupul lui Hristos si există o stransă legatură între Hristos, capul trupului, si crestini ca membre ale trupului. De aceea este o strânsă legatură între a iubi pe Hristos și pe creștini ca membre ale Bisericii Sale. Mai mult decât atât, crestinii trebuie să iubească pe toți oamenii, căci nu-l poți iubi pe Dumnezeu pe care nu-l vezi, dacă nu-l iubesti pe aproapele tău pe care îl vezi.

Marele Ierarh ne cere evlavie si respect fată de Biserică, caci ea este şcoala duhovnicească a crestinilor si casa unde locuieste Dumnezeu însuși. In locașul bisericii, trebuie sa fie disciplină si evlavie în timpul slujbelor, nu zgomot si dezordine ca in alte adunari, caci Biserica in ambele înțelesuri este locul îngerilor si al împarației lui Dumnezeu, unde cerul coboră pe pamânt.Respectul si evlavia fată de Biserică se arată în primul rând prin îmbracamintea modestă a creștinilor care vin la biserică, și mai ale a femeilor care nu trebuie să se mândrească prin podoabe și lux, ci prin manifestarea cuviinței în îmbracaminte modestă care arată umilința, în înfranare si renunțare la orice stralucire deșartă de care ne-am lepădat cu jurământ și mărturisire la botez. Aceasta, deoarece podoaba trupească , oricât de costisitoare ar fi ea, nu-i poate da sănătate trupului dacă este bolnav si nici nu este in stare să-i acopere defectele. Numai podoaba sufletească este aceea care poate face corpul din negru alb, si din bolnav și urât în frumos si sănătos.

Evlavia crestină cere ca credinciosul să ramână în biserică până la teminarea slujbei . Cel care face altfel îl batjocorește pe Hristos, cel care S-a facut om ca sa-l poata readuce pe om la starea parasidiacă de dinainte de cădere. Marele Ierarh, a desfășurat o luptă neântreruptă și fără preget pentru a mentine Biserica într-un rai al virtuților creștine, în care orice creștin trebuie sa devină pomul despre care vorbește psalmistul : „ sa fie sădit lângă izvoare ca să dea un rod bun si îmbelșugat. ”

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur face următoarele recomandări preoților si diaconilor săi, însarcinați cu cercetarea personală a celor ce se împărtășesc : „ Cuvintele acestea vi le spun vouă care vă împărtășiți și vouă celor care împărtașiți. Este de neapărată trebuință să vi se spună și vouă , ca sa impărtășiți  aceste daruri cu multă băgare de seamă. Nu mică va va fi osânda dacă îngaduiți să se împartășească de la această masă cineva pe care-l știți cu vreun  păcat. Sângele lui Hristos din mâinile voastre se va cere. De-ar fi general, de-ar fi mare dregător, de-ar fi chiar cel cu diadema pe cap, opreștel dacă se apropie cu nevrednicie ! Tu ai mai multă putere decat el. Daca ți s-ar fi incredințat să ai grijă de curățenia apei unui izvor din care bea o turmă și ai vedea că vine la apă o oaie plină toată de noroi la gură, n-ai lăsa-o să se plece să bea, ca să nu tulbure izvorul ; aici însă nu ți s-a încredințat izvorul unei ape , ci izvorul sângelui și al Duhului.  Și când îi vezi pe unii că se apropie, deși au păcate mai murdare decât pământul și noroiul, nu te revolți și nu-i oprești ? Ce iertare mai poți avea ? Pentru aceasta v-a cinsti Dumnezeu pe voi, preoților, cu această cinste, ca să-i deosebiți pe unii de altii. Aceasta este vrednicia voastră ; această-i trăinicia voastră, această-i toată cununa voastră, nu ca să umblați într-o haină albă și strălucitoare. ”

Acest text se face ecoul realismului euharistic pe planul administrării acestei taine. Se cere de la cei ce se impărtășesc o vrednicie religioasă si morală la cea mai înaltă treaptă a posibilităților omenești.

Dumnezeeasca Euharistie se săvârșește în adunarea credincioșilor , în prezența întregii comunitați și în cadrul liturgic. Lipsită de acest aspect al ei, evlavia euharistică ar fi neânsuflețită. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur se străduiește din răsputeri pentru realizarea practică a legăturii permanente dintre credincios si Biserică, pe cale liturgică. In sprijinul acestei străduințe, el aduce exemplul modului de viată al primelor comunitați crestine. Viata lor era de-a dreptul apostolică. Ele își duceau strict viata dupa îndrumările Sfinților Apostoli, frațește, în comuniune de cuget, în adunări euharistice zilnice sau, cum se spunea atunci, într-u frângerea pâinilor, și în rugăciune. Se ducea, într-un cuvânt, o permanentă viață bisericească și liturgică, centrată pe faptul euharistic.

Cultul oficial al Bisericii , Sfânta si dumnezeiasca Liturghie, se săvârșește comunitar , în adunare. Prin faptul euharistic , pe care se axează, Liturghia, chiar de la început, a trecut drept chintesența cultului crestin, care, în amploarea lui, se desfășoară pe plan eclesiologic – liturgic, ideea de Biserică și de Liturghie facând un sigur tot. Gravitarea ei în jurul Euharistiei, a făcut, pe bună dreptate ca, din punct de vedere al valorii, Liturghia să fie considerată în al doilea rând dupa Sfanta Scriptura.

Ca și în alte scrieri , Sfântul Ioan Gură de Aur , cere participarea la cult a întregii comunitați. Ori de câte ori stă întins pe Sfanta Masa Hristos, trebuie sa fie prezenți toți cei legati bisericește de El. Acesta este normalul cultic creștin, acesta este echilibrul eclesiologic – liturgic al vietii comunitații. Acest normal însă, este de remrcat, a lipsit în mare măsură în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur și lipsește și în mare măsură și acum. Evlavia Bisericii primare, așa de admirativ evocată de Sfântul nostru, scazuse ingrijorător în vremea lui. Un gol mare era remarcat în spiritualitatea crestină. Și îngrijorarea lui o vedem din efortul pe care-l depune de restaurare , în plin secol  IV, atmosfera de evlavie crestină primară, de a o aseza pe bazele ei apostolice  de odinioară. Această sarcină, o vedem din predica lui asiduă cu pivire la participarea efectivă la cult. In Antiohia de atunci, de pildă, crestinii veneau la biserică într-un numar mai mare la sarbatorile mai mari : la Craciun, la Boboteaza, la Pasti, chiar dacă, Sfânta Liturghie se săvârșea de doua ori săptămânal. Această stare de lucruri umplea de durere inima zelosului si evlaviosului ierarh.

Însă, daca vii la biserică, nu poți veni oricum, din pricina celor ce se săvârșesc aici. Trupul si Sângele Domnului îţi cer curăție și disciplină, o desăvârșită atitudine cultică. „ Nu știți, subliniază el, că  Masa aceasta este plină de foc spiritual ? Să  nu te apropii  deci, o, omule, aducând cu tine paie, lemne si fân, ca nu cumva să maresti focul… Apropie-te aducând pietre prețioase, aur, argint, lucruri prin care să faci tot mai curată materia acestui loc. ” Sa nu te apropii adică,  plin de necurăție, ci cu fapte de virtute, în stare să stingă focul păcatelor şi să arate cinstea și evlavia pe care o dai tu Bisericii și ospăţului dumnezeesc din ea.

 

 Bibliografie

[1] Pr. Prof. D. STANILOAE, Transparenta Bisericii in viata sacramentala, in rev. ORTODOXIA, an XXII, nr. 4/ 1970.

2 Drd. MIHAI  ENACHE, Invatatura despre Biserica dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, in rev. ORTODOXIA , an XXVI, nr. 1/ 1974.

3 Sfantul IOAN GURA DE AUR, Omilia LXXXII la Matei, PSB 23.

4 Pr. Prof. IOAN  G. COMAN, Sensul ecumenic al Sfintei Euharistii la Sfantul Ioan Gura de Aur, in rev. ORTODOXIA, an XVII, nr. 4/ 1969.

5 Pr. GHEORGHE  TILEA, Evlavia euharistica dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, In rev. STUDII  TEOLOGICE, an IX, nr. 9- 10/ 1957.

6 Pr. Dr. CONSTANTIN  BAJAU, Grija fata de om in gandirea patristica a primelor patru veacuri, Craiova 2009.

 

Pr. Preda Marius

Parohia Secui

13.07.2019 – Secui, o parohie limitrofă Municipiului Craiova: Trecut și prezent

sâmbătă, iulie 13th, 2019

Parohia Secui este o comunitate de oameni gospodari, care se ocupă cu legumicultura și face parte din comuna Teasc, fiind parte integrantă a judetului Dolj. Așezarea geografică a satului Secui este în câmpia de est a Olteniei, în partea de sud-est a județului, situat  la 15 km  de Municipiul Craiova. Localitatea are ca vecini: la nord-vest comuna Malu-Mare, la nord-est satul Ghindeni, la sud și est teritoriul satului Teasc, iar la vest râul Jiu.

           Satul Secui, este dependent de comuna Teasc din anul 1949, odata cu înfințarea comitetelor provizorii ale sfaturilor populare, iar până la această dată localitatea a fost comună separată. Este un sat care s-a format din clăcașii care au muncit pe moșia Secui, aparținând de mânăstirea Bucovaț.

           Denumirea satului nu a fost schimbată niciodată, fiind comună din anul 1821, însă ca intemeiere a satului se consideră  anul 1588. Se mărturisește că în anul 1588 au fost aduse din Transilvania pe teritoriul acestui sat primele 5 familii de secui, de  aici venind și numele satului de Secui.

            Se mai spune că pământul de pe raza teritoriului Secui a fost dat de către Jupâneasa Stanca de la Bratovoiești în anul 1588, la 5 iunie, document ce se găsește la Arhivele Nationale din Bucuresti.

            Tot pe teritoriul pe care se află azi satul Secui pe timpul dacilor si romanilor, la marginea râului Jiu, a fost vama pe unde treceau cerealele în vase mari de pământ, trecând cu ele spre locul ce se numea “Valea lui Sasu”, unde azi se află comunele Țuglui si Glod, ducându-se mai departe  spre “Dii” si apoi treceu Dunărea.

             Satul Secui a fost din anul 1821 reședință de comună care a avut alipite cătunele: Teascu, Pescari, Gloduț (Miculești) până la data de 1 aprilie 1902, când Teascu a devenit comună, având în administrarea sa satele de mai sus, iar comuna s-a numit Teasc.

              In anul 1908 pe timpul organelor  comunale, Teascu s-a alipit iar la Secui și a rămas în această stare până în anul 1926 dupa care, în anul 1931, a veni iar la comuna Secui și a stat până în anul 1932, cand a redevenit comună până în prezent.

              Secui a fost reședință de plasă înfințată la 1 august 1911, numită plasa Secui până în anul 1926, atunci desfințându-se și trecând la plasa Ocolul cu reședința la Craiova.

                Din anul 1821 până în anul 1881 satul Secui a fost unit cu satul Țuglui, fiind comună, Țugluiul fiind ca și astăzi tot peste apa Jiului, cu deosebirea că gospodariile din satul Tuglui s-au mutat de pe locul lor istoric, iar râul Jiu și-a schimbat cursul. Sătenii care decedau erau transportati cu luntrea peste  apa  Jiului și înmormantați în curtea bisericii din satul Secui, unde și astăzi se mai văd aceste urme, iar ca mărturie stau amintirile bătrânilor din sat. O altă mărturie despre aceste evenimete sunt si cele câteva cruci din piatră așezate în curtea bisericii parohiale.

                Pe moșia satului Secui nu au existat boieri care să stăpânească această moșie și, pe motiv ca locuitorii aveau pamant puțin și conditii insuficiente de existență, erau obligați să muncească pe alte moșii în afara localității ca: Malu-Mare, Ghindeni, Cosoveni, etc.

                Atât la lociutori, cât și la instituțiile publice nu s-au găsit nici un fel de documente vechi care să ateste existent acestei asezări. Cele relatate mai sus sunt date culese din unele mărturii documentare existente la primării, cât și unele informații date de salariații ce au fost încadrați la unitațile de pe raza comunei și care acum sunt decedați.

              Până în anul 1922, la expropiere, satul a fost locuit în întregime de clăcași, lucru ce s-a menținut până în anul 1945.

              O parte din locuitorii satului Secui au participat la războiul de la 1877-1878 si la cele două războaie mondiale, mărturie în acest sens fiind și pomelnicul de pe zidul interior al altarului bisericii parohiale, dar și monumentul eroilor din centrul satului.

          În prezent  satul Secui se află într-o continuă dezvoltare economică, iar la acest lucru contribuie doi factori: apropierea de Municipiul Craiova și fondurile europene accesate pe agricultură (legumicultură).   

              Din punct de vedere confesional in satul Secui  exista o populație majoritar ortodoxă.

 

Parohia „Sfântul Nicolae” Secui

               Biserica  ortodoxă  din satul Secui poarta hramul “Sfantul Ierarh Nicolae” și a fost zidită spre sfârșitul secolului al  XVIII-lea pe locul unui alt locaș de cult mai vechi.  Pe parcursul timpului biserica a  fost restaurată între anii 1845-1947 ; 1951-1953 si 1997-2000. Pictura a fost executată  inițial în tehnică frescă însă nu s-a păstrat, pictorul fiind  necunoscut.

               In 1945 pictura a fost restaurată de pictorul Constantin Dumitru, iar în anul 1953 de pictorul Ștefan Calopăreanu. Ultima intervenție de amploare a avut loc între anii 1997-2000  cand sau efectuat ample lucrări de consolidare a bisericii, înlocuirea vechiului acoperiș, dar și restaurarea picturii. Pictor restaurator a fost domnul Eugen Papici. Toate aceste lucrări realizate în ultima perioada au fost posibile datorita jertfelniciei de care au dat dovada enoriașii Parohiei Secui  în frunte cu preotul paroh Romica Vînătoru.

               Dupa finalizarea lucrărilor, biserica “Sf. Ierarh Nicolae”, a fost resfințită la data de 13.10.2002 de P.S. Parinte Nicodim Nicolăescu, actualmente Episcop al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

               O noua intervenție la aspectul exterior al bisericii parohiale a avut loc în anul 2014, moment în care a fost reabilitată pentru o mai bună conservare a monumentului. De la această data până în prezent, mobilierul, Sfintele Vase și veșmintele au fost schimbate.

               În legătură cu așezarea locașului de cult la una din extremitățile satului, izvoarele locale mărturisesc că  biserica a fost ridicată în această locație deoarece, de serviciile sale, beneficiau două sate și anume: satul Secui și satul Țuglui, ce se află la o distanță relativ apropiată de locașul de cult. Astfel, s-a tras concluzia, că ridicarea bisericii la marginea satului a fost o necesitate pentru a putea veni și în întâmpinarea locuitorilor din satul Țuglui.

 

                                                                           Pr. paroh Preda Marius

                                                                           Parohia Secui