Arhiva pentru luna septembrie, 2019

27.09.2019 – Cele Trei Taine ale începutului de vieţiure în Biserică

vineri, septembrie 27th, 2019

Prin Botez ni se dă harul ce locuieşte în noi iar pe măsura împlinirii poruncilor, acesta se descoperă celor ce cred în Domnul. Dar cum putem îndeplini poruncile dacă nu avem puterea interioară care să ne ajute? După ce pruncul botezat a primit şi taina Sfântului Mir, el se va împărtăşi cu trupul şi sângele Mântuitorului pentru că se află într-o stare avansată de curăţire sufletească şi în acelaşi timp foarte aproape de Dumnezeu. Dacă acest prunc ar continua viaţa sa curată pe viitor ar deveni un sfânt dar pe parcursul vieţii, acesta acumulează mai multe păcate care îl îndepărtează de Dumnezeu.

La Taina sfântului Botez folosim în mod exclusiv apa. Aceasta se sfinţeşte şi am vorbit despre acest lucru. Această apă dacă vorbim din punct de vedere simbolistic poate fi asemănată cu apa izvorâtă din coasta Mântuitorului care renaşte omul şi inundă păcatul.

După ce pruncul este botezat este uns cu sfântul mir, imediat i se administrează taina Împărtăşaniei. Deci vine în noul botezat însuşi Chivernisitorul tainelor.

Consecinţa acestei prezenţe este următoarea: cei botezaţi îi curăţeşte de întinăciunea păcatului şi întipăreşte în ei din nou chipul Său. În cei miruiţi face mai lucrătoare puterile Duhului Sfânt, a căror comoară s-a făcut trupul Său prin ungere. Când îl aduce însă pe credincios la Sfânta Masă şi-i dă să mănânce din însăşi Trupul Lui, Mântuitorul schimbă întru totul lăuntrul primitorului, împrumutându-i însăşi personalitatea Sa, noroiul care primeşte vrednicie de împărat nu mai este noroi, ce se preface în însuşi trupul Împăratului. Sfânta Împărtăşanie este taina cea mai mare, pentru că mai încolo de ea nu se mai poate ajunge, nici nu se mai poate adăuga ceva. Botezul a rodit în sufletele noastre şi după primirea lui s-ar cădea să fim desăvârşiţi, dar nu suntem, pentru că darurile Duhului Sfânt care se dau prin ungerea cu Mir încă nu le-am primit. Oamenii pe care-i botezase Filip în Samaria nu primiseră Duhul Sfânt prin simpla primire a Botezului, de aceea a trebuit ca Ioan şi Petru să-şi pună mâinile peste dânşii.

Dar de fapt, Sfântul Duh este Cel care lucrează în noi şi ne transformă. Orice iniţiere pentru a primi botezul şi trupul şi sângele Domnului Hristos, are şi sens hristologic fiindcă suntem noi creştinii pecetluiţi cu numele lui Hristos. Pâinea şi vinul ne întăresc şi ne hrănesc sufletul aşa cum hrana trupească dă energie turpului în activităţile somatice.

Împărtăşindu-se cu trupul şi sângele Domnului Hristos, omul este unit cu Acesta iar natura umană este penetrată de dumnezeirea trupului cu care a înviat Mântuitorul. Suntem uniţi cu Hristos aşa cum mărturiseşte şi părintele Stăniloae. Natura corporală adoptată de Fiul lui Dumnezeu este condiţia necesară a unirii Sale cu neamul omenesc (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, „Ort.”, nr.1, p. 5).

Precum am spus, participarea credincioşilor la viaţa harică transmisă prin Sfintele Taine începe cu Botezul şi culminează cu Sfânta Euharistie prin care se realizează unirea unirea noastră deplină cu Hristos cel întrupat.

Sfânta Împărtăşanie care se dă după adiminstrarea celorlalte două taine, botez şi mirungere reprezintă culmea urcuşului duhovnicesc al omului. Dacă Mântuitorul s-a jertfit pe cruce, strădaniile Lui îşi găsesc roadele după adiministrarea celor trei taine. ,,Dacă  prin celelalte taine dobândim numai anumite daruri ale harului mântuitor, prin Sfânta Euharistie ni se oferă Hristos însuşi, izvorul nesecat al tuturor darurilor, vistiernicul şi împărţitorul tuturor bunătăţilor ce privesc viaţa şi pietatea. Dacă prin Botez participăm la moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, prin Mirungere ne însuşim personal darul Duhului Sfânt. Apoi noul botezat va primi Sfântul Trup şi scumpul sânge al Mântuitorului, pentru că trupul său al noului botezat, este sfânt atât prin curăţenia de păcatul strămoşesc dar şi prin darurile Duhului” (Ibidem, p. 72).

Iată cum vorbeşte Sfântul Simeon Noul Teolog despre importanţa şi legătura dintre cele două sfinte taine: „Căci dacă ni s-ar da cunoştiinţa adevăratei înţelepciuni şi ştiinţe a lui Dumnezeu prin scrieri şi învăţături ce trebuinţă ar mai fi de credinţă sau de dumnezeiescul Botez şi de împărtăşirea de Sfintele Taine”. Dacă Domnul Hristos ar fi rămas pe pământ în general tainele şi în special aceste trei sfinte taine nu ar mai fi avut valabilitate, dar pentru că El s-a ridicat la ceruri, tainele nu sunt decât o prelungire vizibilă a actelor pe care Domnul Hristos le-a săvârşit prin trupul Său (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Fiinţa tainelor, p. 6).

Pr. MN Ivăncescu

27.09.2019 – Botezul – Mirungere – Euharistie (1)

vineri, septembrie 27th, 2019

Imediat după ce viitorul creştin s-a botezat, toate puterile cu care omul a fost înzestrat trebuie să fie actualizate şi revitalizate prin administrarea celei de a doua taine care este strict legată de botez, şi anume taina sfântului Mir. Deci, odată cu administrarea sfântului botez, nu se termină aici. Imediat se adiminstrează şi taina mirului. Deci acestea două dormează un tot unitar, am spune. După Botez preotul continuă slujba Sfântului Mir ungându-l pe cel botezat cu mir la toate părţile principale ale trupului, zicând: „Pecetea darului Duhului Sfânt”. Legătura foarte strânsă între cele două taine reiese din rugăciunea imediat de după formula amintită puţin înainte prin care se cere noului născut să fie păzit şi întărit în darurile pe care le-a primit la botez în luptă cu diavolul.

Taina Mirungerii nu este o taină separată cum ar fi a doua, ci este o împlinire ce i se face primei taine şi anume Botezului. Aşa cum spunea teologul Al. Schmemann:  ,,diferenţa dintre cele două sfinte taine o putem percepe asemănând-o cu diferenţa dintre viaţă şi naştere” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, p. 46). Dacă după administrarea Botezului nu s-ar administra Sfântul Mir să-l întărească pe cel nou botezat, ar fi acesta ca un tânăr care se naşte într-o familie din societatea înaltă dar nu primeşte o educaţie pe măsură şi anturajul îl strică.

Ce folos are un nou creştin botezat, căruia i s-a şters păcatul strămoşesc dacă nu are putere să lupte cu ispitele diavoleşti care vin după botez?  În acest sens şi în această direcţie, Dumnezeu în iconomia Sa a lăsat Taina Mirungerii pentru ca acel  creştin nou botezat despre care tocmai am vorbit să aibă putere, forţă şi arme pentru a învinge ispitele diavoleşti. Iată deci, putem extrage rolul pe care îl are sfântul mir atunci când se administrează imediat după botez. Dacă ar trece o perioadă mai îndelungată între cele două administrări, omul nu ar face avalanşelor de propuneri indecente ce vin din partea întunericului

,,Cum prin punerea mâinilor apostolilor Sfântul Duh se pogoară peste cei botezaţi, tot aşa acelaşi Duh se pogoară peste cei ce se ung cu mir sfinţit. Chiar şi după primirea peceţii Sfântului Duh, omul poate păcătui cu toate că păcatul strămoşesc a fost şters, acest lucru se datorează predării noastre în robia păcatului şi zăbovirii în jurul vreunei plăceri” (Sfântul Marcu Ascetul, Filocalia, vol. I, Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 283).

Un creştin care s-a botezat dar nu i s-a administrat imediat taina Mirungerii are lacune iar printre acestea regăsim: faptele rele pe care le face din abundenţă fără nicio remuşcare. Dar administrându-i-se imediat taina mirungerii, chiar dacă omul face păcate regretă şi merge la preot pentru a se spovedi.

Pr. MN Ivăncescu

27.09.2019 – Legământul şi Circumcizia în Vechiul Testament

vineri, septembrie 27th, 2019

Dumnezeu l-a îndemnat pe Moise să urce pe Muntele Sinai unde i-a scris pe o piatră cu mâna sa. Tocam de aceea cuvântul lege în limba ebraică poartă numele de ,,yarah” care este un verb ce înseamnă cel care scrie cu mâna. Aici, Moise nu a fost singur, ci împreună cu fratele său şi cu cei 70 de bătrâni ai poporului: „Numai Moise singur să se aproprie de Domnul, iar ceilalţi să nu se aproprie; poporul de asemenea să nu se suie cu el!” (Ieşire 24,2).

După ce au coborât de pe munte, Moise a prezentat întregului popor, susţinut fiind de cei care fuseseră de faţă şi întregul popor a acceptat toate acestea iar conducătorul lor le-a fixat în scris: „A venit deci Moise şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi legile. Atunci a răspuns tot poporul într-un glas şi a zis: Toate cuvintele pe care le-a grăit Domnul le vom face şi le vom asculta. Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului. Şi el, sculându-se dis-de-dimineaţă, a zidit jertfelnic sub munte şi a pus doisprezece stâlpi, după cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Ieşire 24, 3-4).

Printre multe altele, Avraam a primit de la Dumnezeu o serie de porunci cum ar fi legea tăierii împrejur sau citcumciziunea. Acest legământ purta valoarea unei semnături din ziua de astăzi a unui contract între două părţi iar părţie implicate în ceea ce dezvolt eu în această lucrare este Dumnezeu şi poporul evreu

După cum ne relatează şi cartea Facerea, Avraam a primit de la Dumnezeu porunca tăierii împrejur sau circumciziunea, ca semn al Legământului. Acest semn se practică şi azi la toţi pruncii de parte bărbătească, în ziua a opta după naştere (Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 65). Netăierea împrejur era socotită ca rupere a Legământului şi cel netăiat împrejur era îndepărtat de popor. Prin acest semn evreii au devenit popor ales, consacrat lui Dumnezeu. Tăierea împrejur a prefigurat botezul creştin după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Tot în El aţi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de om, prin dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii întru tăierea împrejur a lui Hristos” (Col. 2,11).

Circumciziunea este un act de cult instituit de Dumnezeu ca semn al legământului încheiat cu patriarhul Avraam pe când acesta avea vârsta de 99 ani. Acest legământ care se încheie în tre Dumnezeu şi Avraam ca reprezentant al poporului de pe acum ales, însemna că Avraam devine tată a multe neamuri, căci cuvântul propriu ,,Avraam” se poate traduce prin „tatăl mulţimii”. Această circumciziune însemna  îndepărtarea prepuţului cu un cuţit. Cei care nu făceau această operaţie erau pedepsiţi cu moartea căci se considera că au încălcat legământul pe care strămoşul Avraam l-a făcut cu Dumnezeu.

Circumciziunea nu era o practică specifică israeliţilor, ci ea apare şi la egipteni, fenicieni, etiopieni sau unele triburi din Africa. Informaţia potrivit căreia circumciziunea ar proveni de la egipteni, ne vine tocmai de la părintele istoriei care este Herodot, lucru confirmat şi de fragmentele pe care le scrie Iosif Flaviu. Acest semn al circumciziunii reprezintă distincţia ce există între poporul evreu şi popoarele păgâne. Doar prin acest semn al legământului cel care accepta intra în comunitatea lui Israel.

După ce am citit şi am aprofundat mai cu deamănuntul Pentateuhul, am constatat că această practică ce a fost impusă de Dumnezeu şi Avraam nu are originea la egipteni şi nici măcar avraam nu a împrumutat această practică de la aceştia. Mergând pe firul acestei probleme şi cercetând, am găsit că Teodoret de Cir a găsit informaţia potrivit căreia Iosif Flaviu, ar fi spus că ar fi preluat această practică de la arabii descendenţi din Ismael.

Pr. MN Ivăncescu

27.09.2019 – Prefigurări ale Botezului creştin în Vechiul Tetament

vineri, septembrie 27th, 2019

După ce au fost eliberaţi din Egipt, Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul everu, prin acest legământ el devenind un popor ales. Tocmai de a ceea cultul acestui popor ales se deosebeşte fundamental de cel al popoarelor păgâne. Aceasta deoardce la baza acestui cult despre care vorbim stă religia monoteistă, adică cea a vând credinţă doar într-un singur Dumnezeu.

Întreg cultul mozaic reprezintă un drum prin care poporul ales se pregăteşte pentru venirea Domnului nostru Iisus Hristos, care va da legea cea nouă iar această lege se va desăvârşi în Noul Testament. Cultul Legii vechi mozaice ascunde cultul Legii Noi care stă într-o legătură indisolubilă cu aceasta (Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan; Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu,  Arheologie biblică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p.199).

Cultul mozaic avea menirea de a trezi pe israeliţi că păcatul îi face separaţi de Dumnezeu. Astfel se aduc jertfe pentru a curăţi păcatele dar în mod simbolic şi tipic. Simbolic pentru că simbolizează prin jertfe iertarea păcatelor şi tipic pentru că pregăteşte oameni pentru jertfa Fiului lui Dumnezeu prin care omul se va împăca cu Dumnezeu şi i se vor ierta păcatele personale şi cel strămoşesc. Însemnătatea simbolică şi tipică a Vechiului Testament reiese din menţinerea trează a conştiinţei păcatului şi din dorinţa după un Mântuitor. Caracterul tipic al cultului mozaic este adeverit de Mântuitorul prin faptele şi învăţăturile sale.

Când vorbim despre Taina Botezului plasat în epoca Vechiului Testament, vorbim implicit despre modul cum este preînchipuit acesta sub diferite simboluri sau fiind întruchipat sub semnul tăierii împrejur, al potopului şi trecerea prin Marea Roşie (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Despre Sfintler Taine, în „S.T.”, 1976, nr. 5-6, p. 289). După cum Noe a scăpat prin potop de lumea păcatelor, putem spune că prin apa botezului, noi creştinii scăpăm de lumea păcatelor iar apa închipuie curăţenia pe care o dă sufletului cel mai înainte plin de păcate (Pr. Dr. Petre Deheleanu, Sectologie, Arad, 1948, p. 307).

Semnul crucii folosit de către Moise în apa amară de la Mecca ce nu era de niciun folos, a transformat-o într-o apă limpede, bună de băut. Tot aşa harul care se pogoară peste apa care se sfinţeşte, o transformă pe aceasta în putere duhovnicească.

Pr. Mirel-Nicuşor Ivăncescu

27.09.2019 – Rânduiala catehumenatului în Biserica Primară

vineri, septembrie 27th, 2019

Pentru intrarea păgânilor în creştinism se impunea practica cea cunoscută sub numele de catehumenat, având ca scop pregătirtea omului pentru primirea tainei Sfântului Botez. Catehumenatul avea mai multe trepte înainte ca omul să primească taina mai sus amintită, şi anume: ascultătorii, îngenunchetorii şi luminaţii (Pr. Dumitru Călugăr, Catehetica, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1976, p. 28). Numai după aceea erau primiţi la Sfântul Botez:

  1. a) ascultătorii: aceştia stăteau la Sfânta Liturghie până în momentul liturgic în care diaconul se adresa lor prin cuvintele: „câţi suntem chemaţi ieşiţi” …, iar ei ieşeau afară.
  2. b) îngenunchetorii: această categorie de catehumeni rămânea la Sfânta Liturghie şi după cuvintele pe care diaconul le adresa ascultătorilor şi după plecarea lor dar numai până când se rostea rugăciunea: „Rugaţi-vă pentru catehumeni”.
  3. c) luminaţii: erau cea mai înaintată categorie pentru primirea Sfântului Botez.

Momentul prielnic în care erau botezaţi luminaţii erau Sfintele Paşti, după ce aceştia prezentau garanţia unei vieţi morale. Mai târziu Sfântul Botez se săvârşea nu numai în preajma Sfântelor Paşti ci şi în ajunul praznicelor împărăteşti. Aceşti luminaţi, în timpul ceremoniei Tainei Botezului erau îmbrăcaţi în haine albe şi posteau în timpul postului paşteluiCând primeau Sfântul Botez, luminaţii erau îmbrăcaţi în haine albe pe care le păstrau toată săptămâna iar înainte de primirea tainei erau izolaţi în timpul postului Sfântelor Paşti, întreg postul fiind mod de instrucţie a catehumenilor prin pericopele biblice din Cartea Facerii şi Pildele lui Solomon (Sfântul Ambrozie în, Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 53, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 9).

Rânduiala botezului în Răsărit se aseamănă foarte mult cu rânduielile baptismale din Africa şi Alexandria în ceea ce priveşte lepădările, ungerile, afundarea şi Euharistiea (Pr. Prof. Bobrinskoy, Împărtăşirea Sfântului Duh, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 168).

În Biserica primară siriană această pregătire nu era ceva superficial cam cum ar fi astăzi pregătirea celor care doresc să se boteze, ci era privit  cu multă seriozitate din punct de vedere moral şi spiritual. Se urmărea maturizarea duhovnicească, în care omul se smulge treptat condiţiei sale păcătoase şi se alipeşte de Hristos, printr-o lucrare stăruitoare.

Cultul divin avea menirea să exprime raporturile omului cu Dumnezeu. Aceste forme externe ale cultului cuprindeau: jertfe, rugăciuni, făgăduinţe solemne, circumciziune sunt expresia sentimentelor interne ale credinciosului prin care îşi arată în mod deplin dependenţa faţă de Dumnezeu. Ele reprezentau sentimentele prin care omul manifesta simbolic dorinţa lui de a fi în legătură cu Dumnezeu şi a dori efortul de a se apropia şi mai mult de divinitate.

După ce au fost eliberaţi din Egipt, Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul everu, prin acest legământ el devenind un popor ales. Tocmai de a ceea cultul acestui popor ales se deosebeşte fundamental de cel al popoarelor păgâne. Aceasta deoardce la baza acestui cult despre care vorbim stă religia monoteistă, adică cea a vând credinţă doar într-un singur Dumnezeu.

Pr. Mirel-Nicuşor Ivăncescu