Arhiva pentru ziua octombrie 8th, 2019

08.10.2019 – PAROHIA ȘI BISERICA PAROHIALĂ, CENTRUL VIEȚII SPIRITUALE A COMUNITĂȚII CREȘTINE ORTODOXE

marți, octombrie 8th, 2019

Dacă în viața civilă cetățeanul, în raport cu autoritatea locală, știe că trebuie să se adreseze Primăriei și lucrătorilor de acolo, în viața spirituală, credinciosul se raportează in mod cert la biserica parohiala și la preotul paroh.  În central vieții spirituale parohiale atât pentru credincioși cât și pentru slujitorii săi se află lăcasul de cult. Biserica, preotul și credincioșii sunt uniți în slujirea lui Dumnezeu, prin iubirea Presfintei Treimi, devenind un tot-unitar.

Evoluția, în sensul ei multiplu, și-a pus amprenta nu numai asupra vieții materiale, dar și a celei spirituale.

Urmare a transformărilor generate de aceasta, omul, credinciosul, creștinul suferă și odată cu el și viața parohiei. Globalizarea și migrația, prin imitație, au generat uneori forme de desacralizare. Omul modern, în superioritatea ce și-o atribuie, încearcă să-și raporteze întreaga sa viață la aspectele materiale. De aici apar tot mai des forme de dezechilibru spiritual, interpretate eronat ca boli psihice. Terapia cea adevărată e cea duhovnicească, iar locul în care se poate administra această terapie este biserica parohială. Aici se produce ,,găsirea” (sau regăsirea) credinciosului. El își găsește și locul ca membru al parohiei, al comunității sale spirituale.

În societatea secularizată în care trăim, parohia suferă şi ea transformări şi se confruntă cu noi şi mari provocări. Dacă secole de-a rândul misiunea la nivelul parohiei a cuprins elementele clare de slujire şi administraţie, fiecare având un loc şi un rol precis, aşa cum îl aveau şi slujitorii dar şi credincioşii, astăzi pastoraţia în parohii se confruntă cu tendinţe sociale ce impun din partea slujitorilor Sfintelor Altare o misiune dinamică şi soluţii pastorale adecvate. 

Misiunea parohiei nu este doar misiunea preotului (cum eronat înțeleg unii), ea fiind cea a comunităţii, a bisericii, preot şi credincioşi, căci parohia este cu adevărat ,,adunarea credincioşilor”. În centrul misiunii avem Sfânta Liturghie şi Sfânta Euharistie ce hrănesc deopotrivă pe preot şi pe credincioşi. Creştinul culege cuvântul de la slujitor şi pleacă în misiune în casa sa, în familia sa, în cătunul său, dar nu gol, ci cu Hristos, căci el este purtător de Hristos.

Dacă preotul nu se reprezintă pe sine, ci pe Hristos în ceea ce învaţă, slujeşte şi sfinţeşte, nici credinciosul nu trebuie să se reprezinte pe sine ca om (individ), ci doar în calitatea de creştin, de ostaş al lui Hristos. Aici, în misiune, orgoliile – din ce în ce mai răspândite – nu îşi găsesc nici locul şi nici rostul.

Plecând de la cuvintele Sfântului Apostol Iacov: ,,Credința fără fapte moartă este” (Iacov 2, 17), putem afirma că doar în manifestare, creștinul este mădular viu al Bisericii lui Hristos.  Comunitatea, fără comuniune euharistică, este nemărturisitoare (ea poate fi cel mult o adunare a indivizilor). Împreună însă în Sfânta Liturghie și în Sfintele Taine, în serviciile religioase oficiate în biserica parohială mărturisim, arătăm, demonstrăm expresia unității parohiei ortodoxe.

Educația religioasă precum și practicarea vieții religioase se realizează în interiorul unei parohii. Cu cât legăturile dintre noțiunile unei vieți bine plăcute lui Dumnezeu și aplicarea lor sunt mai puternice, cu atât viața parohiei ortodoxe este mai roditoare.

Locul în care dobândim primele noțiuni legate de suflet este familia. Dacă familia este una cu adevărat creștină, ne va oferi, pe de o parte, suficiente cunoștințe, iar pe de altă parte ne vor da posibilitatea întregirii lor prin exemplu și prin participarea la sfintele slujbe în sfânta biserică. Prin prezenta, prin ascultarea predicilor și a catehezelor, dar și prin însușirea învățăturilor sfinte în viața noastră, putem cu adevărat să dăm parohiei sensul de loc al formării noastre ca următori ai lui Hristos.

În interiorul unei parohii, mai ales la sat, membrii se cunosc între ei, își cunosc posibilitățile, își împărtășesc bucuriile și necazurile, viețuiesc într-o interacțiune permanentă.

Din iubirea de oameni pe care Dumnezeu a împărtășit-o prin jertfa Fiului Sau și din porunca cea mare de a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, în interiorul parohiilor există – și a existat încă din Biserica primară – o activitate social-filantropică. Deși, de cele mai multe ori neîmpărtășită celorlalți, această activitate de ajutorare a celor aflați în nevoie se desfășoară cu bucurie, în mod constant, aproape ca un lucru firesc.

Dacă în toate parohiile ortodoxe există această activitate social-filantropică, în unele se manifestă și într-o formă superioară unde se desfășoară în mod organizat, funcționând centre sociale cu un program bine stabilit. Toate acestea au loc doar din împlinirea rolului parohiei ca loc al iubirii lui Hristos.

Viitorul fiecarei națiuni îl reprezintă tinerii. Nu întâmplător se spune aceasta și nu întâmplător sunt foarte multe acțiuni îndreptate  către ei atât pe latura socială cât și pe cea spirituală.

Desi par ușor de modelat și de captat în diverse activități, lupta cea mai grea e de păstrare a motivației lor. Pentru a avea peste câțiva ani membrii de bază în parohiile noastre, trebuie să le acordăm o atenție sporită încă de acum.

Biserica și școala, prin parteneriatele pe care le desfășoară, încearcă tocmai acest lucru. Modul în care reușim (sau nu), ține doar de capacitatea noastră de a le oferi o perspectivă viabilă în viața parohiei, a satului, a comunității. Personal, consider că modelul pe care noi îl oferim, alături de disponibilitatea unui dialog sincer, corect, deschis precum și implicarea lor în tot ce înseamnă viața parohiei, îi va forma ca buni creștini.

Deși când auzim cuvintele ,,participare activă” am fi tentați să ne ducem cu gândul la angrenarea în diverse acțiuni administrativ-gospodărești sau filantropice, totuși, în cazul de față, principala formă de ,,participare activă” a mirenilor la viața parohiei este participarea la Sfânta Liturghie.

Este știut că modul de organizare și funcționare a parohiilor ortodoxe implică deopotrivă prezența clerului si a credincioșilor. Cei mai merituoși dintre enoriași ocupă un loc și un rol deosebit în această activitate prin organismele parohiale: Consiliul Parohial și Comitetul Parohial. Cu cât calitatea acestor oameni este mai mare și dialogul cu acești membri este mai transparent, cu atât viața parohială va fi mai îmbunătățită.

Privind de-a lungul istoriei, ne vom da seama ca noi suntem beneficiarii unui depozit de valori spirituale și culturale păstrate tocmai de viața activă a parohiilor.

Inițial, modul cum s-a realizat aceasta a ținut doar de prețuirea pe care le-au oferit-o înaintașii nostri acestor valori. Astăzi, felul în care trebuie păstrate și transmise este reglementat atât de legiuiri de stat cât și bisericești. Totuși, prețuirea ce le-o arătăm ține atât de cultura fiecăruia, cât și de posibilitățile materiale și financiare de care dispunem.

Închei cu un citat din Ziarul Lumina, unde părintele Constantin Stoica spunea: “Pentru ca misiunea parohiei să fie înţeleasă şi receptată corect şi să determine interesul şi implicarea comunităţii parohiale, aceasta trebuie susţinută de o lucreare dinamică permanentă, ancorată în realitatea problemelor vieţii parohiale din partea clerului de la parohii. Pe lângă o intensă lucrare pastorală, liturgică şi duhovnicească a preotului, în parohie trebuie desfăşurate şi alte activităţi. O activitate social-filantropică constantă, o susţinută activitate educaţională, o grijă sporită pentru persoanele vârstnice singure, dar şi pentru copiii abandonaţi de părinţii ce caută un sens vieţii prin migraţie”.

 

BIBLIOGRAFIE:

-Sfanta Scriptura

-Arhim. Mina Dobzeu, ,,Indemnuri privind intensificarea pastoratiei si redesteptarea constiintei preotesti”, Ed Trinitas, 2001

-Prot. Mitr. Casian Cotaga, ,,Taina Preotiei” în Luminătorul 1/2007

-Pr. Pufulete Silviu-Petre, ,,Demnitatea slujirii preoțesti – Slujire și preoție în Biserică” în  http//www.crestinism-ortodox.ro

-Pr Constantin Stoica, „Dinamismul  misiunii  parohiei  azi” în Ziarul Lumina din 7 ian. 2015

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea

 

 

08.10.2019 – OAMENI DEOSEBIȚI AI SATULUI ROMÂNESC NICOLĂESCU ALEXANDRU – FOLEȘTII DE JOS

marți, octombrie 8th, 2019

Tema anului omagial și comemorativ 2019: „An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” aprobată de Sfântul Sinod al B.O.R. a fost un bun prilej ca prin simpozioane, dezbateri, colocvii și seminarii să comemorăm personalități locale cu un rol deosebit în comunitatea în care au activat și pe care au slujit-o cu dăruire.

            La nivelul parohiilor, această temă a adus în lumină persoane și fapte care trebuiau menționate scoțându-le din anonimatul comunității, dar și din colbul uitării care s-a așternut încet-încet.

            În mod firesc, în fiecare comunitate a existat de-a lungul timpului personalități locale cărora li se datorează ridicarea unei biserici, a unei școli, a unei biblioteci sau, de ce nu, dezvoltarea unei localități. Nemenționate, faptele, inițiatorii și împlinitorii lor ar rămâne pierdute în noianul timpului. Prin recunoașterea meritului lor însă și prin comemorare, ne vom cunoaște și respecta înaintașii, dar vom avea și modele de urmat, ca și noi, la rândul nostru, să păstrăm și să continuăm activitatea lor.

            În comunitatea din satul Foleștii de Jos, comuna Tomșani, județul Vâlcea, s-au evidențiat în ultimul secol mai multe persoane ca modele de dăruire. Menționăm preot Ilie Barbu, învățătorul Văduva Gheorghe, învățătorul Nițu Lucian, preot Diaconu C. Dumitru, dar șu un enoriaș deosebit: domnul Nicolăescu Alexandru. Acestui om, alături de preotul Găman Ion, parohul din anii ’70, i se datorează într-o oarecare măsură existența lăcașului de cult din sat.

            În urma cutremurului din 4 martie 1977, biserica parohială cu hramul „Sfinții Trei Iararhi” a suferit pagube însemnate, toată structura fiind afectată serios. Se impunea altfel refacerea lăcașului de cult. Deși exista dorința preotului paroh, ca și voința satului, era totuși o problemă în a înfăptui renovarea sau refacerea bisericii – și anume opoziția politicii comuniste de atunci, care trasase ca obiectiv principal alocarea de materiale de construcție pentru refacerea, cu prioritate, a locuințelor și obiectivelor industriale afectate.

            Prin funcția pe care o ocupa, de vice-primar, domnul Nicolăescu Alexandru avea în atribuții și întocmirea contractelor de achiziții de materiale de construcție. Întrunindu-se Adunarea Parohială și hotărându-se refacerea lăcașului de cult, s-a ajuns în discuție și la acest aspect al achiziției materialelor – ceea ce părea un impas important în realizarea obiectivului dorit de toată comunitatea. Atunci s-a ridicat glasul lui nenea Sandu – cum îi spuneau enoriașii: „Mă ocup eu de achiziții, de contracte pentru toate materialele!”. Preotul paroh a replicat: „E foarte bine, dar vă puneți în joc slujba și implicit viitorul familiei dumneavoastră”. Aici a răzbătut măreția acestui om: „Eu, părinte, cum bine știți, am crescut la țară. Știu să țin și de coarnele plugului și să dau și cu sapa și cu coasa. Ce o vrea Dumnezeu, adr satul fără biserică nu trebuie să rămână!”

            Zis și făcut. Lucrările au mers bine, materialele au venit, oamenii din sat s-au implicat cu tot ce au putut și în toamna anului 1978 biserica era aproape gata, sfințindu-se în 29 ianuarie 1979.

            Dumnezeu a rânduit ca Nicolăescu Alexandru să nu „pățească” nimic în urma acestei acțiuni, insă existența bisericii se datorează și mărinimiei și credinței lui.

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea

 

08.10.2019 – O VIAȚĂ – O SLUJIRE

marți, octombrie 8th, 2019

    Născut în Vladimir-Gorj la 24 iunie 1909, al cincilea din cei șase copii ai Mariei si ai lui Constantin Diaconu, rămas orfan de tată în timpul celui de-al doilea Război Mondial, încearca de mic să-și croiască un drum în viață prin truda minții și a brațelor. Poposind în tinda bisericii din sat de câte ori îi îngăduiau treburile, învață aici să citească și să scrie, fapt pentru care a fost sfătuit și ajutat să meargă la școală.

           După terminarea claselor primare, este sprijinit de toată familia să–și urmeze visul de a învăța la Seminarul Teologic de la Rm. Vâlcea, care era un important centru de pregătire spirituală și intelectuală a acelor vremuri. Aici, în decurs de 8 ani (clasele gimnaziale V-VII si cursurile liceale VIII-XII), își formează și aprofundează pregătirea teologica. Se remarcă prin râvnă, istețime, slujire (la strană), ascultare, fiind pe rând bibliotecar, șef de clasă, dar și responsabil și șef de cor la Catedrala Episcopală în ultimii trei ani de studiu.

             Absolvând Seminarul în iunie 1930, se căsătorește cu Iulia Barbu, fiica preotului Ilie Barbu – paroh pe atunci la Parohia Foleștii de Jos.

             Este hirotonit preot în Ajunul Crăciunului – 24 decembrie 1930 și trimis să slujească credincioșilor din Foleștii de Jos încă de a doua zi. Astfel, prima slujbă la parohie are loc în biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi “ în ziua de 25 decembrie1930 – Nașterea Domnului.

             A locuit în gazdă mai mulți ani, înfruntând lipsurile materiale ale acelor timpuri, dar bucurându-se de bogăția sufletească a oamenilor de atunci, aceasta motivându-l să rămână alături de ei, să-i îndrume și să le slujească.  În decurs de opt ani a locuit la două gazde (pe atunci –spunea părintele – erau case mici cu una–două camere, dar cu oameni mulți). După această perioadă, este luat în gospodăria lor de Ion și Ana Budrigă, o familie care nu avea copii, pentru a-i da o mână de ajutor părintelui, dar și pentru a avea ei un sprijin la bătrânețe.

             A ridicat o casă și a cumpărat două bucăți de pământ, slujind și muncind deopotrivă pentru a putea duce o viață decentă în vremurile grele ale anilor 1940-1944 (al doilea Război Mondial), dar și după aceea.

            Copiii pe care i-a daruit Dumnezeu „părintelui Mitică” au fost în număr de cinci: Petru (mort la 1 an), Sofia (+2014 la 80 ani), Ecaterina (+1978 la 42 ani), Ion (+2008 la 69 ani) și Dumitru(+2016 la 75 ani).

             În anii  50 se înscrie la studii superioare la Facultatea de Teologie de la București, unde își întregește pregătirea intelectuală. Teza de Licență cu care își finalizeaza studiile este  ,,Învierea morților după Sf. Apostol Pavel”.

           Rămane văduv în primăvara anului 1964, continuând slujirea atât în Parohia Foleștii de Jos, unde era titular, dar suplinind de multe ori și parohiile Foleștii de Sus, Tomșani, Cârstănești, Oteșani și Măldărești. 

          Fiind un model în slujire, Preasfințitul Iosif l-a chemat ca slujitor la Catedrala Episcopală a Râmnicului, dar fiind legat de locurile în care ,,a prins rădăcini”, a cerut să fie lăsat în continuare în parohia în care slujise până atunci.

          În anul 1965 merge pentru o jumătate de an în Brazilia, la fratele sau Ion, pentru o intervenție chirurgicală. Revenind în țară, este monitorizat de securitate timp de 34 ani, până la Revoluție, fiind chemat de cel puțin 2-3 ori pe an la anchete și înrebări despre ce a făcut în Brazilia și ce le spune enoriașilor despre viața de acolo. Nu a fost lăsat în pace, dar nici nu a fost condamnat – și aceasta pentru că întotdeauna și-a văzut de misiunea sa.

          S-a pensionat la 1 aprilie 1976, dar nu a încetat a sluji, fiind prezent la sfintele slujbe atât în parohie uneori, cât și la Mănăstirile  Hurezi și Dintr-un lemn, pentru care a și primit îmbisericirea. Slujirea efectivă în zilele de sărbătoare de peste 20 de ani de la Mănăstirea Hurezi, l-a făcut un apropiat al viețuitorilor de aici și al oamenilor din împrejurimi. Deși a fost rugat de mai multe ori să rămână în mănăstire, a spus de fiecare dată că locul său e la Folești. Și într-adevăr locul acela în biserica parohială unde slujise zeci de ani l-a reluat din anul 2000, când paroh a venit în Foleștii de Jos nepotul sau – preotul Diaconu D. Dumitru. De atunci,  rareori a mai plecat la slujbă în altă parte – și atunci doar ,,să aducă un strop de bucurie și sufletelor de acolo”.

          Deși în slujirea la mănăstire a cunoscut mulți ierarhi și duhovnici ai Bisercii Ortodoxe, întotdeauna și-a păstrat atitudinea de om modest și echilibrat și, rugat fiind de unii dintre ei să fie mediatizat, a refuzat spunănd: ,,Dacă am trăit toata viața ca un anonim, de ce aș vrea acum să devin un cunoscut al tuturor?” și continua uneori: ,,cei ce m-au întâlnit (mai ales ca slujitor), aceia mă cunosc”, arătând prin aceasta și modestie și convingerea că a lăsat, a sădit ceva în sufletele multor oameni.

          A slujit până aproape de sfârșitul vieții pământești, ultimele slujbe săvârșindu-le ca preot duminică, 23, și marți, 25 martie 2008, de Buna Vestire. Pătimind alături de Mântuitorul Hristos în Săptămâna Patimilor, a plecat către Dumnezeu în marea zi a Învierii Domnului – în după-amiaza zilei de Duminică, 27 aprilie 2008.

           Din  modestie și respect pentru toată comunitatea, a cerut să fie înmormântat în cimitirul parohial, loc în care a fost depus în ziua de 30 aprilie 2008, slujba înmormântării fiind oficiată de Preasfintitul Episcop Gherasim, împreună cu un sobor de 18 preoți și un diacon.

          Cu nădejdea odihnei sufletului său în împărăția lui Dumnezeu Caăuia i-a slujit, va rămâne în inimile și în memoria celor care l-au cunoscut ca un preot și duhovnic model de viață și de slujire.     

   Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea

       

08.10.2019 – ISTORICUL BISERICII „SFINȚII TREI IERARHI” – FOLEȘTII DE JOS

marți, octombrie 8th, 2019

Biserica parohială a Parohiei Foleștii de Jos are hramul „Sfinții Trei Ierarhi” și aparține Protopopiatului Horezu, Eparhia Râmnicului. Ca localizare, ea se află pe strada Luncii la numărul 6, at Foleștii de Jos, comuna Tomșani, județul Vâlcea.

            Zidită în anul 1767 de către Mănăstirea Hurezi, această biserică a fost reconstruită în 1866 de către enoriași, reparată în 1928, refăcută din temelii în 1977-1978 și renovată în 2008.

            În anuarul din 1941 se menționează că a fost fondată ca schit de către Ioan arhimandrit Hurezeanu, Stoian (probabil ctitorie brâncovenească).

            Pisania actuală menționează: ,,ACEASTĂ SFÂNTĂ ȘI DUMNEZEIASCĂ BISERICĂ CU HRAMUL SFINȚII TREI IERARHI S-A CONSTRUIT PENTRU PRIMA DATĂ DIN LEMN IN ANUL 1667 DE CĂTRE SF. MĂNĂSTIRE HUREZI. S-A RECONSTRUIT DIN ZID IN ANUL 1866 S-A REPARAT IN ANUL 1926 DE CĂTRE PREOTUL ILIE BARBU.   ÎN ANUL 1976 S-A ELECTRIFICAT DE CĂTRE P. C. PR. DUMITRU DIACONU.  ÎNTRE ANII 1977–1978 S-A CONSOLIDAT DIN TEMELIE S-A ACOPERIT ȘI S-A PICTAT DIN NOU IN TEHNICA AFRESCO SUB PĂSTORIREA P. S. EPISCOP IOSIF AL RÂMNICULUI ȘI ARGEȘULUI, PROTOPOP DE HOREZU FIIND PC. IC. STAVROFOR COSTICĂ LUPESCU.  LUCRĂRILE S-AU FĂCUT SUB CONDUCEREA, ÎNDRUMAREA TEHNICĂ ȘI EXECUTAREA P. C. PR. ICONOM ION GĂMAN AJUTAT DE PC. PR. DUMITRU DIACONU, CONSILIUL PAROHIAL, COMITERTUL PAROHIAL CU CHELTUIALA ȘI SPRIJINUL ENORIAȘILOR. PICTURA A FOST EXECUTATĂ DE PICTORUL DINU PETRE – BUCUREȘTI.  S-A SFINȚIT ASTĂZI 28 IANUARIE 1979 DE CĂTRE P.S. ARHIEREU VICAR GHERASIM PITEȘTEANUL.”  

            Între preoții slujitori în 1834 se aflau Constantin Grigore Greere, hirotonit la 11 decembrie 1824 și Tudor Dima Amza, hirotonit la 7 decembrie 1833. În anul 1865 este menționat părintele Tănasie Dumitrescu, care era membru al Comitetului Școlar al Plaiului Horezu. În 17 aprilie 1881 a fost hirotonit preotul Gheorghe Nițulescu. În anul 1921 a fost transferat de la Parohia Urși-Cârstănești preotul Ilie C. Barbu, care a funcționat până la pensionare la Foleștii de Jos, în anul 1930. Pe postul vacant vine preotul Diaconu C. Dumitru, hirotonit la 23-24 decembrie 1930 și slujește până la 1 aprilie 1976, când este pensionat.În locul său vine prin transfer de la 1 octombrie 1976 preotul Găman Ion, de la Parohia Otetelișul, și stă până la 1 decembrie 1988, când se transferă la Parohia Foleștii de Sus. Urmează pentru o scurtă perioadă de slujire preotul Manu Aleodor, iar din 1994 până la 1 mai 2000 preot slujitor este Cârstea Nicolae. Cu numire din 1 iulie 2000, hirotonit 20-27 august în același an, paroh la Foleștii de Jos este preotul Diaconu Dumitru, absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea în promoția 1990-1995, și al Facultății de Teologie din Craiova în promoția 1996-2000, licențiat în teologie în anul 2000.

            În forma actuală, biserica datează din 1998, ffind ridicată pe locul vechii biserici, care a fost distrusă de cutremurul din 4 martie 1977. În timpul păstoririi preotului Găman Ion s-au executat lucrările de ridicare, acoperire și pictare a lăcașului de cult. A fost sfințită

            Între anii 2005-2008, lăcașul de cult a fost restaurat, fiind necesare mai multe lucrări de renovare. Ele au cuprins subzidire, refacere tencuieli exterioare, schimbare pardoseală lemn, înlocuire tablă de pe ambele turle, renovarea picturii interior și exterior. A fost resfințită în data de 19 octombrie 2008 de către Preasfințitul Episcop Gherasim al Râmnicului.

            Forma bisericii este de navă, având 15 metri lungime și 4 lățime. Este zidită din cărămidă și acoperită cu tablă.

            Altarul are în interior o formă pentagonală, iar bolta sa este semisferică. Naosul este dreptunghiular, cu o boltă sferică închisă, fără corespundență în turlă. Între naos și altar se află o catapeteasmă de lemn păstrată din biserica veche. Pronaosul este tot în formă dreptunghiulară și are două zone delimitate de coloane dreptunghiulare de susținere ce se unesc între ele în partea superioară în semicerc.

            În virtutea modernității, lăcașul de cult dispune de un sistem de încălzire electric în pardoseală și de un sistem de alarmă și supraveghere video.

 

Bibliografie:

  • Preot Dumitru Sandu, „Eparhia Râmnicului și Argeșului”, vol. II, Rm. Vâlcea, 1976, pag. 910
  • Diaconu Dumitru, „Monografia comunei Tomșani”, Ed. Offsetcolor, Rm. Vâlcea, 2013, pag 143-144
  • Anoiu Vasile, „O catagrafie din Vâlcea” la 1834 în „Arhivele Olteniei” iulie-decembrie

 

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea

 

 

08.10.2019 – ISTORICUL BISERICII „CUVIOASA PARASCHEVA” – DUMBRĂVEȘTI

marți, octombrie 8th, 2019

Biserica filială a Parohiei Foleștii de Jos are hramul „Cuvioasa Parascheva” și este sub jurisdicția Protopopiatului Horezu, Eparhia Râmnicului. Este situată în satul Dumbrăvești, aproape de culmea dealului dintre Tomșani și Păușești, pe teritoriul comunei Tomșani, județul Vâlcea.

            Construită din lemn în anul 1757 de „popa Constantin Panduru”, așa cum este menționat în anuarul din 1976, a fost reparată în 1893, 1928, 1984 și 2001.

            „În anul 1834, preotul Radu Constantin Panduru, ce urmase în preoție pe tatăl său, era nevolnic. Preot slujitor era Tănase Andrei Ciucă, ce fusese hirotonit la 30 aprilie 1830” (Alessandrescu, C., „Dicționar geografic al județului Vâlcea”, 1893, Tipografia și fonderia de litere Thoma Basilescu, București).      Ca filială a Parohiei Foleștii de Jos, a funcționat până în anul 2000, când a fost trecută drept biserică parohială. Aici au slujit între 2000-2006 pr. Cârstea Nicolae și între 2007-2011 pr. Botea Vasile. Ținând cont că dimensiunea acestei parohii era mult prea mică pentru a susține un preot slujitor – aproximativ 34 de familii, cu 1 mai 2011, ea a fost reafiliată Parohiei Foleștii de Jos, fostul preot paroh Botea Vasile transferându-se la Parohia Mierlești, comuna Bărbătești.

            Monument istoric, are un plan simplu în formă de navă și este așezată pe un soclu, probabil inițial din bolovani de mal, așa cum sunt și casele de aici, ulterior îmbrăcat în ciment.

            Pridvorul îngust și tăvănit se sprijină pe patru stâlpi ciopliți, ce au bază și capitel. Mici arcade în motivul „coarnelor de berbec” unesc între ei stâlpișorii amplasați nesimetric. Accesul în turnul-clopotniță, ce se află deasupra pronaosului, se face pe o scară de lemn ce pleacă din pridvor, din partea sudică, și urcă în spirală până la clopot. Biserica are și o a doua turlă, mai mică, în formă pătrată, situată deasupra naosului.

            Toată biserica este acoperită cu șindrilă.

            Altarul în formă poligonală este de dimensiuni reduse și este despărțit de naos printr-o catapeteasmă de lemn. Naosul și pronaosul se află unul în prelungirea celuilalt, fiind despărțite de un perete plin, în care este decupat doar golul de dimensiune unei uși prin care se trece dintr-o parte în alta.

                Naosul, cu străni pe o parte și alta și două ferestre mici zăvorâte cu gratii, este acoperit de o boltă semicirculară. Pronaosul este tăvănit, ca și pridvorul.

            Deși ridicată din lemn, pereții, atât la interior cât și la exterior, sunt tencuiți și văruiți, neavând pictură. Numai catapeteasma are două zone de pictură realizată pe lemn, datată din secolul al XIX-lea.

            Din cioplitura decorativă mai pot fi văzute doar îmbinările „în coadă de rândunică”, ce se mai văd la colțurile exterioare ale sfântului altar.

 

Bibiografie:

  • Preot Dumitru Sandu, „Eparhia Râmnicului și Argeșului”, vol. II, Rm. Vâlcea, 1976, pag. 910
  • Alessandrescu C., „Dicționar geografic al județului Vâlcea”, Tipografia și fonderia de litere Thoma Basilescu, București, 1893
  • Diaconu Dumitru, „Monografia comunei Tomșani”, Ed. Offsetcolor, Rm. Vâlcea, 2013, pag. 144-145

 

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea