Arhiva pentru ziua octombrie 11th, 2019

11.10.2019 – Locul Sfintelor Taine în Biserică

vineri, octombrie 11th, 2019

În Biserica noastră creştinul se bucură de lucrarea celor şapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Sfânta Euharistie, Spovedania, Cununia, Preoţia şi Sfântul Maslu. Toate Tainele se săvârşesc în numele şi cu puterea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Părintele Stăniloae zice: Biserica se constituie prin Taine şi tot prin ele funcţionează. Tainele sunt mijloacele create prin care se dă harul necreat al lui Dumnezeu. Omul, creat fiind, are nevoie de purtători(vehicule) create, spre a primi harul cel necreat. Marele teolog Nicolae Cabasila spune că Tainele sunt ca nişte ferestre prin care vine în lume lumina dumnezeiască. Ele aduc viaţa cea adevărată, care biruieşte moartea.

Lucrarea tămăduitoare a Tainelor cere jertfa omului, ca efort al libertăţii lui.

Pe lângă lucrarea mântuitoare a Sfintelor Taine, Biserica noastră a rânduit, după cuvântul Psalmistului(de şapte ori pe zi Te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii Tale), şapte laude: Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul I, Ceasul al III-lea, Ceasul al VI-lea, Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Pavecerniţa.

Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă a Bisericii noastre şi constituie centrul cultului divin. Într-însa se săvârşeşte dumnezeiasca Împărtăşanie(Trupul şi Sângele lui Hristos), care ne preface pe noi şi lumea întreagă şi ne facem moştenitori Raiului.

Acatistele sunt imne de laudă şi de bucurie ce se citesc în biserică şi în casele credincioşilor în cinstea Prea Sfintei Treimi, a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a sfinţilor.

Paraclisele sunt rugăciuni de umilinţă prin care se cere ajutorul Maicii Domnului şi a sfinţilor care au moaşte spre închinare.

Lucrarea în social al Bisericii

Biserica este comuniunea celor ce cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit, botezaţi în numele Sfintei Treimi şi mărturisitori ai învierii Domnului. Acest popor al lui Dumnezeu numit cu numele Lui trăieşte în realitatea socială. Creştinii au menirea de a mărturisi înomenirea Logosului, minunile Lui, patimile Lui pentru mântuirea noastră, învierea cea din morţi, care dă viaţă la toată lumea, înălţarea Lui la ceruri şi venirea Fiului întru slavă spre a judeca toate neamurile.

Creştinul este un mărturisitor în realitatea socială a adevărului mântuitor, al Persoanei lui Iisus Hristos, Domnul nostru. Mediul social, care reprezintă cadrul informării şi dezvoltării omului, are mare însemnătate şi pentru viaţa religioasă şi morală.

Lucrarea în social a Bisericii are ca punct de plecare iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi porunca iubirii aproapelui: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi(Luca 10,27).

Teologul Georgios Mantzaridis crede că prezenţa vie a Bisericii în viaţa publică îmbogăţeşte societatea cu duhul iubirii creştine…Hristos nu a adus lumii moduri noi de organizare, ci harul Lui mântuitor. Iar Biserica nu constituie un organism social, ci tărâmul arătării harului lui Dumnezeu.

Deci, scopul Bisericii în realitatea socială este de a aduce harul înnoitor al lui Dumnezeu, ce preface lumea întreagă(omul şi natura) în însăşi esenţa ei.

Pr. Ion Marinescu

 

11.10.2019 – Despre poruncile bisericeşti

vineri, octombrie 11th, 2019

Mireanul sau laicul are în comuniunea Bisericii un rol foarte important. Sunt trei categorii de creştini în Biserica Ortodoxă: preoţii, monahii şi credincioşii. Credinciosul participă activ la viaţa Bisericii şi este o piatră vie în structura ei. Nu poate fi altfel, pentru că viaţa creştină este o viaţă de sfinţenie, de comuniune cu semenii şi cu Dumnezeu. Sf.Apostol Petru zice: iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată.

Din totdeauna mireanul s-a simţit o parte componentă a organismului Bisericii. A participat la toate activităţile administrative şi învăţătoreşti iniţiate de preoţi. Preotul are rolul de a ţine în unitate credincioşii daţi lui întru păstorire.

Cele nouă porunci bisericeşti au în vedere şi pe credinciosul de rând:

  1. Să ne rugăm lui Dumnezeu şi să mergem la biserică în duminici şi sărbători
  2. Să ţinem posturile de peste an, miercurea şi vinerea
  3. Să cinstim pe clerici, adică pe slujitorii Bisericii
  4. Să ne mărturisim păcatele şi să ne împărtăşim cu Sfintele Taine
  5. Să nu citim cărţi, nici să aducem în casă cărţi eretice
  6. Să ne rugăm pentru conducătorii bisericeşti şi ai ţării noastre
  7. Să ţinem posturile şi slujbele speciale rânduite de episcopul locului
  8. Să nu furăm sau să înstrăinăm avutul Bisericii
  9. Să nu facem nunţi şi petreceri în post sau în zilele oprite, nici să mergem la adunări scandaloase.

Pr. Ion Marinescu

 

11.10.2019 – Sfânta Biserică – „unirea noastră cu Dumnezeu şi între noi”

vineri, octombrie 11th, 2019

Părintele Stăniloae zice: „Biserica este unirea noastră cu Dumnezeu şi între noi. Teologul grec Georgios Mantzaridis spune că Biserica este comuniunea divino-umană sau comuniune a îndumnezeirii. În Biserică, zice Părintele Rafail Noica, noi înţelegem mântuirea ca împărtăşire a vieţii dumnezeieşti. Dumnezeu împărtăşeşte omului viaţa Sa.

Dumnezeul nostru este o Treime de Persoane Atotputernice şi iubitoare. Aceste două însuşiri fac Persoanele să fie peste tot unde numele lui Dumnezeu este rostit. Doresc să vină de fiecare dată într-o tot mai simţită prezenţă pentru să sunt Persoane Care iubesc alte persoane şi doresc comuniunea interpersonală. Deşi ne putem ruga în orice loc şi oricând, Iisus Hristos a binevoit a lăsa omului un spaţiu al rugăciunii în comuniune. Aici, în biserică, omul vine a se ruga împreună cu semenii lui Persoanelor Sfintei Treimi şi sfinţilor.

Slujbele Bisericii cer de la credincioşi unitatea în gânduri, în credinţă, în cuvânt, în iubire: să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Biserica este un organism teandric în care viaţa umană se uneşte cu cea divină imitând-o pe aceasta, după modelul arătat de Fiul lui Dumnezeu.

Preoţia harică şi preoţia universală

În Biserica noastră întâlnim trei trepte ale preoţiei: diaconia, preoţia şi episcopatul. Aceasta este preoţia harică sau sacerdotală. Doar aceştia sunt îndreptăţiţi să săvârşească Sfintele Taine şi slujbele Bisericii. Nimic sfânt nu este şi nu se săvârşeşte fără preot. Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei(1 Petru 5,1-3).

Există şi preoţia universală, nesacerdotală, care cuprinde pe toţi creştinii. Apostolul Petru vorbeşte despre responsabilitatea lor zicând: iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată(1Petru 2,9).

Pr. Ion Marinescu

 

 

11.10.2019 – Învăţătura dogmatică despre Biserică (2)

vineri, octombrie 11th, 2019

Scriptura spune: „Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este…Biserica se supune lui Hristos, şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Efeseni 5, 23-27). Pentru a fi Cap Bisericii, Hristos trebuie să aibă ceva comun cu cei ce constituie Trupul Lui (FIREA UMANĂ), dar şi ceva deosebit de ei(DUMNEZEIREA SA).

Evenimentul pogorârii Sfântului Duh

Prezenţa Sfântului Duh peste Apostoli la Cincizecime în chip de limbi de foc, aduce acestora confirmarea deplină în credinţa dumnezeirii lui Iisus Hristos şi înţelegerea învăţăturii Lui. Mai mult, acum ei sunt botezaţi cu Duhul Sfânt, curăţindu-se de păcatul strămoşesc prin venirea lui Hristos, a darurilor şi a lucrării Lui în ei. Duhul Sfânt este Acela Care adună într-un singur Trup pe credincioşi, dar şi forţa care îi ţine împreună.

Părintele Dumitru Stăniloae spune: prin coborârea Sfântului Duh ia fiinţă concret Biserica, întrucât acum Hristos coboară pentru prima dată în inimi.

Sfânta Scriptură spune: şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi(Fapte 2,1-4).

Prin pogorârea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc lua fiinţă o realitate a unei comuniuni care nu-şi va epuiza puterile, pentru că le va sorbi mereu din infinitatea lui Dumnezeu prin trupul omenesc al lui Iisus Hristos. Era o realitate sau o comuniune care reprezenta cerul pe pământ.

Prezenţa Duhului Sfânt în Biserică aduce acesteia neputinţa de a greşi în orice hotărâre luată spre mântuirea oamenilor. Sinodul Ecumenic a păstrat în formularea dogmelor Bisericii formulară biblică  părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă(Fapte 15,28).

Pr. Ion Marinescu

 

11.10.2019 – Învăţătura dogmatică despre Biserică (1)

vineri, octombrie 11th, 2019

Sfinţii Părinţi au vorbit despre existenţa Bisericii înainte de pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime. Sf.Clement Romanul spunea că prima Biserică a fost creată înainte de crearea soarelui şi a lunii…cărţile profeţilor şi apostolii învaţă că Biserica nu este numai de acum, ci de la început…ea a apărut în zilele de pe urmă pentru a ne salva. Biserica este icoana la nivel creat a Dumnezeirii Celei necreate.

Sf.Ioan Gură de Aur face o analogie între întemeierea Bisericii şi crearea Evei în rai. Precum Eva ia naştere din coasta lui Adam, aşa şi Biserica ia fiinţă din coasta lui Hristos.

Exegeza biblică vorbeşte despre o paralelă între evenimentele de la Turnul Babel şi Cincizecimea creştină: Biserica este opusul Turnului Babel; ea a unit pe cei ce au primit să lucreze pentru zidirea ei, să se zidească pe ei înşişi în ea, pe când acela i-a separat.

Simbolismul bisericii

Interiorul bisericii este împărţit în trei părţi: pronaos, naos şi altar. Pronaosul este prima încăpere de la intrare şi simbolizează lumea de dinaintea venirii lui Hristos; naosul este locul unde credincioşii stau la sfintele slujbe şi închipuie lumea văzută, creştinii ce cred în Iisus Hristos înviat din morţi. Altarul, locul unde slujesc preoţii, simbolizează Împărăţia lui Dumnezeu, tronul Prea Sfintei Treimi.

Strana – locul unde psalţii cântă lui Dumnezeu, simbolizează corul îngerilor. Clopotul şi toaca este vocea exterioară a Bisericii. Turlele închipuie pe Hristos, Fiul înomenit.

În tradiţia bizantină întâlnim două tipuri de construcţie a bisericii: în formă de corabie(aducându-ne aminte de arca lui Noe, care l-a salvat pe el şi pe familia lui) şi în formă de cruce(cruce greacă-cu braţele egale; cruce latină).

Relaţia dintre Hristos şi Biserică

Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan dă mărturie că Biserica, urmând lui Hristos, se bucură de patru mari însuşiri: şi-ntr-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Biserica noastră este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului(1 Timotei 3,15). Dumnezeirea lui Iisus Hristos este baza Bisericii(Matei 16,18).

Hristos Domnul a întemeiat Biserica pentru a e mărturisi în lume, şi după Înălţarea la cer, lucrarea Sa mântuitoare; pentru a aduna şi a uni sub acoperământul ei, ca o mamă, toate neamurile care cred în Hristos ca Fiul lui Dumnezeu; pentru a învăţa, a conduce şi a sfinţi lumea prin Sfintele Evanghelii şi prin harul Sfântului Duh dat apostolilor şi păstorilor Bisericii rânduiţi spre slujire; pentru a săvârşi pe altarele bisericilor până la sfârşitul veacurilor Sfânta Liturghie şi toate sfintele slujbe de laudă, de mulţumire şi de cerere, spre slava Sfintei Treimi; pentru mântuirea lumii, prin lucrarea harului dumnezeiesc, prin credinţa lucrătoare în fapte bune.

Pr. Ion Marinescu