Arhiva pentru ziua octombrie 15th, 2019

15.10.2019 – Roadele rugăciunii

marți, octombrie 15th, 2019

Cel mai frumos dar al rugăciunii este venirea lui Dumnezeu lângă noi: aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El(Psalmul 144,19). Atunci când ne rugăm nu suntem singuri, ci Hristos cu sfinţii şi cu îngerii se roagă împreună cu noi Tatălui. Vederea şi simţirea lui Dumnezeu aduce bucurie omului, o bucurie dorită de om: Doamne, bine este nouă să fim aici(Matei 17,4).Părintele Stăniloae spune că rugăciunea este taina unirii omului cu Dumnezeu.

Rugăciunea este expresia iubirii şi încrederii noastre faţă de Dumnezeu. Rugându-se, omul aduce în inima sa dorul spre cele bune, spre cele sfinte, lepădând toată pofta şi grija cea lumească.

Prin rugăciune îi vin omului puteri nenumărate şi nesfârşite, chiar puteri de rugăciune. Dumnezeu îi vine întru întâmpinare, întărindu-i acest efort. Rugăciunea îmbrăţişează oraşul, neamurile, umanitate şi cere pacea şi unirea tuturor. Prin rugăciune se ajunge la Dumnezeu şi prin ea dobândim smerenie, răbdare şi tot lucrul bun.

Rugăciunea ne ţine gândul la Dumnezeu, nu ne lasă să ne depărtăm de El. Sf.Atanasie cel Mare zice: primii oameni au păcătuit pentru că nu s-au mai gândit la Dumnezeu. Cuviosul Siluan spune: cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea…fără rugăciune sufletul nu va rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul Sfântului Duh.

Sf.Ioan Gură de Aur laudă rugăciunea zicând: mare armă e rugăciunea, mare podoabă e cererea: ea e siguranţă şi liman şi comoară de bunătăţi şi bogăţie nejefuită. Evagrie Ponticul spune: dacă eşti teolog, roagă-te; dacă te rogi eşti teolog. Sf.Isaac Sirul zice: rugăciunea este cheia care deschide înţelegerea Scripturii.

Pr. Ion Marinescu

15.10.2019 – Dorul ontologic al omului de a vorbi cu Creatorul său

marți, octombrie 15th, 2019

Dorul acesta fiinţial îl avem din actul creaţiei pentru că am fost creaţi după chipul Cuvântului dumnezeiesc. Părintele Stăniloae spunea că omul este o fiinţă cuvântătoare. Persoana este o fiinţă deschisă la cuvânt şi capabilă de a susţine un dialog.  Rugăciunea se situează  în centrul credinţei, ea fiind cea mai pură exprimare a sa. Ea se naşte din cuvântul lui Dumnezeu, are valoare şi îşi trage seva numai prin el.

Părintele Stăniloae zice: cuvântul şi rugăciunea se completează…ele sunt mijloacele care aduc pe Hristos.

 Mărturia istoriei ne dovedeşte că omul a avut tot timpul dorul de a vorbi cu o altă persoană decât omul, o persoană mai puternică decât el. De aceea popoarele şi-au creat dumnezei după mintea lor. Au îndumnezeit fiinţele şi lucrurile şi i-au numit după plăcere şi după trebuinţele lor. Le-au dat nume şi le-au atribuit puteri nelimitate. Mai mult, au adus aceşti dumnezei în propria lor vieţuire, i-au introdus în propriul lor destin, făcându-i protectori sau duşmani ai lor.

Odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu în trup, acest dor al omului a fost împlinit şi satisfăcut deplin: şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr(Ioan 1,14).  Cuviosul Siluan Athonitul zice: sufletul meu tânjeşte după Domnul şi Îl caută fierbinte, şi sufletul meu nu suferă să se gândească la altceva. Sufletul meu tânjeşte după Domnul Cel viu şi duhul meu se avântă spre El ca spre Tatăl ceresc şi o rudenie. Cel care tânjeşte după relaţia cu Domnul spune: îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, şi m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste.

Pr. Ion Marinescu

 

 

15.10.2019 – Cum să vorbim cu Dumnezeu în rugăciune?

marți, octombrie 15th, 2019

Rugăciunea este precedată şi se încheie cu Semnul Sfintei Cruci: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Psalmistul ne spune: unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru(Psalmul 19,8). Vorbăria în rugăciune umple spiritul de imagini şi-l împrăştie. Sf.Benedict zice: în mod sigur, nu pentru mulţimea cuvintelor vom fi ascultaţi, ci pentru zdrobirea inimii.

Hristos Domnul ne-a dat nouă model ne rugăciune: iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie; când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate… Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean(Matei 6,5-7, 9-13).

Sf.Apostol Pavel zice: Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite(Romani 8,26). Biserica noastră a rânduit ca la începutul fiecărei rugăciuni sau sfinte slujbe să chemăm pe Duhul Cel Preasfânt să vină în noi: Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…vino şi Te sălăşluieşte întru noi… Cuviosul Siluan spune: dacă vrei rugăciune curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturiseşte-te cu sinceritate şi rugăciunea te va iubi…Duhul Sfânt Se face în rugăciunea smerită.

Cel ce se pune la rugăciune trebuie să-şi creeze o stare lăuntrică prielnică vorbirii cu Dumnezeu, gândindu-se că va vorbi unei Persoane Care este acolo şi Îl ascultă. Icoana şi aprinderea candelei sau a lumânării ajută la dobândirea acestei dispoziţii a sufletului şi a minţii. Icoana ne priveşte şi noi o privim. O cântare a Bisericii noastre(Heruvicul) spune că pentru a cânta lui Dumnezeu trebuie ca toată grija lumească, acum, să o lepădăm. Muzica noastră bisericească vine să sprijine rugăciunea, să sensibilizeze sufletul omului spre lucrul lui Dumnezeu. Cântarea, spune Părintele Stăniloae, este modul cel mai propriu de a mulţumi din toată inima lui Dumnezeu, oamenii fiind făcuţi pentru vorbirea în armonie sau în muzicalitate.

Biserica noastră ne învaţă că în rugăciune trebuie să apelăm şi la mijlocirea îngerilor şi a sfinţilor: eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt(Tobit 12,15). De la sfinţi avem modele de rugăciune curată, de la ei învăţăm că rugăciunea trebuie sprijinită pe post şi pe lucrarea faptelor plăcute Domnului.

Scriptura trebuie să hrănească rugăciunea. Psaltirea este cartea care dovedeşte cel mai bine rolul rugăciunii şi bucuria Duhului de omul care se roagă Lui cu credinţă statornică. Psaltirea este istoria poporului lui Dumnezeu transformată în rugăciune.

Rugăciunea vine ca dar al lui Dumnezeu: nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vie sau să se apropie sau să slujească Ţie Împărate a slavei…dar pentru iubirea Ta oameni ai binevoit să Ţi se aducă Ţie această slujbă…(rugăciunea de la Heruvic). Părintele Stăniloae spune că rugăciunea cu adevărat desăvârşită este rugăciunea curată, adică aceea pe care  face mintea când a ajuns la capacitatea de a alunga uşor şi pentru multă vreme orice gânduri în vreme ce se roagă. Un Părinte spunea că atunci când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, pentru ca atunci când uiţi de El, Dânsul să-Şi aducă aminte de tine.

Pr. Ion Marinescu

15.10.2019 – Când trebuie înălţată rugăciunea? De ce fel de loc avem nevoie pentru rugăciune?

marți, octombrie 15th, 2019

Profetul Daniel ne recomandă de trei ori pe zi(Daniel 6,10); psalmistul David crede că dimineaţa(Psalmul 5,3), seara(140,2) sau miezul nopţii(118,62) sunt momente prielnice rugăciunii. Mântuitorul spune Tatălui: Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi(Ioan 11,42). Prin înomenirea Logosului noi avem prilejul să-L binecuvântăm pe Dumnezeu în veci. Apostolul Pavel spune: rugaţi-vă neîncetat(1 Tesaloniceni 5,17). Pentru a deveni rugăciune neîncetată, cuvântul trebuie prelungit cu fapta bună, ca efort al libertăţii noastre. Se roagă neîncetat numai acela care leagă rugăciunea de faptă şi fapta de rugăciune. Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea(Luca 18,1).

Rugăciunea are nevoie de susţinere, de un sprijin oferit de mediul experierii ei. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu atotputernic şi Se află pretutindeni. Dacă nu ar da importanţă locului sacru, nu S-ar fi arătat lui Moise în rugul aprins şi nici nu i-ar fi cerut să-şi dezlege încălţămintea. Dacă nu ar fi îngăduit un loc special pentru rugăciune, nu ar fi lăsat pe David să ridice templul din Ierusalim. Duhul Sfânt dă cuvânt regelui David: casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile(Psalmul 92,7). De aceea a lăsat şi biserica să fie loc al rugăciunii comune, unde oamenii să se adune pentru a lăuda Creatorul şi Mântuitorul lor. Iar locul se sfinţeşte prin venirea Celui Sfânt acolo şi rămânerea Lui în acel loc. Vine în locul acela pentru că ne iubeşte şi este chemat de noi prin rugăciune. Rămâne acolo pentru că ne iubeşte şi noi Îi cerem să rămână fiindcă avem nevoie de El, de prezenţa Lui personală tămăduitoare şi odihnitoare de suflet.

Mântuitorul Hristos spune: tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie(Matei 6,6). Sf.Ioan Gură de Aur îndeamnă: casa ta să fie o biserică; scoală-te la miezul nopţii. În timpul nopţii, sufletul este mai pur, mai uşor: slăveşte-ţi Stăpânul. Dacă ai copii, trezeşte-i să se unească cu tine într-o rugăciune comună.

Cuviosul Siluan Athonitul spune că pentru rugăciune Hristos Domnul ne-a dat biserica.

Pr. Ion Marinescu

 

15.10.2019 – Rânduiala rugăciunii în Biserica Ortodoxă

marți, octombrie 15th, 2019

Rugăciunea este vorbirea omului cu Dumnezeu. Omul poate vorbi cu Dumnezeu pentru că şi Dumnezeu şi omul sunt personae. Iar persoana este o fiinţă ce suportă dialogul. Persoana cere comuniunea, iar comuniunea priveşte dialogul, convorbirea. Omul are această binecuvântare de a vorbi cu Creatorul său. Persoana este creată după chipul Cuvântului lui Dumnezeu. Omul vorbeşte cu Dumnezeu pentru că Dumnezeu îi dă cuvânt.

Părintele Dumitru Stăniloae spune că rugăciunea este numele lui Dumnezeu chemat de omul credincios. Orice rugăciune către Dumnezeu implică prezenţa lui Dumnezeu chiar în ea şi în cei ce o rostesc.

Troparul Sf.Vasile cel Mare ne mărturiseşte că Sfântul este dumnezeiescul tăinuitor al lui Hristos; acest lucru de laudă îl face Sf.Vasile: stă de taină(a sta de vorbă în mod familiar, cu cineva care-l simţi aproape) cu Hristos, Care este Logosul lui Dumnezeu înomenit.

Rugăciunea este dar al lui Dumnezeu şi faptă a omului.

Biserica nostră ne învaţă că rugăciunea este de două feluri: rugăciunea particular, acea vorbire cu Dumnezeu pe care fiecare credincios o experiază într-un anumit loc sau la un anumit timp, stabilit în mod liber de către el. Rugăciunea este citită sau spusă pe de rost.

Creştinul se roagă lui Dumnezeu lăudându-L pentru minunile şi bunătăţile dăruite(rugăciunea de laudă), mulţumindu-I pentru darurile Sale(rugăciunea de mulţumire), sau cerând cele trebuincioase şi cele de folos pentru mântuire lui(rugăciunea de cerere).

Rugăciunea publică este complexă. Rugăciunea Bisericii sau rugăciunea obştească este vorbirea cu Dumnezeu făcută în biserică, de preoţi împreună cu credincioşi, din porunca ei(a Bisericii) şi după rânduiala aşezată de ea(un anumit timp liturgic şi după un tipic bisericesc).

Venirea lui Dumnezeu în locul de rugăciune este garantată de Însuşi Mântuitorul: că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor(Matei 18,20).

Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Ele stau de vorbă, discută, comunică Una cu Celelalte. Părintele Stăniloae spune că dialogul este totdeauna în trei. Sfânta Scriptură întăreşte această realitate: Tatăl vorbeşte cu Fiul la creaţie(Facerea1,26), la Turnul Babel(11,7), la Botezul Domnului(Matei 3,17), la Schimbarea la faţă(17,5), în Grădina Ghetsimani(Ioan 17) şi pe cruce(Matei 27,46).

De la Persoanele Sfintei Treimi am învăţat rugăciunea pentru că de la Ele am primit cuvântul. Către Ele ne rugăm şi cerem întărire spre a ne ruga tot timpul, spre a deveni o rugăciune întrupată(1 Tesaloniceni 5,17).

Practica Bisericii noastre ne dovedeşte că rugăciunea se face în numele Sfintei Treimi şi pleacă de la Ele, pentru că la începutul şi sfârşitul rugăciunii se face semnul Sfintei Cruci. Marele teolog Origen spunea că Dumnezeul-Treime nu este un concept, ci o realitate, o taină care se trăieşte, în care creştinul se află, în care simte, gândeşte, făptuieşte şi se roagă.

Patriarhul Justinian îndemna: rugaţi-vă pentru cei care nu ştiu să se roage, nu vor şi, mai ales, pentru cei care nu s-au rugat niciodată. Acesta îndemn dovedeşte iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Rugăciunea neîncetată vine din iubire.

Pr. Ion Marinescu