Arhiva pentru ziua noiembrie 4th, 2019

04.11.2019 – Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii – Pilda semănătorului

luni, noiembrie 4th, 2019

„Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Corinteni 2,9)

Frați creștini,

            După cum plugarul se ostenește cu sudoarea frunții sale să afle la vremea cuvenită roadele dorite, tot așa și Dumnezeu dorește ca prin cuvintele sale să rodească sufletele oamenilor pentru dobândirea împărăției cerurilor pregătită pentru ei de la întemeierea lumii.

            Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne aduce înainte o pildă care ne învață calea de urmat pentru dobândirea Raiului. Semănătorul, care nu este altul decât Dumnezeu, iese să arunce Cuvântul Său dumnezeiesc pe ogorul sufletelor noastre pentru a obține recolta așteptată. Sămânța căzută lângă drum și călcată în picioare, pe care păsările cerului o ciugulesc, reprezintă acea categorie de oameni care auzind cuvântul lui Dumnezeu se bucură, dar fiind influențați de cei din jur sunt amăgiți  și se depărtează  de adevăratul scop, renunțând la Dumnezeu și la Biserică și se amestecă în noroiul și patimile lumii acesteia. Omul are intenții bune, dar se lasă ușor înșelat pentru că diavolul găsește modalitățile cele mai potrivite pentru a-l face să creadă că singura viață este aceasta de pe pământ și că ea trebuie trăită fără nicio opreliște pentru a da satisfacție trupului. Acești oameni se lasă imediat convinși și astfel pierd cerul în favoarea pământului.

            Sămânța căzută în loc pietros îi întruchipează pe acei oameni care primesc în sufletele lor cuvântul, însă instabilitatea și puțina lor credință îi fac să fie nepregătiți pentru conservarea și înmulțirea darului primit. Astfel, orice impediment ivit în viața lor: probleme familiale, boli, neajunsuri, insuccese în loc să consolideze această sămânță în inima lor, îi destabilizează, îi face să bată în retragere culminând cu lepădarea de Dumnezeu și căderea în deznădejde.

            Cele căzute între spini sunt oamenii care adesea participă la slujbele bisericii, fac parte activă din biserică, răspund la chemările bisericii, dar sub povara problemelor cotidiene nu acordă suficient timp sufletului înecându-se în grijile acestei vieți. Pe de altă parte, ei râvnesc după Dumnezeu, dar prea multele provocări la care sunt supuși îi rețin suficient de mult timp cât să dilueze relația lor cu Dumnezeu. Totuși, după cuvântul Mântuitorului, și aceștia rodesc, dar nu suficient, rămânând la latitudinea lui Dumnezeu dobândirea fericirii veșnice.

 Și, în sfârșit, sămânța căzută în pământul cel bun îi reprezintă pe acei oameni care, cu toată dragostea și credința își pun încrederea în Dumnezeu, ascultă cuvintele Sale, le pun în practică în viața lor și încearcă să și-o conformeze după poruncile lui Dumnezeu. Ei  participă activ la viața bisericii, fiecare problemă ivită în calea lor o reazemă pe credință și pe nădejdea că Dumnezeu le va sta alături și îi va sprijini în rezolvarea tuturor acestor probleme.

Dumnezeu în nemărginita Sa iubire de oameni îl trimite pe Unicul Său Fiu în lume ca să ofere oamenilor îndrumarul, manualul de urmat pentru ca oamenii, auzind cuvântul lui Dumnezeu și trăind după acesta, să dobândească partea aleșilor Împărăției celei nestricăcioase. Amin! 

Pr. Gheorghe Paraschivescu,

Paraclisul Mitropolitan “Madona Dudu”, Craiova

 

04.11.2019 – Duminica a XIX-a după Rusalii Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor

luni, noiembrie 4th, 2019

“Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea” (Luca 6,31)

 

Dreptmăritori creștini, 

          Mântuitorul Hristos ne oferă posibilitatea intrării în Împărăția Sa Cea Cerească prin păzirea a două porunci și anume iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. De aceste două porunci depinde mântuirea oamenilor, iar pentru a iubi trebuie mai întâi să ierți, să fii milostiv, să fii bun, adică să aplici toate preceptele creștine și apoi, ca încununare, să ajungi să iubești pe cel de lângă tine necondiționat. Dacă ne raportăm la cuvintele Mântuitorului, fiecare dintre noi își dorește binele, își dorește să fie tratat corect și, pentru aceasta, se cuvine să ne purtăm la fel cu cei de lângă noi.

            Nicio altă credință din lumea aceasta nu propovăduiește iubirea vrăjmașilor, spre exemplu la evrei se spune să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău, iar la mahomedani este “războiul sfânt”. Dar, Hristos desființează tot ceea ce ar putea închide omului ușile Împărăției Cerurilor și fixează un nou concept nemaiîntâlnit până la El și nici ulterior, acela de a iubi pe vrăjmașii noștri. În  practică, lucrul acesta este destul de anevoios, adesea părând imposibil de realizat. Dar dacă Hristos îl poruncește, înseamnă că el este posibil și absolut necesar pentru mântuirea omului. Desigur că pentru a putea ajunge să iubești pe cel care îți este dușman, trebuie ca mai întâi să parcurgi niște etape. Întâi de toate, trebuie să încercăm să nu-i urâm pe cei care ne-au greșit ca ”dreptate umană”, pentru că într-un conflict întotdeauna fiecare se socotește nedreptățit de cel de lângă el și îl consideră vinovat, fiind de neconceput pentru el să fie cel care a greșit. Ba mai mult, omul încearcă să-i răsplătească celui ce i-a greșit cu și mai mult rău. Însă prin aceasta dezonorăm numele de creștin și înmulțim răul în loc să-l depărtăm. Este o luptă lăuntrică să te convingi pe tine însuți că trebuie să încetezi să urăști pe cel care ți-a greșit și doar apoi poți păși pe cea de-a doua groapă, aceea de a nu le reproșa răul făcut, adică să uiți nedreptatea săvârșită. Prin aceasta vei reuși să dizolvi împietrirea inimii tale de ura care a țintuit-o și pășești pe a treia treaptă, adică la întâlnirea cu persoana respectivă să-i poți zâmbi și vorbi ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Peste toate acestea, este însă necesară rugăciunea pentru a ne înțelepți Dumnezeu cu harul Său, iar pe vrăjmașii noștri pentru a ne schimba ura în dragoste. Dacă ne aducem aminte de Sfântul Arhidiacon Ștefan, atunci când era bătut cu pietre de ucigașii săi, el se ruga pentru ei ca să nu le socotească Dumnezeu păcatul. Însuși Hristos pe cruce, fiind răstignit, se roagă Tatălui cu aceeași rugăciune: ”Doamne, iartă-i că nu știu ce fac!” Aceste exemple ale dragostei desăvârșite sunt modele de urmat pentru toți creștinii care trebuie să învețe că ura și zavistia sunt cele care-l țin pe om departe de Dumnezeu și de împărăția cerească, iar dragostea și iertarea sunt modalitățile cele mai bune pentru dobândirea mântuirii.

Astfel, Mântuitorul încheie  pericopa evanghelică  cu aceste cuvinte: ”Fiți milostivi precum și Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este!” (Luca 6,36).

 

Pr. Gheorghe Paraschivescu,

Paraclisul Mitropolitan “Madona Dudu”, Craiova

 

 

04.11.2019 – Predică la duminica a XIV-a după Rusalii: Pilda talanților

luni, noiembrie 4th, 2019

„Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua.” (Matei 25,29)

Iubiți frați în Hristos Domnul nostru,

            Dumnezeu, ziditorul tuturor, este Stăpânul care și-a chemat slugile și le-a încredințat averea sa. Și zice pilda aceasta că „unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui și a plecat” (Matei 25, 15). Să luăm aminte la cuvântul lui Hristos: „fiecăruia după puterea lui”. Acesta ne arată că Domnul împarte inegal darurile sale și creează o oarecare nemulțumire oamenilor. Dar Dumnezeu care cunoaște puterea fiecăruia în înțelepciunea Sa i-a înzestrat pe oameni cu calități diferite, adică unuia i-a dat mai multe, iar altuia mai puține cu scopul ca omul să le înmulțească, să le lucreze, să le cultive, pentru ca mai apoi la întoarcerea Stăpânului, adică la judecata lui Hristos, să poată da răspuns bun în privința acestor daruri, astfel El îi spune prorocului Ieremia „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și înainte de a ieși din pântece te-am sfințit și te-am rânduit proroc peste popoare” (Ieremia 1,5). Nimeni nu este trecut cu vederea la împărțirea darurilor dumnezeiești, însă, așa cum am văzut, Dumnezeu dăruiește fiecăruia după voia Sa. Dar, spune Evanghelia că după multă vreme stăpânul a venit și și-a chemat slugile să facă socoteala cu ele. Cei dintâi, adică cel care primise cinci talanți și cel care primise doi, îi dau un răspuns potrivit stăpânului lor, aducând dobândă la talanții primiți, primul alți cinci talanți, iar al doilea tot doi talanți. Stăpânul îi laudă și le răsplătește osteneala pentru efortul depus zicând: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puțin ai fost pus, peste multe te voi pune, intră în bucuria Domnului tău!” (Matei 25, 21). Omul credincios, conștient în această viață că darurile pe care le are sunt de la Dumnezeu, le utilizează în folosul său și al celorlalți și astfel sporește și își înmulțește darurile primite drept pentru care este răsplătit de Domnul său. Însă cel care primise un singur talant, îl îngroapă și la venirea stăpânului i-l restituie așa cum l- primit, ba mai mult, se justifică în fața stăpânului său prin cuvintele: „Doamne, te-am știut că ești om aspru care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat” (Matei 25, 24). Răspunsul Domnului este de această dată necruțător: „Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea deci, ca tu să pui banii mei la zarafi și eu venind aș fi luat ce este al meu cu dobândă” (Matei 25, 26-27).

            Omul necredincios, pasiv, care în această viață nu se îngrijește de darurile sale, care este insensibil la nevoile celorlalți și care rămâne neutru față de Dumnezeu și față de semenii săi va fi aspru pedepsit la judecată nefiind vrednic să primească fericirea drepților, ba chiar mai mult decât atât, Dumnezeu îl deposedează pe acesta de darul primit și îl adaugă celui care primise cele mai multe daruri pentru credința și statornicia acestuia. Celui din urmă, celui necredincios, celui care îngroapă darul lui Dumnezeu i se hărăzește focul veșnic, adică iadul, pentru nepăsarea sa.

            De aceea, fraților, trebuie să ne silim ca în această viață să fim bine-plăcuți lui Dumnezeu, să slujim aproapelui nostru, să folosim darurile pe care le-am primit de la Domnul pentru a-i ajuta pe cei mai puțin favorizați de către noi , pe cei aflați în dificultăți materiale și spirituale și prin aceștia să dobândim noi daruri de la Dumnezeu care să ne asigure câștigarea mântuirii și intrarea în Împărăția Cerurilor. Amin!

 

Pr. Gheorghe Paraschivescu,

Paraclisul Mitropolitan “Madona Dudu”, Craiova

 

04.11.2019 – Pilda lucrătorilor viei: Duminica a-13-a după Rusalii

luni, noiembrie 4th, 2019

«Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta si este lucru minunat in ochii noștri»(Psalmul 117,22-23)

Dreptmăritori creștini,

            Această pildă se adresează în primă instanță fariseilor care îl supravegheau necontenit pe Mântuitorul dorind să găsească prilejul potrivit pentru a-l acuza. De aceea, Hristos rostește înaintea lor pilda lucrătorilor viei pentru a-i face să înțeleagă că se fac răspunzători în fața lui Dumnezeu de toate nelegiuirile și păcatele poporului iudeu.

Evanghelia ne înfățișează pe Dumnezeu, Stăpânul viei, care se îngrijește de toate cele necesare pentru ca lucrătorii să-și poată desfășura activitatea în bune condiții. Via de care vorbește pilda este lumea și  lucrătorii viei sunt oamenii. Teascul unde sunt zdrobiți strugurii reprezintă altarul de jertfă iar turnul de pază înseamnă mai marii poporului adică arhiereii, cărturarii, învățătorii de lege, care trebuiau să conducă iudeii pe calea mântuirii. Dar, la vremea roadelor, Stăpânul a trimis pe slugile Sale să ceară partea Lui de roade. Slugile Stăpânului sunt proorocii si toți drepții Vechiului Testament pe care Dumnezeu i-a trimis să propovăduiască evreilor calea mântuirii și să-i pregătească de venirea Mântuitorului. Însă, lucrătorii viei i-au prins și i-au omorât pe toți mâniindu-l pe Dumnezeu. De aceea, În ultimă instanță, Stăpânul viei-Dumnezeu a hotărât să-l trimită la ei pe Însuși Fiul Său, în speranța că aceștia se vor căi și vor aduce roadă. Dar lucrătorii viei, nu numai că nu îl primesc pe Fiul lui Dumnezeu dar fac tot ceea ce le stă în putere ca să-l omoare. Mântuitorul denunță prin această pildă intenția fariseilor și a saducheilor de a-L omorî. Noi credem ca aici Mântuitorul spune de-a dreptul tocmai fariseilor, le descoperă păcatul lor. Pentru ca ei făceau din virtutea lor valoarea supremă, mântuitoare. Deci: “sa avem noi moștenirea” – in noi este totul, nu mai avem nevoie nici de Fiul. Altfel spus – mântuirea prin ei.  Căci greu este cuvântul. “Și punând mâna pe el, l-au scos afara din vie și l-au ucis”. Profețește Mântuitorul cum va fi ucis, răstignit în afara templului, pe dealul Golgotei . Și aici se încheie drama unui anumit timp al istoriei – cu răstignirea. Observați că nu vorbește Mântuitorul aici de înviere. Acest fapt a dat temei celor mai mari cercetători ai Scripturilor să se încredințeze ca Mântuitorul a rostit această pildă cu această taină profetică și ca este un adevăr al Scripturilor. Caci daca ar fi fost spusă mai târziu, de altcineva, ar fi fost vorba si de înviere. Mântuitorul acum le pune in fată ultimul lor păcat – al crucii. Si răspunderea: “Când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?”. Si I-au răspuns –  “Pe cei răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor”. La Sf. Evanghelist Luca, aceeași pildă mai are un răspuns. Unii dintre farisei au zis: Sa nu fie, Doamne! S-au cutremurat in fața unui asemenea cuvânt, unei asemenea sentințe.
Până aici pilda se refera mai ales la farisei si cărturari. Dar observați: nu e vorba – si as vrea sa subliniez acest lucru – de poporul întreg, de poporul ales; pentru ca nu osândește via, ci numai pe lucrători, pe farisei si cărturari. Deci niciodată n-ai dreptul sa osândești un neam întreg. Nicăieri în Scriptură nu este vorba de osânda unui neam, ci numai de cei care au fost răspunzători pentru el, cei care s-au aflat in turn – adică de veghe, de strajă, și nu si-au împlinit chemarea. De aici înainte pilda se deschide într-o viziune asupra întregii istorii. Și zice Mântuitorul: “Au n-ați citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta si este lucru minunat în ochii noștri»?”. De unde este cuvantul acesta? Îl rostise odinioară psalmistul, așa cum citim la Psalmul 117. Mântuitorul reproduce cuvantul întocmai: “Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului.  De la Domnul a fost aceasta si minunată este in ochii noștri” (Ps. 117, 22-23). De aceea fraților, să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să ne înțelepțească pentru a putea fi buni chivernisitori ai averii încredințate nouă, sufletele noastre, amin!

Pr. Gheorghe Paraschivescu,

Paraclisul Mitropolitan “Madona Dudu”, Craiova

 

 

 

04.11.2019 – Predică la Duminica a XI-a după Rusalii: Pilda datornicului nemilostiv

luni, noiembrie 4th, 2019

“Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, daca nu veți ierta – fiecare fratelui sau – din inima greșelile”(Matei 18, 23-35)

 

                 Dreptmăritori creștini,

A binevoit Atotputernicul și Milostivul Dumnezeu, să ne învețe pe noi calea de urmat pentru a intra în Împărăția Sa cea Cerească. Și aceasta a făcut-o din nemărginita Sa dragoste față de om, căruia i-a pregătit intrarea în rai. Dar, pentru aceasta, trebuia ca omul să păzească două porunci fundamentale: dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de aproapele. În pilda care s-a citit astăzi la sfânta și dumnezeiasca liturghie, Mântuitorul ne descoperă tocmai acest aspect și anume atitudinea pe care fiecare creștin trebuie să o aibă față de aproapele său prin iertare și prin dragoste. Stăpânul care voiește să facă socoteala cu slugile Sale este Dumnezeu, iar cel dintâi datornic este omul în general, care prin nenumăratele sale păcate se îndatorează față de Domnul  său și  fiind tot mai apăsat de povara acestora se prăbușește încetul cu încetul și devine propria sa victimă culminând în cele din urmă cu boli, suferințe și necazuri cărora nu le mai poate face față. În acest moment, omul simte nevoia să se apropie de Dumnezeu, caută cu disperare iertarea ca soluție a problemelor sale. Strigătele sale disperate nu rămân neauzite de Dumnezeu care, pe lângă ajutorul dat, îi oferă omului și posibilitatea conștientizării greșelilor sale și, implicit, soluția prin care să-și corecteze viața. Această reabilitare temporară îi inoculează omului sentimentul de liniște și în această stare omul se simte eliberat de povară. Aici intervine relația interumană ca o consecință a fragilei stabilități proaspăt dobândite. Datorită condiției sociale și a bunăstării materiale, cel dintâi datornic al lui Dumnezeu se consideră superior celorlalți oameni care nu întrunesc aceleași condiții sociale ca el.

            În această pildă cel care îi datora slugii stăpânului o mică sumă de bani este refuzat de acesta, cu toate că, la fel ca și cel care îl împrumutase, imploră mila. De această dată, omul reabilitat de Dumnezeu privește indiferent la rugămintea aproapelui său și, nu numai că nu-i dăruiește iertarea, ci chiar declanșează o ofensivă acerbă la adresa sa. În acest context strigătul neajutorat al omului nedreptățit ajunge la urechea Dreptului Judecător care de această dată se mânie pentru lipsa de înțelepciune a celui cufundat în păcate grele și hotărăște pedepsirea lui.

            Dacă Dumnezeu, asemenea unui tată iubito,r iartă de fiecare dată pe cei care îi greșesc doar pentru simplul fapt că este rugat, așa și noi oamenii suntem datori să iertăm celor ce ne greșesc  pentru a urma porunca Tatălui Ceresc și pentru a ne face vrednici de Cereasca Sa Împărăție. Mântuitorul insistă asupra iertării și iubirii aproapelui considerând că aceasta este unica modalitate prin care omul se poate împăca cu Dumnezeu. El zice la Sfântul evanghelist Matei: “ De nu veți ierta greșiților voștri, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu vă va ierta vouă”.  Hristos  fixează drept criteriu de bază pentru obținerea împăcării cu Dumnezeu fiicele iubirii: iertarea, mila, ajutorarea și bunătatea. Așadar, noi creștinii trebuie să urmăm porunca lui Hristos de a ne iubi unii pe alții și de a  nu lăsa ura , zavistia  și mândria să ne despartă de scopul hotărât de Ziditorul nostru, și anume dobândirea mântuirii. Amin!

 

Pr. Gheorghe Paraschivescu,

Paraclisul Mitropolitan “Madona Dudu”, Craiova