Arhiva pentru ziua noiembrie 19th, 2019

19.11.2019 – Pomul vieții- Pomul cunoștinței (4)

marți, noiembrie 19th, 2019

Omul, prin această renunțare și înfrânare trebuia să conștientizeze că poate exista și fără o astfel de hrană. Hrana care îl ținea în viață și care îl făcea să rămână în continuare străin morții era Dumnezeu, și la aceasta nu trebuia să renunțe. Hrana oferită de pomul cunoștinței binelui și răului deși aparent sensibilă, plăcută și dulce, în realitate este calea prin care cel care se împărtășește cu ea intră în comunitate cu relele. Sfântul Ioan Damaschin ne prezintă această mâncare sensibilă care duce la stricăciune prin prezentarea din Sfânta Scriptură a poruncii lui Dumnezeu:

„Căci spune Dumnezeu: <<Din tot pomul din rai să mănânci>> (Fc. 2, 16). Prin aceste cuvinte socotesc că a vrut să zică: <<Suie-te, prin toate făpturile, la Mine, Făcătorul, și culege din toate un singur fruct, pe împărtășirea cu Mine fă-o întărirea exitenței tale. În chipul acesta vei fi nemuritor>>. <<Dar din pomul cunoștinței binelui și răului nu mâncați din el; căci, în ziua în care veți mânca din el, cu moarte veți muri>> (Fc. 2, 17). În chip natural mâncarea sensibilă este o completare a ceea ce se pierde, ea se dă afară și se distruge. Este deci cu neputință ca să rămână nestricăcios cel care se împărtășește cu mâncare sensibilă” (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 11, trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 2005, p. 81).

Putem afirma că pomul vieții îl reprezintă pe Însuși Dumnezeu, iar pus în această postură Dumnezeu creează și menține viața, nimic neexistând fără El. Pomul cunoștinței binelui și răului este alcătuirea firii noastre, firea omeneasca fiind bună dacă urmărește virtutea și rea când urmărește patimile. Contemplarea tuturor rațiunilor creației se realizează prin orientarea de către om a părții raționale, deoarece partea simțuală ar duce spre folosirea trupească a acestora. Altfel spus, raportarea față de creație trebuie căutată numai prin comuniunea cu Dumnezeu, nu prin plăcerea trupească.

Celor doi pomi li se oferă un anumit rost, anumite daruri care nu schimbă natura lor, dar le oferă funcții în planul divin. Putem spune că pomul vieții oferea nemurire trupească, deoarece odată căzut în păcat omul nu v-a mai avea acces la el, iar că pomul cunoștinței binelui și răului oferea o legătură strânsă cu viața spirituală, care făcea ca omul să poată cunoaște prin experiență propie. „Prin acest pom, omul a cunoscut de fapt binele din care a căzut și răul în care a căzut” (Prof. N. Chițescu, Pr. Prof. I. Petreuță, Pr. Prof. I. Todoran, Teologia dogmatică și simbolică, vol I.).

Pedeapsa lui Adam ar fi fost fără sfârșit dacă acesta ar fi mâncat din pomul vieții, și nu din pomul cunoașterii. Ar fi fost aruncat în adâncul iadului, împreună cu diavolul, neavând nicio speranță de iertare și răscumpărare, deoarece acesta nu ar mai fi avut posibilitatea de a muri, ca prin moarte să i se ierte păcatul.

Pr. Ştefan Anton

 

19.11.2019 – Pomul vieții- Pomul cunoștinței (3)

marți, noiembrie 19th, 2019

Sfântul Grigorie Teologul preciza că pomul cunoștinței binelui și răului reprezenta treapta de hrănire din pomul vieții, fiind un scop de desăvârșire a lui Adam spre viață.

„Și pomul acesta era cel al cunoștinței, și care de altfel, nici nu fusese sădit cu vreun gând rău de la început și care nu fusese oprit pentru vreo invidie oarecare… ci, era bun dacă se împărtășea din el la vremea potrivită, căci pomul acela era o contemplare…la care le este cu putință de a ajungee, fără vreo primejdie, numai celor care sunt mai desăvârșiți după firea lor, dar nu era bun pentru cei încă mai simpli și mai lacomi după pofta lor, așa cum nici mâncarea desăvârșită nu este prielnică la cei plăpânzi încă și cărora le trebuie lapte” (Sf. Grigorie de Nazianz,  Opere Dogmatice, trad. Pr. Prof. Gheorghe Tilea, Ed. Herald, București, 2002).

Pomul cunoștinței binelui și răului este considerat de către Sfântul Maxim în introducerea de la lucrarea sa „Răspunsuri către Talasie, ca fiind „zidirea cea văzută” interpretată în antiteză privind scopul final. Contemplată duhovnicește omul descoperă binele, ea poate să îl apropie pe om de Dumnezeu, iar folosită trupește dă naștere răului, care poate să-l îndepărteze, depinzând de om cum o întrebuințează. Împărtășirea în „zidirea celor văzute”, numită din rațiuni duhovnicești care nutresc mintea pom al cunoștinței binelui și răului, trupește îi este dascăl în ale patimilor, făcându-l să uite de cele dumnezeiești. Acesta este poate unul dintre motivele interzicerii lui Adam de a mânca din roadele acestui pom, deoarece dorea amânarea pentru o  vreme a împărtășirii omului în pomul cunoștinței binelui și răului.

„ca mai întâi, precum era drept, cunoscându-și omul cauza sa prin comuniunea cu ea în har și prefăcând, prin această comuniune, nemurirea dată lui după har în nepătimire și neschimbabilitate, ca unul ce-a devenit deja Dumnezeu prin îndumnezeire, să privească – fără să se vatăme și să primească cunoștința lor ca Dumnezeu, dar nu ca om, având după har, în chip înțelept, aceeași cunoștință a lucrurilor ca Dumnezeu, datorită prefacerii minții și simțirii prin îndumnezeire” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Introducere, Altă definiție a răului. 43, Filocalia 3, p.32).

Pomul cunoștinței binelui și răului este oferit omului ca o modalitate de testare a ascultării sale, o încercare, un exercițiu ce se vrea îndeplinit. Înfrânarea de la rodul acestui pom reprezintă o modalitate de adâncire în cunoașterea propiei firi, dependența față de Dumnezeu. Lauda și contemplarea ziditorului reprezintă mâncarea mult mai consistentă rezervată de Dumnezeu pentru ca Adam să nu trebuiască să poftească la rodul pomului mai sus amintit. Harul dumnezeiesc îl înduhovnicea pe Adam, ridicându-l într-un final la înălțimea și măreția îngerească dacă acesta exersa mult mai mult în înfrânarea de la pomul cunoștinței. Doar ajuns în această stare, omul avea libertatea de a mânca din pomul vieții. „Căci nu era folositor ca omul să dobândească nemurirea fără să fie încă ispitit și încercat, ca să nu cadă în mândria și condamnarea diavolului.” (I Tim. 3, 6).

Pr. Ştefan Anton

 

19.11.2019 – Pomul vieții- Pomul cunoștinței (2)

marți, noiembrie 19th, 2019

Rodul pomului prezentat nu era moartea, deoarece moartea nu a fost sădită de către Dumnezeu, iar în contextul dat nu poate exista moartea. Deci, atâta timp cât Adam respecta porunca lui Dumnezeu, pomul din mijlocul Edenului era pomul vieții. Iar, odată cu încălcarea poruncii, rodul pomului nu putea fi altul decât moartea: „Moartea este fructul păcatului” (Rom. 6, 23).  Prezența celor doi pomi aflați în antiteză, „lemnul de viață-făcător” și „al cărui fruct era moartea” ne arată că în mijlocul pomilor lui Dumnezeu se afla viața, iar moartea nu își are rădăcină și nici nu e sădită nicăieri.

„Dar se sădește prin lipsa vieții, când cei ce viețuiesc încetează să se împărtășească de ceea ce e mai bun. Fiindcă, deci, viața este în mijlocul pomilor dumnzeiești, iar prin ruinarea acesteia ia subzistență firea morții, de aceea cel ce ne-a învățat această dogmă prin ghicitori spune că tot în mijlocul raiului era și pomul purtător de moarte, al cărui fruct a spus că are un conținut amestecat din cele ce sun contrare” (SF. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, XII, pp. 273-274).

Astfel, pomul cunoștinței binelui și răului avea un rol de înfrânare a omului de la rodul propus de el, natura lui nefiind una de esență rea, chiar și rodul său nu era rău, ci devenea rău odată cu fapta neascultării lui Adam. Răutatea acestui pom nu se poate justifica, deoarece odată creat de Dumnezeu nu avea cum să fie rău. Progresul duhovnicesc al omului îi deschidea accesul spre mâncarea din acel pom. Scopul acelui pom în rai era nu pentru a-l ispiti pe Adam, ci de a-i întări voința și iubirea.

„Adam era încă un copil; de aceea Adam nu putea cuprinde după vrednicie cunoștința. Că și acum, când se naște un copil, nu poate mânca pâine, ci este hrănit mai întâi cu lapte; apoi, cu creșterea vârstei, ajunge și la mâncare tare (Evr. 5, 12-14). …Dumnezeu voia să-l încerce dacă este ascultător poruncii Lui. Totodată Dumnezeu voia ca Adam să rămână mai multă vreme copil: curat și nevinovat” (Sf. Teofil al Antiohiei, Trei cărți către Autolic, II, 25, PSB 2, p. 313).

Cei doi pomi se deosebesc în mod radical: unul reprezintă viața și înțelepciunea, celălalt reprezintă opusul celui dintâi prezentat, moartea și lipsa de înțelepciune. Sfântul Maxim Mărturisitorul prezintă diateza dintre cei doi pomi, făcând referire din la starea de după cădere. Și anume, pomul vieții poate simboliza mintea sufletului, care caută cele veșnică, iar pomul cunoștinței binelui și răului poate simboliza simțirea trupului, adică cele vremelnice. Altfel spus, pot simboliza partea rațională și nerațională a omului. Stricăciunea celor vremelcine poate apărea atunci când în om nu conduce partea rațională, neajungând la devenirea tot mai reală a apropierii de slava cea veșnică. Sfântul Ioan Damaschin ne prezintă, de asemenea, atribuțiile celor doi pomi: „pomul vieții era viața de contemplare a lui Dumnezeu, sau conștiința dumnezeiască, cu care se nutrea spiritual omul și din care numai cei vrednici de viață și nesupuși morții pot să mănânce; iar pomul cunoștinței este un anume discernământ, cuprizânt cunoașterea deplină a propriei sale naturi, cunoaștere bună pentru cei desăvârșiți, care s-au fixat solid în contemplarea singurului bine, Dumnezeu” (Prof. N. Chițescu, Pr. Prof. I. Petreuță, Pr. Prof. I. Todoran, Teologia dogmatică și simbolică, vol I).

Pr. Ştefan Anton

 

19.11.2019 – Pomul vieții- Pomul cunoștinței (1)

marți, noiembrie 19th, 2019

Sfânta Scriptură ne prezintă grădina Edenului cu toate frumusețile sale, cu numeroși pomi, dar care în mijlocul lor se aflau doi pomi cu o identitate specială, și anume: pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului.(Fc 2, 9) Acești doi pomi se diferențiau de ceilalți nu doar prin locul central ocupat, ci mai cu seamă, prin roadele oferite. Totuși, omul nu a fost creat pentru a stăpâni grădina Edenului, ci ca s-o administreze: „spune Sfânta Scriptură, Adam a fost pus de Dumnezeu în grădina cea din Eden <<ca s-o lucreze și s-o păzească>> (Fc. 2, 15)” (Prof. Nicolae Răzvan Stan, Antropologia din pespectivă hristologică. Bazele doctrinare ale vieții duvovnicești, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2016, p. 137).

Omul, ca și locuitor al grădinii din Eden putea să se hănească din toate roadele pomilor din aceasta, însă nu și din roadele pomului cunoștinței binelui și răului.

„Din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” (Fc. 2,16-17)

Cuvintele lui Dumnezeu îi arată omului bunurile de care se poate bucura, dar și resonsabilitatea pe care trebuie să și-o însușească și să o îndeplinească. Porunca aceasta nu reprezintă una foarte grea și dificilă de îndeplinit. Aceasta reiese și din comportamentul lui Adam, care ar fi putut riposta sau ruga pe Dumnezeu ca totuși să-l lase să mănânce din acel pom, însă acesta a accepta și putem spun și că i-a convenit porunca pe care a primit-o.

„Existența păcatului s-a putut naște în primii oameni prin mijlocirea acestui pom sensibil. Căci îmbrățișarea creației și întoarcerea de la creator, a trebuit să se manifeste nu numai printr-un act precis de neascultare, ci și printr-o manifestare a atașamentului față de ceva din creație. Și e foarte de înțeles că această neascultare a putut fi provocată în om de iluzia că, într-un obiect creat, reliefat dintre celelalte printr-o ispită, găsește tot ceea ce-l poate dispersa de Dumnezeu” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Doctrina ortodoxă și catolică despre păcatul strămoșesc, Ortodoxia, nr. 1/1957, p. 6).

O problematică deosebită s-a pus asupra existenței celor doi pomi în centru Universului, deoarece cum Raiul este unic, unic trebuie să fie și centrul său. Versetul 9 din cartea Facerii, capitolul 2, ne prezintă crearea de către Dumnezeu, atât a pomului vieții, cât și a pomului cunoștinței binelui și răului, fiind plantați în mijlocul raiului. Însă versetul 17, din același capitol al cărții Facerii ne relatează doar despre pomul cunoștinței binelui și răului, în contextul poruncii date de Dumnezeu lui Adam. Astfel, Sfântul Grigorie de Nyssa menționează:  „Cum e cu putință să fie cei doi pomi în partea cea mai de mijloc a raiului, cel al mântuirii și cel al pierzării? Căci ceea ce-i tocmai la mijloc, ca în chipul cercului, este, desigur, în centrul cel unic. Iar dacă centrului se alătură, de o parte a lui, alt centru nu mai e mijloc. Deci unul fiind raiul, cum zice Scriptura că trebuie înțeles în mod deosebit fiecare pom, dacă atât unul cât și altul se află la mijloc?” (Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, Cuvânt înainte către Olimpiada, PSB 29, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Bug, Ed. Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1982, p. 116).

În esență, fiind o poruncă pozitivă, adică să nu guste din roadele pomului cunoștinței binelui și răului, avea să îl pună pe om la încercare pe calea desăvârșirii morale. Substratul acestei porunci este împărțit în două: pe o parte ca omul să își exprime dependența și supunerea față de Dumnezeu, iar pe de altă parte omul să își exprime contribuția prin efort propriu la definitivarea situației sale. Îndeplinirea poruncii de bună voie adaugă în conștința omului demnitatea și înaltele valori spirituale, dar și recunoșterea că suportul vieții sale este în Creatorul absolut, și astfel, se putea feri de mândria prin care căzuse diavolul.

Pr. Ştefan Anton