25.03.2016 – Praznicul „Bunei Vestiri” în gândirea Sfinţilor Părinţi: Sărbătoarea bucuriei veşnice

Bunavestire este sărbătoarea bucuriei prin excelență, o bucurie nevremelnică, adusă Bisericii celei iubitoare de Hristos. Ea nu îşi pierde degrabă forţa, precum florile primăverii, căci nu izvorăşte din lume. Este o bucurie veşnică şi mereu înfloritoare, iar  tăria ei este mai presus de lume.

Cuvântului lui Dumnezeu, potrivit cu voința Tatălui și prin împreuna-lucrare a Duhului Sfânt, se uneşte cu firea noastră omenească, cea care odinioară a fost scoasă din rai și o readuce la frumusețea ei primordială. Să ne gândim cât de mare era prăpastia între firea dumnezeiască și firea cea omenească, muritoare! Nu era doar cât prăpastia care despărțea pe bogatul nemilostiv de Lazăr, cel aflat în sânurile lui Avraam. Era prăpastia care desparte firea necreată și veșnică a lui Dumnezeu de firea omenească stricăcioasă. Să ne gândim şi la unirea inseparabilă a unor firi așa de diferite, cea a omului cu cea a lui Dumneazeu. “A lui Dumnezeu Cel Bun, Creatorul, Stăpânul, Cel care a făcut toate doar cu Cuvântul. Cel care a adus de la ne-existență la existență, doar prin voința Sa, lumea cea văzută și cea nevăzută. Și a omului, a robului celui muritor, a celui nerecunoscător și nemulțumit, a celui care, prin neascultare, a ales viața cea trecătoare” (Sfântul Petru al Argosului).

Stăpânul tuturor coboară de dragul nostru din înălțimea Sa cea de negrăit, “ca să plătească pentru lenea și somnul adânc al indiferenței” neamului omenesc. Să înţelegem pogorământul Său. Căci Dumnezeu nu ne mai vorbește prin Lege și prin profeții Săi, ci Cuvântul ia firea noastră ca să o curăţească de păcat. Acum este vestită lumii cea mai mare noutate (cum spunea Sfântul Ioan Damaschinul): că Fiului lui Dumnezeu se va naşte din Preacurata și Pururea Fecioara Maria.

“Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!”

Dumnezeu Cel Atotputernic trimite pe îngerul Său în Nazaret, către Fecioara Maria, ca să aducă vestea cea plină de bucurie a zămislirii. Gavriil, împlinind voia Tatălui, iese degrabă din bolta cea cerească, brăzdează văzduhul cu trupul său cel iute și ușor și, “venind de sus cu aripi”, ajunge la Fecioara Maria. Iar îngerul, uimit de curăţia şi nevinovăţia ei, se întreabă în sinea lui ce cuvinte să găsească pentru a-i vesti copilei celei prea-fericite măreţia tainei ce avea să se petreacă într-însa? Desigur, nu aşa cum grăise mai înainte lui Zaharia – robul, ci cum se cuvenea celei înlăuntrul căreia Însuşi Stăpânul se sălăşluise. Şi îi spune: “Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!” Odinioară, Domnul grăise Evei: „Întru dureri vei naște fii”. Şi lui Adam: „În sudoarea feţei tale te vei hrăni cu pâinea ta”. Acum blestemul Evei se ridică şi se preschimbă în binecuvântare. Însuşi Adam, cel dintâi blestemat, se binecuvântează prin Fecioara. Întreg neamul omenesc primeşte binecuvântarea Tatălui (Sfântul Sofronie al Ierusalimului).

Faptul Întrupării Fiului lui Dumnezeu se afla în planul providenței divine cu mult timp înainte. „Fecioara cea de Dumnezeu mărită și aleasă a fost organ al lui Dumnezeu”, „instrument” în lucrarea mântuitoare a neamului omenesc, prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu și primirea Lui în ființa ei. Cei din Legea Veche cunoşteau şi aşteptau împlinirea acestui fapt. De aceea, Sfântul Ioan Damaschinul, citând din psalmul lui David, zice: „Astăzi toate popoarele să strige Împărătesei care s-a născut din David, zicând împreună cu el: Lucruri minunate s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu, a Împăratului (Psalm 86, 2). Să se deschidă cartea profeților cea scrisă de Dumnezeu și să vorbească despre pururea copila și Fecioara Maria, să se bucure prin mijlocirea cetății celei insuflate (Nazaretul) toate cetățile Iudeei…”.

„Mijlocitoarea neamului celui muritor al oamenilor”

Fecioara Maria este „antitipul vasului însuflețit al lui Noe”. Căci corabia lui Noe, salvatoarea omenirii din dezastrul potopului, preînchipuie pe Maica Domnului, care prin sălășluirea în ființa ei a Fiului lui Dumnezeu, s-a făcut sălaș al întregii omeniri și salvarea ei de la pieirea trupească și sufletească. Este „Mijlocitoarea neamului celui muritor al oamenilor”, căci de la pământ la ceruri a făcut “pod” celor muritori! Ea aduce liniștirea furtunii tristeților și împleteşte harul veseliei, îmbrăcându-i cu hainele strălucitoare ale nestricăciunii. Fecioara Maria este „palat mai mare decât întreaga zidire”.

Sfântul Grigorie Palama, vorbind despre Bunavestire, reaminteşte că taina aceasta este neînțeleasă nu numai de oameni, ci și de îngeri și arhangheli. Gavriil, fiind întrebat de Fecioara Maria cum va fi aceasta, de vreme ce ea nu știe de bărbat (Luca 1, 34), neputând să-i răspundă și să-i tălmăcească, a găsit scăpare la Dumnezeu, zicând: “Duhul Sfânt se va pogorî…” (Luca 1, 35), adică „Duhul Sfânt și puterea Celui Preînalt vor zămisli pruncul cel fără sămânță, dar cum și în ce fel, nu a spus”. Acest cuvânt cuprindea o taină și mai mare, pentru că Cel ce (din ea) se naște se va numi Fiul Celui Preaînalt.


„Astăzi Adam cel alungat se întoarce”

Fecioara a fost înzestrată, în afară de curățenie, și cu mai multă înțelepciune decât orice altă fiinţă omenească. Ea cunoştea tainele Scripturilor de Dumnezeu insuflate și ale Sfinților Profeți. De aceea, s-a supus întru totul voinței lui Dumnezeu, zicând îngerului: Iată roaba Domnului, fie mie precum spui! Şi de îndată ce îngerul a plecat de lângă ea, a intrat înlăuntrul ei Stăpânul îngerilor și al întregii zidiri, “fără a părăsi tronul Tatălui Său, dar sălășluindu-se cu totul în pântecele Fecioarei” (Sfântul Petru al Argosului).

Sfântul Simeon Noul Teolog, tâlcuind evenimentul Buneivestiri, spune că Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos a trimis pe Arhanghelul Gavriil „din înălțimea cea sfântă a Lui” (Psalm 101, 20). Acesta înfățișează Fecioarei Taina. Împreună cu cuvântul, a intrat “întreg Cuvântul ipostatic și deoființă al lui Dumnezeu și Tatăl în pântecele Fecioarei și prin venirea și împreună lucrarea Sfântului Duh, Cel deoființă a luat trup, înzestrat cu minte și suflet din sângele curat al ei și s-a făcut om” (Filocalia). O, ce taină mare! Dumnezeu, Cel care ține universul în palmă, „se mărginește în tihnă în pântecele Fecioarei”! Cel de care se înfricoşează puterile cerești, se întrupează acum din pântece femeiesc. Creatorul întregii oștiri cerești a îngerilor și făcătorul oamenilor, cheamă acum la Sine pe (Adam) cel exilat, fiindcă se  face om. Zidul despărţitor se surpă și se împlinesc vechile profeții despre întoarcerea noastră. “Astăzi toată firea simte bucuria, căci vede că s-a împlinit taina cea de dinainte de veacuri hotărâtă. Astăzi Adam cel alungat se întoarce și se realizează împăcarea noastră, a celor care am fost îndepărtați. Astăzi se rupe zapisul blestemului și începe să se scrie eliberarea pentru noi, cei aflați în robie. De acum nu mai auzim: Pământ ești și în pământ te vei întoarce! Ci auzim lămurit că Dumnezeu este cu noi!”.

Lauda Preasfintei Fecioare prin slava Fiului ei

Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară este expresia dreptății lui Dumnezeu. „Căci dacă atotnepătata a păzit tot ceea ce trebuia să păzească și n-a lăsat deoparte niciun lucru din cele datorate, cum putea Dumnezeu să nu facă și El ceea ce se cuvenea?”. Și „de aceea, atunci când îngerul i-a spus limpede că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, ea a primit cuvântul cu bucurie, ca și cum ar fi aflat ceva obișnuit și nimic străin sau în dezacord cu puritatea ei” (Sfântul Nicolae Cabasila). Așadar, ce cuvinte de laudă și preamărire s-ar cădea să-i aducem Precuratei, dacă asemenea cuvinte ar „trebui să fie rostite de îngeri, să fie rodul unei minți de heruvimi și a unei limbi de foc?”. Şi ce vom da noi în schimb Celui care ne-a pricinuit atâtea bucurii? Cum vom mulțumi noi Fiului lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ, ca să-l readucă pe om din întunericul păcatului? Cine eram noi mai înainte, în comparaţie cu cine suntem acum? Cine este atât de împietrit la inimă, precum faraon, încât să nu i se înmoaie inima lui de toate acestea?

„Cetatea de dinaintea portului”

Zilele postului ne-au fost rânduite pentru bucuria noastră, ca să dobândim “starea sufletului liniștit, toți câți ne-am ostenit peste an prin zbuciumul vieții, mărturisind lui Dumnezeu păcatele noastre”. Să venim la sărbătoarea Buneivestiri precum corabia vine la liman (port), chiar dacă ajungem aici obosiți. Să postim, să ne schimbăm, “ca să nu aducem relele mării înlăuntrul portului” (sufletului nostru), nici să nu naufragiem tocmai în acest port. Aceasta este cetatea de dinaintea portului, adică de dinaintea Învierii Domnului. Cetate înconjurată nu cu ziduri de piatră și cu strălucirea vieții celei prezente, ci cu învierea neamului nostru omenesc. Să ne pregătim, ca să intrăm veseli în cetatea aceea fericită a Învierii. Dar cum vom putea face aceasta? „Dacă vom ierta păcatele celor care ne-au rănit. Dacă rupem legăturile aducătoare de ceartă cu alții. Dacă împărțim pâinea noastră cu cei flămânzi. Dacă îi îmbrăcăm pe cei goi, cu gândul că Îl îmbrăcăm pe Hristos prin ei. Dacă ne întristăm împreună cu semenii noștri și ne bucurăm și noi pentru bucuriile lor”. Numai aşa vom fi vrednici să intrăm în cetatea Sfântului Paște. Și prin ea, în Ierusalimul de sus.

Pr. conf. dr. Constantin Băjău


Atasate la articol:


Sărbătoarea bucuriei veşnice


Comments are closed.