„Oare, ce fac îngerii elefanților după ce aceștia se duc să moară?
Cu trupurile lor mari şi grele, cu umbrele lor nesfârșite,
Pe ce drum urcă pentru a se întoarce la stele?”
Aşa se ruga în pustie Sfântul Antonie când diavolii se odihneau.
Gândea toate gândurile negândite spre a înțelege
Rosturile lumii nevăzute şi necunoscute.
Privea grăunți de piatră şi se întreba: „Oare, dacă îngerii
Elefanților răsar ca grâul din boabe şi tot cresc aşa
Până la moarte cine îi va mai putea măsura?
Sunt în cer tronuri pentru acești uriași ce încet
Se ridicau ca niște cortine grele şi vechi?…”
Sfântul Antonie sprijinit înainte vedea
Nesfârșite imperii de îngeri pentru toate vietățile lumii
Care umblă prin cer, peste pământ şi în apă, fiecare
Mureau şi îngeri șiruri, șiruri infinite urcau.
Undeva dincolo de dunele deșertului se făcea o cetate
Cu ziduri înalte împresurată şi multe porți ferecate.
Spre ea şi din ea se duceau de parcă veneau
Cohorte, legiuni, trupe şi mulțimi nesfârșite de îngeri…
Înaintea tuturor îngerilor de elefanți i se părea
A fi un înger de elefant cu chipul său.
Category: Poezie Religioasa