07.06.2017- Sfânta Liturghie – evoluție istorică (partea a III-a)

Liturghia credincioșilor

Între Liturghia catehumenilor și Liturghia credincioșilor nu există o separație clară așa cum există între Proscomidie și Sfânta Liturghie propriu-zisă, deoarece Liturghia catehumenilor nu se încheie cu otpust ci doar cu un îndemn (1) adresat de diacon ori de preot, catehumenilor, și imediat unul credincioșilor. Aceste cuvinte, de adresare pentru cele două categorii de participanți la Sfânta Liturghie, nu sunt decât niște cuvinte, putem spune, de avertizare pentru unii, cât și pentru ceilalți, făcându-i atenți la ceea ce o să urmeze.

Liturghia credincioșilor, așa cum spuneam mai sus, urmează îndată Liturghiei catehumenilor și începe cu cuvintele: Câți suntem credincioși, iară și iară, în pace, Domnului să ne rugăm‚ ținând până la sfârșitul acesteia (2).

Cultul divin euharistic a fost întotdeauna o celebrare închisă a comunității la care aveau acces numai cei botezați (3). Centrul acestei Liturghii îl formează ritualul Jertfei euharistice, de aceea se mai numește și Liturghia euharistică (4), ea constituind adevărata liturghie creștină.

Această parte a Sfintei Liturghii a cunoscut foarte puține modificări, mai ales în partea ei introductivă, însă schema sau rânduiala ei, în general, este aceeași ca și în vechea Liturghie creștină (5).

În Liturghia credincioșilor se disting trei părți, bine caracterizate și definite prin scopul urmărit de fiecare dintre ele:

  1. ritualurile de pregătire spirituală și materială de la începutul Liturghiei credincioșilor, în vederea Jertfei euharistice
  2. rugăciunea Sfintei Jertfe sau ἀναφορά (anamneza, epicleza și dipticele)
  3. ritualurile după anafora, care formează partea de la sfârșitul Liturghiei euharistice.

Partea de început a Liturghiei euharistice se desfășoară după concedierea catehumenilor și până la salutul Sfântului Apostol Pavel, adresat corintenilor: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea (părtășia) (6) Sfântului Duh să fie cu voi cu toți” (2 Corinteni 13, 13). Momentele principale ale acestei prime părți sunt:

  1. rugăciunile pentru credincioși
  2. intrarea cea mare (ἡ μεγάλη εἴσοδος Vohodul mare, cu cinstitele daruri)
  3. Simbolul credinței (7).

Pentru a înțelege mai bine evoluția istorică a Liturghiei o să apelăm din nou la tabelul comparativ alcătuit de părintele profesor Ene Braniște, la fel cum am făcut și la începutul Liturghiei catehumenilor (8).

Rânduiala Liturghiei Sfântului Iacob

(Secolele IV-V)

Rânduiala de azi a

Liturghiei credincioșilor

Ectenia mare rostită de diacon         pentru

Rugăciunea rostită de proestos       credincioși

Sărutarea păcii

Spălarea mâinilor liturghisitorilor

Alegerea și pregătirea materiei pentru  Euharistie, la pastoforiu (Proscomidia, mutată mai târziu la începutul Liturghiei)

Depunerea Darurilor pe Sfânta Masă și Rug. Proscomidiei

Citirea dipticelor (pomelnicelor)

Anaforaua (Rugăciunea Sfintei Jertfe) citită toată cu voce tare de către arhiereu sau proestos și neîntreruptă de răspunsurile credincioșilor

Ectenia Mare (diacon)

Rugăciunea arhiereului (proestosului)

Rugăciunea Domnească (menționată la Sfântul Chiril al Ierusalimului)

Împărtășirea (atât a slujitorilor cât, și a

credincioșilor)

Psalmul XXXIII (cântat de către credincioși)

Ectenia de mulțumire pentru împărtășire

Rug. de mulțumire pentru împărtășire, rostită de proestos

Rugăciunea plecării capetelor

Concedierea credincioșilor

Ectenii pentru credincioși rostite de diacon

2 rugăciuni în taină pentru credincioși (citite de preot)

Spălarea mâinilor arhiereului, la Liturghia cu arhiereu

Heruvicul

Vohodul

Pomenirile din mijlocul bisericii

Depunerea Darurilor pe Sfânta Masă și Rug. Proscomidiei

Ectenia cererilor

Sărutarea păcii (numai între liturghisitori)

Simbolul credinței

Anaforaua sau Rugăciunea Sfintei Jertfe (citită în taină, paralel cu răspunsurile cântate de popor: Cu vrednicie…, Sfânt…, Pe Tine …, Axionul)

Ectenia: Pe toți Sfinții …

Rugăciuni citire în taină de preot

Rugăciunea Domnească

Împărtășirea slujitorilor

Rug. de mulțumire pentru împărtășire (în taină)

Să se umple gurile noastre …

Ectenia de mulțumire pentru împărtășire

Rugăciunea amvonului

Psalmul XXXIII

Apolisul

Împărțirea anafurei

Miruitul

Rugăciunile pentru credincioși

Cele două rugăciuni pentru credincioși, care azi se citesc în taină în timpul celor două ectenii mici de după concedierea catehumenilor (9), fac parte din rânduiala primară a Liturghiei. Facem precizarea că la această parte a serviciului divin în vechime puteau participa numai credincioșii (οἱ πιστοὶ) (10) adică numai cei botezați, iar dintre aceștia, cei împăcați cu Biserica. Cât timp s-a aflat în uz disciplina penitenței publice (11), erau tolerați să asiste și penitenții din clasa cea mai înaintată, așa numiții împreună-șezători (12). Lor le era interzis să aducă daruri și să se împărtășească (13).

Potrivit canonului 19 al sinodului din Laodiceea (343) rugăciunile pentru credincioși erau în număr de trei, una citită în taină și celelalte două cu voce tare (14). Dintre acestea s-au păstrat numai două, la această practică ajungându-se înainte de secolul al VIII-lea sau al IX-lea deoarece situația este aceeași și în Codicele Barberini 336 (15). Există posibilitatea ca cea de-a treia rugăciune să fie cea care se citește azi în timpul ecteniei de după intrare cea mare, locul ei mutându-se după dezvoltarea Vohodului mare. Se numesc rugăciuni pentru credincioși pentru că se citesc în acest loc, dar în realitate ele cuprind cereri și pentru liturghisitori (16). Dacă în rânduiala de azi a Sfintei Liturghii înainte de fiecare dintre cele două rugăciuni se rostește o ectenie mică, în vechime se rostea ectenia mare în întregime. Observăm acest lucru chiar în Constituțiile Sfinților Apostoli, unde după rostirea rugăciunilor pentru diferitele categorii de participanți se rostea o ectenie mare asemănătoare cu cea de astăzi (17). Parte din ectenia mare a rămas și în practica de azi, această practică cristalizându-se înainte de secolele al XIII-lea și al XIV-lea, când patriarhul Filotei ia act de ea în Diataxa sa. El îl îndeamnă pe diacon să fie atent când preotul termină de citit rugăciunea pentru ca în acest moment să întrerupă ectenia cu cuvântul Înțelepciune! pentru ca preotul să rostească ecfonisul rugăciunii. Iată că acest îndemn s-a moștenit până astăzi, însă în vechime corespundea unei necesități practice (18).

Intrarea cea mare (ἡ μεγάλη εἴσοδος – Vohodul Mare)

Intrarea mare sau Vohodul mare este o dezvoltare a unui act destul de simplu la început și lipsit de orice semnificație simbolică. Acest act reprezenta ducerea darurilor de pâine și vin, alese de către diaconi, de la pastoforiu în altar la Sfânta Masă, unde urmau să fie binecuvântate și sfințite de către liturghisitor. Tot acum se pomeneau și numele celor care le aduceau, dar și ale celor pentru care erau aduse (19). După ce locul Proscomidiei s-a deplasat înainte de Sfânta Liturghie, pentru aducerea Cinstitelor Daruri de la Proscomidiar la Sfânta Masă s-a dezvoltat un fast deosebit (20) care a și primit semnificații simbolice, pe măsură (21).

Ritualul Intrării celei Mari s-a inaugurat prin secolul al VI-lea sub o formă mai simplă și desigur nu peste tot. În comentariul lui Teodor al Mopsuestiei se observă că acest ritual se desfășura în tăcere, însă mai târziu sub influența gândirii lui s-a introdus la Ierusalim cântarea Să tacă tot trupul…, cântare care astăzi se cântă la Liturghia Sfântului Vasile în Sâmbăta cea Mare (22). Pe vremea patriarhului Eutihie al Constantinopolului (552-565) acest ritual nu era generalizat, însă această practică, acest ritual, prindea rădăcini după cum vedem într-o corespondență a sa, ritual cu care el nu era de acord din pricina imnului cântat de credincioși în timpul acestei procesiuni (23). „Imnul a fost introdus împotriva rezistenței unei gândiri care făcea o distincție puternică între simbol și realitate” (24).

Acest ritual al Intrării celei mari are loc în timpul cântării Imnului Heruvimic (25), imn ce este împărțit în două (26), pentru a avea loc mutarea Cinstitelor Daruri de la Proscomidiar la Sfânta Masă. O mărturie despre introducerea Imnului Heruvimic în rânduiala Sfintei Liturghii o  găsim într-un decret al Împăratului Iustinian (27). După alții se pare că acest imn a fost introdus  prin anii 573-574 (28), în al nouălea an de domnie al împăratului Iustin II, pentru a înlocui un psalm (29) care se cânta cât timp diaconii pregăteau darurile de pâine și vin aduse de credincioși (30). Tot în timpul cântării imnului, mai exact în prima parte a acestuia, preotul citește în taină o rugăciune despre care nu se știe cu exactitate cărei dintre cele două Liturghii a aparținut prima dată sau dacă a fost o rugăciune de binecuvântare care a fost introdusă în rânduiala Sfintei Liturghii (31).

Ritualul Intrării celei Mari se încheie cu depunerea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă și rostirea Rugăciunii punerii înainte (32), rostită de preot în taină, în timpul ecteniei ce urmează, după încheierea celei de-a doua părți a Imnului Heruvimic, Ca pe Împăratul… .

Note:

  1. Câți sunteți chemați, ieșiți! Cei chemați, ieșiți! Ca nimeni din cei chemați să nu rămână. Câți suntem credincioși, iară ți iară, în pace, Domnului să ne rugăm. LITURGHIER …, pp. 155, 229.
  2. Ibidem, pp. 155- 200, 229-281, și  Învățătura de credință creștină ortodoxă…, p. 249.
  3. „Numai cine era botezat în  Trupul unic putea să participe la acest Trup în Euharistie.” K. C. Felmy,  De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie …, p. 62.
  4. Ibidem; vezi și Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul.., p. 203.
  5. Preot Prof. Dr. E. Braniște, Liturgica…, p. 207.
  6. LITURGHIER…, p. 171, 246.
  7. Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul…, p. 204.
  8. Preot Prof. Dr. E. Braniște, Liturgica…, p. 208.
  9. LITURGHIER …, pp. 156-157, 158; 230, 232.

10.  Preot Prof. Dr. E. Braniște, Liturgica…, p. 207.

11.  Despre treptele de penitenți vezi explicația la Canonul 11 al Sinodului I Ecumenic,  Arhid. Prof. Dr. I. N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, …, p. 63.

12.  Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul…, p. 204.

13.  Canonul 75 al Sf. Vasile cel Mare: „…când va arăta roduri vrednice de pocăință, în anul al zecelea să se primească la rugăciunea credincioșilor, dar fără proaducere; doi ani stând la rugăciune cu credincioșii…” Arhid. Prof. Dr. I. N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, …, p. 424; Canonul 11 al Sinodului I Ecumenic: „… doi ani fără împărtășire vor lua parte  la rugăciuni cu poporul” Ibidem, p. 63; Canonul 5 al Sinodului de la Ancira (314): „… să se primească în comuniune fără de împărtășanie…”, Ibidem, p. 204.

14.  „…să se facă astfel trei rugăciuni pentru credincioși, una, adică cea dintâi, în taină, iar a doua și a treia cu glas înalt să se plinească …” Canonul 19 al Sinodului din Laodiceea, Ibidem, p. 243.

15.  Barberini graecus 336, traducere de diacon Ioan I. Ică jr, în Canonul Ortodoxiei…, pp. 911-912.

16.  Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul…, pp. 204-205.

17.  Constituțiile Sfinților Apostoli…, VIII, 10, pp. 743-744.

18.  Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul…, p. 206.

19.  Ibidem, pp. 121-122, 207, 215; Preot Prof. Dr. E. Braniște, Liturgica…, p. 199, 209; Liturghier …, p. 168 în  Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur și pp. 242-243 în Liturghia Sf. Vasile cel Mare. Aceste pomeniri individuale se fac, azi, în timpul Proscomidiei. În locul lor se fac pomenirile generale rostite de preot din mijlocul bisericii în timpul Intrării celei mari.

20.  În perioada de aur a Imperiului Bizantin, la catedrala Sfânta Sofia însuși împăratul conducea procesiunea. Cu lumânarea în mână, el pornea din altar cu clerul și ieșea prin ușa laterală, iar suita de demnitari și garda cu prapuri și sceptrul îl urmau în acest cortegiu simbolic al Împăratului tuturor – Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul …, p. 213.

21.  Sfântul Germanos al Constantinopolului, Relatare și viziune mistică…, pp. 469-472, sau Sfântul Gherman I arhiepiscopul Constantinopolului, Tâlcuirea Sfintei Liturghii…, pp. 86-92; Teodor, episcop de Andida, Comentariu liturgic…, capitolul XVIII, pp. 73-75; Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii…, capitolul XXIV, pp. 57-58.

22.  K. C. Felmy,  De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie…, pp. 147-148.

23.  „Sunt fără de minte cei ce au sfătuit poporul ca, atunci când e rânduiala Liturghiei de a aduce la Sfânta Masă pâinea Proscomidiei și potirul de curând amestecat ( cu vin și apă), să cânte un oarecare psalm corespunzător acțiunii care se petrece, întrucât ei socotesc că poartă sau chiar numesc << împărat al slavei >> darurile ce le duc în sfântul altar, cu toate că acestea sunt încă nedesăvârșite, prin invocația arhierească și prin sfințirea care vine de sus”. Epistola către papa Virgiliu, despre Paști și Sfânta Euharistie, 8, P.G., col. 2400-2401 apud Preot Prof. Dr. E. Braniște, Liturgica…,  nota 13, p. 209 vezi și K. C. Felmy,  De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie…, p. 149.

24.  K. C. Felmy,  De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie…, p. 149.

25.  În funcție de Liturghia săvârșită și de perioada anului bisericesc textul imnului Heruvimic diferă. Astfel Heruvicul cel mai des întâlnit este Noi care pe Heruvimi… El se schimbă în Joia și Sâmbăta Săptămânii Patimilor când la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se cântă Cinei Tale celei de Taină…, respectiv Să tacă tot trupul…. A se vedea: Sf. Sava cel Sfințit , Tipicon, Editura Bucovina istorică, Suceava, 2002, pp. 522, 532; Tipic bisericesc, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia, 1999, pp. 77, 152,158; Tipic bisericesc, Tipografia bisericească din Sfânta Mânăstire Cernica, 41925, pp. 225, 263; Anton Pann, Tipic bisericesc, Editura Andreas, București, 2011, pp. 353, 363.

26.  „Într-un manuscris grecesc de la Sinai din 1564 se spune: „Mergând prin naos [preotul și diaconul] se roagă pentru toți și spun: <<Să vă pomenească Domnul Dumnezeu>> . Și spun aceasta de mai multe ori până se termină Intrarea cea Mare” – K. C. Felmy,  De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie …, p. 153.

27.  Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul …, p. 208.

28.  C . I. Streza, Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare…, nota 20, p. 29; vezi și K. C. Felmy,  De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie …, p. 148.

29.  Psalmul 23, 7; vezi  K. C. Felmy,  De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie…, pp. 150-152.

30.  Pr. Prof. P. Vintilescu, Liturghierul…, p. 209.

31.  Vezi notele 585 și 586, Ibidem, p. 211; vezi și K. C. Felmy,  De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie…, p. 166-170, unde este descrisă lupta aprigă de la începutul secolului al XII-lea împotriva conținutului acestei rugăciuni.

32.  Rugăciunea aceasta amintește de locul de odinioară al Proscomidiei. Textul acestei rugăciuni pentru cele două liturghii aflate în uz în Biserica Ortodoxă se găsește în Codicele Barberini 336, Barberini graecus 336, traducere de diacon Ioan I. Ică jr, în Canonul Ortodoxiei…, pp. 913, 924.

Pr. Mihai Marius – Crinu


Atasate la articol:

sf_liturghie2
sf_liturghie2


Comments are closed.