22.06.2017 – Reflecții despre hirotonia femeilor în Biserica Ortodoxă

Motivul pentru care am ales să reflectez asupra acestui subiect a fost dat de intrarea în contact cu ideile mișcării feministe pe parcursul unui curs denumit Teologii Feministe (Feminist Theologies). Premisa de la care am pornit este aceea că tipologia gândirii unui teolog implicat în mișcarea feministă rămâne aceeași pentru toate subiectele sau valorile puse în discuție.

Care este opinia personală față de mișcarea feministă ca atare și despre lupta femeilor de a avea acces în clerul masculinizat? Răspunsul comportă două nuanțe.

Prima dintre ele are în vedere poziția mea față de mișcarea feministă în sine, ca mișcare de eliberare a femeilor din structurile opresive, moștenite și perpetuate și în prezent. Aici trebuie să admit sincer că sunt multe puncte care le susțin și de care nu eram îngrijorat înainte. Trebuie să se înțeleagă că trăim cu multe probleme în societate care credem că așa trebuie să fie. Exemplul meu personal este că înainte de acest curs nu puteam spune că m-a marcat vreun moment în care femeile să fie considerate inferioare bărbaților. Acum nu mai pot spune același lucru. Evident că situația exista, dar atenția mea nu se concentra asupra acestor elemente.

A doua nuanță are legătură cu subiectul propriu zis al acestui scurt studiu. Concret, care este poziția mea cu privire la acceptarea femeilor în clerul Bisericii Ortodoxe? Pot da un răspuns scurt de nu sau da? Și de aici încep problemele. Sunt convins că dacă aș fi fost femeie, răspunsul ar fi fost afirmativ. Altfel spus, răspunsul meu este influențat, pe de o parte că sunt bărbat, crescut în această structură predominant patriarhală, iar pe de altă parte, de argumentele din partea feminină care vin să demonteze poziția radicală de a nu fi de acord.

Acum vreau să aduc în discuție câteva momente personale care le-am experimentat pe durata acestui curs.

Primul dintre ele, și cel mai important, este acela de a participa la o întâlnire ecumenică organizată de Biserica catolică din Antwerpen, unde am avut ocazia pentru prima oară să văd real și să vorbesc cu o femeie hirotonită ca episcop și îmbrăcată în veșmintele liturgice. În România am studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă și fac parte din Biserica Ortodoxă, unde nu există asemenea situații. Această întâlnire a însemnat pentru mine un șoc. Totuși, la momentul acesta, nu mai resimt același sentiment și probabil că nu aș reacționa la fel la o altă întâlnire de acest gen. Reținem pentru acest moment impactul cultural asupra trăirilor mele. Probabil dacă aș fi crescut într-o Biserică cu o structură feminină, același sentiment l-aș fi avut și la vederea pentru prima oară a unui bărbat episcop.

Al doilea exemplu l-am trăit în timpul ritualului botezului unei fete la o parohie ortodoxă românească din același oraș, Antwerpen. Mai exact, aproape de sfârșitul ritualului, preotul ia fata în brațe și o închină la icoanele principale ale iconostasului. Apoi se întoarce în mijlocul bisericii și o redă nașei/nașului. În schimb, atunci când este botezat un băiat, după această închinare la icoane, preotul intră în altar cu acest nou botezat și îl atinge cu capul de cele patru colțuri ale mesei Sfântului Altar. Explicația de ce face acest lucru doar cu băiatul și cu fata nu este tocmai pentru că băiatul rămâne un potențial candidat la Taina Preoției.

Un al treilea exemplu, petrecut tot în aceeași biserică, are în centru pe fiica părintelui care are 4 ani. Eram în interiorul Sfântului Altar cu părintele și fata a venit până la ușa de intrare în altar și a zis că ea ar vrea să vină să vorbească cu tatăl ei, părintele, dar nu intră pentru că este fetiță și fetițele nu au voie să intre în altar. Replica ei a fost că de ce nu este băiețel să poată intra în altar și să vorbească cu tatăl ei.

După aceste trei exemple, propun să discutăm teologic problemele, deși niciodată teologia nu trebuie despărțită de practică și de experiență.

Argumentele care sunt susținute pentru ne/acceptarea femeilor în cler sunt concentrate în trei puncte: argumentul tradițional, argumentul antropologic și argumentul iconic, al reprezentării. O analiză a acestora a fost subiectul unei cărți publicate în anul 2000, scrisă de Elisabeth Behr – Sigel and Kallistos Ware, The Ordination of Women in the Orthodox Church (1). Voi face o analiză critică asupra acestor argumente, încercând să integrez elemente discutate la curs.

Primul argument, cel al Tradiției, Tradiția Sfântă cum este considerată în Biserica Ortodoxă, consideră că nu a existat în Biserica primară practica acceptării femeilor la preoție, existând în schimb treapta diaconițelor (e. g. Phobe, Romani 16, 1-2, I Timotei 3, 8-13). Argumentul Tradiției este că dacă Hristos și apoi Apostoli nu au promovat intrarea femeilor în cler, atunci înseamnă că nu se poate ca noi să facem acest gest. Dacă ei nu au acceptat, de ce am accepta noi astăzi?

Aici trebuie clarificate puțin lucrurile. În primul rând, se acceptă din partea Bisericii Ortodoxe că ar trebui restituită treapta diaconițelor. Propunerea a început cu consultația de la Mânăstirea Agapia din România din septembrie 1976 (2). Doar că propunerile nu au avut rezonanță în practică. În al doilea, rând, trebuie spus că sarcinile femeilor diaconițe aveau anumite limite. Spre deosebire de bărbații diaconi, femeile diaconițe nu avea voie să citească Evanghelia, nu predicau și nici nu participau activ la ceea ce noi numim azi Sfânta Liturghie. Aici trebuie reținut că nu aveau voie să împărtășească credincioșii la momentul acesta. În afara slujbei aveau binecuvântarea să ducă Împărtășania acasă la diferite persoane. Altfel spus, o reinstituire a acestui ordin nu ar însemna deloc primirea femeilor în cler. Trebuie să se țină cont că doar Taina Preoției permite slujirea plenară a actelor liturgice importante cum ar fi oficierea Sfintei Liturghii, în schimb diaconatul rămâne cumva în afara acestor slujiri. În practica actuală există o criză reală a acestei trepte, care nu obligă la accederea automată în poziția de preot, dar nici fără ea nu poate ajunge cineva preot. În același timp, trebuie făcută remarca că acest demers al mișcării feministe vorbește despre hirotonia femeilor ca preot și apoi ca episcop, deci ar trebui să facem distincție între diaconat și preoție/episcopat. Personal nu am nimic împotriva promovării femeilor în treapta de diaconițe, evident cu sarcinile care au existat de la început. Însă nu înțeleg de ce aici se confundă lucrurile între cele două trepte tocmai de către persoanele care susțin că trebuie să fim atenți la cuvinte. Am un exemplu care personal m-a derutat puțin. Atunci când se vorbește despre traducerea Bibliei, este important ca textele să redea originalul și sunt perfect de acord cu acest lucru. În lucrarea Dictionary of Feminist Theologies se spune despre traducerea Bibliei următorul lucru: „In addition, careful attention must be paid to the translation of specific terms (e.g., diakonos/deacon) so that a distinction prejudicial to women is not introduced into the text where it is not found in the original” (3). Nu am înțeles cum atenția aceasta asupra micilor detalii a considerat că nu este la fel de important să se spună corect că în Biserica primară femeile au avut acces doar la treapta diaconițelor și nu a preoției: „Within the early church, women and men functioned as equals. Women served as key leaders in the biblical period and some women were ordained priests. Gradually, however, ordination was reserved for male leaders, and still later in Western Roman Catholicism, only for celibate men” (4).

Argumentul Tradiției poate însă să fie folosit și pentru acceptarea femeilor în cler, adică dacă nu s-a acceptat până azi de ce ar fi probleme să nu acceptăm de azi înainte. Sunt multe lucruri care Tradiția primară nu le-a cunoscut dar au fost ulterior acceptate. Și acest gând ne duce la cel de-al doilea argument împotriva hirotonirii femeilor, anume argumentul antropologic.

Argumentul acesta consideră că prin creație femeia și bărbatul sunt diferiți. Iar această antropologie poate fi argumentată biblic. Există credința că există diferențe nu numai fizice, biologice, ci și psihologice și spirituale. Dacă nu am moștenit prin Tradiție femei în cler atunci înseamnă că din cauza antropologiei femeile nu pot fi acceptate să intre în cler. Prin creație ele ar fi inferioare calităților bărbaților și chiar au anumite impurități care le-ar împiedica să slujească. Evident și acest argument poate fi atacat. Nu ar putea analiza o situație spirituală a unei femei o altă femeie care poate simți la fel? Cum rămâne cu forma de misticism feminină? (5). Poate că evitarea termenului de trup și înlocuirea cu cel de carne ar putea ajute la depășirea unei mentalități că femeia este inferioară spiritual bărbatului prin creație. Acceptăm diferențele, dar nu și ideea unei inferiorități. Fiecare are valoarea sa prin creație și nu depinde de interpretările noastre.

Ultimul argument important este în conexiune cu cel de sus, anume funcția iconică a bărbatului care îl reprezintă în slujire pe Hristos. Dacă Hristos a fost bărbat, atunci și clerul trebuie să fie compus tot din bărbați. Totuși argumentul acesta a fost cel mai puțin acceptat pentru două motive. Primul motiv este acela că în tradiția ortodoxă preotul nu se identifică în momentele principale ale slujirii cu Hristos, dimpotrivă este doar un exponent al comunității prin care se realizează lucrarea lui Dumnezeu. Al doilea motiv, pentru că preotul nu se identifică cu Hristos, de ce o femeie nu ar putea să fie reprezentanta comunități și în loc de mâinile ridicate ale bărbatului preot să fie cele ale unei femei? Există o legătură clară între argumentul antropologic și cel iconic. Dacă accepți diferența antropologică atunci la nivel iconic nici nu se mai pune problema.

Având în minte aceste argumente și contra-argumente, dar și exemplele redate la începutul lucrării, o să încerc fac anumite observații, evident deschise discuțiilor:

ü  În opinia mea, teologia modernă și mai ales, postmodernă a ajuns să critice absolut orice. Trebuie să admitem că există anumite greșeli în Biserica Ortodoxă, dar care sunt personale. Adevărat că în teorie lucrurile sunt foarte bine formulate, în schimb derapajele nu sunt scuzabile. Și trebuie acceptat că există. În același timp, putem accepta toate reproșurile? Biserica Ortodoxă prețuiește rolul Maici Domnului în iconomia mântuirii și nu putem susține idei precum aceasta: „Thealogy regards the figure of the Virgin Mary as the creation of patriarchal desire”(6). Dacă am considera problema hirotonirii femeilor în virtutea mântuirii, sau cum ar spune Eduard Schillebeeckx, ca o constantă antropologică (7), de ce nu există un limbaj teologic care să susțină această direcție. În majoritatea textelor se vorbește despre înflorirea vieții femeilor (8). Din nefericire, se dorește funcția și nu posibilitatea de a fi de ajutor tuturor și Bisericii ca întreg. Nu neagă nimeni că în istorie și chiar astăzi, femeile sunt neglijate și chiar opresate, dar oare ar trebui privită hirotonia doar ca încă un loc cucerit de femei? Personal aș fi dorit să găsesc în texte ideea că femeile în cler ar aduce un surplus de spiritualitate, de organizare, dar se vorbește doar despre putere și despre societatea patriarhală, care era mai bine să fie matriarhală.

ü  Sunt de acord cu Tradiția, nu cu tradiționalismul. Am ajuns să avem în Biserică anumite grupuri de persoane care aduc argumentul Tradiției fără să înțeleagă sensul. Dacă nu a existat tradiția ca în facultățile de teologie să existe teologi și în rândul femeilor, în anumite centre ortodoxe sunt deja implicate. Există alte domenii în care femeile au început să fie o voce importantă. Se luptă să se treacă peste anumite bariere culturale și tradiționale. Se poate accepta ca femeile să intre în altar. Nu văd o problemă cu aceasta. Dacă fata părintelui din exemplul redat la început ar fi intrat în altar, nu cred că cineva din biserică ar fi fost împotrivă. În spațiul monahal, maicile au acest drept și nu deranjează pe nimeni. Nici dacă s-ar acorda femeilor din parohii. Însă problema hirotonirii rămâne una foarte sensibilă. Dacă începând de mâine s-ar accepta oficial, ar produce clar schisme în Biserică. Aici se potrivește efectul Butterfly. Ar trebui să se re-organizeze întreaga viață bisericească, texte liturgice, rânduieli și mai ales mentalități și chiar anumite puncte teologice. Părerea mea personală este că problema ridicată asupra hirotonirii femeilor aduce întreg pachetul de idei feministe, cum ar fi adoptarea limbajului inclusiv, chiar pentru anumite realități teologice insurmontabile. Cum credeți că ar putea fi acceptat în Biserica Ortodoxă ca Dumnezeu Tatăl să fie numit Dumnezeu Mama, Fiul să fie numit Fiica? Aici nu e vorba de tradiționalism, ci cred că e vorba de revelație. Dacă se poate spune că „întreaga hristologie este interpretare” (9), de ce nu am spune și despre Creștinism că este doar interpretare și că toată această poveste nu are nimic adevărat sau revelat în ea? Care ar fi diferența între adevăr și reconstituire?

ü  În viața Bisericii Ortodoxe din țările în care Ortodoxia este încă majoritară, problema hirotonirii femeilor este a casus irrealis. Am exemplu clar Biserica Ortodoxă din România unde există un singur precedent cu o fată care a apărut în presă și a cerut Patriarhului să fie prima femeie hirotonită din România. Evident, cererea a fost motiv doar de presă și atât. Problema spiritualității și a mântuirii nu ține de hirotonie ci de viață. A avea o viață sfântă este o chemare pentru toată lumea, nu doar pentru cler. Acolo ar trebui să fie lupta, pentru locurile sfințeniei, care nu sunt deloc dependente de funcțiile clericale. Personal nu consider preoția un ideal pentru viața mea bisericească, dimpotrivă un act de curaj care presupune să fi preot înainte de a fi preot în sensul acesta instituțional.

ü  Un ultim gând referitor la această problemă mă trimite la realitatea că în Bisericile protestante și anglicană femeile sunt hirotonite. Ar trebui ca Biserica Ortodoxă să intre în dialog cu acestea pentru a observa dacă această decizie a ajutat la dezvoltarea vieții religioase a creștinilor din aceste biserici. Dar să nu uităm că sunt anumite Bisericii ne-ortodoxe care au început să mai accepte hirotonia femeilor în bisericile lor, după ce inițial au acceptat această practică. Și aceasta ar trebui să ne dea de gândit.

Note:

  1. Datele complete ale acestei lucrări sunt următoarele: Elisabeth Behr- Sigel and Kallistos Ware, The Ordination of Women in the Orthodox Church, WCC Publications, Geneva, 2000. Alte publicații din perspectivă ortodoxă pentru acest subiect: Kyriaki Karidoyanes FitzGerald, „Women Deacons: a brief review of ancient evidence”, în Kyriaki Karidoyanes FitzGerald, ed., Orthodox Women Speak. Discerning the “Signs of the Times”, WCC Publications – Holy Cross Orthodox Press, Geneva – Brookline, Massachusetts, 1999, pp. 161-167; Liveris, B. Leomie, Ancient Taboos and Gender Prejudice. Challenges for Orthodox and the Church, Ashgate Publishing, Hampshire, 2005.
  2. A se vedea: „Orthodox Women: Their Role and Participation in the Orthodox Church”, Agapia, Romania, 11 – 17 September 1976”, în Gennadios Limouris, ed., Orthodox Visions of Ecumenism, WCC Publications, Geneva, 1994, pp. 60-65.
  3. 3. Eileen M. Schuller, „Biblical Translation”, în Letty M. Russell, Shannon J. Clarkson, eds., Dictionary of Feminist Theologies, Westminster John Knox Press, London, 1996, pp. 30-31. 
  4. Barbara Brown Zikmund, „Ordination”, în Ibidem, pp. 196-197.
  5. Lisa Isherwood, Elizabeth Stuart, Introducing Body Theology, Sheffield Academic Press, Sheffield, 1998, p. 68. De asemenea, a se vedea: Teresa of Avila, The Interior Castle, Paulist Press,Mahwah NJ, 1979, pp. 67-84.
  6. Lisa Isherwood, Elizabeth Stuart, Introducing Body Theology, p. 87.
  7. Edward Schillebeeckx, Christ. The Christian Experience in the Modern World, SCM Press, London, 1980, pp. 731-743.
  8. Joyce Mercer, „Feminist and Womanist Practical Theology”, în K. A. Cahalan, G. Mikoski, eds., Opening the Field of Practical Theology, Rowman & Littlefield, Lanham, 2014, p. 97. De asemenea, a se vedea: D. Kiesser, Catholic Sexual Theology and Adolescent Girls: Embodied Flourishing, WLU Press, Waterloo, Canada, 2015, p. 58.
  9. M. Shawn Copeland, Enfleshing Freedom. Body, Race and Being, Fortress Press, Minneapolis, 2010, p. 80.

Drd. Doru Marcu,

Facultatea de Teologie Ortodoxă,

Universitatea din Craiova


Atasate la articol:

MD
MD


Comments are closed.