05.09.2017 – ACTUALITATEA CUVÂNTĂRILOR FERICITULUI AUGUSTIN


Personalitate emblematică a literaturii creştine, Fericitul Augustin întruchipează caracteristicile şcolii apusene. Vedem în el puterea creatoare a lui Tertulian, orizontul deschis al lui Origen, simţul pastoral al Sfântului Ciprian, ce au întregit dialectica preluată de la Aristotel şi simţul pătrunzător al lui Platon. Opera sa are o deosebită importanţă pentru pedagogia creştină. Mărturisirile sale au creat genul autobiografic în literatura patristică apuseană. Alături de Retractări, a deschis sensul autocritic, dar nu laudativ.

Fericitul Părinte a scris mult. Din operele sale se revarsă o bogăţie de idei cu o forţă de pătrundere în suflete extraordinară. Cuvântul său este plin de elan, frumos, atrăgător şi practic, oferind soluţii problemelor sufleteşti. Din cărţile sale reiese ataşamentul cald faţă de Dumnezeu. Limbajul lor, care este probabil şi al predicilor sale, poartă nota originalităţii, având drept izvor credinţa adâncă şi temeinică. Chiar şi după atâtea secole, opera sa are prospeţime, oferă lumină şi atrage cititorul. Mai ales în creştinismul catolic figura Fericitului Augustin este dominantă. Teologia patristică apuseană nu numai învaţă, ci şi trăieşte această doctrină. În marele ierarh din Hipo se împletesc gândirea înaltă, trăirea adâncă şi smerenia monahului ce vrea să devină purtător de Hristos. Dar şi teologia răsăriteană are de învăţat de la acest mare predicator. Nu pot fi neglijate consideraţiile marilor Părinţi răsăriteni, dar e demn de laudă faptul că ierarhul apusean îi completează în mod extraordinar, cu soluţii rezultate din situaţiile păstoririi sale din Africa romană, în special din lupta cu diferitele erezii şi erori doctrinare precum pelagianismul, donatismul, maniheismul şi altele.

Opera augustiniană are o importanţă deosebită pentru filosofie în general. Prin intermediul ei au fost transmise generaţiilor posterioare conceptele intelectuale ale filosofiei antice. Practic, între aceasta şi cea a Evului mediu, Fericitul Augustin reprezintă o punte de trecere. Nu a dispreţuit niciodată raţiunea. Dar i-a limitat puterea în cunoaşterea lui Dumnezeu, spre deosebire de filosofia antică. Ea este subordonată credinţei şi un auxiliar al acesteia.

Predicile augustiniene nu sunt caracterizate printr-un limbaj strălucitor, un stil extraordinar, o puritate a limbii, un plan prestabilit, ci se dovedesc „un comentariu parafrazic al textului scripturistic, încărcat de alegorisme“. Dar sunt pline de idei cu o putere de pătrundere duhovnicească extraordinară, argumentate printr-o dialectică de vârf, expuse cu claritate şi o accentuată linie moralizatoare. Profunzimea şi expresionismul ideilor Fericitului Augustin sunt de neegalat. El a dat o nouă caracteristică omiliei, patetismul, gen care a servit multă vreme Bisericii Apusene. A fost influenţat în aceasta de tradiţia creştină, cea bisericească, dar şi de sofişti şi predica populară.

Nota moralizatoare este o caracteristică principală a predicilor augustiniene. El căuta să producă o schimbare în sufletele credincioşilor, ducând la desăvârşire. De aceea, cuvântările sale nu erau abstracte, ci întotdeauna legate de viaţa păstoriţilor, africanii din Hipo. Erau o revărsare a inimii sale, nu o simplă comunicare de învăţături. Pentru aceasta a fost admirat de contemporanii săi, dar şi elogiat de posteritate. În predicile sale, creştinii din toate timpurile au găsit şi găsesc soluţii la diferitele probleme de morală, doctrină, vieţuire duhovnicească, apărare a creştinismului. Farmecul lor răzbate peste veacuri datorită formei alese, stilului simplu şi clar.

A utilizat tainele artei oratorice numai în folosul credincioşilor. A adaptat-o la împrejurările comunităţii. Nu oferea prin ea o bogăţie de învăţături, ci însăşi inima sa caldă. Cuvântul lui nu a fost zadarnic niciodată. A luminat minţile credincioşilor, le-a mişcat inimile, a determinat voinţa lor. Prin glasul plăcut, gesturile, lacrimile ce însoţeau predicile sale, mulţi păcătoşi se întorceau pe calea cea bună. Scopul cuvântărilor sale nu era de a culege laude din partea ascultătorilor sau vreun interes personal, ci de a înfiera păcatul şi a îndemna spre virtute. Nici sufletele împietrite nu puteau rezista în faţa predicilor sale. Era ascultat în întruniri, în sinoade, în conferinţe. Îşi potrivea cuvintele şi pentru oamenii simpli, şi pentru cei cu o cultură înaltă. Predica patristică, în care se înscrie şi cea augustiniană, a avut şi un rol social-educativ, promovând echitatea socială şi dreptatea între oameni.

Bibliografie

Coman, Pr. Prof. Ioan G., Opera Fericitului Augustin şi critica personală teologică din Retractările sale, în Studii Teologice, seria a II-a, an XI, nr., 1-2/1959, ianuarie-februarie

Grigoraş, Pr. C., Fericitul Augustin şi locul lui în pedagogia creştină, în Teologie şi viaţă, an II (LXVIII), nr. 8-10/1992, august-octombrie

Moisiu, Pr. Prof. Alexandru, Fericitul Augustin – păstor şi îndrumător al vieţii creştine, în Studii Teologice, seria a II-a, an XXII, nr. 9-10/1970, noiembrie-decembrie

Pană, Diac. Doctorand Marin N., Activitatea omiletică a Fericitului Augustin, în Biserica Ortodoxă Română, an XCI, nr. 11-12/1973, noiembrie-decembrie

Pavel, Pr. Dr. Constantin C., Creştinismul şi filosofia antică în gândirea Fericitului Augustin (I), în Studii Teologice, an XLII, nr. 2/1990

Idem, Condiţiile colaborării raţiunii cu credinţa în opera Fericitului Augustin, în Studii Teologice, seria a II-a, an VII, nr. 9-10/1955, noiembrie-decembrie

Popescu, Magistrand Gabriel, Psalmii în predica Fericitului Augustin, în Studii Teologice, seria a II-a, an XV, nr. 3-4/1963, martie-aprilie

Procopoviciu, Prof. Dr. Petre, Îndrumări catehetice în lucrarea De catehizandis rudibus, în Mitropolia Ardealului, an III, nr. 3-4/1958, martie-aprilie

Pr. Radu Cosmin Șapcă


Atasate la articol:

Fericitul Augustin
Fericitul Augustin


Comments are closed.