05.09.2017 – BISERICA ŞI UNITATEA EI DUPĂ SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

În gândirea autentic creștină a Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este „Trupul  lui Hristos“, al cărei Cap este Iisus Hristos. Ea este un trup organic. În acesta, credincioşii, care reprezintă membrele, trebuie să stea într-o armonie perfectă. Îşi are temelia în Întruparea Domnului, fiind o prelungire a acestui act mântuitor de-a lungul veacurilor, un act de smerire desăvârşită, care exprimă mai bine comuniunea ideală a lui Dumnezeu cu oamenii.

Biserica este comunitatea sufletelor strâns unite cu Persoanele Sfintei Treimi. În Biserică, creştinii împreună-vieţuiesc cu Dumnezeu. Ea este începutul împărăţiei lui Dumnezeu pe  pământ. Ne naşte sau ne renaşte ca fii ai împărăţiei lui Dumnezeu, prin unirea cu Hristos prin Taina Sfântului Botez. Este casa lui Dumnezeu cu porţi deschise tuturor oamenilor, porţi care ne aduc mai aproape de mântuire. Strălucirea Bisericii este, de fapt, reflectarea iubirii, a slujirii şi a blândeţii lui Iisus Hristos către oameni. Prin ea, Hristos îl ajută pe credincios să ajungă la starea de asemănare cu Dumnezeu.

În sens larg, Biserica este întâlnirea dintre tarâmurile celor două lumi, este comunicarea peste timp a omului cu Dumnezeu, cu împărăţia Sa, este „banchetul ceresc“ la care iau parte toate netrupeştile puteri şi credincioşii tuturor veacurilor.

Mai tare decât cerul, nici porţile iadului nu o vor birui. Ea este apărată de dumnezeiescul ei Întemeietor. Este deschisă tuturor şi, dacă o insultăm pe ea, Îl insultăm pe Cel ce a întemeiat-o. Depăşeşte cerul în înălţime şi pământul în lungime. Este Ierusalimul cel ceresc, mama noastră, care ne cuprinde pe toţi şi ne duce la mântuire prin purtarea ei faţă de noi. Prin ea ajungem la „înălţimile inefabile ale cerului“, prin harul lui Dumnezeu, care aparţine Persoanelor Sfintei Treimi. Este ca un refugiu al sufletelor în faţa ispitelor diavolului. În ea este Crucea lui Iisus Hristos, care înlătură despărţirea dintre credincioşi, îi împacă cu Dumnezeu şi între ei înşişi.

Biserica lui Dumnezeu este mijlocitoarea bunurilor spirituale şi „laborator al tămăduirii şi întăririi sufletului“. Aceasta deoarece în ea noi primim învăţătura cea mântuitoare. Ea este locul unde se adună îngerii şi creştinii şi unde Iisus Hristos oferă Sângele Său ucenicilor Săi.

Dar, deopotrivă, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este o şcoală duhovnicească a moravurilor, deoarece în ea se deprind virtutea şi adevărata trăire creştină. Căci are ca Învăţător pe Iisus Hristos şi drept carte de temelie Sfânta Sciptură. De aceea, Sfântul Părinte aseamănă Biserica cu un rai, mult mai desăvârşit decât cel de la început, fiindcă în raiul Bisericii nu mai există un şarpe amăgitor, ci Hristos Mântuitorul, şi nu mai este o Evă amăgitoare, ci Sfântul Duh, care îl înalţă pe om.

Biserica este una, pentru că unul este Iisus Hristos, Capul nevăzut. Comentând cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Efeseni, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „El s-a făcut pe Sine Cap al întregii Biserici… O aşază la înălţimi incomparabile, chiar pe tronul Său. Unde se găseşte capul, acolo se găseşte şi trupul, fără posibilitatea de separaţie. Dacă ar exista vreo separaţie, n-ar mai fi un corp, n-ar mai fi un cap peste toate“.

Unitatea credinţei constă în faptul că noi toţi alcătuim un singur Trup. Biserica este împlinirea lui Hristos, în sensul că trupul este împlinirea capului, iar capul împlinirea trupului. Dacă unul n-ar fi mâna, altul piciorul, altul alt organ, atunci, trupul nu ar fi deplin. De aceea, pentru ca trupul să fie deplin, nu trebuie să-i lipsească nimic. Capul îşi are împlinirea în trup, iar trupul este desăvârşit numai atunci când suntem uniţi şi adunaţi împreună. Ochii nu trebuie să dispreţuiască picioarele, după cum nici picioarele să nu invidieze ochii. Pentru a înţelege cât mai bine această unitate, Sfântul Părinte ne întoarce privirea către vieţuitorii mănăstirilor. El spune: „Nimeni nu plânge de sărăcie, nimeni nu se laudă cu bogăţia. Cuvintele «al meu şi al tău» sunt alungate dintre monahi, toată averea mănăstirii le este de obşte: şi masa, şi locuinţa, şi hainele… În toţi locuitorii mănăstirilor se află un singur şi acelaşi suflet… Există o singură bogăţie pentru toţi, bogăţia cea adevărată… În toţi monahii există o singură plăcere, o singură dorinţă, o singură nădejde… Nu se află inegalitate, ci ordine, rânduială, armonie, multă înţelegere şi continuu prilej de bucurie“.

Nu există mai multe biserici, pentru că un trup nu are decât un singur cap. Aceasta nu înseamnă că Biserica distruge sau nimiceşte individualitatea fiecăruia dintre noi şi nici nu o uniformizează, ci admite „o unitate simfonică, o unitate de comuniune, o unitate care se împacă cu libertatea şi cu împrejurările variate din diferite locuri“. După Sfântul Ioan Gură de Aur, Biserica trebuie să fie într-adevăr una, căci numele Bisericii nu este acela de dezbinare, ci de unire şi armonie. Noi alcătuim un singur trup şi trupul nu poate fi despărţit de cap şi nici capul de trup, chiar dacă suntem despărţiţi prin distanţă, noi totuşi rămânem uniţi prin dragoste şi nici moartea nu ne va putea despărţi.

Biserica este o „recreaţie în harul Duhului Sfânt“ a celor ce se dezbracă de omul vechi şi Îl primesc pe Hristos ca pe Împăratul vieţii. Unirea deplină a omului credincios cu El se realizează în Taina Sfintei Euharistii, „care este taina prin excelenţă a Bisericii“. Biserica este un munte, comparaţie ce exprimă stabilitatea, înălţimea şi puterea neclintită a ei. În fiecare zi, ea îşi deschide sânul ei şi îmbrăţişează toate neamurile.

Pentru menţinerea şi apărarea unităţii Bisericii, Sfântul Părinte nu osteneşte să-i îndemne pe credincioşi în legătura păcii şi unirea dragostei. Fiecare trebuie să aibă grijă de toţi ceilalţi. Să vegheze asupra mântuirii lui, dar şi a aproapelui. Despărţirea de Biserică se poate realiza, după Sfântul Ioan Gură de Aur, prin două căi: răcirea iubirii creştine şi purtarea care ne face nevrednici de a fi mădulare ale Trupului lui Hristos. Prin amândouă căi ne rupem din adunarea credincioşilor. Nimic nu dezbină Biserica mai mult decât pofta de stăpânire şi nimic nu-l supără pe Dumnezeu ca dezbinarea Bisericii. Chiar dacă săvârşim lucrurile desăvârşite, atunci când sfâşiem unitatea Bisericii, vom fi pedepsiţi ca şi cum am sfâşia Trupul Domnului. Căci a face dezbinare în Biserică este un păcat la fel de mare ca acela de a îmbrăţişa erezia. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur arată credincioşilor că nu este de ajuns să fii numai unit cu trupul Bisericii, ci trebuie să rămâi pe locul tău, căci altfel nu este unire. Îi îndeamnă să păstreze cu multă grijă şi cu stăruinţă neclintită învăţătura pe care au primit-o.

Biserica este formată din elementul divino-uman. A fost întemeiată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a continua opera Sa de mântuire a lumii începută odată cu Întruparea Sa. Tăria şi durabilitatea Bisericii sunt date de legătura ei cu Sfântul Duh, Care o călăuzeşte în adevăr şi o însufleţeşte. Tăria Bisericii lui Iisus Hristos constă în manifestarea propriei Lui puteri prin ea. Biserica este pentru noi un refugiu, unde scăpăm de păcate.

Bibliografie:

Sfântul Ioan Gură de Aur, Apologia vieţii monahale, traducere din limba greacă şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001

Dumitrașcu, Pr. Drd. Nicu, Unele aspecte eclesiologice în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, în Revista Teologică, an IV, nr. 2/1976

Enache, Drd. Mihai, Învățătura despre Biserică după Sfântul Ioan Gură de Aur, în Ortodoxia, an XXVI, nr. 1/1974, ianuarie-martie

Voicu, Arh. Prof. Dr. Constantin, Sfântul Ioan Gură de Aur și unitatea Bisericii, în Mitropolia Banatului, an XXXI, nr. 1-3/1982

Pr. Radu Cosmin Şapcă


Atasate la articol:

Sfantul Ioan Gura de aur
Sfantul Ioan Gura de aur


Comments are closed.