06.09.2017 – SFINŢII IOAN GURĂ DE AUR ŞI GRIGORIE CEL MARE, MODELE DE PREDICATORI

Preoţia este o instituţie divină, întemeiată prin harul lui Hristos, pentru a continua opera Sa în lume. Slujitorii Săi şi, totodată, moştenitori ai puterii şi slujbei apostoleşti, sunt datori de a dărui deplin, prin faptă şi cuvânt, ceea ce li se impune prin Taina Preoţiei.

Sfânta Scriptură vorbeşte despre preoţie încă din Vechiul Testament. Dar cea a Noului Testament este preoţia lui Hristos. Este divină, veşnică şi netrecătoare (Evrei VII, 24). Ea este primită de Domnul direct de la Tatăl, prin Duhul Sfânt. Având origine dumnezeiască, este cea mai înaltă demnitate, ce întrece chiar şi slujirea îngerilor. „Preoţia se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor cereşti… Slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci Însuşi Mângâietorul“, notează Sfântul Ioan Hrisostom.

Spre deosebire de preoţia Vechiului Testament, aceasta este cutremurătoare. Dă puteri extraordinare preotului creştin. Prin ea se revarsă asupra credinciosului darurile Sfântului Duh. Preoţia sacramentală a fost transmisă şi derivă din preoţia lui Hristos. A fost primită de la El de către Sfinţii Apostoli, prin suflarea Duhului Sfânt, şi apoi transmisă de ei ierarhiei bisericeşti, diaconi, preoţi, episcopi, prin punerea mâinilor sau prin hirotonie. Numai această preoţie de drept divin şi transmisă prin succesiune apostolică are harul întreitei slujiri a Mântuitorului: de conducere sau păstorire, de învăţare şi de sfinţire prin oficierea Sfintelor Taine.

Preoţia Noului Testament a fost întruchipată în mod ideal de teologia patristică. Sfinţii Părinţi au avut o gândire profundă despre Taina Preoţiei. Au înţeles puterea ei complexă şi edificatoare, înrădăcinată în preoţia lui Hristos. Au avut conştiinţa că este o instituţie divină pe care se fundamentează toate celelalte Taine, lucrări sfinte, de fapt, întreaga viaţă a Bisericii. Preotul întruchipează pe Arhiereul Hristos în Biserică. El S-a făcut Om, Preot, Jertfă pentru toţi oamenii. De aceea, „e drept ca preoţii… să fie mai cinstiţi şi mai iubiţi chiar decât părinţii“.

Potrivit Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, preoţia este cea mai mare demnitate pe care o poate primi cineva. Ea îl face pe cel pregătit a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor un instrument al Duhului Sfânt şi un propovăduitor al Sfintei Treimi. El slujeşte Lumina, urmează lui Hristos. Nu este creator de concepţii religioase, nu este izolat de societate, ci trăieşte în mijlocul ei. Face parte din ea, o modelează, dar nu se identifică cu păcatele ei.

În reprezentanţii ei de seamă întâlnim toate calităţile religioase, morale şi sociale cerute de Sfântul Apostol Pavel. Printre aceştia se numără Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Grigorie cel Mare, care, prin grija lor arhierească pentru Biserică, au descris preoţia în opere nemuritoare lăsate posterităţii. Au respectat întru totul cuvintele Mântuitorului, Care spune: „Eu am aprins lumina; grija voastră este ca lumina să rămână aprinsă nu numai pentru voi, ci şi pentru cei ce se vor bucura de strălucirea ei şi vor fi conduşi la adevăr“.

Predicatorul zilelor noastre are, pe lângă Sfinţii Apostoli şi în special Sfântul Apostol Pavel, exemple demne de urmat în Sfinţii Părinţi, între care se numără şi cei doi reprezentanţi de seamă ai Bisericii. Pentru ei, eficienţa misiunii pastorale depinde de felul de vieţuire al preotului. Şi s-au străduit din răsputeri de a transmite şi celorlalţi slujitori această convingere. Personalitatea lor emană peste veacuri iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Au creat teologie şi şi-au pus toată puterea în trăirea şi promovarea învăţăturii evanghelice.

Atât Sfântul Ioan Gură de Aur, cât şi Sfântul Grigorie Dialogul evidenţiază calităţile ce trebuie să împodobească un adevărat păstor de suflete. Acestea sunt: vocaţie, sfinţenie, evlavie, cultură multilaterală, râvnă pentru bine, dragoste faţă de Hristos şi faţă de oameni, precum şi tact în opera pastorală. Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu se află la îndemâna oricărui om. Numai cel ce are chemare şi a primit poruncă de a îndeplini această misiune poate să-i înveţe pe alţii adevărurile dumnezeieşti. Cel ce s-a angajat în această misiune sfântă trebuie să simtă o mare dragoste şi plăcere în ceea ce face.

Viaţa morală ireproşabilă este una dintre condiţiile fără de care preotul nu poate să ajungă un bun predicator. Obligaţia lui de a avea o viaţă în conformitate cu legile morale şi ale sfinţeniei reiese, în primul rând, din însăşi natura învăţăturii pe care o predică. Ea este primită de la Dumnezeu, Care este sfinţenia desăvârşită. Cei doi Sfinţi Părinţi insistă asupra exemplului vieţii preotului şi a desăvârşirii morale a acestuia. Viaţa sa trebuie să fie curată şi desăvârşită, întrucât el este pus să mântuiască sufletele credincioşilor. Numai trăind o viaţă evlavioasă, predicatorul poate să-i aducă mai uşor pe păstoriţii săi pe calea cea dreaptă, la Mântuitorul Hristos.

Preotul are datoria să nu se rezume la o cultură religioasă, fiind în interesul său să-şi agonisească o cultură multilaterală. Pentru a fi cu adevărat predicator, este absolut necesar darul oratoriei. Să fie pregătit pentru tot felul de lupte pe plan doctrinar. Exemplu concret este Sfântul Apostol Pavel, care a fost foarte pregătit pentru a purta orice luptă prin cuvânt. Predicatorul este îndemnat să propovăduiască adevărurile de credinţă cât mai des ascultătorilor săi. Pentru a-şi îndeplini misiunea predicatorială, trebuie îndeplinite şi anumite calităţi fizice: sănătatea, integritatea corporală, prestanţa fizică şi ţinuta exterioară.

Fuga de preoţie, ce a marcat vieţile ambilor Sfinţi Părinţi, poate fi considerată ca un examen premergător ieşirii la propovăduire. Amânarea hirotoniei a fost ca o strategie înainte de atacul împotriva răutăţii veacurilor primare. Chemarea la preoţie, deşi înspăimântătoare prin responsabilitatea ei, a fost văzută de ei ca o lucrare de clarificare a învăţăturii de credinţă, ca o luptă împotriva păcatului, ereziilor şi apostaziilor. Iar activitatea lor trebuie înţeleasă ca o premisă a intensificării pastoraţiei din zilele noastre, a apărării dreptei credinţe, a păstrării comunităţii de credincioşi încredinţate spre păstorire.

Activitatea celor doi Sfinţi Părinţi de slujitori, păstori şi predicatori ai Bisericii s-a desfăşurat cu deosebită râvnă, pricepere, adâncime şi cunoaştere a oamenilor şi a situaţiilor vieţii. Au luminat sufletele credincioşilor şi au rămas modele clasice pentru preoţii creştini de pretutindeni. Ei constituie un imbold de o deosebită valoare pentru viaţa creştină. Indiferent de timpul în care trăim, învăţăturile lor şi exemplul vieţii trebuie să devină principii de viaţă duhovnicească pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru slujitorii altarelor Bisericii.

Bibliografie:

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere, introducere şi note de Pr. D. Fecioru, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, volumul 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994

Idem, Tratatul despre preoţie, traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia şi Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 74

Belu, Prof. D. I., Cu privire la predica în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Mitropolia Ardealului, an III, nr. 3-4, 1958, martie-aprilie

Caplat, Doctorand S. Simion, Profilul predicatorului creştin după Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigore Dialogul şi Fericitul Augustin, în Studii Teologice, seria a II-a, an XVIII, nr. 7-8/1966, septembrie-octombrie

Cândea, Pr. Prof. Spiridon, Sfântul Ioan Gură de Aur ca păstor de suflete, în Biserica Ortodoxă Română, an LXXV, nr. 10/1957, octombrie

David, Diac. Conf. P. I., Responsabilitatea misionară după Sfinţii Trei Ierarhi, în Studii Teologice, seria a II-a, an XXXVI, nr. 5-6/1984

Galeriu, Pr. Prof. Constantin, Teologie, preoţie şi slujire la Sfinţii Trei Ierarhi, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, an LXI, ianuarie-martie, nr. 1-3/1985

Gheorghescu, Arhim. Dr. Chesarie, Actualitatea învăţăturii Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, în Glasul Bisericii, an XLIII, ianuarie-februarie, nr. 1-2/1984

Pr. Alexandru Florin Sichim


Atasate la articol:

Sf Grigorie cel mare
Sf Grigorie cel mare


Comments are closed.