09.10.2017 – UNITATEA BISERICII LA SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI

Unitatea, importanţa şi misiunea Bisericii constituie tema principală a gândirii şi activităţii teologice a Sfântului Ciprian al Cartaginei. Această învăţătură domină întregul său edificiu literar, edificiu înălţat pe fundamentul dragostei sale pentru Biserică şi unitatea ei, dar şi pe dorinţa sa de a clarifica în modul cel mai corect forma şi organizarea ei.

Pentru Sfântul Părinte, unitatea Bisericii constituie ideea cea mai scumpă a sa, fiind una dintre ideile care-şi păstrează şi astăzi actualitatea. Biserica şi unitatea ei constituie centrul teologiei sale, „raţiunea supremă a atitudinii sale de episcop“.

Plecând de la tâlcuirea Rugăciunii domneşti, rugăciunea „creştinismului îndeobşte“, ierarhul carteginez arată că toate cererile ei formează verigile de legătură dintre credincioşi, punând bazele adevăratului ecumenism. Sunt de un deosebit folos duhovnicesc tuturor creştinilor, pentru că ele nu au fost făcute pentru un singur om, ci au fost date tuturor oamenilor. Când spunem: Tatăl nostru, pâinea noastră, greşelile noastre, izbăvirea noastră, se poate observa că nu este vorba despre o rugăciune individuală, ci de o rugăciune comună. Prin ea „ne rugăm unii pentru alţii, ca adevăraţi fraţi şi fii ai Aceluiaşi Părinte, lucru ce presupune iubire, sacrificiu, frăţietate“.

Cuvintele rugăciunii dovedesc aspectul unităţii în Biserică. Sfântul Ciprian al Cartaginei zice: „Iar Dumnezeul păcii şi învăţătorul înţelegerii, Care a propovăduit unitatea, a voit ca, aşa cum El a purtat în Sine pe toţi, unul să se roage pentru toţi“. De aceea, „când ne rugăm, nu ne rugăm numai pentru unul, ci pentru tot poporul, fiindcă tot poporul formăm o unitate“.

Biserica este una. Ea reprezintă adunarea celor ce cred în Hristos.  Este comunitatea mesianică a Noului Testament, întemeiată de Fiul lui Dumnezeu întrupat, având drept caracteristici unitatea în duh, credinţă şi faptă. Biserica formează împreună cu Domnul Hristos o unitate organică, spirituală, fiind bunul cel mai de preţ al creştinismului. Nu se poate concepe Biserica fără capul ei, Domnul Hristos, aşa cum nici Hristos nu poate fi închipuit fără ea.

Biserica este totodată locaşul lucrării Sfântului Duh, în care intră cei ce voiesc să se facă părtaşi ei. Devine în acest fel un organism teandric, în cadrul căruia suntem îndemnaţi să participăm şi să rămânem în comuniunea dragostei divine. În acest sens, Sfântul Ciprian al Cartaginei ne spune: „Există un singur Dumnezeu şi un singur Hristos, o singură Biserică a Lui şi o singură credinţă, ca şi un singur popor ţinut strâns în trainica unitate a Trupului prin liantul dragostei“.

Unitatea de credinţă a Bisericii este fundamentată pe unitatea treimică, pe adevărul că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt una. Unitatea Persoanelor trinitare devine modelul şi garanţia unităţii Bisericii. Iar ridicarea oamenilor la unitatea divină se datorează în primul rând Fiului lui Dumnezeu. Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu face ca această comuniune dintre om şi Dumnezeu să fie posibilă. Sfântul Duh fiind unul, şi Biserica este una. Prin El, noi participăm la Dumnezeu şi la firea dumnezeiască, pentru că Biserica îşi exprimă forţa unificatoare prin lucrarea de îndumnezeire săvârşită prin puterea Sfântului Duh. Iar această putere unificatoare se fundamentează pe dragostea Sfintei Treimi faţă de oameni şi pe dragostea noastră faţă de semenii noştri.

Unitatea şi unicitatea Bisericii sunt preînchipuite de cămaşa Domnului Hristos. Sfântul Ciprian al Cartaginei spune: „Această taină a unităţii, această legătură a bunei înţelegeri ce se menţine în chip nedezbinat se arată când în Evanghelie nu se împarte, nici nu se sfâşie deloc cămaşa Domnului Iisus Hristos, ci, trăgându-se la sorţi pentru îmbrăcămintea lui Hristos, cine să îmbrace mai degrabă pe Hristos, haina Lui se primeşte întreagă, iar cămaşa se dobândeşte nestricată şi neîmpărţită“.

Sfântul Părinte ne dă şi alte exemple, în ceea ce priveşte unitatea Bisericii. El o aseamănă cu unitatea razelor soarelui, care, deşi sunt numeroase, ele izvorăsc din acelaşi disc al soarelui. La fel cu unitatea crengilor ce provin din acelaşi trunchi unic sau cu unitatea apelor ce izvorăsc din acelaşi izvor. Continuând ideea, Sfântul Ciprian al Cartaginei afirmă: „Rupe o ramură dintr-un arbore, ruptă nu-şi va putea menţine viaţa, desparte un râu de izvorul lui, despărţit va seca, tot aşa şi Biserica Domnului, împrăştiindu-şi lumina, îmbrăţişează cu razele sale tot pământul, ca dintr-un izvor, învăţăturile ei se răspândesc până departe, ca unică mamă, ai cărei fii duhovniceşti se înmulţesc necontenit“.

În Biserică se mărturiseşte acelaşi adevăr de credinţă. Pe această mărturisire se întemeiază unitatea Bisericii. Sfântul Duh păstrează acest adevăr de credinţă nealterat, făcându-l să pătrundă în inimile credincioşilor. Nu poate fi despărţită unitatea Bisericii de unitatea credinţei. Pentru că şi Biserica este una, şi adevărul este unul. Iar cel ce se desparte de Biserică prin erezii şi schisme se desparte de viaţa veşnică, neputând respira „acel aer sfânt dătător de viaţă şi de mântuire“.

Biserica este tototdată o comunitate a dragostei şi a păcii. Unitatea ei se menţine numai prin dragostea faţă de semeni şi prin supunerea faţă de disciplina ei. Fiecare credincios îşi aduce contribuţia sa la pacea comună prin pacea sa sufletească. Dacă această pace sufletească lipseşte, se produc neînţelegeri şi schisme şi, prin aceasta, legătura dragostei dintre membrii Bisericii. Sfântul Ciprian al Cartaginei spune: „Dumnezeu a poruncit ca în casa Lui să avem în noi pace, unire, înţelegere şi, cum ne-a făcut prin a doua naştere, voieşte ca la fel să ne purtăm şi renăscuţi, aşa încât cei care suntem fiii lui Dumnezeu să rămânem în pacea lui Dumnezeu şi, cum unul ne este spiritul, tot una să ne fie gândirea şi simţirea“. Aceasta, deoarece „pentru Dumnezeu darul cel mai mare îl constituie pacea noastră, armonia frăţească şi poporul unit după unitatea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh“.

Discordia strică pacea din cadrul Bisericii. Iar vina care apasă pe umerii celor ce strică această pace nu poate fi spălată nici prin moartea martirică. Nu poate fi martir cel ce strică pacea frăţească din Biserică. Nu poate fi un fiu al păcii, pentru că „fiul păcii şi acela care cunoaşte şi iubeşte legătura dragostei caută pacea şi-şi fereşte limba de răul neînţelegerii“.

Sfântul Grigorie de Nyssa spune că acela care va deveni „făcător de pace va fi încununat cu harul adopţiunii“. De aceea, Sfântul Ciprian al Cartaginei ne îndeamnă să rămânem în această unitate a Bisericii, deoarece „nu poate avea pe Dumnezeu de tată cine nu are Biserica de mamă“.

Bibliografie:

Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre Rugăciunea domnească, Despre unitatea Bisericii, traducere de Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi David Popescu, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, volumul 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1981

Sfântul Grigorie al Nyssei, Răsplata făcătorilor de pace, traducere din original de Pr. Nic. D. Tănăsescu, în Glasul Bisericii, an XVII, nr. 10/1958, octombrie

Coman, Pr. Prof. Ioan G., Personalitatea Sfântului Ciprian, în Studii Teologice, seria a II-a, an XI, nr. 5-6/1959, mai-iunie

Stan, Pr. Asist. Al. I., Lucrarea Sfântului Ciprian de Cartagina „Despre unitatea Bisericii” şi importanţa ei misionară actuală, în Studii Teologice, seria a II-a, an XXXIV, nr. 5-6/1982, mai-iunie

Stănuleț, Doctorand Constantin, Concepţia despre Biserică în opera Sfântului Ciprian, în Studii Teologice, seria a II-a, an XXII, nr. 7-8/1970, iulie-august

Turcu, Pr. Ioan, Pâinea noastră cea de toate zilele, în Îndrumător bisericesc, Sibiu, 1973

Voicu, Arhidiacon Prof. Constantin, Sfântul Ciprian şi unitatea Bisericii, în rev. Altarul Banatului, an II (XLII), nr. 10-12/1992, octombrie-decembrie

Pr. Radu Cosmin Şapcă


Atasate la articol:

UNITATEA BISERICII LA SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI
UNITATEA BISERICII LA SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI


Comments are closed.