09.10.2017 – TÂLCUIREA RUGĂCIUNII DOMNEŞTI LA SFINŢII GRIGORIE AL NYSSEI ŞI CIPRIAN AL CARTAGINEI (II)

Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Ca să dobândim împărăţia lui Dumnezeu, noi, creştinii, trebuie să împlinim voia Sa. Pentru aceasta ne rugăm în cererea de faţă. Sfântul Ciprian al Cartaginei ne atenţionează de la început asupra a ceea ce trebuie să înţelegem prin aceste cuvinte. Nu cerem ca Dumnezeu să facă cu fiinţa noastră ceea ce voieşte, deoarece se desfiinţează liberul arbitru. Ci ne rugăm să ne dea ajutorul Său, pentru ca noi să-I îndeplinim voia.

Ambii Sfinţi Părinţi pleacă de la premisa că omul nu poate săvârşi binele fără ajutorul lui Dumnezeu, din cauza slăbiciunii firii omeneşti, care este o piedică în calea mântuirii. Înainte de căderea în păcat, omul se afla într-o stare de sănătate spirituală, în care virtutea era raţiunea lucrurilor. Însă, prin neascultare, a căzut din această stare. S-a îmbolnăvit, sufletul ajungând sub stăpânirea unei boli ucigaşe. De aceea, a fost nevoie să vină Doctorul bolilor sufletului, ca să ne vindece de această boală, prin unirea cu voinţa lui Dumnezeu. Şi ne-a poruncit să nu facem voia noastră, ci pe a lui Dumnezeu, dându-ne chiar El exemplu: „Tată, nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu“.

Care este voinţa lui Dumnezeu, ne spune Sfântul Ciprian al Cartaginei: „Modestie în conversaţie, statornicie în credinţă, decenţă în cuvinte, dreptate în fapte, generozitate în ajutorări, stăpânire în conduită, a nu face nedreptate şi a o ierta pe cea făcută de altul, a trăi în pace cu fraţii, a iubi pe Domnul din toată inima…, a rămâne cu credinţă şi curaj alături de crucea Lui“.

Împlinind voinţa lui Dumnezeu, cu ajutorul şi harul Său, câştigăm mântuirea. Dar aceasta se realizează şi în cer, şi pe pământ. Iar pacea dintre elementele firii omeneşti, trupul luat din pământ şi sufletul dat din cer, o condiţionează. Aceasta, deoarece între trup şi suflet există o luptă continuă. Şi, numai supunând cele trupeşti celor duhovniceşti, vom putea restabili această pace.

Sfinţii Părinţi dau şi alte înţelesuri cuvintelor „cer“ şi „pământ“. Sfântul Ciprian al Cartaginei susţine ideea universalităţii mântuirii. El spune: „Precum în cer, adică în noi, s-a făcut voia lui Dumnezeu, căci prin credinţa noastră, suntem din cer, la fel şi pe pământ, adică în cei ce nu voiesc să creadă, să se facă voia lui Dumnezeu, să înceapă a fi cereşti“. Iar Sfântul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre creaţie, care este împărţită în natura spirituală, a îngerilor, fără patimă şi greşeală, şi natura materială, căreia îi suntem părtaşi, dată fiind unirea corpului cu ceea ce este pământesc. Aceasta din urmă este o viaţă cufundată în patimă şi în chinuri. De aceea, cerem în rugăciune să se împlinească voia lui Dumnezeu atât în cer, cât şi pe pământ, deoarece voinţa Lui este „ca cele pământeşti să facă loc celor cereşti, iar cele spirituale şi dumnezeieşti să aibă mai multă trecere“.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Cuvântul „pâine“ are în gândirea teologică a Sfinţilor Părinţi două înţelesuri, unul spiritual şi unul material. În primul rând, trebuie să înţelegem prin „pâinea noastră“ hrana spirituală, care este Domnul Hristos. El a spus: „Eu sunt pâinea cea vie, Care s-a pogorât din cer. De va mânca cineva din pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu“. Este pâinea pe care o primim la Sfânta Euharistie. Şi o cerem zilnic, nu numai pentru noi înşine, ci pentru toţi. Pentru că se pot întâmpla cazuri când cineva este oprit de la Împărtăşanie în urma săvârşirii vreunui păcat greu şi rămâne astfel în afara mântuirii.

În al doilea rând, înţelegem prin pâine hrana materială, necesară pentru întreţinerea vieţii. Pe aceasta o cerem zilnic de la Dumnezeu, odată ce ne-am depărtat de bogăţiile acestei lumi pământeşti. Dar Sfinţii Părinţi subliniază faptul că singura caracteristică a acestei cereri este cumpătarea. Ne este de ajuns pâinea zilnică. Nu trebuie să cugetăm la ziua următoare. Sfântul Ciprian al Cartaginei ne spune că devenim inconsecvenţi dacă ne facem griji pentru ziua de mâine, pentru că, pe de-o parte, cerem să vină împărăţia lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, ne dorim să trăim cât mai mult în această lume.

Ambii Sfinţi Părinţi ne dau ca exemplu pe bogatul lacom, căruia îi rodiseră ogoarele şi ne îndeamnă să nu ne asemănăm acestuia. Dar Sfântul Grigorie de Nyssa merge mai departe şi scoate în evidenţă şi alt aspect. Pâinea trebuie să ne-o câştigăm prin muncă cinstită, urmărind dreptatea. Lăcomia nu trebuie să-şi facă loc în sufletul nostru. Să nu căutăm cele necesare sau chiar mai mult, săvârşind nedreptăţi şi lăsând în urma noastră lacrimile celor păgubiţi. Spune Sfântul Părinte: „Dacă te osteneşti pentru cele străine şi ai în ochi nedreptatea şi întăreşti prin zapise cele câştigate pe nedrept şi apoi zici lui Dumnezeu: „Dă-mi pâinea“, nu Dumnezeu, ci altul ascultă acest cuvânt“.

Revine la ideea că noi aparţinem prezentului, viitorul fiind o enigmă. De aceea, cuvântul „astăzi“ ne cere să nu ne îngrijim de ziua de mâine. Putem lua exemplu la vieţuitoarele pământului, care nu duc lipsă de hrană, deşi nici nu se îngrijesc de aceasta. Şi dacă Dumnezeu poartă de grijă acestora, cu atât mai mult se va îngriji de fiii Săi.

Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Suntem hrăniţi de Dumnezeu, trăim în Dumnezeu, dar nu ne îngrijim numai de viaţa aceasta, ci mai ales de viaţa veşnică. De aceea, cerem iertarea păcatelor, conştienţi fiind de mila şi bunătatea lui Dumnezeu.

Această cerere ne aduce aminte de păcătoşenia firii omeneşti, de faptul că tot omul este supus greşelii. Sfântul Evanghelist Ioan spune: „Dacă zicem că păcat nu avem, pe noi înşine ne amăgim şi adevărul nu este în noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, credincios şi drept este Domnul ca să ne ierte păcatele“. Dar iertarea păcatelor noastre de către Dumnezeu este condiţionată de iertarea pe care noi o acordăm semenilor care au greşit faţă de noi. Căci, la judecata universală, fiecare va fi judecat şi iertat după măsura cu care a judecat şi iertat.

Nu ne putem apropia de altar pentru a aduce jertfă lui Dumnezeu, dacă nu ne-am împăcat cu aproapele nostru. Dumnezeu nu ne va primi jertfa, pentru că nu se uită la jertfa noastră, ci la inima noastră. Sfântul Ciprian al Cartaginei ne îndeamnă să ne apropiem de altar asemenea lui Abel, „cu frică de Dumnezeu, cu inimă curată, cu respect pentru dreptate, cu pace şi unire“. Cel neîmpăcat cu semenul, spune Sfântul Părinte, „nici dacă va fi ucis pentru numele de creştin, nu va putea să scape de crima neînţelegerii frăţeşti“.

Atât Sfântul Grigorie al Nyssei, cât şi Sfântul Ciprian al Cartaginei citează pilda slujitorului datornic, un exemplu pedagogic în privinţa acestei cereri a rugăciunii. Numai săvârşind binele, prin iertarea greşelilor aproapelui, putem nădăjdui că Dumnezeu va imita binele pe care noi l-am făcut. Şi ne va acorda iertarea de păcate, chiar dacă păcatele noastre faţă de Dumnezeu sunt cu mult mai mari decât greşelile semenilor noştri. Îndeplinind această condiţie, Îl putem ruga astfel pe Dumnezeu: „Fă şi Tu ceea ce am făcut eu. Imită pe robul Tău, Tu, Stăpânul, pe săracul şi lipsitul, Tu, Împărate al tuturor. Am iertat eu greşelile, să nu respingi nici Tu pe cel ce se roagă… Am dezlegat, dezleagă-mă. Am iertat, iartă-mă. Am dovedit multă milă faţă de cel de o fire cu mine, imită iubirea de oameni a robului Tău, Tu Care eşti Stăpânul“.

Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Diavolul este cel ce ne ispiteşte. Dar răului nu îi este permis nimic în ispite dacă nu-i este îngăduit de Dumnezeu. Dumnezeu nu ne ispiteşte şi nici nu se bucură de căderea cuiva în ispită. Dar această putere pe care o îngăduie în ispită are un scop îndoit: lauda, când creştinul dă dovadă de tărie în ispite, şi pedeapsa, când păcătuieşte.

Aceste cuvinte ne amintesc de slăbiciunea şi neputinţa firii omeneşti şi ne atrag atenţia asupra faptului că nu trebuie să ne încredem prea mult în noi înşine. Mântuitorul Hristos ne spune: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită“.

Rugăciunea este arma creştinilor împotriva ispitelor. Ambele cereri exprimă acelaşi lucru. Căci, precum cel ce nu cade în ispită este în afara celui viclean, tot aşa, cel ce cade în ispită se află în cel rău. Cerem, deci, ajutorul lui Dumnezeu împotriva diavolului, iar dacă dobândim ajutorui Lui, vom fi în siguranţă faţă de toate uneltirile celui rău. De aceea, nu ne mai rămâne nimic de cerut de la Dumnezeu.

Bibliografie:

Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre Rugăciunea domnească, traducere de Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi David Popescu, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, volumul 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981

Sfântul Grigorie al Nyssei, Despre Rugăciunea domnească, traducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae şi Pr. Ioan Buga, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, volumul 29, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982

Petcu, Doctorand Sorin, Rugăciunea domnească în cultul creştin şi explicarea ei în literatura patristică din primele trei secole, în Glasul Bisericii, seria a II-a, anul XXVI, nr. 1-2/1974, ianuarie-februarie

Zăvoianu, Drd. Corneliu, Rugăciunea Domnească după Sfântul Grigorie de Nyssa, în Glasul Bisericii, anul XL, nr. 9-10, septembrie-octombrie, 1981

Pr. Florin Alexandru Sichim


Atasate la articol:

TÂLCUIREA RUGĂCIUNII DOMNEŞTI  LA SFINŢII GRIGORIE AL NYSSEI ŞI CIPRIAN AL CARTAGINEI (II)
TÂLCUIREA RUGĂCIUNII DOMNEŞTI LA SFINŢII GRIGORIE AL NYSSEI ŞI CIPRIAN AL CARTAGINEI (II)


Comments are closed.