Persoanele vrednice vizate de Sfântul Iustin sunt echivalente cu ierarhia, care, având puterea de a liturghisi, era singura vrednică de a oficia serviciul euharistie. Întâiulstătător comentează locurile din cărţile sfinte şi administrează sfaturi prin predică, el concentrează ofrandele şi poartă grijă de cei ce au trebuinţă de ele. În secolul al II-lea serviciul Sf. Liturghii cuprindea următoarele părţi: 1) Cântarea şi citirea unor pericope din Sf. Scripturi ale Vechiului si Noului Testament, după care urma predica sau cuvântul de învătătură al proistosului, iar apoi urmau rugaciuni publice pentru diferite stări. 2) Urma apoi sărutarea frăţească (sărutarea păcii sau sărutarea sfântă a iubirii) dintre creştini, după care diaconul aducea o parte aleasă dintre ofrandele credincioşilor (pâine şi vin) şi le preda proistosului pentru a le sfinţi, iar acesta rostea asupra lor rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt pentru prefacerea (epicleza) si binecuvântarea darurilor, la care poporul răspundea: ,,amin”.
După acest moment urma împărtăşirea celor prezenţi la sfânta slujba, iar celor ce, din diferite cauze, nu puteau participa la Sf. Liturghie, li se duce Sf. Euharistie acasă, de către diaconi. Împărtăşirea credincioşilor se făcea sub ambele forme, creştinii primind mai întai Sf. Trup, iar după aceea li se da să bea Sf. Sânge din Potir. După aceasta urma binecuvântarea poporului de către proistos (episcop sau preot) şi slobozirea lui (Pr. Prof. Teodor Zăgrean, Sf. Liturghie privită sub aspect istoric, în Revista “Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, nr1-2/1964, p.43). Sf. Iustin este cel dintâi scriitor la care găsim confirmată existentă epiclezei în liturghia crestină. Tot el este primul care a întrebuinţat comparaţia misterului euharistic cu misterul întrupării lui Iisus. El este, totodată, cel care, pentru prima oară, a încercat să explice prezenţă reală a Mântuitorului în Sf. Euharistie. La Sf. Iustin găsim cea dintâi menţiune expresiă a întrebuinţării apei la vinul euharistic.
Cuvântul Euharistie provine din limba greacă și înseamnă „mulțumire” , deoarece Mântuitorul Hristos, înainte de a institui această Sfântă Taină la Cina cea de Taină a mulțumit lui Dumnezeu prin rugăciune iar după aceasta a binecuvântat și a frânt pâinea pe care a dat-o Apostolilor. Sfânta Euharistie e cea mai mare Sfântă Taină mai presus decât oricare alta prin care, sub forma pâinii și a vinului, credinciosul se împărtășește cu Însuși Trupul și Însuși Sângele Domnului prezente în mod real prin prefacerea elementelor la Sfânta Liturghie.
Sfânta Taină a Euharistiei, a fost întemeiată de Iisus Hristos în ajunul morții Sale pe cruce, adică joi seara la Cina cea de Taină. Fiind de față ucenicii Lui și serbând Paștile, Hristos le-a zis: „Luați mâncați acesta este Trupul Meu”, apoi luând paharul le-a dat lor și le-a zis: „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor”. Prin aceste cuvinte, Mântuitorul întemeiează o lege nouă între Dumnezeu și oameni, o Lege nesângeroasă sub forma pâinii și a vinului diferită de cea a Legii Vechi unde se aduceau jertfe de animale sau din roadele pământului. Prin porunca Mântuitorului: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”, Sfinții Apostoli apoi ucenicii lor, adunându-se mulțumeau și se rugau îndelung ca Domnul să prefacă pâinea și vinul de pe masa lor în Însuși Sfântul Său Trup și în Însuși Sfântul Său Sânge, cu care apoi se împărtăşeau.
Urmaşii Sfinţilor Apostoli, arhiereii şi preoţii, au fost sfinţiţi şi li s-au împărtaşit harul dumnezeiesc de a săvârşi aceeastă Sfântă Taină. Cu timpul a luat naştere o rânduială de slujbă sfântă, cunoscută la început sub diferite denumiri, ca: frângerea pâinii, Masa sau Cina Domnului, Euharistie. Mai târziu această slujbă a primit denumirea de Liturghie, şi care înseamnă lucrare sau slujbă publică, obştească, rânduită şi săvârşită spre folosul tuturor.
Sfânta Euharistie este asemănată de către Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful cu Bunavestire, când Duhul Sfânt S-a coborât deasupra Sfintei Fecioare şi s-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu; tot la fel şi în timpul Sfintei Jertfe, lucrarea şi puterea Sfântului Duh, preschimbă painea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului. Astfel fiecare Sfântă Liturghie este o nouă Bunăvestire numai că în locul Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu este Biserica ortodoxă, cea una, sobornicească şi apostolească. Prin Taina Sfintei Euharistii, Biserica Ortodoxă devine născătoare de Dumnezeu. Sfântul Duh coboară asupra Bisericii şi a Cinstitelor Daruri, iar cuvântul lui Dumnezeu se plăsmuieşte în acest mod tainic şi se naşte cel fără de timp şi se oferă jertfit pe Sfânta Masă „pentru viaţa şi pentru mântuirea lumii”. Astfel, conchidem că prin Sfânta Euharistie, omul primeşte „Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, şi din care dacă cineva mânăncă nu moare”.
În concluzie, Liturghia din secolul al II-lea descrisă de Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful avea aceleaşi caracteristici ca şi Liturghia apostolică. Astăzi, rugăciunea Sfintei Jerte, anaforaua liturgică are un text oficial, stabilit şi uniform. Sfânta Euharistie săvârşită în timpul Sfintei Liturghii este şi Jerfă, pentru că prin ea se continuă în mod nesângeros jertfa pe cruce a Mântuitorului Hristos, la care participăm toţi, clerici şi mireni,ca popor al lui Dumnezeu. Din aces punct de vedere, Sfânta Liturghie înseamnă şi comuniunea credincioşilor în jurul Trupului şi al Sângelui lui Hristos.La Sfânta Jertfă participă omul deplin: suflet şi trup, minte şi oase, inima şi cele cinci simţuri, chiar şi măruntaiele.
La Sfânta Euharistie nu se împărtăşeşte doar harul lui Hristos, cum se întâmplă în celelalte taine, ci Hristos însuşi.
Prin urmare, Liturghia înseamnă prilejul refacerii duhovniceşti şi al transformării sufletului, trupului şi simţurilor. Sf. Euharistie este descrisă de Sf. Iustin ca o comemorare nu numai a patimilor lui Hristos, ci şi a învierii Lui. Trebuie observat faptul că la Sf. Iustin binecuvântarea are loc printr-o rugăciune de mulţumire.
Pr. Gabriel Grosu