10.11.2017 – Elementul material al Sfintei Cruci

Prima prefigurare a Sfintei Cruci a fost pusă în legatură cu pomul vieţii, din ale cărui fructe n-au gustat protopărinţii Adam şi Eva, căci încălcarea poruncii lui Dumnezeu a atras alungarea din Rai, iar Dumnezeu „a pus heruvimi şi sabie vâlvâietoare să păzească drumul către pomul vieţii”(Fac.2, 24).

Considerând pomul vieţii o prefigurare a Sfintei Cruci se dă expresie prevederii crucii în planul veşnic al creaţiei şi se face cunoscută voinţa divină de a răscumpăra şi desăvârşi creaturile, prin puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci.

Între pomul vieţii şi figuraţia crucii Mântuitorului Iisus Hristos, unii simbolişti află câteva elemente comparabile. Atât pomul vieţii, cât şi Crucea reprezintă binele. Pomul vieţii ocupă un loc central în Paradisul terestru, Crucea lui Hristos este o adevărată axă a lumii creştine. Cele patru râuri ale Edenului se îndreaptă spre cele patru puncte cardinale ale pământului şi trasează o Cruce orizontală.

Crucea este Sfântă şi cinstită, numită „pom al vieţii, făcător de viaţă şi aducător de viaţă”, deci noul pom al vieţii în Biserică. Clement Alexandrinul consideră Crucea pomul pe care se întemeiază viaţa noastră, Hristos, de la Care gustăm din rodul cunoştinţei divine şi al adevărului veşnic.

O altă prefigurare este „lemnul” care a servit la construirea corabiei prin care Noe şi familia lui au scăpat de potop. Această corabie este tip al Bisericii, iar din lemnele ei s-au construit apoi altare şi temple.

Tot acoperit şi prefigurat trebuie să vedem Crucea Domnului în lemnele purtate în spate de Isaac, fiul lui Avraam, pentru jertfirea lui (Fac.22, 2-12). „Lemnul lui Isaac-zice Sfântul Chiril al Alexandriei-este Crucea lui Hristos”.

Rolul pozitiv al lemnului în viaţa omului, ca o prefigurare a puterii binefăcătoare a Sfintei Cruci, se desprinde din viaţa patriarhului Iacov, care, în Mesopotamia, şi-a ales nuiele verzi de plop, de migdal şi de paltin, pentru ca vitele sale să se înmulţească (Fac.30,37-42), sau când, în Egipt, „Israel s-a închinat la vârful toiagului său”(Fac.47, 31).

Sceptrul patriarhului evreu simbolizează puterea şi demnitatea şi, totodată, el prefigurează Sfânta Cruce, sceptrul cel înfricoşat al împărăţiei lui Hristos, care ajută pe cei credincioşi să ajungă pe treptele cele mai înalte ale sfinţeniei. Căci Crucea nu este numai toiag şi sceptru şi binecuvântare, ci este şi mijloc de mântuire, ea ajută să supunem ascultării noastre pe cei răi, să învingem în lupta noastră cu neajunsurile vieţii. În Vechiul Testament, dovedesc acestea evenimentele de la Marea Roşie, când Moise primise puterea de a ridica toiagul, de a întinde mâna asupra mării, ca să treacă fiii lui Israel prin mijlocul ei ca pe uscat.(Ieş. 14,16).

Aceste lucruri le aflăm şi în Mineiul lunii Septembrie: „Cruce însemnând Moise cu toiagul, Marea Roşie a despărţit-o pentru Israel, cel ce pedestru a trecut; iar de-a curmezişul lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă”.

Puterea dumnezeiască a Sfintei Cruci se face vizibilă şi atunci când conducătorul israeliţilor, în pustiul Sur, a fost îndemnat de Dumnezeu să ia un lemn şi să-l arunce în izvorul de la Mara, ca apa să fie îndulcită, întrucât, aşa cum arată şi denumirea locului, „Mara”(amară), aceasta nu era potabilă. (Ieş.15,25). Transformarea apei amare într-una dulce se referă la lucrarea viitoare a Sfintei Cruci, care va înlătura toate necazurile ce se vor abate asupra lumii.

Salvarea vieţii prin puterea miraculoasă a lemnului s-a înregistrat în istoria lui Israel şi în momentul în când el se afla în pustiul Sin, şi Moise, la sfatul Domnului, a luat toiagul şi a lovit cu el în chipul crucii stânca din Horeb, din care a început să ţâşnească izvor de apă (Ieş. 17, 3-6).

Şi iarăşi o imagine a Crucii este prezisă prin steagul de care grăieşte marele profet Isaia: „Intraţi, intraţi pe porţi! Gătiţi cale poporului, gătiţi, gătiţi drum, curăţiţi-l de pietre, înălţaţi un steag peste neamuri!”. Întotdeauna steagul a fost simbolul unui crez, al unităţii şi al biruinţei. Iar în Sfânta Scriptură, un asemenea simbol nu poate fi decât Crucea.

Mulţi exegeţi văd în toiagul înfrunzit al lui Aaron-din cartea Numeri-un simbol al Crucii. Înflorirea este semnul vitalităţii, al puterii de viaţă, precum putere este şi Crucea în lumea credincioşilor. Acest toiag minunat prin care s-a recunoscut în văzul tuturor dreptul lui Aaron de a fi arhiereu şi chemarea seminţiei levitice spre a sluji locaşului Sfânt.

Cea mai importantă figură tipică a Crucii este însă lemnul pe care Moise a ridicat şarpele de aramă. Şarpele era aşezat oblic pe lemn spre a putea fi observat de cei care-l priveau, formând un fel de „Crux decussata”, în formă de X. Despre această figură tipică aminteşte şi Mântuitorul, pentru a arăta necesitatea Jertfei Sale, ca o împlinire a iubirii divine şi a planuluide mântuire. Căci „precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe şi Fiul Omului ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3, 14-15). Mântuitorul spune aşa, vrând să arate că, prin Crucea pe care El va fi răstignit, cei ce cred în El, privind la ea, se vor tamădui de veninul păcatelor şi vor căpăta mântuire.

Dacă pentru Sfântul Ambrozie asemănarea dintre şarpele de aramă şi Iisus Hristos consta în faptul că primul distruge otrava care ridică viaţa pământească, iar cel de-al doilea zdrobeşte puterea diavolului asupra sufletului, în concepţia Sfântului Chiril al Alexandriei, acest adevăr este subliniat doar prin ridicarea Trupului lui Hristos pe Sfânta Cruce cu înălţarea şarpelui în pustie.

Faţă de aceştia, Sfântul Ioan Gură de Aur acordă un spaţiu mai larg acestui subiect, asemuind nevinovăţia şarpelui spânzurat pe lemn cu a Mântuitorului răstignit pe Cruce ca să sufere pentru toţi oamenii sau să accentueze vindecarea rănilor fizice şi spirituale ale acestora.

Numărul mărturiilor biblice privind rolul lemnului în prefigurarea Sfintei Cruci sporeşte, amintind şi de fapta minunată a prorocului Elisei. Potrivit relatării scripturistice, Elisei a tăiat o bucată de lemn cu care a izbutit să scoată din apa Iordanului un topor (IV Regi 6, 6), prefigurând Sfânta Cruce prin care Fiul lui Dumnezeu a scos „dintru adâncul deşertăciunii neamurile”. Despre acest lucru aflăm din Cântările Triodului.

Mulţi Psalmi, in special cei mesianici, noţiunile de „toiag” şi „sceptru” sunt des întâlnite, pentru a se accentua însemnătatea şi puterea Sfintei Cruci. În viziunea psalmistului, iagul nu este din lemn, ci din fier, pentru a sublinia mai mult autoritatea religios-morală a lui Mesia asupra celor păcătoşi sau puterea Sfintei Cruci împotriva diavolului.

Atât în Psalmi, cât şi în celelalte cărţi ale Vechiului Testament, lemnul are rolul de a prefigura partea văzută a Sfintei Cruci. Pentru aceasta, lui i se dau puteri deosebite şi o preţuire aleasă, potrivite cu menirea Crucii în Noul Testament.

_____________________________________________________________

Bibliografie:

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995.
  2. Corniţescu, Diac.Asist.Dr. Emilian, Prefigurări ale Sfintei Cruci In vechiul Testament, în „Ortodoxia”, nr.2, 1982, p.243-254.
  3. Mircea, Pr. Ioan, Crucea Domnului, Taina şi Slava Lui, în „O”, Nr,2, 1982, p.197-214.
  4. Buzdugan, Pr. Constantin, Sfânta Cruce în Lumina Invierii, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, Nr.1-2, 1976, p.77-99.
  5. Neaga, Pr.Dr. Nicolae, Crucea, în „Telegraful Român”, CXXII, 1974, Nr.29-30.
  6. Îndrumări Misionare, E.I.B.M.al B.O.R., Bucureşti, 1986
  7. Galeriu, Pr.Prof. Constantin, Înţelesurile Crucii, în „O”, nr.2, 1982.
  8. Sanda, Pr.Ioan, Șarpele de aramă, în „Tel.Rom.”, Nr.5, 1961

Pr. Marian Valentin Mărăcine

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” –Vădeni, Tg-Jiu


Atasate la articol:

Sfanta cruce
Sfanta cruce


Comments are closed.