22.02.2018 – Lucrarea duhovnicească a Sfântului Dionisie Exiguul la Roma „Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul”

Din vasta lucrare teologică a Sfântului Dionisie Exiguul fac parte o serie de traduceri duhovniceşti sau aghiografice: „Viaţa Sfântului Pahomie cel Mare”, „Pocăinţa minunată a Sfintei Thaisis”, „Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Acestor lucrări li se adaugă alcătuirea unui florilegiu în care a cuprins, „Exempla Sanctorum Patrum”, însumând o sută de pasaje patristice prin care se stabileau „mai multe punţi de legătură între fraţii creştini”. Toate acestea însumează o contribuţie monumentală pentru literatura patristică apuseană, ţinâd cont de atracţia latinilor pentru experienţelor mistice ale Părinţilor Orientali şi aşezarea lor recurentă în viaţa comunităţilor monahale apusene.

Sfântul Dionisie Exiguul, unul dintre reprezentanţii de seamă ai spiritualităţii daco-romane în Cetatea Eternă, a tradus în limba latină lucrarea „Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Demersul Sfântului Părinte a venit la rugămintea „preacinstitului abate Gaudenţiu” (ad Gaudentium Abbatem), aşa cum rezultă din prefaţa traducerii sale. De aici aflăm că Înaintemergătorul Domului s-a arătat în vedenie unor monahi palestinieni, „care au ridicat preafinţitul lui cap din casa acelui necredincios rege Irod, apoi l-au dus la Emesa unde mult timp a rămas necunoscut, până ce tot monahilor s-a arătat, la fel acum, prin osârdia smeriţilor monahi, Sfântul Ioan s-a învrednicit să-şi dea pe faţă romanilor, povestirea sa, îndemnat, cred eu, de supunerea la o poruncă evlavioasă, prin cei ce duc o viaţă singură, să-şi arate slava sa întru Hristos” (Dionisii Exigui ad Gaudentium Abbatem, CCSL, LXXXV, Scriptores „Illyrici” Minores, Prefatio VIII, p. 69-71).

Istoria aflării Cinstitului Cap al Botezătorului

În vremea domniei sale, Iulian Apostatul a dat porunsă că fie risipite moaştele Sfântului Ioan Botezătorul. Dumnezeu a rânduit însă ca ele să fie salvate de doi monahi, care se aflau în aproierea locului unde au fost aruncate. Cinstitele odoare au fost adăpostite în bisericile de lângă Muntele Măslinilor, capul fiind mai întâi aşezat într-o biserică din Ierusalim şi apoi dus la Alexandria. Aici a pus laolaltă cu moaştele Sfântului Prooroc Elisei, fiind primite de Sfântul Atanasie cel Mare, „care le-a păstrat într-o livadă până a fost ridicată o biserică în cistea lor, unde au fost astfel aşezate”. Sfântul locaş s-a ridicat abia în vremea lui patriarhului Teofil, fiind aşezat în locul numit Karmuz. Legătura dintre cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament este subliniiată de Sfântul Ioan Gură de Aur, care arată simbolic într-una din predicile sale că această alăturare s-a împlinit prin poruncă dumnezeiască: „am întins trupul tău lângă cel al profetului Elisei” (mărturie dintr-un manuscris arab, conţinând o predică atribuită Sf. Ioan Hrisostom, contemporan cu patriarhul Teofil al Alexandriei).

În 391, împăratul Valens a dorit cu tot dinadinsul ca cinstitul odor să fie adus în Constantinopol. Cassiodor spune că, pe când delegaţia trecea prin apropriere de Calcedon, carul cu boi în care se afla racla cu sfintele moaşte s-a oprit şi nu a mai vrut să înainteze. Văzând în aceasta semn de la Dumnezeu, împăratul a aşezat Capul Înaintemergătorului într-o bisericuţă, pe care i-a închinat-o lui. Cea de a doua aflare a Capului s-a împlinit la Emesa, în Siria (453). Povestirea tradusă de Sfântul Dionisie se pare că-i aparţine arhimandritul Marcel din Emesei.

Traducerea Sfântului Dionisie Exiguul în contextul epocii sale

Sfântul Dionisie Exiguul traduce această lucrare în contextul decapitării filosofului Boeţiu di ordinul împăratului ostrogot Theodoric. Unii au interpretat iniţiativa monahului dobrogean în sensul unei susţineri a primatului papal, subiect mult dezbătut în epoca sa. Cert este că această povestioară hagiografică demonstra din plin evlavia de care se bucura Botezătorul în mediul Apusean. Se dovedeşte încă odată „faima de care se bucura învăţatul monah dobrogean de la curtea papală printre simplii călugări din Occident”. Mărturiile păstrate până astăzi leagă prezenţa Sfâtului Dionisie în Cetatea Eternă de Basilica „Sfintei Anastasia” de sub Palatin (foto), unde se pare că alcătuit şi această lucrare.

Această contribuţie teologică, culturală şi nu în ultimul rând duhovnicească a Sfântului Dionisie Exiguul se adaugă din plin la procesul de dezvoltare a învăţământului ascetic din Cetatea Eternă. Se cunoaşte în acest sens că a fost dascăl de dialectică în şcoala lui Cassiodor de la Viviarum. El duce mai departe lucrarea începută de înaintaşul său, Sfântul Ioan Cassian, aducând la Viviarum experienţele scetico-mistice ale Părinţilor Orietali. În viziunea sa, despătimirea era o condiţie esenţială pentru „lectio divina”. Alături de bunul său prieten, învăţatul Cassiodor, Exiguul „s-a inspirat din spiritul care a asumat în această epocă întregul monahism”.

Pr. Ioniţă Apostolache


Atasate la articol:

Aflarea  capului Botezatorului
Aflarea capului Botezatorului


Comments are closed.