25.05.2018 – Sfânta Fecioară Maria – vas ales al mântuirii noastre

În viața noastră duhovnicească a început cu puțin timp în urmă o perioadă de pregătire sufletească, o perioadă de urcuș sfânt și dumnezeiesc, care ne conduce de-a lungul postului Crăciunului spre peștera din Betleem, unde se va naște din nou pruncul Iisus, Mântuitorul și izbăvitorul sufletelor noastre din robia păcatului și a morții. La strană se cântă imnul prevestitor al acestui dumnezeiesc și unic eveniment din viața credincioșilor. În auzul tuturor răsună cântarea :”Hristos  se naște, măriți-L, Hristos din ceruri, întampinați-L, Hristos pe pământ, înalțați-vă!”

Venirea pe pământ a Cuvântului lui Dumnezeu, nașterea pruncului Iisus, ca să elibereze din robia păcatului și a morții sufletești pe toți ce vor crede în El, avea nevoie de o ființă preacurată și “fără de prihană”. Era nevoie de o ființă mai curată decât tot ce este pământesc: mai curată decât razele Soarelui, mai limpede decât lacrimile ochilor, mai nevinovată decât inimile pruncilor și mai sfântă decât oștile îngerești, pentru că în pântecele ei avea să se sălășluiască însuși Dumnezeu, care este lumină (I Ioan I,5), puritate și sfințenie (Levitic XI, 44, I Petru I 16), care nu poate suferi întunericul, necurăția și păcatul.

De mult ar fi trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să mântuiască pe omul căzut sub povara păcatului, dar nu se găsise încă un rod atât de curat, un vas atât de ales, o ființă desăvârșită în care Dumnezeu să-și facă lăcaș, din care să ia trup omenesc și să devină om deplin, afară de păcat; să traiască printre noi, să ne învețe puterea cuvântului și  să ne mântuiască. Au trecut mii de ani de suferință de la păcatul săvârșit de protopărinții Adam și Eva în grădina raiului, mii de ani de întristare, mii de ani de lacrimi și de dor după mântuire. Toate acestea au contribuit la purificarea, la formarea și la nașterea unei ființe preacurate. Dar mai ales rugăciunea, sfințenia, credința și dragostea  față de Dumnezeu și față de oameni a drepților Ioachim și Ana care au dat naștere acestui rod prea ales și bine plăcut lui Dumnezeu – Sfânta Fecioară Maria.

Praznicul de astăzi ne aduce aminte de momentul în care Sfânta Fecioară Maria a pășit pe drumul care a dus-o la  întâlnirea desăvârșită cu Dumnezeu. Prin intrarea în templul din Ierusalim, ea s-a dăruit în întregime Tatălui Ceresc, trupul și sufletul, viața și fecioria, le-a pus la picioarele altarului templului, ca numai pe Dumnezeu să-L cunoască, pe El să-L iubească, și numai lui să-I slujească, să o găsească vrednică de a fi maica lui Iisus Hristos. Prin această dăruire totală lui Dumnezeu, prin acest sacrificiu frumos al vieții sale, Fecioara Maria a slujit toată omenirea. Fără jertfa vieții și fecioriei sale, nu era posibilă întruparea, nu era cu putință nașterea în lume a Fiului lui Dumnezeu, și n-ar fi avut loc răscumpărarea noastră din robia păcatului și a morții.

Dar cine este această “fecioară”? Fecioara Maria s-a născut în nordul Palestinei, în orașul Nazaret din frumoasa regiune a Galileii. Părinții ei, drepții Ioachim și Ana, nu aveau să se bucure prea mult de prezența în sânul familiei a acestui rod dumnezeiesc, nu aveau să-și odihneasca bătrânețile pe ajutorul ei, căci trebuiau să se despartă. Fecioara  fusese făgăduita lui Dumnezeu înainte de naștere. Când Prunca a ajuns la frageda vârstă de trei ani, au luat-o și au dus-o la templul din Ierusalim. Acest locaș măreț, lucrat în marmura albă și aurit, zidit pe muntele Moria, unde Avraam a voit să aducă pe fiul său Isaac jertfă lui Dumnezeu, era locul cel mai sfânt al evlaviei poporului evreu. Aici veneau din toate colțurile Palestinei credincioși să aducă jertfe, aici slujeau leviți, preoți si arhierei, aici se propăvăduia Legea lui Dumnezeu și se tâlcuiau profețiile Vechiului Testament. În jurul templului era organizată o obște de fecioare, care, asemenea calugărițelor din Biserica noastră, trăiau în ascultare, muncă și rugăciune. În această obște a fost adusă și tânăra Fecioară Maria.

Iconografia creștină zugrăvește în chip cu totul minunat acest eveniment dumnezeiesc din viața  Sfintei Fecioare Maria. Ea merge spre templu îmbrăcată în haină albă, cu cunună de flori pe cap și cu lumânare aprinsă în mană, fiind însoțită de părinții ei și de alte fecioare frumos împodobite: ”Veni-vor fecioare în urma ei” (Psalm XLIV, 14).

La intrarea în templu, Sfanta Fecioară Maria a fost întâmpinată din îndemn dumnezeiesc de însuși arhiereul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Primind-o în brațele arhierești și cunoscându-i rolul pe care avea sa-l împlinească în opera de mântuire a neamului omenesc, prin nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a dus-o în Sfânta Sfintelor, care era locul cel mai sfânt al templului, asemenea altarului bisericilor creștine, unde numai arhiereul avea voie să intre o singură dată pe an. Aici, în Sfânta Sfintelor, arhiereul Zaharia, fiind luminat de Duhul Sfânt a zis profetic: ”Marie, Dumnezeu a binecuvântat numele tău între toate neamurile!”, arătând prin aceste cuvinte că ea va deveni vasul ales de Dumnezeu, în care se va pregăti rodul mântuirii noastre. Apoi, a dat-o în grija fecioarelor mai mari și a proorocițelor, printre care era și Ana, fiica lui Fanuil, pe care o vom găsi tot aici și la Întâmpinarea Domnului (Luca II ,36). Ele au învățat-o tainele vieții sfinte și bineplăcute lui Dumnezeu. Acolo a trăit Sfânta Fecioară Maria în post și rugăciune, în ascultare și muncă, în vorbiri tainice cu Dumnezeu.

Sfânta Tradiție ne mărturisește că Fecioara Maria era atât de harnică, cuminte și iscusită în arta broderiei, încât lucra cele mai frumoase veșminte pentru preoții templului, iar când arhiereul a voit să se facă o nouă perdea pentru Sfânta Sfintelor, a încredințat această muncă preaaleasă Fecioarei Maria.

Altă preocupare sfântă sufletului ei era rugăciunea. Când Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu din cer să-i aducă marea veste că va zămisli pe Mântuitorul lumii, Fecioara Maria era îngenuncheată la rugăciune.

Sfânta Fecioară Maria nu împletea numai lucrul cu rugăciunea, ci și smerenia cu ascultarea, pentru că acestea sunt virtuțile cele mai plăcute lui Dumnezeu. Frumusețea sufletească și sfințenia mai presus de fire a vieții Fecioarei Maria erau cunoscute încă din raiul primilor oameni. Ea este “femeia”despre care le vorbește Dumnezeu strămoșilor nostri Adam și Eva căzuți sub osânda păcatului neascultării. Ea este femeia prezisă de Dumnezeu că va naște pe Cel “care va zdrobi capul șarpelui” (Facere III,15). Despre ea vorbește proorocul Isaia, când spune că din “Fecioara se va naște Emanuil, care înseamnă: cu noi este Dumnezeu” (Isaia VII,14).

Sfânta Fecioară Maria este cinstită și lăudată în imnele noastre bisericești, care ne arată marele rol pe care l-a avut în actul mântuirii noastre. Ea este asemănată cu luceafărul dimineții. Precum el anunță sfârșitul întunericului nopții, ivirea zorilor și apropierea răsăritului soarelui, la fel și intrarea Sfintei Fecioare în templul din Ierusalim vestește apropierea risipirii întunericului păcatelor și al fărădelegilor, prin venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Soarele dreptății. Ea a fost asemănată cu scara văzută de patriarhul Iacov, pe care îngerii lui Dumnezeu coborau pe pământ și se suiau la cer. La fel și Fecioara Maria, prin viața ei curată, a unit cerul cu pământul, ca Dumnezeu să se pogoare la neamul omenesc, să-l mântuiască. Ea a fost asemănată cu stâlpul cel de foc care a condus pe poporul lui Irod prin pustiul Sinai, a fost numită turnul fecioriei, fiind asemănată, pentru curăția ei cu turnurile de apărare ale cetăților, pe care nici armatele cele mai puternice nu pot să le cucerească. Este corabia care duce de pe pământ la cer sufletele credincioșilor și podul care nu trece din viața aceasta la cea veșnică.

Praznicul intrării Fecioarei Maria în templul din Ierusalim ne amintește totdeauna de cei care și-au închinat viața unui ideal: ne amintește de mamele noastre creștine care își dăruiesc viața creșterii și educării pruncilor, ne amintește de cei care se consacră studiului teologiei, ca să devină slujitori ai altarelor Bisericii noastre străbune, continuând astfel sfintele tradiții și obiceiuri strămoșești. Dar mai presus de toate, ne amintește de călugării și călugărițele din vechime și din vremea noastră, care își închină toată viața unui ideal  sfânt, de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor.

Viața noastră are însa multe ispite care încearcă să împiedice pe cei care se consacră oricărui ideal. Dar aceste ispite pot fi ușor biruite dacă ne punem toată nădejdea, credința și dragostea în Maica Domnului. Ispitele n-au putere asupra celor care îsi pun nădejdea în Fecioara Maria, apărătoarea noastră cea fierbinte și grabnic ajutătoare, Ea ne ocrotește ca pe niste fii iubiți, pentru a dobândi ajutorul ei cel sfânt ni se cere o dăruire totală, trup și suflet lui Dumnezeu. Această dăruire ne curăță, ne înalță, ne apropie de cetele sfinților, ajutându-ne să nu răsplătim binele cu rău, să iubim nu numai pe cei ce ne iubesc, ci și pe cei ce ne urăsc, să ne rugăm Maicii Domnului ca și ei să se mântuiască. Făcând așa, vom merge pe urmele Fecioarei Maria și vom avea fericirea să fim cu ea în împărăția cerurilor, lângă Fiul ei cel iubit: ”Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.”

Parohia COTOFENII DIN DOS ,DOLJ

Preot Paroh COJOCARU F.CRISTIAN

Protoieria Craiova Nord


Atasate la articol:

Maica_Domnului
Maica_Domnului


Comments are closed.