Principalul termen folosit de Sfânta Scriptură cât și de Sfânta Tradiție pentru a arăta motivul întrupării Fiului lui Dumnezeu, precum și scopul operei Sale cu privire la om este acela de mântuire”. El este folosit atât pentru a numi lucrarea răscumpărătoare a Mântuitorului Hristos prin jertfa de pe cruce, cât și pentru a numi starea celor care și-au însușit sau impropriat roadele jertfei de pe cruce. În primul caz este vorba despre mântuirea obiectivă, răscumpărarea sau împăcarea omului cu Dumnezeu prin jertfa de pe cruce, iar în al doilea, de mântuirea subiectivă sau personală, lucrare ce se săvârșește de fiecare creștin în parte prin har, credință și fapte bune, pentru ca omul răscumpărat prin jertfa lui Hristos să poată dobândi fericirea veșnică.
„Mântuirea este una din lucrările minunate ale lui Dumnezeu înfăptuită prin Fiul Său:…El va veni și ne va mântui” (Isaia 35, 4). Când s-a plinit vremea, când întrega făptură a ajuns la convingerea că nu era în stare să restabilească singură raporturile normale cu Dumnezeu și când suspinul după un Mântuitor era mai fierbinte, Fiul lui Dumnezeu a coborât din cer și în mod suprafiresc a luat trup omenesc din Sfânta Fecioară Maria și a devenit om. Fiind născut din Fecioara Maria El aparține omenirii, dar pentru că S-a născut pe cale supranaturală, el este fără de păcat. Așa fiind El întrunea în persoana Sa în măsură deplină toate condițiile ca să intervină cu viața Sa pentru noi și să ne împace cu Dumnezeu. Prin moartea și învierea Sa ne-a spălat păcatele și a refăcut legătura noastră cu Dumnezeu, iar firea noastră căzută în păcat a fost adusă la starea cea dintâi.
După învățătura ortodoxă, mântuirea nu e o transformare magică a creștinului prin harul divin, ci este rezultatul conlucrării continue a acestuia cu harul, căreia îi urmează o transformare, o primenire a întregii lui ființe. Mântuirea înseamnă mai întâi eliberarea sau slobozirea omului din robia păcatului prin Taina Sfântului Botez, iar apoi o continuă ascensiune a creștinului pe calea desăvârșirii, cu ajutorul mijloacelor pe care i le pune la dispoziție Biserica. În acest sens Sfântul Apostol Pavel dă îndemn filipenilor: „…lucrați cu frică și cu cutremur la mântuirea voastră” (Filip. 2, 12).
Cu toate că primul pas spre mântuirea omului îl face Dumnezeu prin harul Său, înnoirea morală a credinciosului nu se realizează în mod necesar nici în chip magic înăuntrul lui, ci numai printr-o acțiune comună dintre harul divin și activitatea liberă a omului. În acestă împreună-lucrare, din partea lui Dumnezeu este absolut necesar harul, care face începutul mântuirii, iar din partea creștinului, credința și faptele bune: „Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Rom. 3, 24). În acest sens Sfântul Apostol Pavel ne spune clar: „Căci sunteți mântuiți din har prin credință și aceasta nu de la voi; al lui Dumnezeu este harul” (Efes. 2, 8).
Rezultă din cele spuse că mântuirea subiectivă este consecința răscumpărării lui Iisus Hristos, prin Care ne-a venit harul și adevărul: „Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (In. 1, 17).
Pr. Ion Murgilaşi,
Parohia Lupoaia, Protoieria Tg. Jiu Nord