07.08.2018 – Jertfa Mântuitorului Hristos – răscumpărarea obiectivă a păcatelor noastre

Cuvântul ”mântuire”, cel mai mult folosit în paginile Sfintei Scripturi, este legat în Noul Testament de opera sau de activitatea Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ideea de mântuire este strâns legată de aceea de păcat. Păcatul la rândul său constă în căderea noastră și a firii întregi din viața și frumusețea cea dintâi rânduită de Dumnezeu. Toți câți ne naștem avem în noi înfipt ghimpele căderii.

Omul a fost la început părtaș Dumnezeieștii Ființe, întocmai cu îngerii însă pe pământ, îmbrăcat în nevinovăție și nerăutate, cu trupul luminat de mărirea nemuririi, necunoscând durerea și slobod de griji și de trudă în munca lui, împodobit cu toată înțelepciunea de trebuință, așezat în mijlocul unei naturi care îi era prietenă și supusă, era cununa făpturilor lui Dumnezeu.  Prin căderea în păcat însă, el a ajuns lipsit de dar și de viața duhovnicească, ”vrăjmaș lui Dumnezeu”  și gonit de la fața Lui, cu chipul lui Dumnezeu din el rănit și întunecat, stricat și în suferință și spurcat de patimi, înjugat cu moartea, muncit de duhurile răutății, bolind de nedumnezeire, în vrăjmășie și în luptă continuă cu demonii și cu firea înconjurătoare. Evident răul și păcatul care îl însoțesc nu au existat la început și de aceea nu vor rămâne până la sfârșit. Deoarece însă noi n-am putut singuri să ne eliberăm din legătura răului și de sub influența păcatului, a intervenit Dumnezeu în marea Sa iubire hotărând să ne mântuiască.

De fapt nimeni altul, decât Dumnezeu, ne putea oferi mântuirea, El fiind singurul care o are și care o poate da. „Dumnezeu este preasfânt, El este sfințenia desăvârșită. Sfințenia este unul din atributele Sale. Prin natura Sa spirituală El respinge păcatul, îl elimină, îl nimicește”. „Dumnezeu este în același timp atotputernic, El poate să mântuiască în chip desăvârșit. Puterea Sa mântuitoare este veșnică pentru oricine Îl cheamă” ( cf. Isaia 45, 6).

Teologia a stabilit că păcatul este marea noastră mizerie, marele rău de care suferim, sau cum subliniază un teolog, singurul nostru rău: căci dintre toate relele noastre omenești el este acela din care nu ne mai ridicăm, nici chiar în veșnicie. Lăsați la măsura propriilor noastre puteri, ne este cu neputință să ne izbăvim prin noi înșine. Dacă n-ar fi fost păcatul strămoșesc, Mântuitorul n-ar mai fi venit.

Problema păcatului a fost pusă în toată adâncimea ei numai în creștinism. Filozofiile păgâne nici n-au putut-o bănui măcar. Pentru Aristotel este ceva ca o eroare sau ca o neînțelegere, ceva care nu se aseamănă cu păcatul. Stoicii vorbeau de un acord al voinței umane cu voința lui Dumnezeu, însă acest Dumnezeu era înțeles panteist, impersonal, prezent pretutindeni și în toate, în virtute, ca și în abateri. Dacă Dumnezeu nu era o ființă personală, abaterile nu erau judecate de nimeni, decât de conștiința proprie. Omnul se iartă pe sine însuși, dacă acest lucru ar fi cu putință. Ceea ce, practic echivalează cu absența oricărei obligații și responsanbilități.

Numai creștinismul, religie revelată, afirmă hotărât că păcatul este o călcare a voinței lui Dumnezeu, săvârșită de Adam. Posteritatea lui Adam a fost intoxicată și este întreagă păcătoasă. Toți suntem păcătoși, toți moștenim acest gust pentru ce e rău, care ne pune în contradicție cu noi înșine. Din vina primului om suntem părtași la sancțiunile greșelii lui.

Din fericire pentru noi a venit în lume Domnul Iisus Hristos, noul Adam, Care a reconstituit ființa umană și i-a deschis ”calea” spre viața divină. Prin El  a fost îndreptată străvechea greșeală și din vechiul om, sub păcat, s-a născut omul nou, omul mântuit, fiu al lui Dumnezeu. Niciodată nu va putea fi îndeajuns admirată această operă de radicală transformare a unei înfrângeri în biruință, a unui aparent eșec în triumf, fără a fi schimbate datele inițiale. Preluând toate elementele vechi, păcatul și moartea, toate ruinele provocate de Adam în căderea lui, Dumnezeu a făcut o nouă capodoperă, o nouă creațiune. Numai El putea face această imposibilă alchimie ontologică, să facă din piatra seacă străluciri de astru luminos.

Pr. Ion Murgilaşi


Comments are closed.