20.09.2018 – Din viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur

Ioan Hrisostomul este unul dintre sfinţii cei mai mari şi mai reprezentativi iluştri Părinţi ai perioadei patristice din câţi au răsărit în ograda Bisericii creştine.  Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un geniu al moralităţii, o mare şi complexă personalitate duhovnicească, un om împodobit cu alese calităţi intelectuale şi cu o viaţă morală religioasă ireproşabilă.

S-a născut în Antiohia Siriei, cel mai frumos oraş al Asiei, în anul 354 (1), „Oraşul de aur”, „Perla Orientului”, „Antiohia cea frumoasă”, „Voluptoasa Antiohie”, „Antiohia plăcerilor” (2).

Tatăl său pe nume Secundus, de origine romană era conducător al armatei din Siria,, iar mama sa, pe nume Antuza de neam grec, era o femeie cultivată şi cu un caracter deosebit (3).

Tatăl său, generalul Secundus a murit la puţină vreme după naşterea micuţului Ioan.  Mama sa, Antusa, deşi avea doar 20 de ani, a renunţat la avantajele unui alt mariaj şi nu s-a mai recăsătorit niciodată.

Rămânând văduvă, Antusa şi-a consacrat tot restul educaţiei copiilor săi, Ioan şi sora sa, mai mare cu doi ani decât el şi al cărui nume nu ni s-a păstrat.  Pentru educaţia creştină exemplară făcută cu multă iubire jertfelnică, Ioan îi va purta mamei sale o recunoştinţă veşnică, fapt evidenţiat, mai târziu şi în scrierile sale: „Mi-amintesc că odinioară, pe când eram tânăr, spune Sf.  Ioan Gură de Aur, dascălul meu de retorică – care era un păgân convins până în măduva oaselor – a lăudat în faţa multora pe mama.  După cum îi era obiceiul, a întrebat pe cei de lângă el, cine sunt.  Unul i-a spus că sunt fiul unei văduve.  M-a întrebat ce vârstă are mama şi de când este văduvă.  Când i-am spus că are 40 de ani şi că sunt 20 de când a pierdut pe tatăl meu, s-a minunat şi a strigat cu glas mare uitându-se la cei de faţă: „Ah, ce femei au creştinii !” Ce purtare deosebită ! Refuzul unei a doua căsătorii i-a câştigat mamei admiraţia, nu numai între noi, ci şi la păgâni” (4).

Instrucţia clasică şi desăvârşită a primit-o de la vestitul retor şi sofist Libaniu, căruia i-a fost cel mai strălucit elev, în vreme ce în filozofie a urmat învăţăturile filozofului Andragathiu.  Ca dascăli de teologie şi îndrumători duhovniceşti Sfântul Ioan Gură de Aur i-a avut pe Episcopul Meletie al Antiohiei, pe Flavian, pe Diodor al Tarsului şi pe Carterie Ascetul.

Ioan a studiat apoi dreptul şi a profesat un timp avocatura.  Profesia de avocat, cât şi rangul social în care se afla îi puteau aduce înalte onoruri publice, glorie şi plăceri.  Dar dragostea faţă de Hristos l-a  făcut să renunţe la amvonul avocaturii pentru amvonul bisericii lui Hristos.

În anul 381 Sfântul Ioan este hirotonit diacon la vârsta de 35 de ani, de către bătrânul episcop Meletie, slujind în această treaptă 6 ani, iar în anul 387, patriarhul Flavian succesorul lui Meletie, l-a hirotonit în treapta de preot.

În timpul diaconatului,  deşi nu primise Taina Preoţiei încep să-l preocupe probleme de ordin pastoral şi apologetic; din această vreme datează tratatul său neegalat „Despre Preoţie”, închinată prietenului său Vasile, căutând să-şi îndreptăţească fuga lui de preoţie, socotindu-se nevrednic: „Când mă gândeam la slava, la sfinţenia, la frumuseţea aceea duhovnicească, la înţelepciunea şi bună-cuviinţa Miresei lui Hristos şi mă gândeam şi la păcatele mele, nu conteneam să o plâng pe ea, iar pe mine să mă nefericesc … De frica şi de groaza acestei măreţii a preoţiei, continuă a-mi grăi Sfântul Ioan Gură de Aur, am primit hirotonia tocmai târziu, şi atunci cu greu, când eram trecut de 40 de ani”.

Preoţia Sfântului Ioan a durat 12 ani, mai exact, din anul 386 până în anul 398.  Aceasta este perioada în care el se avântă în munca mistuitoare de predicator, de păstor, de scriitor, de administrator al eparhiei, din încredinţarea episcopului Flavian care era foarte bătrân.

Predicile, panegiricile, cuvântările sale ocazionale, mângâierile sale duhovniceşti, munca sa pentru îngrijirea sărmanilor, a bolnavilor, a orfanilor, procesiunile sale, făcuseră din el un adevărat „înger al cetăţii” (5).

În anul 397, în scaunul rămas vacant la Constantinopol prin moartea patriarhului Nectarie, cu ordin împărătesc de la împăratul Arcadie, şi după recomandarea lui Eutropiu, ministrul de bază al împăratului, s-a hotărât să fie ales patriarh al Constantinopolului, Ioan, marele exeget şi ascet.  La urma urmei, se gândea Arcadie, nu trebuie oare împodobită Biserica Sfânta Hagia Sofia (Sfânta Înţelepciune) – cea mai mare biserică a capitalei imperiale – cu prezenţa celui mai mare predicator al imperiului? Aşadar, Ioan este adus la Constantinopol de garda imperială, după ce fusese ademenit cu subtilitate să părăsească Antiohia, ştiind bine că poporul antiohian nu ar fi îngăduit niciodată să li se i-a un asemenea preot din mijlocul lor.

Ajungând la Constantinopol, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost hirotonit arhiereu, contra voinţei sale, de patriarhul Teofil al Alexandrei, la 26 februarie 398, cam pe la vârsta de 52-54 de ani.

Hirotonit şi instalat la postul de conducere al Bisericii din Constantinopol, Ioan Gură de Aur începe să lucreze minuţios pentru cercetare duhovnicească a turmei sale, dar şi pentru însănătoşirea vieţii bisericeşti, luând o serie de măsuri pentru înlăturarea abuzurilor şi neregulilor clerului capitalei: suprimă mai întâi luxul din reşedinţa patriarhală, pe care îl înlocuieşte cu o simplitate călugărească în mobilier, hrană şi îmbrăcăminte, întrebuinţând prisosul pentru spitale şi săraci (6), apoi ia măsuri aspre împotriva clericilor care duceau o viaţă nevrednică de chemarea lor, care erau robi pântecelui, desfătării şi desfrânării – cu acele femei numite „subintroduse”, care trăiau ca nişte paraziţi şi linguşitori.

Ura care i-o purtau Sfântului Ioan Gură de Aur, i-a făcut pe duşmanii lui să se adune într-un sinod, care va fi cunoscut sub numele de sinodul de la Stejar,aducându-i tot felul de acuze mincinoase.

După ce i se comunică sentinţa sinodului, Sfântul Ioan a fost arestat şi trimis în exil, la Pranetum, în Bitinia. Dar, înainte de a pleca, Sfântul Ioan Gură de Aur ţine o cuvântare credincioşilor săi, în care îşi arată dragostea sa faţă de cei rămaşi prin cuvinte pline de mângâiere duhovnicească.  Sfântul Ioan, cu lacrimi în ochi, şi-a luat rămas bun de la credincioşi, de la Biserica lui Hristos şi de la episcopii săi apropiaţi.

A îndurat greutăţile exilului: mersul pe jos, foamea, setea, atitudinea soldaţilor, trupul slăbit de boală  şi nu în ultimul rând tulburarea pe care o lăsa în sufletele celor care-l iubeau şi ştiau nevinovăţia sa.  Toate acestea nu au făcut decât să îi grăbească sfârşitul.

Ioan Gură de Aur le-a poruncit ostaşilor să se întoarcă şi să-l ducă la biserica Sfântului Bazilisc, căci îşi simţea chemarea sa la Hristos Domnul, căruia îi slujise cu supunere şi credinţă.  Odată ajuns în biserică a dat săracilor: „încălţările sale; le-a dat veşmintele cele uzate; le-a dat cămaşa sa; le-a dat batista cu care şi-a şters sudoarea frunţii sale; a dat săracilor tot ce avea.  Totul pentru săraci.  N-a mai păstrat decât o cămaşă albă, lungă şi după ce le-a dat totul s-a întins pe dalele care pardoseau biserica.  A cerut Sfânta Cuminecătură.  Toate acestea cu calm.  Apoi spus: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin.

Note:

  • Sf.  Ioan Gură de Aur, Scrieri partea întâia, Omilii la Facere (1), Trad. , introducere, indici şi note de Pr.  D.  Fecioru, (PSB.  21), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, p.  7.
  • Virgil Gheorghiu, Gură de Aur – Atletul lui Hristos, Ed.  Deisis, Sibiu, 2004, p.  13.
  • Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur” în relatările istoricilor bisericeşti: Paladie, Teodor al Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fer.  Teodor al Cirului; Trad.  din limba greacă, introducere şi note de Pr.  prof.  dr.  Constantin Corniţescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 6.
  • Sf.  Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere (1), p. 5-6.
  • Pr.  Prof.  Ioan G.  Coman, Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, în revista “Glasul Bisericii”, anul XVIII, Nr.  1-2, 1959, p.  25.
  • Pr.  Prof.  Ioan Gh.  Coman, Patrologie, Sfânta Mânăstire Dervent, Constanţa, 2000, p.  134.

Pr. Ion Guţă


Atasate la articol:

Din viaţa  Sfântului Ioan Gură de Aur
Din viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur


Comments are closed.