16.10.2018 – Învăţătura Bisericii despre iertare

Păcatul este o povară strivitoare, atât de grea că numai Dumnezeu o poate duce, iar Dumnezeu iartă fără condiții. Păcătoșii nu pot oferi ceva lui Dumnezeu în schimbul iertării, ceva care să valoreze și să echivaleze iertarea divină. Ei pot însă ierta greșelile semenilor lor și să-L roage pe Dumnezeu să-i ierte. Iertarea divină este astfel climatul în care omul se încifrează în  existență.

Creștinismul a fost definit ca ”religia iubirii”. O definiție perfectă. Din punct de vedere logic este una dintre cele mai complete definiții din istoria logicii. Dumnezeu este iubire, a creat lumea și pe om din iubire, i-a adus mântuirea din iubire și din iubire îi poartă de grijă, i-a rânduit Biserica Sa din iubire. Biserică fără de pată, fără păcate, nu însă fără păcătoși. Prezența continuă a păcătoșilor în viața Bisericii învederează necesitatea continuă a iertării. Catehismul observă cu adâncime că ”toată cunoașterea și puterea dumnezeieștii Evanghelii se cuprinde în cererea: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi, iertăm greșiților noștri”.

Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, S-a întrupat și și-a dat sângele Său pentru iertarea fărădelegilor și a păcatelor noastre. Tot spre iertarea păcatelor a așezat și sfintele Taine. Pe temeiul acesta creștinismul a fost tot așa de bine definit ca ”religia iertării”. În context evanghelic Dumnezeul iubirii este deopotrivă și Dumnezeul iertării. Căci multe sunt păcatele noastre și ”de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm” (1 In 1, 8). Persoana omenească păstrează încă în inimă amintirea sfințeniei pierdute, a nevinovăției pe care acum n-o mai are, dar pe care o caută cu înfrigurare. Din această perspectivă nimic nu i se poate întâmpla făpturii omenești mai măreț decât iertarea.

Iertarea obținută prin Taina Spovedaniei înseamnă o eliberare (lucru care ni-l spune și etimologia cuvântului românesc ”iertare” provenit din latinul vulgar ”libertare”) de sub povara păcatului care stă să ne copleșească, eliberare de consecințele lui egale cu împietrirea. Căința este leacul vindecător al rănii, pe care a produs-o păcatul, sufletului nostru; iar harul revărsat prin această sfântă Taină nu îngăduie să rămână nici o cicatrice în sufletul nostru și odată cu sănătatea ne dă și frumusețea sufletului.

În Taina sfintei Spovedanii, Mântuitorul, Căruia îi expunem păcatele noastre, este doctorul care știe să fie bolnav cu bolnavii, știe să plângă cu cei ce plâng, care are milă de noi, ne dă sfat și ne întărește.

Pr. Nicolae Bacu


Comments are closed.