07.11.2018 – Despre boală şi vindecare. Sfaturi duhovniceşti

Dintr-o istorioară aflăm că un părinte s-a rugat odată mult pentru cineva, dar fără niciun rezultat. Atunci și-a dat seama că se întâmplă ceva. Întrebându-l pe bolnav, a aflat pricina și după ce mai întâi l-a ajutat să se aranjeze duhovnicește, l-a tămăduit. Dumnezeu îi curăță omului întâi păcatele, apoi îi tămăduiește rănile, înlăturând și consecințele lor prin dăruirea harului Său. Dar dacă vreun bolnav nu se vindecă trupește, aceasta nu înseamnă că harul dumnezeiesc este neputincios, ci că tămăduirea trupească nu-i este de folos. Iată ce spune în acest sens părintele Adrian Făgeţeanu: ,,Pedagogia divină urmărește ca prin pătimirea celui mai puțin nobil, trupul, să se tămăduiască și să se transfigureze ceea ce e mai nobil în om, sufletul” (De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale?, Ed. Sofia, București, 2004, p.82-83).

Cuviosul Paisie le spunea unora dintre creştinii care veneau la dânsul că nu se vor face bine niciodată. În ciuda rugăciunilor stăruitoare, Dumnezeu lăsa la unii boala ca un chip de asceză mai înaltă, astfel încât, prin răbdare să dobândească Raiul. Starețul spunea: ,,Pe unii Dumnezeu nu-i face bine ca să nu-și piardă răsplata. Precum un tată nu dă averea sa copiilor ca să nu o risipească. Atunci când medicii nu ne pot ajuta, trebuie să-l rugăm pe Dumnezeu să facă posibile cele cu neputință la oameni. Dumnezeu știe de ce avem noi nevoie. Atunci când și Dumnezeu nu ne aude, trebuie să știm că El, care din fire este bun, vrea să ne dea ceva mai bun. Numai să-L rugăm să ne dea răbdare” (Ieromonahul Isaac, Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, București, 2005).

Sfântul Varsanufie ne învaţă de asemenea cu privire la boală: ,,Fiţi atenţi la capătul răbdării, nu disperaţi, nu descurajaţi, căci Dumnezeu este aproape, El care zice: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”. Din punct de vedere duhovnicesc, poate fi mai profitabil pentru bolnav să nu primească de la Dumnezeu o vindecare imediată. Iar când trebuie să suferim asalturile bolii, avem mărturia Sfântului Apostol Pavel care a zis: „Când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12, 10). Şi dacă boala trebuie să ducă la moarte, nu trebuie să ne temem mai mult, deoarece „dacă acest cort, locuinţa noastră pământescă se va strica, avem zidire făcută de la Dumnezeu, casa nefecută de mână, veşnică în ceruri” (2 Corinteni 5,1).

Când cerem prin rugăciune, în mod sistematic, numai vindecarea trupului, facem dovada unei iubiri egoiste de sine, dorind cu orice preţ îndeplinirea propriei noastre voinţe. Dar uneori Dumnezeu ne amână vindecarea spre a ne uni mai strâns cu El, prin conformarea voii noastre cu a Sa. Voinţa dumnezeiască înseamnă vindecarea sufletului şi a trupului operată de Hristos, dar şi slăvirea lui Dumnezeu, pentru care oferă prilej orice boală şi orice neputinţă.

Există și cazuri mai grele, precum spunea Starețul Paisie: ,,Pentru unii fac ani de zile rugăciune și nu se folosesc deoarece au încăpățânare, împotrivire, egoism. Și spun: De ce Dumnezeu nu ne dă lucrul acesta?. Dar de ce să li-l dea? Ca să-i facă mai egoiști, mai încăpățânați? Nu le va fi de folos dacă Dumnezeu le va da acel lucru. Procedând astfel, este ca și cum ar porunci lui Dumnezeu. În timp ce, dacă ar fi spus: Dacă vrei, dă-mi lucrul acesta, Dumnezeu ar fi făcut ceva cu ei. Felul de a te ruga să fie smerit” (Ieromonahul Isaac, op.cit., p.609).

Pr. Cristian Grecu


Atasate la articol:

Pr_Cristian_Grecu_3_Sf_Paisie
Pr_Cristian_Grecu_3_Sf_Paisie


Comments are closed.