08.11.2018 – Ce ne învaţă Biserica Ortodoxă despre moartea trupească?

Marele Părinte capadocian, Sfântul Grigorie de Nyssa, vede moartea biologică ca pe o „curăţire de rău”. Suferinţa şi moartea se transformă din durere şi plângere, mijloace împotriva păcatului ca urmare a iubirii negrăite ce izvorăşte din Dumnezeu. Suportarea durerii întăreşte spiritul nostru, îl deschide spre cele de sus şi îl face transcendent. În astfel de momente, omul îşi înţelege propria-i stare şi limitele sale, recunoscându-l pe Dumnezeu ca şi Creator, simţindu-I iubirea şi dreptatea. Moartea este omorârea stricăciunii, nu a omului. Ea distruge închisoarea vieţii în stricăciune, iar omul abandonând devine liber în comuniunea cu Dumnezeu. Într-o rugăciune a Bisericii noastre care se citeşte la slujba înmormântării, se spune că moartea există pentru ca „răutatea să nu fie fără de margini”. Vedem de asemenea şi înţelegem sensul pedagogic al morţii care ne împinge raţiunea spre înţelesuri ce de multe ori ne depăşesc: „Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd în morminte frumuseţea noastră cea zidită după chipul lui Dumnezeu, străină, fără mărire şi fără chip. O minune! Ce taină este aceasta, ce s-a făcut cu noi? Cum ne-am dat stricăciunii? Cum ne-am înjugat cu moartea?”

Biserica noastră Ortodoxă învaţă că moartea a venit în lume în urma păcatului originar. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: „De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Rom. 5, 12). Ea nu înseamnă o distrugere completă a fiinţei umane, ci numai o despărţire temporară a sufletului de trup, care vor fi aduse împreună la Judecata Universală. Trupul se întoarce în pământul din care a fost luat, iar sufletul la Dumnezeu care l-a dat (Ecclesiast 12, 7). Prin urmare, moartea se înscrie în viaţa noastră ca un moment necesar şi plin de sens. Patriarhul Atenagora al Constantinopolului spune: “Moartea este o poartă. Trecem prin moarte în viaţă. Viaţa îşi află împlinirea prin moarte. Fără moarte viaţa ar fi ireală, ar fi o iluzie, un vis fără deşteptare”.

Putem spune în concluzie că trecerea noastră prin moarte la viaţă este singura modalitate de a-L întâlni pe Dumnezeu. Nu trebuie să uităm niciodată de cuvintele Marelui Pavel care spune: “Dacă Hristos Iisus nu ar fi murit şi nu ar fi înviat, zadarnică ar fi credinţa voastră, zadarnică şi mântuirea noastră”. Credinţa noastră este una a Învierii, în care moartea se topeşte şi devine mijloc de dobândire a bunurilor cereşti, pârghie spre lumea drepţilor, timp al pocăinţei. Să ne amintim numai de celebrul „memmento mori” („adu-ţi aminte că vei muri”) şi de călugării neptici care învăţau că mântuirea trebuie lucrată ca şi cum moartea ar veni mâine.

Pr. Cristian Grecu


Atasate la articol:

Pr_Cristian_Grecu_6_Marte_Inviere
Pr_Cristian_Grecu_6_Marte_Inviere


Comments are closed.