După moartea mitropolitului Calinic Miclescu, întâmplată la 14 august 1886, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a ales, la 22 noiembrie 1886, ca primat al României pe episcopul Dunării de Jos, Iosif Gheorghian. Acesta era român, fiind născut la 29 august 1829, la Botoşani. Tatăl său, Gheorghe, era preot la Biserica „Sfinţii Voievozi” din acest oraş. Viitorul mitropolit primise la botez numele Ioan şi își începuse pregătirea în oraşul său natal. După terminarea claselor primare, a studiat la colegiul de la Trei Ierarhi şi apoi la Academia Mihăileană (ambele din Iași). Bun cunoscător al limbii grecești, va atrage atenția mitropolitului Veniamin Costache. La vârsta de 17 ani a fost tuns în monahism la mănăstirea Mogoşeni, fiind hirotonit ierodiacon chiar în acelaşi an (1846). A slujit la episcopia din Huşi şi la mitropolia din Iaşi, pe lângă mitropolitul Sofronie Miclescu. A fost trimis apoi ca diacon la Capela Româna din Paris unde rămâne până în anul 1863. Aici are posibilitatea să studieze literatura, frcventând cursurile prestigioasei Universități Sorbona. Întorcându-se în ţară, a fost hirotonit preot, ajungând ulterior director al seminarului din mănăstirea Neamţ. De aici a trecut stareţ la mănăstirea Todireni de lângă Burdujeni şi ceva mai târziu la mănăstirea Popăuţi din Botoşani.
La 17 iulie 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit prin decret, episcop de Huşi, fiind recunoscut canonic abia în anul 1872. Rămâne în fruntea acestei eparhii până 27 februarie 1879, când este ales episcop de Galați (Dunărea de Jos). În 1881, face cunoscută Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărârea sa de a se retrage din scaun. La insistența celorlalți ierarhi ai țării renunță la demisie, iar la 22 noiembrie 1886, Colegiul Electoral l-a ales mitropolit primat în locul lui Calinic Miclescu, trecut la cele veșnice. Învestitura şi înscăunarea sa s-au făcut cu mare fast pe 30 noiembrie 1886.
După o păstorie de 6 ani și 4 luni, la 29 martie 1893, motivat numai de suferinţe trupeşti, așa cum el însuși mărturisea, s-a retras din scaunul mitropolitan pentru a-şi petrece restul vieţii în linişte şi singurătate, în locul său fiind ales Ghenadie Petrescu. Se pare că motivul retragerii sale avea însă legătură cu noua Lege a clerului mirean, întocmită de ministrul Take Ionescu, lege pe care Iosif Gheorghian o socotea necanonică. Timp de trei ani s-a bucurat de liniştea şi singurătate pe care le-a găsit la mănăstirea Căldăruşani. Aici va traduce din franţuzeşte diferite lucrări istorico-literare. La 20 mai 1896, mitropolitul Ghenadie Petrescu era și el nevoit să părăsească scaunul de mitropolit primat al României, tot din cauza amestecului partidelor politice de la acea vreme în viața Bisericii strămoșești. Timp de aproape 7 luni, mitropolia Ungrovlahiei a fost condusă (până la 6 decembrie, același an) de o locotenenţă alcatuită din mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei şi episcopii Gherasim Timuş al Argeşului şi Partenie Clinceni al Dunării de Jos. La 6 decembrie 1896, Iosif Gheorghian revenea pe scaunul de mitropolit primat al României.
Dintre realizările sale consemnăm reparațiile făcute la Catedrala Sfintei Mitropolii, precum şi la reşedinţa mitropolitană. La Tipografia Cărţilor Bisericeşti a ridicat, în 1902, o magazie de zid pentru păstrarea tipăriturilor şi a materialelor tipografice. În ianuarie 1902, a apărut Legea pentru înfiinţarea Casei Bisericii, propusă de ministrul Cultelor de atunci, Spiru Haret (1851-1912). Acest nou aşezământ care funcţiona pe lângă Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii (ca şi Casa Şcoalelor) avea următoarele atribuţii: să controleze administrarea averilor bisericilor, mănăstirilor şi aşezămintelor bisericeşti; să administreze toate fondurile destinate prin legi sau puse la dispoziţie din bugetul statului pentru întreţinerea cultelor, să asigure păstrarea bisericilor şi mănăstirilor precum şi a averilor bisericeşti; să se îngrijească de toate problemele bisericeşti şi religioase privitoare la numirea personalului şi la înfiinţarea de biserici aparţinând oricărui cult (erau exceptate câteva aşezăminte bisericeşti care se conduceau singure: Eforia Spitalelor Civile, Epitropia Sfântul Spiridon din Iaşi, aşezăminte brâncoveneşti din Bucureşti şi Epitropia Bisericii Madona Dudu din Craiova). Articolul opt din această lege prevedea ca fondurile care vor rămâne la libera dispozitie a Casei Bisericii vor fi întrebuinţate şi pentru ajutorarea preoţilor atinşi de infirmităţi incurabile, a preoteselor văduve şi a orfanilor preoţilor lipsiţi de orice alt mijloc de trai. Casa Bisericii a dăinuit până în 1921, fără să fi fost însă de vreun folos real Bisericii şi Statului”.
Tot de la mitropolitul Iosif Gheorghian ne-au rămas numeroase traduceri după lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică. Vladimir Guettee, Expunerea doctrinei Bisericii creştine ortodoxe (Huşi, 1875); Vladimir Guettee, Papalitatea schismatică sau Roma în raporturile sale cu Biserica orientală (Bucureşti, 1880); Mitrofan din Koneveţ, Viaţa repausaţilor noştri şi viaţa noastră după moarte (Bucureşti, 1891); Inochentie (Borisov), Cuvântări spre folosul celor ce se pregătesc la penitenţă şi la sfânta cuminecare (Bucureşti, 1897); Sfântul Vasile, arhiepiscopul Chesariei Capodociei (Bucureşti, 1898); Thomas A. Kempis, Urmarea lui Hristos (Bucureşti, 1901); Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească şi Viaţa lui Constantin cel Mare (Bucureşti, 1896); Sozomen, Istoria bisericească (Bucureşti, 1897); Socrate Scolasticul, Istoria bisericească (Bucureşti, 1899); Evagrie şi Filostorg, Istoria bisericească (Bucureşti, 1899) ş.a.
Păstoria sa s-a încheiat în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1909, când ros de boală şi gârbovit de bătrâneţe, s-a mutat către Domnul. A fost înmormântat în partea stângă a tindei bisericii Sfântul Gheorghe de la mănăstirea Cernica, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic.
Bibliografie: Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, ediția a II-a, București, 2002, p. 196; Nicolae Iorga, Moartea mitropolitului Iosif Gheorghian, în revista „Neamul Românesc”, 1909, p. 169-170; P. Gârboviceanu, Necrolog, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul XXXII, 1908-1909, p. 1201-1225; Niculae Șerbănescu, Mitropoliții Ungrovlahiei, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVII, 1959, nr. 7-10, p. 817-818 și 820-821; Eugen Drăgoi, Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos, 1864-1989, Galați, 1990, p. 31-34 și 270-271; Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999. Dicționar, București, 1999, p. 209-210.
Pr. Coșerea Mihai