14.11.2018 – Primul mitropolit primat al României – Nifon Rusăilă (1850-1875)

La 14 ianuarie 1850, trecea la cele veșnice mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei, în locul său fiind ales Nifon Rusăilă, cel care avea să devină primul mitropolit primat al României. S-a născut în 1789, în mahalaua bucureșteană Oțetari, din părinții Rusăilă și Aposta, meșteri blănari  cu origini macedonene. A primit la botez numele de Nicolae, fiind trimis de mic să învețe carte cu un dascăl de biserică. Și-a îmbogățit cunoștințele prin lecturi personale, iar în anul 1809, a intrat în monahism la mănăstirea Cernica, luându-şi numele de Nifon. A fost remarcat de mitropolitul Grigorie IV Dascălul (1823-1834), care l-a luat în serviciul Mitropoliei din Bucureşti, hirotonindu-l diacon și preot (la 25 decembrie 1826). La 1 februarie 1827, a plecat la Râmnic, fiind chemat de episcopul Neofit (numit econom al episcopiei, iar la 6 decembrie 1827, hirotesit protosinghel). Prin anul 1835-1836, a fost ridicat la rangul de arhimandrit, iar la 19 decembrie 1839, i s-a încredinţat stăreţia mănăstirii Cozia. În anul 1841, mitropolitul Neofit, fost episcop de Râmnic, îl aduce iarăşi la Bucuresti şi îl numește vicar al mitropoliei; este lăsat să păstreze egumenia mănăstirii Coziei. La 24 octombrie 1843, după ce patriarhul ecumenic a trimis canonicescul ecdosis, arhimandritul Nifon a fost hirotonit arhiereu de mitropolitul Neofit şi arhiereii Constandie al Sirmiului şi Athanasie Palmiras, dându-i-se titlul de Sevastis, purtat de obicei de vicarii Mitropoliei din București. Rămâne în capital țării până în anul 1848, când este trimis din nou la Râmnic, în calitate de ocârmuitor provizoriu al episcopiei, vacant de multă vreme (din vara anului 1840). Un an mai târziu, la 11 august 1849, în urma demisiei mitropolitului Neofit, este numit de domnitorul Barbu Ştirbei locţiitor al scaunului mitropolitan din Bucureşti. La 14 septembrie 1850, Obşteasca Adunare l-a ales mitropolit. Înscăunarea s-a făcut pe 8 octombrie 1850, după ce la 2 octombrie, acelaşi an, se primise din partea patriarhului ecumenic ecdosis-ul de confirmare. Ca mitropolit, a păstorit timp de aproape un sfert de veac, în vremuri de mare însemnătate pentru ţară. În anul 1851, el redeschide seminariile, afectate de mișcările revoluționare din 1848. În 1852, cu un împrumut de 7.000 de galbeni la Casa Centrală reușea să înfiinţeze o tipografie bisericească. Lipsit de posibilități financiare, nu a putut restitui la timp împrumutul astfel că tiparniţa a fost luată de Stat. Chiar și așa, într-un timp foarte scurt, de sub teascurile ei au ieșit aproape toate carţile de slujbă bisericească. În anul 1872, a înfiinţat din banii săi un al doilea seminar în Bucureşti, cu 8 clase, care i-a purtat numele. Acest Seminar s-a întreţinut, până în anul 1948, din fondurile lăsate de mitropolit şi din veniturile moşiei Letca Nouă.

„În timpul frământărilor de dinainte de Unirea din 1859, mitropolitul Nifon s-a arătat la început oarecum ostil acestei înalte idei, dar până la urmă a îmbrăţişat-o cu toată căldura, prezidând, la 22 septembrie 1857, şedinţa de deschidere a Divanului ad-hoc din Ţara Românească şi îndemnând pe deputaţi să fie la înălţimea împrejurărilor, trăite atunci de ţară. Doi ani mai târziu, la 24 ianuarie 1859, vlădica Nifon a prezidat și Obşteasca Adunare, care l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza domn al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel Unirea celor două Ţări Româneşti”.

În timpul domniei lui Vodă Cuza, mitropolitul Nifon a sprijinit mare parte din reformele bisericeşti ale domnitorului; după abdicarea lui Cuza din 1866, avea însă să le condamne. Dintre legile care au privit Biserica și au fost aprobate în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza merită amintite: secularizarea averilor mănăstirești, petrecută la sfârșitul anului 1863 (act pe care mitropolitul Nifon, în aprilie 1864, l-a apărat în fața patriarhului ecumenic); Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale a Bisericii Române (1864); Decretul privind numirea de mitropoliţi şi episcopi eparhioţi în România (1864), etc. Cea din urmă lege a cauzat multe neajunsuri Bisericii, fiind legiferat practic amestecul Statului în treburile Bisericii (ierarhii nu mai erau aleși, ci numiți numai cu decret domnesc). S-a provocat o mare tulburare, cunoscută în istorie sub numele de „lupta pentru canonicitate”. Această luptă a continuat și după înlăturarea lui Cuza, sfârșindu-se abia în 1872, atunci când, în urma strădaniilor mitropolitului Nifon, s-au pus bazele unui Sinod canonic care există şi azi, prin promulgarea Legii organice pentru alegerea mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi, cum şi a constituirii Sfântului Sinod al Sfintei Biserici autocefale ortodoxe Române. Prin această lege, mitropolitul urmărea să păstreze unitatea dogmatică şi canonică cu Patriarhia ecumenică, dar și unitatea administrativă şi disciplinară a Bisericii Naţionale.

În 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, recunoscător pentru sprijinul pe care l-a avut din partea mitropolitului Nifon în înfăptuirea reformelor bisericești, și nu numai,  i-a acordat acestuia titlul de primat al României.

Nu putem să nu consemnăm și faptul că în anul 1864, când guvernul lui Cuza a încercat să introducă şi la noi calendarul gregorian, mitropolitul Nifon s-a opus, astfel că ţara a păstrat mai departe calendarul iulian.

După o păstorire de un sfert de secol, apăsat de povara celor 86 de ani pe care îi avea, mitropolitul primat Nifon Rusăilă s-a mutat la cele veșnice în ziua de 5 mai 1875. Slujba de prohodire s-a ținut în Biserica Mitropoliei, de față fiind autoritățile Statului și cele bisericești. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica.

Bibliografie: Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, ediția a II-a, București, 2002, p. 340-341; Nicolae Dobrescu, Studii de Istoria Bisericii române contemporane. I. Istoria Bisericii din România (1850-1895), București, 1905; Niculae Șerbănescu, Mitropoliții Ungrovlahiei, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVII, 1959, nr. 7-10, p. 813-815; Niculae Șerbănescu, O pomenire și o aniversare: mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei (1850-1875), primul primat al Bisericii Ortodoxe Române, în revista „Glasul Bisericii”, anul XXXI, 1974, nr. 5-6, p. 649-656.

Pr. Coșerea Mihai


Comments are closed.