17.05.2019 – O scurtă istorie a Bisericii din adâncuri: Despre catacombele creștine

În primele secole, creștinii se adunau să se roage prin peșteri și catacombe. Astfel de „lăcașuri” timpurii de rugăciune au fost descoperite nu doar în Roma și împrejurimile sale, ci și în Ierusalim, Neapole, Siracusa, Spania, Malta, Siria, Alexandria, Grecia, Persia şi Asia Mică.

Unii cercetători susțin că unele catacombe ar fi mai vechi decât începutul creştinismului şi că în vechime păgânii și-au îngropat în ele morții, iar când învăţătura evanghelică a ajuns și aici, catacombele au fost folosite de creștini pentru nevoile lor. Nu ştim dacă aceste teorii sunt temeinice, pentru că istoricii nu pot dovedi încă folosirea de către păgâni a acestor catacombe. Știm cu siguranță că găsim în aceste catacombe numai „urme” ale prezenței creștinilor (bisericuţe, inscripții, morminte, obiecte, toate de proveniență creştină, şi anume din primele secole, când adepții lui Hristos erau prigoniti de păgâni).

Multe din aceste vestigii se găsesc astăzi păstrate prin diferite muzee. În ceea ce privește situația catacombelor din Neapole, se pare că acestea au fost săpate de creştini pentru a îngropa în ele pe mortii lor, pentru a exercita acolo cultul în taină şi pentru a se adăposti în timpul prigonirilor. Stilul arhitectonic, podoabele îngrijite şi cam tot ce se găsește în aceste locații ascunse vin în ajutorul acestei teorii.

Vechile catacombe

În Siracusa, oraş însemnat al Siciliei, se află mai multe catacomb, la fel cu cele din Roma. Ele se pot vizita încă, fiind însoţit călătorul de un cleric romano-catolic; la fel se întâmpla cu câteva decenii în urmă și în cazul catacombelor din împrejurimile Romei. În catacombele din Siracusa se văd pretutindeni morminte şi urme rămase de la vechii creştini. Coridoarele subterane au din loc în loc guri de aerisire pentru primirea aerului și a luminii. La fel au fost construite şi alte catacomb din Italia și Spania.

Peşterile din provincia Beni-Hassan (Egipt) au fost cercetate de doi francezi (Champolion şi Lenormant) în secolul al XIX-lea. În ele s-a găsit o bisericuţă creştină, transformată dintr-un templu păgân plin de hieroglife. În această bisericuţă, ce datează din timpul persecuţielor contra creştinilor, s-a găsit semnul Sfintei cruci. În ceea ce privește alte catacombe descoperite prin alte părți și folosite de creștini în primele veacuri, credem că au fost săpate tot de aceștia. Din păcate, multe astfel de locuri au ajuns de-a lungul timpului în stăpânirea unor popoare străine de credința creștină, astfel că nu se prea cunosc multe informații despre ele pentru că nu s-au făcut cercetări serioase asupra lor.

Și în timpurile mai noi se obișnuia ca unii creștini să sape catacombe fie pentru îngroparea morților lor, fie pentru a viețui în ele, ori pentru închinarea tainică înaintea Celui Atotputernic. Între cele mai cunoscute catacombe de acest fel sunt peştera Sfântului Antonie din Rusia, situată în marginea răsăriteană a oraşului Kiev, şi anume lângă Lavră. Peştera aceasta a fost săpată de un monah Antonie venit aci din muntele Athos, pe la anul 1051, şi stabilit în această localitate, pe atunci cu totul sălbatică şi păduroasă. În curând, au fost atrași de Antonie și alți monahi: Teodosie (+1074), cronicarul rus Nestor (+ 1114), dar și alţi eremiți care au vieţuit în această pustie de pe malul râului Dnipru. Intrarea în catacombele mai noi, și chiar catacombele în întregime, imitau pe cele din peşterile din împreiurimile Romei. Coridoarele „întoarse în toate direcțiile”, dispuse pe un singur nivel (de adâncime) ascund în ele o multime de sicrie cu moaștele unor pustnici venerați de creștini.

„Catacombele pusniceşti” din România

Și în România găsim o catacombă in miniatură sub bisericuța Sfântului Ioan Teologul, din mânăstirea Neamț. Peştera aceasta nu serveşte decât pentru păstrarea osemintelor adunate din cimitirul mânăstirii. De asemenea, la Mănăstirea Tismana se află o peşteră în care Cuviosul Nicodim, ctitorul acestei mănăstiri îşi făcea rugăciunile sale prin secolul al XIV-lea.

Nu trebuie trecută cu vederea nici peştera Ialomicioara din județul Prahova, numită aşa de la râul Ialomița, care se rostogoleşte prin pietre, la câțiva metri apropiere. Deşi „catacomba” aceasta nu e săpată de mână omenească, ci este o boltă firească adâncită la baza muntelui de piatră, totuși această curiozitate a naturii a servit, timp de vreo două veacuri, unor cuvioşi sihastri cari își săvârşeau în liniște cultul lor. Peştera Ialomicioara este un gang larg la ieşire, dar care merge tot micşorându-se spre adânc, până ce se zăreşte numai o mică deschizătură, de unde curge un izvor de apă limpede ce șerpuiește de-a lungul peşterii și se varsă apoi în râul Ialomița de aici. Craniile cu tot felul de oseminte omeneşti aflate în peșteră sunt mărturii sigure că în timpurile vechi, oamenii și-au căutat refugiul în acest loc misterios, mai ales atunci când erau amenințați de primejdii și războaie.

O bisericuță de lemn clădită în mijlocul peşterii și un rând de chilii care închid intrarea în subteran au fost construite în această sihăstrie umilă. Peretii acestei misterioase catacombe sunt plini cu inscripții de tot felul.

Așadar, încă din cele mai vechi timpuri creștinii, atunci când au avut nevoie de liniște (cu precădere în vremuri de prigoană) și de meditaţie religioasă s-au retras prin subteranele orașelor, prin peşteri adânci, păduri, munţi, văi şi tot felul de ascunzători, pentru ca aici, în taină şi departe de tumultul lumii, să preamărească pe Dumnezeul cel adevărat, creatorul tuturor făpturilor.

Pr. Leonard Dumitru Ionescu


Atasate la articol:


catacombe-priscilla-1


catacombe-priscilla-2


catacombe_domitille-1


Comments are closed.