06.06.2019 – Rugăciunea risipirii

Îmi lasă Doamne timp să Te gândesc cum lumea Te gândește
să pot privi ca Tine cum oamenii privesc în Tine din ferestre!
Și fă-mi nopți lungi, nu ca să dorm în vise, ci ca să pot visa
dimensiuni pe care doar Tu le poți în suflet adânc înfiripa!

Fă-mă un fel de înger, dar liber și cu stare, să pot muri în mare
mai mult decât Cuvântul pe care-n răstignire L-ai ridicat în zare!
Adânc și mult iubit mai mult decât întregul ce-n inimă-L aduni
să risipesc din umbre luminii raze ce ard în carnea ăstei lumi.

Și-așa împerecheat, cu umbre și cu Tine, mă risipește Doamne!
Mă umple cu adâncuri ce-mi ard ființa pe care ca pe toamne
mi-ai dat-o să o port, s-o dărui și s-o sting în propria umbrire,
când ca și Tine vin și trec din vis în somn, în veșnica dormire.

Așa că lasă-mi, Te rog Doamne, cuvinte nerostite și nemărturisite,
ca lumii să Te strig, dar nu ca de pe cruce, ci om ce luă aminte
de inimi ce își bat iubirea lor deșartă în clopote ce cheamă

din turle de biserici în goluri anonime ca stropii de agheasmă.

Pr. Mircea Nincu

Atasate la articol:


DSC_0530


Comments are closed.