12.07.2019 – Argumente scripturistice și patristice despre faptele bune

 Ortodoxia afirmă  necesitatea faptelor bune pentru mântuirea omului care crede.

                   Ordodoxia a ramas la învățătura Sfintei Scripturi și a Sfinților Parinți, potrivit cărora, omul dupa ce a primit credința, se înnoiește prin fapte, se preschimbă din zi în zi. Prin fapte „ne curățim de toată spurcăciunea cărnii și a duhului, desăvârșind sfințenia întru frica lui Dumnezeu”(II Cor. 7,1). Prin ele creștem dupa chipul lui Hristos „la starea bărbatului desăvârșit” (Efes.4,13). Prin fapte înaintăm în împărăția lui Dumnezeu sau împărăția lui Dumnezeu înaintează în noi. Această învățătură despre rostul faptelor bune, corespunde în ortodoxie cu învățătura despre păcat. Dacă păcatul a rănit firea omenească, faptele bune o vindecă.

                    Sfântul Grigore Teologul la fel ca și Sfantul Vasile cel Mare, îndeamnă la săvârsirea faptelor bune, la lupta împotriva păcatului, precum și la alungarea acestuia din viaţa şi sufletele creștinilor.

                     O faptă virtuasă despre care vorbește în mod deosebit Sfântul Grigorie de Nazianz şi care duce la împlinirea faptelor bune, este pacea, pe care o numește „prietenă scumpă” și nu găsește nimic asemănător cu ea, căci „Dumnezeul nostru este în mod esențial, spune el, Dumnezeul pacii și al dragostei. În aceasta stau toate atributele care plac cel mai mult inimii Sale. Îi place sa se numească Dumnezeul păcii și al dragostei ca să ne avertizeze că prin practicarea acestei virtuți ne apropiem cel mai mult de El”. „Pacea este chezășia armoniei și frumuseții universului: „popoarele, orașele, familiile, comunitățile se conservă prin pace, de aceea, e mai bine să ne facem mijlocitori de unire și iubire, decât de dezbinare și despărțire”.

                    Pentru implinirea faptelor cele bune, Sfântul Grigore Teologul dă exemplu pe Sfântul Vasile cel Mare, pe care-l descrie ca pe un apărător al credinței, ca pe unul care prin excelență este un împlinitor al faptelor celor bune. În cinstea acestui mare ierarh, Sfântul Grigore Teologul rostește cunocuta „Cuvantare funebră”, prin care-l descrie ca fiind „cel care a mărturisit  Adevarul și care a îndemnat spre faptele cele bune”.

                    Sfântul Părinte Grigorie ura mândria şi slava deșartă, fugind deopotrivă de lăcomie, de risipă şi de averi. El însuși mărturisește în poemul său intitulat „Despre căile vieții” că „bogăția nu prezintă încredere, iar scaunul visează trufie. Este greu să fii stăpânit de alții iar sărăcia e o piedică. Să viețuim însă o viață străină de viața aceasta, schimbând lumea aceasta cu alta, suportând toate întristările apăsătoare” spunea Sfântul Grigorie Teologul.

                    Sfăntul Grigore de Nazianz a luptat şi împotriva păcatului, îndemnând pe crestini să îndepărteze duhul necurat și material din sufletele lor, iar prin aceasta să se împodobească cu curaţenia de patimi, împodobindu-se în același timp cu învățăturile Mântuitorului Hristos prin cunoaștere. El mărturisește că este pe deplin conștient de neputința noastră de a opri, într-u totul, revărsarea păcatelor în viața creștinilor, dar îi și îndeamnă să se rușineze de ele. Posibilitatea teologhisirii, a vorbirii despre Dumnezeu, este condiționată de puritatea noastră sufletească, de curăţirea de păcate, de strădania pentru îndreptare. Sfântul Parinte mărturisea necesitatea pe care o simțea de a se curăța pe sine, spre a putea lucra pentru curățirea celorlalti şi sfinţirea lor.

 

 

                     A primi mântuirea, presupune ruperea de trecutul pacatos și începerea unei vieți noi, care să fie presărată cu virtuți și fapte bune. „Dezbrăcaţi-vă de omul cel vechi, care se strică dupa poftele înșelătoare și înoiți-vă în duhul minții voastre; îmbracați-va în omul cel nou, cel făcut dupa chipul lui Dumnezeu”(Efeseni IV, 22-24), iar Sfântul Ioan Hrisostom adauga: „ De noi depinde ca să îmbrăcăm haina dreptății, pe care profetul o numește haina mântuirii; de noi depinde a ne face plăcuți în fața lui Dumnezeu”

                   Omul este om, afirma Sfântul Ioan Gura de Aur, numai atunci când este împodobit de fapte bune. Neâmplinirea poruncii Mântuitorului de a săvârși faptele cele bune, este cea mai josnică descalificare omenească mai mult, ea este o stare diabolică în viața omenirii. De aceea, Sfântul Parinte ca nimeni altul se ridica cu înverșunare împotriva celor lipsiți de compasiune, de bunătate, de smerenie pentru a săvârși binele, mai ales când este vorba de creștini. Dând un exemplu, spune despre animalele sălbatice „că fiecare are un singur viciu: lupul este răpitor, șarpele este viclean, vipera este veninoasă. Nu tot așa este cu omul cel rău, căci el, de obicei, nu este cuprins numai de un singur păcat, ci este și răpitor și viclean  și veninos și totalitatea viciilor animalelor necuvântătoare.”

                   Temelia faptelor bune este smerenia, care este și cauza tuturor bunătăților, iar roadele ei sunt numeroase și binevenite. Ea ne păzește de păcate, ne face mai putin orgolioși, ne îndeamnă să nu neglijăm virtutea. Smerenia devine temei pentru mântuire și îl determină pe creștin să nu se laude cu faptele sale cele bune, pentru a nu pierde folosul ce vine din răsplata lor.

Primim de la Sfântul Ioan Gura de Aur și exemlul clasic de smerenie, care este pilda vamesului și a fariseului. Mântuitorul nu vrea să piardă, ci vrea să descopere comoara ascunsă din sufletele noastre și să ne îndemne spre rugăciune. Creștinii trebuie să nu se laude cu faptele lor cele bune, ci să fie smeriți, pentru ca aceste fapte să fie bune și mari în fața lui Dumnezeu. „Dacă vrei deci să faci mari faptele tale bune, nu le socoti mari, şi atunci vor fi mari! Aşa spunea şi sutaşul: „Nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu”. De aceea a ajuns vrednic şi mai minunat decât toţi iudeii. Tot aşa a spus şi Pavel: „Nu sînt vrednic să mă numesc apostol”; de aceea a ajuns primul dintre toţi apostolii.

                Alte virtuti care duc spre toată fapta cea buna sunt milostenia, rugăciunea și iubirea de oameni, virtuți care au fost poruncite de Mântuitorul Hristos.

                Venind către marii duhovnici ai secolului nostrum amintim cuvintele părintelui Gheorghe Calciu (+2006) care spunea: „Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia-i sarcina şi du-o tu. Dacă tu eşti slab, roagă pe cineva să-ţi ducă sarcina. În felul acesta, uniţi în rugăciune şi în fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El şi să vedem lumina cea cerească.”

În concluzie, putem afirma că în ortodoxie vorbim prin faptele bune de o comuniune între om și Dumnezeu, 

 

Pr. Preda Marius

                                                                                                     Parohia Secui

 


Atasate la articol:


Invierea_Horezu_GG


Comments are closed.