12.07.2019 – Rugaciunea la Sântul Vasile cel Mare

 Sub aspectul ei de legătură intimă și esentială între credincios și Dumnezeu, rugaciunea se situează de la sine în inima religiei. Că este aşa, o vedem până și din aceea că în momentele cruciale ale vieții și activității Sale între oameni, momente în care s-a plămădit ființa religiei Sale, Însuși Mantuitorul s-a rugat, a comunicat intim și adânc cu Tatăl, pe calea rugaciunii.

                          Rugaciunea este tot ceea ce poate fi mai spiritual în religie. În crestinism, importanta ei este așa de copleșitoare, încât oficiul cel mai important aici, dumnezeiasca Liturghie este, de fapt, o alternare gradată de rugaciuni, care gravitează în jurul momentului euharistic și care îl pregătesc. 

                         Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, privește rugăciunea ca pe un mijloc de evlavie și înalțare sufletească, dar și  ca pe un mijloc prin care omul face voia lui Dumnezeu și îşi înalţa mintea si inima către Acesta, atunci când este însoțită de credintă sinceră. Dar mai inainte de a fi un teoretician al rugaciunii, Sfantul Vasile cel Mare a fost un practicant al acesteia. El arata insemnatatea fiecarui timp randuit pentru rugaciune. Sfantul Parinte imparte rugaciunea în doua tipuri si anume : de preamarire (doxologie) si de cerere. Este bine, spune Părintele, ca să nu trecem direct la cereri, ci începând rugaciunea, să preamărim mai întai pe Dumnezeu dupa puterile proprii și să-I mulțumim pentru îndelunga Sa răbdare.

                        Ca și conditie fundamentală a rugaciunii crestinului trebuie să fie smerenia, umilința în fața lui Dumnezeu. Când cerem ajutor, chiar dacă avem conștiința unei fapte bune săvârșite, să o tăinuim, pentru că vom fi răsplatiți însutit. Să urmăm exemplul vameșului, nu al fariseului din pilda evanghelică. Rugăciunea nu se face cu glas tare, ci „ cu strigătul inimii ”. În timpul rugaciunii, să lăsăm la o parte orice răutate față de semeni.

                    Cererile noastre să nu fie înalțate numai prin cuvinte, mai ales că Dumnezeu știe, în virtutea atotștiinței Sale, care sunt nevoile noastre omenești, știe ce dorinte avem și ce ne este de folos. „ Nu trebuie să facem rugaciunile noastre rostind silabele cuvintelor, ci mai bine împlinind puterea rugaciunii prin libera vointă a sufletului nostru și prin fapte de virtute ”, pe tot parcursul vieții. Marele Ierarh îi îndeamnă pe ascultatorii săi să se roage mereu : când se așează la masă, când mănâncă ; dupa ce s-au săturat și se ridică ; atunci când se îmbracâ ; ziua si noaptea. Toate momentele sunt potrivite să ne rugăm și să multumim lui Dumnezeu pentru cele pe care, cu dărnicie, ni le dăruiește noua.

                        Sfântul Vasile cel Mare, întrebat fiind cum poate să mai înalțe multumiri un suflet omenesc care este îndurerat din pricina nenorocirilor, dă un răspuns complex. Căci ce putere ar trebui să aibă o mamă, pentru a multumi, când unicul ei copil a murit ? Să ne gândim însa că Dumnezeu  este un părinte mai bun pentru toți. Să ne gândim că altii sunt într-o situație chiar mai grea decât noi. Nimănui nu îi lipsesc pricini de a multumi lui Dumnezeu. Sluga să se bucure că este  încă liberă, cel întemnițat să se bucure că încă trăiește. Cel osândit pe nedrept să aibă nădejdea bunătaților viitoare. „ Cel ințelept poate să înalțe binefăcătorului Dumnezeu nenumărate multumiri în întreaga sa viată și în orice stare s-ar găsi. ” Din păcate, cei mai mulți oameni disprețuiesc bunurile pe care le au și doresc pe cele care le lipsesc. Robul este nemulțumit fiindcă nu-i liber, iar împaratul este trist fiindcă nu stăpânește întreaga lume. „ Da mi s-a poruncit să și mulțumesc pentru toate. Voi multumi oare când sunt torturat, când sunt chinuit, când sunt tras pe roată, când mi se scot ochii ? Voi multumi când sunt rănit pe nedrept de cel ce mă urăște, când deger de frig, când mor de foame, când sunt pus în butuci, când rămân dintr-o dată fără de copii, când mi se prăpădește femeia, când sărăcesc de pe urma cufundării corabiei, când cad în mâna piraților pe mare sau a hoților pe uscat, când sunt rănit, când sunt calomniat, când rătăcesc ca un cerșetor, când stau în închisoare ?

                        Acestea şi înca mai multe ca acestea iscodesc ei, hulind pe Legiuitor. Socotesc că-și pregătesc o apărare  a lor, prin hula pe care o aduc poruncilor date nouă, spunând că sunt cu neputință de îndeplinit. 

Bibliografie

1  Arhidiacon Prof. Dr. IOAN  N. FLOCA, Sfantul Vasile cel Mare, reorganizator al vietii monastice, in vol . Sfantul Vasile cel Mare, inchinare la 1600 de ani de la savarsirea sa, Editura Institutului Bibli si de Misiune al BOR, Bucuresti.

2  Sfantul VASILE  CEL  MARE, Invatatura catre fiul duhovnicesc, trad. De I. Popa, in rev. MITROPOLIA  OLTENIEI, an XXXI, nr. 1- 3/ 1979.

3  Pr. Dr. CONSTANTIN BAJAU, Grija fata de om in gandirea patristica a primelor patru veacuri, Craiova 2009.

4  Sfantul VASILE CEL MARE, Omilia a  IV-a  despre multumire, PSB 17.

 

Pr. Preda Marius

Parohia Secui


Comments are closed.