În Vechiul Testament, şi anume în Cartea Facerei, capitolul I, versetul 2, citim în referatul privitor la crearea lumii văzute că pământul era la început fără formă şi deşert și că „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor”.
Tot la Facere, capitolul VIII, versetul 10, găsim următoarele cuvinte: „Noe a trimis din corabie pe un porumbel, care s-a întors la el spre seară şi avea în gura lui o frunză verde de măslin”. În Vechiul Testament găsim atât puterea divină a Sfântului Duh, cât şi forma în care El s-a pictat mai târziu în creştinism.
În Evangelia după Matei, capitolul III, versetul 16, citim următoarele: „Și botezându-se Iisus, îndată a ieşit din apă şi iată I s-au deschis Lui cerurile şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel şi venind peste Dânsul”. Aceeași istorisire o găsim şi la ceilalţi trei evangelisti. Pe temeiul acestui citat evanghelic, creştinii din timpurile vechi şi până astăzi, au zugrăvit pe cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi în chipul unui porumbel plutind în nori.
Există și mărturii patristice în această privinţă:
Tertulian ne spune că urmaşii lui Hristos din secolul al III-Iea, după vechea învățătură creştină, au ales chipul arătat de evangelişti pentru a înfătişa pe Sfântul Duh. Același lucru afirmă și Clement din Alexandria, și anume că „primii creştini săpau pe inelele lor chipul porumbelului, al peștelui, al corăbiei cu pânzele întinse, al lirei și al ancorei”. Dar porumbelul nu era altceva decât icoana Sfântului Duh. O explicare însă mai amănunţită în această privintă o găsim la Sfântul Ioan Hrisostom, care arată credincioșilor, într-o omilie a sa, că creștinii înfăţişează pe a treia persoană a Sfintei Treimi în chipul porumbelului, pentru că acesta „este simbolul nevinovăției, al blândeții, al fecundității, al iubirii de oameni, și că însuşirile acestea se potrivesc de minune cu darurile Duhului Sfânt, ce se revarsă cu îmbelşugare asupra creştinilor”.
Iată pentru ce, nu de puține ori, Sfinții părinţi din primele secole, făcând referire la aceste daruri, se intitulează împreună cu turma lor oameni spirituali. Paulin de Nola, în versurile sale epistolare, arată că „Trinitatea străluceşte într-un mister deplin; Hristos stă în chip de miel; vocea Tatălui răsună din cer; iar Sfântul Duh se pogoară în chip de porumbel”.
Însă pe lângă mărturiile patristice, mai avem și alte mărturii care vorbesc despre reprezentarea Sfântului Duh în vechime, în chipul porumbelului. În catacomba Sfântului Calist de lângă Roma, cântărețul Traciei, Orfeu, se vede zugrăvit având lângă dânsul doi porumbei, simboluri ale Duhului Sfânt și două oi ascultând cântecele lui din liră, împreună cu diferite păsări, şerpi, lei și tigrii.
Pe pereţii vechilor baptisterii, unde se reprezintă Botezul Domnului, Sfântul Duh în chip de porumbel nu lipseşte niciodată. De asemenea, se găseşte pictat Tatăl, odihnindu-se pe cerescul Său tron, cu Sfântul Duh în forma porumbelului şezând pe partea de sus a tronului.
Poetul Iuvencus din secolul al IV-lea, arată că „Sfântul Duh, purtând o aparență corporală, se pogoară de sus, semănând unei porumbiţe aeriane ieşită din nori”. Aceste cuvinte ale poetului puse în versuri, se referă la columbele de aur și de argint, suspendate deasupra apei botezului. Sfânta Euharistie, tot pentru motive de adâncă pietate, se păstra în timpurile vechi în chivoturi făcute în forma porumbeluli, atârnate de bolta baldachinului. Adeseori mai găsim în catacombe o porumbiţă cu nimbul pe cap, care înfăţişează pe cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi.
Prin studiile iconografice s-a dovedit că în secolul al XI-lea, Sfântul Duh se zugrăvea de către pictorii latini şi în chip de tânăr, pentru a se distinge de Tatăl, făcut în chip de bătrân. Alţii l-au pictat în chipul unui copil zburând pe deasupra apelor, crezând că în felul acesta se potrivesc celor scrise în cartea Facerii, capitolul I, versetul 2. A mai fost pictat în chip de copil ţinut în braţele Părintelui ceresc. Uneori, Sfânta Treime a fost zugrăvită sub forma a trei figuri omeneşti egale, astfel că și chipul Sfântului Duh era asemătător cu Tatăl și cu Fiul.
Cu toate acestea, pe temeiul textelor evanghelice, al vechilor învățături creștine, devenite norme sau dogme în creştinism şi pe baza textelor patristice, sinodul particular ţinut în Constantinopol în anul 536, a statornicit că după cum până atunci Sfântul Duh a fost înfăţişat în chipul porumbelului, tot aşa şi de aci înainte să nu se admită decât tot această figură pentru cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi în Biserica lui Hristos cea mântuitoare.
Sfântul Duh a mai fost pictat din vechime şi până azi (la Cincizecime), în chip de limbi de foc care se pogoară asupra ucenicilor lui Hristos, potrivit textului următor din Faptele Apostolilor, capitolul II, versetele 1-4: „Iar sosind ziua Cincizecimii, erau toţi (apostolii) adunaţi la un loc şi li s-au arătat limbi împărţite ca de foc şi au stat pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Sfântul Duh”.
Aşadar, în Biserică a rămas, din vechime şi pentru toate timpurile, chipul Sfântului Duh așa cum este zugrăvit de Evanghelii la Botezul Domnului, și anume chipul porumbelului cu raze împrejur. El nu este pictat singur, ci în înfăţişarea Sfintei Treimi, plutind în aer asupra Tatălui şi Fiului. Tot aşa, s-a statornicit prin vechea tradiţie ca la sărbătoarea Cincizecimii să se picteze Sfântul Duh în chip de limbi de foc, şezând deasupra capetelor apostolilor
Deşi în apus s-a recomandat nimbul şi culoarea albă pentru Sfântul Duh, în Bisericile Ortodoxe nu găsim nici nimbul și nici exclusiv coloarea albă.
Unii adversari ai creștinismului din primele secole au încercat să demonstreze că imaginea Duhului Sfânt pictat în chip de porumbel este inspirată din dualismul persan în care găsim pe Ahriman, principiul răului, zugrăvit sub forma unui geniu înnaripat. Realitatea este că Ahriman era închipuit ca un geniu înnaripat cu formă omenească şi în culoare neagră, și nu în chipul porumbelului.
Așadar, creştinii s-au inspirat în zugrăvirea Sfântului Duh în chip de porumbel din Sfintele Evanghelii și nu din mitologia persană.
Pr. Brăneanu Nicolae