25.07.2019 – SPOVEDANIA PREOTULUI ŞI A CREDINCIOŞILOR (1)

Sfânta Taină a Spovedaniei a fost făgăduită Sfinţilor Apostoli de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Schimbarea Sa la Faţă :,,Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri,şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri’’(Matei XVI,19)(1) , cât şi la scurtă vreme după aceea: ’’Adevărat grăiesc vouă :Oricâte veti lega pe pământ ,vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ,vor fi dezlegate şi în cer’’(Matei XVIII,18)(2). Ea este aşezată şi instituită, de drept şi de fapt ,după Învierea Domnului,în seara aceleiaşi zi de duminică,seara, când Iisus se arată pentru prima dată ucenicilor:,,22-Şi zicând acestea,a suflat asupra lor şi le-a zis : Luaţi Duh Sfânt ; 23-Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine ţinute vor fi’’(Ioan XX,22-23)(3)

         Spovedania sau mărturisirea păcatelor,fiind una din cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe,are un rol deosebit în viaţa şi trăirea credincioşilor şi a clericilor. Prin această taină primim curăţirea păcatelor săvârşite de la Botez, sau de la ultima mărturisire,şi restabilim legătura cu Mântuitorul şi Biserica ,de care ne rupe păcatul. Importanţa Mărturisirii este capitală pentru creştin. „Ea este Taina regenerării noastre spirituale”(4).

         Certitudinea Spovedaniei constă în împărtăşirea harului iertării şi al împăcării cu Dumnezeu,adică al reintegrării în har a creştinului pocăit. Aşadar,fundamental şi esenţial în actul mărturisirii este refacerea raportului cu Dumnezeu prin ajutorul harului divin.

         Raportul de comuniune şi unirea reală cu Hristos-Capul Bisericii,se realizează cu precădere în Biserică. Dar,ca acest raport să fie unul  echitabil şi în concordanţă cu urmarea creştină a sfinţilor se impune credinciosului participarea efectivă-trup şi suflet la actul suprem al cultului liturgic ,care este manifestat prin Sfânta Liturghie. Bineînţeles că,simpla participare la rânduiala Sfintei Liturghii nu dă nimanui dreptul de a crede că împlineşte poruncile şi voia Domnului. Se cere,prin urmare,tuturor (clerici şi laici),să împlinească urcarea primelor trei trepte care duc la viaţa cerească. Aceste trepte sunt concretizate ,direct şi indubitabil,în:

  1. Spovedanie,
  2. Participare activa la cult(Sfânta Liturghie),
  3. Împărtăşirea cu Hristos.

         Prima treptă,Spovedania, apare ca o condiţie absolută şi desăvârşită pe care va fi nevoit creştinul să o urce şi să o parcurgă cu smerenie tot timpul existenţei sale pe pământ.

         Practicată, încă de la începutul creştinismului,sub diferite forme, în sec. III-IV (publică), ”Pocăinţa este o reînoire a botezului,este un legământ prin care făgăduim lui Dumnezeu să începem o viaţă nouă,… este cumpăratoarea smereniei,… este o continuă renunţare a sufletului la plăcerile trupeşti,… este raţiunea care se judecă pe sine însăşi şi care se preocupă mereu de sine fără a avea grija altora,… este fiica nădejdi şi negaţia disperării,este purificarea conştiinţei,este îndurarea de bunăvoie a tuturor necazurilor,este puternica înfrânare a instinctelor pântecelui şi rănirea sufletului prin părerea de rău pentru greşelile comise”(5).

         Menţionez că, nu definiţia Spovedaniei reprezintă obiectul studiului de faţă ci spovedania clerului şi a credincioşilor,dar nu putem vorbi despre spovedanie fără a arăta întâi de toate rolul , rostul şi acţiunea vie asupra sufletului fiecăruia.

         După cum bine ştim, Arhiereii şi preoţii duhovnici sunt cei care pot spovedi, arhiereii ca urmaşi ai Sfinţilor Apostoli,iar preoţii printr-o hirotesie specială,deosebită de hirotonie,însă prin hirotonie.

         Primitorii Tainei sunt toţi creştinii botezaţi care, îşi simt conştiinţa încărcată şi care doresc să se împărtăşească .Simpla dorinţă de împărtăşire nu constituie un lait-motiv pentru a primi mărturisirea. Chiar dacă în primele secole era practicată ideea mărturisirii pentru împărtăşire,obiectăm prin a spune că mărturisirea constituie obiectul curăţirii sufletului şi nu unirea cu Trupul Tainic al lui Hristos. Sfântul Simeon,arhiepiscopul Tesalonicului,arată clar necesitatea şi importanţa primirii acestei sfinte Taine:,, Şi cei cărora li se pare că nu sunt căzuţi,toţi sunt datori să se pocăiască. A socoti cineva că nu e căzut este o cădere şi cel mai mare păcat…”(6). 

Pr. Gheorghe Marius Drugă,

Parohia Zorleasca, Protoieria Slatina I, Olt


Atasate la articol:


pr_druga_1-5