Cultul icoanelor în Biserica Ortodoxă si în casele noastre
Pr. Viorel Toană Parohia Sf.Gheorghe Nou
Una din formele binecunoscute prin care creştinii îşi manifestă credinţa în Dumnezeu este cinstirea icoanelor. Icoanele înfăţişează chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului și al Sfinţilor lui Dumnezeu. Datorită importanţei deosebite pe care o are în relaţia noastră cu Dumnezeu, icoana este prezentă şi în casele creştinilor. Prezenţa icoanei arată că acea casă este încreştinată, că familia care locuieşte acolo mărturiseşte credinţa în Hristos şi Sfânta Treime şi că acolo se invocă numele lui Dumnezeu. Prin urmare, icoana din casă este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu şi în acelaşi timp dovada că acea casă stă sub protecţia divină.
Constituind un odor de mult preţ, în casa creştinului, icoana este aşezată la loc de cinste şi se constituie într-un mic altar, în care credincioşii se roagă lui Dumnezeu, ori de câte ori simt nevoia. Locul consacrat al aşezării sfintelor icoane în casele credincioşilor, este de obicei, peretele din partea de răsărit.
Prezenţa icoanei în casă are rolul de a ne reaminti permanent chipul Mântuitorului şi al Maicii Sale, sau al sfinţilor bineplăcuţi Lui, dar, în acelaşi timp, văzând icoana Mântuitorului, ne aducem aminte de patimile Mântuitorului pentru mântuirea noastră. În acelaşi timp, prezenţa icoanei în casă constituie mijlocul cel mai la îndemână de comunicare permanentă cu Dumnezeu. Închinându-ne sau îngenunchind în faţa ei, nu ne închinăm în faţa materiei, ci înaintea celui ce este înfăţişat în icoană, înaintea persoanei pe care o reprezintă. Trebuie precizat că icoana nu este un tablou religios, nu este o simplă operă de artă. Ceea ce face caracterul ei distinct este de bună seamă, consacrarea harică, sfinţirea ei, care se realizează de către preot prin invocarea Duhului Sfânt şi prin stropire cu apă sfinţită. Astfel, prin sfinţire, icoana devine un semn al revărsării şi al prezenţei harice. Odată sfinţită, icoana nu mai este doar o expresie a contemplării religioase, ci ea devine mijloc revelator, în stare să lumineze sufletul şi să-1 înalţe, ajutând credinţei prin sfinţitele ei înfăţişări.
Este bine cunoscută dragostea pe care o au creștinii față de icoană. În Biserică cinstim sfintele icoane în chip firesc, aşa cum au făcut părinţii şi strămoşii noştrii. Astfel, icoana şi credinţa în icoane este o zestre spirituală pe care o primim de la înaintaşii noştrii şi o lăsăm moştenire urmaşilor noştrii, ca pe un semn al statorniciei noastre în credinţa ortodoxă. De aici vine şi ataşamentul faţă de icoana păstrată de la străbuni, pe care o lasă, la rândul lor, ca pe un odor scump, urmaşilor.