10.09.2019 – Dumnezeu este lumină

La însușirile de Duh și de Iubire, revelate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfintele Scripturi mai adaugă, pentru puterea de înțelegere a oamenilor, Celui Preaînalt și o a treia trăsătură „Dumnezeu este lumină”. „Vestea pe care am auzit-o de la El, și pe care v-o dau vouă, este că Dumnzeu este lumină și că El nu este întuneric” scrie Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 1,5), Apostolul iubirii.

         Cu neputință este a se găsi o mai înaltă, cuprinzătoare și demnă imagine, decât lumina. Lumina este viață, izvor de bucurie, încredere și siguranță iar opusul ei, întunericul, este imaginea  morții, tristeții, a fricii, îndoielilor și dibuirilor.

          Luminoase referiri la chipul de lumină al lui Dumnezeu conține Sfânta Scriptură, „Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Cel ce singur are nemurirea și locuiește în lumina cea neapropiată; pe care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă” (I Timotei 6, 10). Îl numește Sfântul Apostol Pavel: „Părintele luminilor de la care pogoară toată darea cea bună și tot darul desăvârșit”. Îl înfățișează Sfântul Apostol Iacob (Iacob 1, 17). „Iată El își răspândește lumina în jurul Lui” scrie în cartea lui Iov” (Iov 36, 30).

           Lumina este nedespărțită de toate manifestările prezenței lui Dumnezeu în istoria mântuirii noastre. Din mijlocul unui rug aprins, fără a se mistui, a vorbit Dumnezeu cu Moise, la polele muntelui Horeb” (Ieșirea 3, 1-5). De la sublimul luminii taborice se împărtășesc cei trei apostoli „pe cât li se putea, lumină ce a făcut să strălucească fața lui Iisus ca soarele, iar veșmintele lui să se facă albe ca lumina”. (Matei 17, 2), în timp ce un nor luminos i-a învăluit pe toți, nor din care glasul Tatălui s-a auzit: „Acesta este Fiul Meu iubit, întrucare bine am voit, pe Acesta să-L ascultați”. în limbi de lumină s-a coborât Sfântul Duh peste sfinții apostoli în ziua Rusaliilor.

            La rândul ei, Sfânta Biserică, vistiernica tradițiilor sfinte, a adâncit învățătura, invocând ca lumină și izvor de lumină, negrăită ființă a Sfintei Treimi: „Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, este arătat Fiul lui Dumnezeu în Simbolul Credinței, rodul primelor sinoade ecumenice. „Cela ce ești lumina pururea nemuritoare din lumina cea de-a pururea” îl invocă pe Sfântul Duh una din plinele de poezie și sublimitate rugăciuni, care se citește la vecernia Rusaliilor. „Cela ce locuiești în lumina cea neapropiată” cum îl înfățișează și rugăciunea a patra de la vecernie, I se roagă Sfânta Biserică, preamărind slava negrăită a lui Dumnezeu.

            Un Dumnezeu mai presus de lumină, un Dumnezeu învașmântat în lumina cea neapropiată și nepătrunsă, ce imagine măreață și vrednică de El îi este îngăduit credinciosului să-și facă despre Dumnezeu, atunci când Îl preaslăvește și când I se roagă!

 

                                         Preot Ion-Cristian Morlova


Comments are closed.