02.12.2010 – Biserica „Sfântul Ioan Hera”, ctitoria cojocarilor craioveni

 Biserica „Sfântul Ioan Hera”, ctitoria cojocarilor craioveni:

Biserica „Sf. Ioan Hera”, ctitorie a cojocarului craiovean Hera Stănescu (sec. XIX)

 

 

Marinela Porneală

În strada Arieșului, la nr. 25, credincioșii craioveni se bucură de ctitoria unui renumit cojocar, care, ca și meșterul Manole, și – a legat numele de creația sa: Biserica „Sfântul Ioan Hera”. Este o biserică cu vechi tradiții, înfiripată strașnic în pământul oltenesc al Băniei. Astăzi, credincioșii care îi treg pragul se bucură de vechile tradiții și contribuie activ la consolidarea realității liturgice.

 

Amplasarea bisericii actuale s – a făcut pe locul altei biserici de lemn, ctitorie a unei femei înstărite din cartier, cunoscută sub numele de „Chițirămonia”. Această biserică de lemn a ars până la temelie în anul 1800, împreună cu multe alte biserici din oraș, în urma invaziei turcești condusă de Pașa din Vidin Pazvantoglu. În urma acestui mare dezastru, în primul deceniu al veacului trecut, se refac toare bisericile arse, printre care și Biserica „Sfântul Ioan Hera”.

Ctitori și ctitorie …/ File de istorie

În 1808, Florea Dascălul scrie un pomelnic, precizând mai clar data zidirii bisericii și ctitorii ei. Aceasta s-a facut în timpul domniei lui Constantin Ipsilanti și a Episcopului de  Râmnic: Chir Nectarie. Astfel, biserica a fost zidită din temelie în 1804, de către Hera Stenescu, starostele breslei de cojocari craioveni. Acesta începuse cu o pravălie în Ulița Mare a Târgului Craiovei în 1792 și, în decurs de 15 ani, cumpărând livezi, locuri de arătură în Lunca Jiului și prăvălii, strânge o mare avere. Împreună cu soția sa, Ivana, hotărăște, neavând copii, să ridice din temelie biserica din mahalaua Popa Anghel Chitaranoaia, pe vechiului locaș din lemn, mistuit de flăcări. Deși renumitul cojocar este principalul ctitor al bisericii, el nu a apucat să – și vadă terminată lucrarea, edificiul de proporții impunătoare rămânând în grija fratelui său mai mic, Șerban, și a soției sale, Porfira.

Construcția s – a făcut din cărămidă, cu ziduri groase și stâlpi puternici de susținere interioară, ca și în pridvor, iar acoperișul cu olane. Biserica este în formă de corabie, cu o lungime exterioară de 23 m și 8, 5 m lățime. Nu se cunosc meșterii care au lucrat – o și nici pictorii frescei inițiale. Ceea ce constituie o certitudine, este faptul că, în anul 1806, a avut loc sfințirea bisericii  care se dă cultului, având casă parohială în incintă. Biserica a fost împrejmuită cu ziduri masive din cărămidă, care se mai păstează și astăzi în partea de răsărit și miază – noapte, cu mici degradări ale vremii.

Catapeteasma datează din sec. al XIX – lea

 

Restaurări și reparații în decursul timpului

În decursul celor două secole și mai bine care au trecut de la sfințire, lăcașul de cult a suferit în repetate rânduri reparații și înnoiri. Primele restaurări s – au făcut la aproape 40 de ani de la sfințire (în 1864), cauza fiind cutremurul din 1838, după cum precizează câteva documente mai vechi: „S – a ridicat Ghiță Coandă – pitar de onoare, bun creștin, cojocar și staroste al cojocarilor – refăcând cu totul zugrăveala ce se înnegrise de fum și timp”.

O altă intervenție a suferit – o în 1869, când, după cum scrie Pr. I. Gavrilescu, slujitor al bisericii între anii 1865 și 1912: „s – a făcut înlocuirea turlei de zid care avea multe crăpături cu alta de de lemn, la  fel și clopotnița”. La această restaurare, se pare că s – a refăcut și pictura, fiind menționat numele lui Năstase Nicolae, nepot al lui Fotache.

După aceste două restaurări, în 1906, sub păstorirea în amurg a vrednicului preot P.I.Gavrilescu, se face o nouă reparație cu ajutorul enoriașilor fruntași, având ca epitropi pe Dimitrie Coculescu și I. Stoicescu. La această restaurare, pictura a fost a fost executată de către Costache Petrescu, al cărui nume s – a găsit și sub retușările din 1869, ceea ce dovedește că, la acea dată, C. Petrescu era adolescent, lucrând alături de zugravii Nicolae sau Fotache.

O altă înnoire se petrece în 1938, sub păstorirea părintelui Marin Gronea, slujitor între anii 1912 și 1949, care a obținut sprijinul material al Comisiei Monumentelor istorice, în lista căreia figurează biserica.

 În prezent, curtea bisericii este frumos amenajată, plantată cu arbori și arbuști. Catapeteasma a fost refăcută, la fel și exteriorul. Casa parohială, arsă din temelii în 2000, a fost și ea revigorată. O contribuție importantă în finalizarea acestor lucrări a avut-o părintele Alexandru Ieremia, parohul sfântului locaş, care  şi-a început ascultarea aici în luna noiembrie  a anului 2005. Părintele s-a bucurat, în încercarea de a înfrumuseța lăcașul de cult, de sprijinul enoriașilor și al fiilor duhovnicești pe care i-a adunat laolaltă.

Icoana Maicii Domnului, obiect de cult cu valoare istorică, păstrat până astăzi

 

Obiecte de cult cu valoare istorică

La intrarea stă aşezată o pisanie de la 1806, scrisă cu litere chirilice, pe care se află încrustată originea istorică a bisericii şi numele ctitorilor care au ostenit la ridicarea ei: „Această sfântă și dumnezeiască biserică ce se cinstește și se prăznuiește – hram Sf. Ioan Botezătorul, Sfinții Împărați Constantin și Elena, Sf. Prooroc Ilie, este zidită din temelie de Dumnealui răposatul jupân Hera Stenescu, cojocar din zilele Domnului nostru, Constantin Alexandri Ipsilanti Voievod, cu blagoslovenia Sfinții Sale Chirie Chir Nectarie, Episcopul Râmnicului și săvârșită de Dumnealui Șerban Stenescu, fratele răposatului Hera, ajutat și de ignaful cojocarilor”.

 De asemenea, au fost găsite aici două icoane de argint, măiestrit lucrate, una a Sfântului Ioan Botezătorul și cealaltă a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Alte adevărate piese de patrimoniu, vechi de peste 100 de ani și pictate pe lemn, sunt montate pe catapeteasmă: Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului cu pruncul în brațe, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Împărați Constantin și Elena, Sf. Prooroc Ilie, Cuvioasa Parascheva. A mai fost descoperită şi o piatră funerară, așezată în afara bisericii, pe latura de miazăzi, lângă pridvor. Dimensiunea ei este de 1,5/0,80, fiind lucrată din marmură albă, cu unele ornamente sculpturale, care, cu toată vechimea ei de peste 100 de ani (1859), rezistă și astăzi. Textul este scris cu litere chirilice și arată că, sub această piatră, au fost îngropate osemintele a 7 persoane, trecute la cele veșnice în mod năprasnic, la aceeași dată: „Omul ca iarba, zilele lui ca floaria câmpului. Supt aciastă piatră, se află înmormântate trupurile încetaților din viață, precum să scrie: Ilie, Dumitrana – soția sa, Anastasia, Mihalache, Iancu, Niculae, fiii lor; Nicolae Andronescu, Nicolae fiu – său, încetați din viață la 1856 octombrie, din neptrevăzuta întâmplare, cu grabnică moarte”. Atât prezența acestei pietre, cât și unele gropi boltite din jurul bisericii, dovedesc existența, până la o vreme, a unui cimitir parohial care a funcţionat aici încă de la temeluirea sfântului locaş.


Atasate la articol:


Icoana Maicii Domnului


Biserica „Sf. Ioan Hera”


Biserica „Sf. Ioan Hera”